GIORGIONI c. ITALIE

Comunicat la 17 septembrie 2014 Secțiunea a doua Cerere nr. 43299/12 Ezio GIORGIONI împotriva Italiei introdusă la 26 iunie 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Ezio Giorgioni, este un resortisant italian născut în 1944 și rezident în Melvino. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Din relația reclamantului cu C.M. s-a născut un copil, L., la 10 iulie 2001. În august 2006, din cauza conflictelor continue care au sfâșiat cuplul, reclamantul și C.M. au decis să se despartă. Reclamantul a părăsit casa familiei. De la plecarea sa, C.M. a manifestat o puternică opoziție față de orice relație dintre reclamant și L. Procedura de stabilire a modalităților de exercitare a dreptului de vizită al reclamantului față de fiul său la 12 aprilie 2006, din cauza dificultăților întâmpinate în exercitarea dreptului său de vizită, reclamantul sesizează instanța pentru copii a Bresciei (în acest caz, după ; că acesta era încă alăptat și încă dormea cu mama sa. El a cerut custodia exclusivă a copilului, și a dat o expertiză pentru a evalua dacă C.M. era capabil să dea peste rolul de părinte. C.M. a contestat teza reclamantului și a declarat că suferea de o tulburare delirantă de tip paranoic. Tribunalul a dispus o expertiză fizică a părinților și a copilului. La 2 ianuarie 2008, raportul de expertiză a fost depus la transplant. Potrivit expertului, îngrijirea copilului trebuia să fie încredințată ambilor părinți, care trebuiau să urmeze o procedură de mediere în familie. În plus, era de dorit ca copilul să se întâlnească cu tatăl său fără prezența mamei. Printr-un decret din 22 iunie 2008, tribunalul le-a încredințat ambii părinți custodia copilului, a fixat reședința copilului în casa mamei și i-a acordat reclamantului dreptul de a vizita două zile pe săptămână. El le-a ordonat părinților să respecte cerințele instanței și să coopereze. Tribunalul l-a condamnat pe reclamant să plătească o pensie alimentară de 750 de zile pe săptămână. La 15 decembrie 2008, reclamantul a solicitat această decizie cu privire la cuantumul pensiei alimentare și C.M. a contestat dreptul de vizită acordat reclamantului. La 15 decembrie 2008, tribunalul judecătoresc al Bresciei a confirmat decizia Tribunalului. Având în vedere că C.M. nu permitea reclamantului să își vadă fiul fără prezența sa, reclamantul sesizează din nou instanța. Printr-un decret din 28 aprilie 2009, Tribunalul a ordonat reclamantului să plătească pensia alimentară și a însărcinat serviciile sociale să organizeze reuniuni protejate între L. și reclamant. Aceste reuniuni trebuiau să adauge la cele stabilite deja în decizia Tribunalului din 22 iunie 2008. La 23 martie 2010, instanța sesizată de reclamant, a ordonat C.M. ca copilul să fie dus la reclamant în weekendul de Paște. În caz contrar, instanța ar încredința persoanei care a făcut obiectul cererii custodia exclusivă a copilului. La o dată nespecificată, întotdeauna din cauza dificultăților întâmpinate în exercitarea dreptului său de a vizita, reclamantul sesizează instanța. Prin decizia din 27 aprilie 2010, Tribunalul a luat act de faptul că mama nu colabora cu serviciile sociale și nu respecta cerințele instanței, nepermițând reclamantului să își exercite dreptul de vizită. El a subliniat, de asemenea, că copilul și-a manifestat dorința de a petrece mai multe weekenduri cu tatăl său și a regretat că nu a putut petrece mai mult timp cu el. Acest lucru a fost perceput de copil ca o lipsă de interes a reclamantului pentru el. Instanța a subliniat, de asemenea, că C.M. a lucrat în mod deliberat pentru a întrerupe orice relație dintre reclamant și L. Prin urmare, el i-a acordat reclamantului dreptul de a vizita și de a găzdui un week-end pe două și două după-amieze pe săptămână. El a însărcinat serviciile sociale să asigure respectarea cerințelor instanței. Mama a continuat să se opună oricărei întâlniri în absența sa între reclamant și fiul său. Reclamantul nu a putut să-și exercite dreptul de vizită și, prin urmare, începând cu noiembrie 2010, a refuzat să participe la întâlniri pe motiv că mama copilului era încă prezentă. La 25 ianuarie 2012, Parchetul sesizează instanța cu privire la cererea C.M. de a se muta la Torino cu fiul său. Reclamantul și-a retras cererea. La 23 februarie 2012, reclamantul a sesizat instanța prin solicitarea de a obține custodia exclusivă a lui L. din cauza dreptului său de vizită. Tribunalul a decis să reunească cele două proceduri. Între timp, reclamantul a solicitat instanței permisiunea de a-și vedea fiul în weekendul Paștelui și 1 mai. În ceea ce privește weekendul Paștelui, instanța a reieșit că nu era necesar să examineze cererea, deoarece reclamantului i s-a permis deja să-și petreacă vacanța cu fiul său. Mai, Tribunalul a subliniat că reclamantul nu și-a mai văzut fiul din noiembrie 2010 și că decretul Tribunalului din 27 aprilie 2010 i-a recunoscut un drept de vizită foarte extins. Prin decretul din 4 iunie 2012, Tribunalul, luând în considerare condițiile economice dificile ale C.M., i-a permis să se mute în Torino, orașul său natal, situat la 200 km de Bergamo, unde ar fi putut locui într-un apartament fără a plăti chirie și ar fi putut fi ajutată de o parte din familia sa. În ceea ce privește teza reclamantului potrivit căreia n a avut mai multe contacte cu fiul său din cauza acestei mutări, tribunalul a constatat că reclamantul nu își mai exercita dreptul de vizită din noiembrie 2010 și că acest comportament nu era justificat chiar dacă C.M. se opunea întâlnirilor. Tribunalul a observat că distanța de 200 de kilometri nu l-ar fi împiedicat pe reclamant să călătorească până la Torino pentru a se întâlni cu fiul său. Prin urmare, el a însărcinat serviciile sociale din Torino să programeze, într-o primă etapă, întâlniri protejate la fiecare 15 zile și, într-o a doua etapă, întâlniri nesupravegheate. Excursia Bergamo-Turin a fost suportată de reclamant și revenirea în întreținere a C.M. Reclamantul a răspuns apelului. Prin decizia din 6 iulie 2012, instanța de apel a respins cererea C.M. de a declara decăderea reclamantului autorității părintești. În plus, C.M., ca avocată, ea putea lucra mai ușor în Torino, unde deține un apartament. Prin urmare, Comisia a confirmat decretul Tribunalului, considerând că această mutare nu ar avea ca efect să împiedice tatăl să-și exercite dreptul de a vizita. Conform celor mai recente informații primite de Curte, reclamantul nu are niciun contact cu fiul său. Proceduri penale inițiate împotriva C.M. Prin hotărârea din 21 martie 2014, Tribunalul din Bergamo a condamnat C.M. la 6 luni de condamnare cu suspendare pentru neexecutarea hotărârilor Tribunalului cu privire la dreptul de vizită. La 17 iulie 2014, reclamantul a depus o nouă plângere împotriva C.M. pentru nereprezentare a copilului. GRIFS Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale de familie pe motiv că, în ciuda existenței mai multor decizii ale instanței pentru copii de stabilire a condițiilor de exercitare a dreptului său de vizită, el nu ar fi putut exercita pe deplin acest drept din 2007. El reproșează instanțelor interne că nu au exercitat, așa cum ar fi avut obligația, un control constant asupra respectării dreptului de vizită. În plus, ele nu au luat măsuri pozitive, pentru a-i permite să-și exercite dreptul de a vizita și de a stabili o relație cu fiul său. Potrivit reclamantului, instanța ar fi putut să-i încredințeze custodia copilului așa cum intenționase să facă. A fost încălcat dreptul reclamantului de a-și respecta viața de familie, în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție, din cauza pretinsei lipse de diligență a autorităților competente sesizate de mai târziu, în scopul de a obține punerea în aplicare a dreptului său de vizită, în condițiile prevăzute de decretul din 27 aprilie 2010 al Tribunalului pentru Copii al Bresciei ? Autoritățile naționale au adoptat toate măsurile pe care le putea solicita în mod rezonabil pentru a asigura un echilibru corect între diferitele interese prezente în acest caz Guvernul este invitat să furnizeze informații privind măsurile luate pentru a asigura punerea în aplicare a dreptului de vizită al reclamantului, precum și detaliile privind evoluția procedurii începând cu luna iulie 2012.

Communiquée le 17 septembre 2014

DEUXIÈME SECTION

Requête n

o

43299/12

Ezio GIORGIONI

contre l’Italie

introduite le 26 juin 2010

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Ezio Giorgioni, est un ressortissant italien né en 1944 et résidant à Selvino.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

De la relation du requérant avec C.M naquit un enfant, L., le 10

juillet

B.

Procédure tendant à l’établissement des modalités d’exercice du droit de visite du requérant à l’égard de son fils

Le 12 avril 2006, en raison des difficultés rencontrées dans l’exercice de son droit de visite, le requérant saisit le tribunal pour enfants de Brescia (ci

‑

après «

tribunal

»). Il faisait valoir que C.M. ne lui permettait pas de voir son fils

; que celui-ci était encore allaité et dormait encore avec sa mère. Il demanda la garde exclusive de l’enfant, et d’ordonner une expertise afin d’évaluer si C.M. était capable d’exercer le rôle de parent.

C.M. contesta la thèse du requérant et affirma qu’il souffrait d’un trouble délirant de type paranoïaque.

Le tribunal ordonna une expertise phycologique des parents et de l’enfant. Le 2 janvier 2008, le rapport d’expertise fut déposé au greffe. Selon l’expert, la garde de l’enfant devait être confiée aux deux parents, lesquels devaient suivre une procédure de médiation familiale. Il était par ailleurs souhaitable que l’enfant rencontre son père sans la présence de la mère.

Par un décret du 22 juin 2008, le tribunal confia la garde de l’enfant aux deux parents, fixa la résidence de l’enfant chez la mère et octroya au requérant un droit de visite à raison de deux jours par semaine. Il ordonna aux parents de respecter les prescriptions du tribunal et de collaborer.

Le tribunal condamna le requérant à payer une pension alimentaire de 750

EUR par mois. Le requérant interjeta appel de cette décision concernant le montant de la pension alimentaire et C.M. contesta le droit de visite accordé au requérant.

Le 15 décembre 2008, la cour d’appel de Brescia confirma la décision du tribunal.

Compte tenu de ce que C.M. ne permettait pas au requérant de voir son fils sans sa présence, le requérant saisit à nouveau le tribunal

Par un décret du 28 avril 2009, le tribunal ordonna au requérant de payer la pension alimentaire et chargea les services sociaux d’organiser de rencontres protégées entre L. et le requérant. Ces rencontres devaient s’ajouter à celles déjà fixées dans la décision du tribunal du 22 juin 2008.

Le 23 mars 2010, le tribunal saisi par le requérant, ordonna à C.M. que l’enfant soit emmené chez le requérant pour le week-end de Pâques. À défaut le tribunal confierait la garde exclusive de l’enfant au requérant.

À une date non précisée, toujours en raison de difficultés rencontrées dans l’exercice de son droit de visite, le requérant saisit le tribunal.

Par une décision du 27 avril 2010, le tribunal pris acte de ce que la mère ne collaborait pas avec les services sociaux et ne respectait pas les prescriptions du tribunal, ne permettant pas au requérant d’exercer son droit de visite. Il souligna également que l’enfant avait manifesté son souhait de passer plusieurs weekends avec son père et regrettait de ne pas avoir pu passer plus de temps avec lui. Cela était perçu par l’enfant comme un manque d’intérêt du requérant pour lui. Le tribunal souligna également que C.M. avait sciemment œuvré à couper toute relation entre le requérant et L. par conséquent il octroya au requérant un droit de visite et d’hébergement d’un week-end sur deux et deux après-midi par semaine. Il chargea les services sociaux de veiller au respect des prescriptions du tribunal.

La mère continua à s’opposer à toute rencontre en son absence entre le requérant et son fils. Le requérant ne put pas exercer son droit de visite. Par conséquent à partir de novembre 2010, il refusa de participer aux rencontres au motif que la mère de l’enfant était toujours présente.

Le 25 janvier 2012, le parquet saisit le tribunal au sujet de la demande de C.M. de déménager à Turin avec son fils.

Le requérant s’opposa.

Le 23 février 2012, le requérant saisit le tribunal en demandant d’obtenir la garde exclusive de L. en raison de l’impossibilité d’exercer son droit de visite.

Le tribunal décida de réunir les deux procédures

Entretemps, le requérant demanda au tribunal l’autorisation de voir son fils pendant le week-end de Pâques et le 1

er

mai. Quant au weekend de Pâques, le tribunal observa qu’il n’y avait pas lieu à examiner la demande car le requérant avait déjà été autorisé à passer les vacances avec son fils. S’agissant du 1

er

mai, le tribunal souligna que le requérant ne voyait plus son fils depuis novembre 2010 et que le décret du tribunal du 27

avril

2010 lui avait reconnu un droit de visite très élargi. Il n’y avait pas lieu à examiner sa demande.

Par un décret du 4 juin 2012, le tribunal, prenant en considération les conditions économiques difficiles de C.M., l’autorisa à déménager à Turin, sa ville natale, sise à 200 kilomètres de Bergame, où elle aurait pu vivre dans un appartement sans payer de loyer et aurait pu être aidée par une partie de sa famille. Quant à la thèse du requérant selon laquelle il n’aurait plus de contacts avec son fils en raison de ce déménagement, le tribunal observa que le requérant n’exerçait plus son droit de visite depuis novembre 2010 et que ce comportement n’était pas justifié même si C.M. s’opposait aux rencontres. Le tribunal observa que la distance de 200 kilomètres n’aurait pas empêché le requérant de voyager jusqu’à Turin pour rencontrer son fils. Par conséquent, il chargea les services sociaux de Turin de programmer dans un premier temps des rencontres protégées tous les quinze jours et, dans un deuxième temps, des rencontres sans surveillance. Le voyage Bergame-Turin était à charge du requérant et le retour à charge de C.M.

Le requérant interjeta appel. Par une décision du 6 juillet 2012, la cour d’appel rejeta la demande de C.M. de déclarer la déchéance du requérant de l’autorité parentale. Elle observa par ailleurs que C.M., en tant qu’avocate, pouvait travailler plus facilement à Turin où elle disposait d’un appartement. Par conséquent elle confirma le décret du tribunal estimant que ce déménagement n’aurait pas pour effet d’empêcher le père d’exercer son droit de visite.

Selon les dernières informations parvenues à la Cour, le requérant n’a aucun contact avec son fils.

C

Procédures pénales engagées contre C.M.

Par un jugement du 21 mars 2014, le tribunal de Bergame condamna C.M. à 6 mois de réclusion avec sursis pour inexécution des décisions du tribunal concernant le droit de visite.

Le 17 juillet 2014, le requérant déposa une nouvelle plainte contre C.M. pour non représentation d’enfant.

GRIEFS

Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit au respect de sa vie familiale au motif que, malgré l’existence de plusieurs décisions du tribunal pour enfants fixant les conditions d’exercice de son droit de visite, il n’aurait pas pu exercer pleinement ce droit depuis 2007. Il reproche aux juridictions internes de n’avoir pas exercé, comme elles en auraient eu l’obligation, un contrôle constant sur le respect du droit de visite.

L’écoulement du temps a ainsi eu des conséquences très graves pour sa relation avec L.

Le requérant allègue que les autorités ont toléré le comportement inacceptable d’M.C. qui a entravé son droit de visite et a essayé de dresser l’enfant contre lui. De plus, elles n’ont pas pris des mesures positives, afin de lui permettre d’exercer son droit de visite et de nouer une relation avec son fils. Selon le requérant, le tribunal aurait pu lui confier la garde de l’enfant comme il avait envisagé de faire.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de sa vie familiale, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention, en raison du prétendu manque de diligence des autorités compétentes saisies par l’intéressé afin d’obtenir la mise en œuvre de son droit de visite, dans les conditions fixées par le décret du 27 avril 2010 du tribunal pour enfants de Brescia

? Les autorités nationales ont-elles adopté toutes les mesures que l’on pouvait raisonnablement exiger d’elles pour faire respecter un juste équilibre entre les divers intérêts présents en l’espèce

?

2.

Le Gouvernement est invité à fournir des renseignements sur les mesures prises pour assurer la mise en œuvre du droit de visite du requérant ainsi que les détails relatifs à l’évolution de la procédure depuis le mois de juillet

2012.