Comunicat la 16 ianuarie 2014 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 66775/11 Gabriella PHOSTIRA EFTYMIOU și Elizabeth RIBEIRO FERNANDES împotriva Portugaliei, introdusă la 14 octombrie 2011, EXPOSAT DE FĂCUT CERERI, Gabriella Phostira Efthymiou și M. Elizabeth Ribeiro Fernandes, sunt resortisante mozambicane și cipriote (prima reclamantă) și portugheză (a doua reclamantă) născute în 2006 și, respectiv, 1978 și rezidente în Cantanhede (Portugalia). Acestea sunt reprezentate în fața Curții de către domnul S. Dantas și S. Azevedo, avocate în Matosinhos (Portugalia). Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de recurente, pot fi rezumate după cum urmează. Prima recurentă s-a născut la 6 noiembrie 2006 la Nelspruit în Africa de Sud. Aceaceasta este rezultatul de fapt între a doua reclamantă și D., resortisant al naționalităților sud-africane și cipriote. După o lungă perioadă de timp în Mozambic, în decembrie 2007, familia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Septembrie 2009, cu acordul dlui D., cea de-a doua reclamantă s-a dus în Portugalia pentru a-și petrece vacanța cu prima reclamantă, având o returnare prevăzută la 15 septembrie, dar nu s-au întors în Cipru, la acea dată, cea de-a doua reclamantă care a informat-o pe persoana în cauză că a decis să rămână în Portugalia. La 16 septembrie 2009, Parchetul din apropierea tribunalului din Canthede a inițiat o procedură privind amenajarea exercitării de către părinte (regulação do poder paternal) a exercitării de către prima reclamantă. La 21 septembrie 2009, D. a informat autoritatea centrală cipriotă cu privire la întoarcerea primei reclamante în Cipru, în conformitate cu Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii ( La 23 septembrie 2009, autoritatea centrală cipriotă a solicitat înapoierea copilului în Cipru la omologul său portughez. La o dată nespecificată, autoritatea centrală portugheză a informat instanța din Canthede cu privire la procedura care fusese inițiată de tatăl primei reclamante, solicitând instanței să suspende procedura de amenajare a exercitării autorității părintești până la luarea unei decizii cu privire la returnarea acesteia din urmă. Printr-o ordonanță din 2 noiembrie 2009, Parchetul din Coimbra a solicitat întoarcerea primei reclamante în Cipru pe motiv că aceaceasta a fost reținută ilegal în Portugalia. Această ordonanță a fost adusă la cunoștința celei de-a doua reclamante și a celei de-a doua reclamante. La 19 noiembrie 2009, a doua recurentă și-a prezentat memoriul în apărare și a afirmat că a fost obligată să părăsească Mozambicul în Cipru din cauza modului de viață al tovarășului său și a solicitat apoi Tribunalului să-i atribuie custodia primei reclamante, care se potrivea bine Portugaliei. Într-un memoriu din 17 decembrie 2009, D. a informat instanța că a locuit în comuniune de facto cu a doua reclamantă timp de șaisprezece ani, cu excepția unei perioade de șase luni. El a susținut că a autorizat plecarea, la 1 Septembrie, prima reclamantă pentru că a doua a promis că se va întoarce la 15 septembrie și apoi a susținut că nu mai putea să-și contacteze fiica de atunci. Într-un raport din 5 ianuarie 2010 adresat Tribunalului pentru afaceri familiale din Coimbra, serviciile sociale au fost supuse unei bune adaptări a primei reclamante în noul său cadru familial și școlar și au indicat, de asemenea, că a doua reclamantă avea intenția de a-și menține reședința în Portugalia. La 14 ianuarie 2010, tribunalul și-a pronunțat hotărârea în temeiul cererii de Parchet și a considerat că menținerea copilului în Portugalia era ilegală în temeiul articolului 3 litera (b) din Convenția de la Haga, în măsura în care autoritatea părintească (custódia) a fost deținută anterior în comun de reclamantă și de tovarășul său, care se afla în legătură cu instalarea primei reclamante în Portugalia, după 15 septembrie 2009, având în vedere că reținerea ilicită a avut loc cu mai puțin de un an în urmă. an, niciuna dintre excepțiile prevăzute la art. 12 și 13 din Convenția nr. 12 și care au fost verificate, instanța a ordonat întoarcerea primei reclamante în Cipru, țara reședinței sale obișnuite. La o dată nespecificată, a doua recurentă a formulat o acțiune împotriva acestei decizii în fața Tribunalului de apel din Coimbra, acuzându-se de o aplicare necorespunzătoare a articolului 13 primul paragraf litera (b) din Convenția de la Haga. Ea pretindea că a locuit întotdeauna în Mozambic și că a fost constrânsă să locuiască în Cipru cu tovarășul său, deoarece acesta făcea obiectul unor proceduri judiciare în Mozambic, considerând că Ciprul nu putea fi astfel considerat țara de reședință obișnuită a copilului. Aceasta susținea, de asemenea, că întoarcerea primei reclamante în Cipru a reprezentat un pericol psihic, moral și fizic, dat fiind că tatăl primei reclamante nu era în măsură să se ocupe de aceasta. Curtea de apel a lui Coimbra a pronunțat hotărârea la 15 iunie 2010. Ea a refuzat să ia în considerare faptul că tatăl a făcut obiectul unei urmăriri judiciare în Mozambic pe motiv că acest motiv nu a fost considerat ca fiind stabilit în cadrul procedurii, înregistrarea mărturiei care s-a pronunțat în această privință nefiind, în plus, supusă unui control judiciar. Curtea de apel a considerat că prima reclamantă a fost reținută ilegal în Portugalia de către a doua reclamantă, care a decis în mod unilateral să nu se întoarcă în Cipru, în timp ce autoritatea părintească era exercitată în comun de ambii părinți. În schimb, aceasta a considerat că cauza se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 13 paragraf prima, litera (b) din Convenția de la Haga, considerând că întoarcerea în Cipru ar fi de o mare violență psihică pentru copil, în măsura în care ea era bine integrată în Portugalia și că ea a fost în contact cu tatăl ei timp de mai mult de nouă luni. În plus, ea a considerat că nu a fost dovedită (...) că autoritățile acestei țări (la quembre de origine [Cipru]) asigură, prin măsuri adecvate, protecția acesteia după întoarcerea sa (...) Curtea a recurs astfel la judecata tribunalului pentru problemele familiale ale lui Coimbra și a dispus ca copilul să nu fie trimis înapoi în Cipru. Parchetul s-a ocupat de casarea în fața Curții Supreme, susținând că dosarul nu permitea să se stabilească că tatăl și-a exercitat în mod inadecvat autoritatea părintească cu privire la prima reclamantă și, prin urmare, că întoarcerea în Cipru la un pericol fizic sau psihic. Prin hotărârea din 14 aprilie 2011, Curtea Supremă a infirmat hotărârea Curții de apel din Coimbra. Curtea Supremă a considerat că situația concretă constituia o detenție ilicită în temeiul art. 3 lit. (a) din Convenția de la Haga. Cu toate acestea, Curtea Supremă a considerat că a doua reclamantă (...) nu a dovedit fapte care să poată dovedi în mod solid existența unui risc pentru copil sau să o plaseze într-o situație intolerabilă. Aceasta concluzionează că condițiile de fapt care permit aplicarea excepției prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. (b) din Convenția de la Haga nu au fost îndeplinite. Curtea Supremă a dispus, prin urmare, anularea hotărârii judecătorești a lui Coimbra și confirmarea hotărârii pronunțate de Tribunal în cauzele familiale ale lui Coimbra. Nu există nicio informație în dosarul privind executarea măsurii de returnare a primei reclamante și nici cu privire la localizarea sa actuală. Dreptul și practica internă relevantă din cadrul Tribunalului Primar din Portugalia 48206/99, CEDH 2003 VII) conține, la punctele 56-60, o descriere a dreptului intern și a dreptului internațional relevant. GRIFS Invocând art. 8 din Convenție, recurentele consideră că, prin ordonarea returnării primei reclamante în Cipru, Curtea Supremă din 14 aprilie 2011 nu a examinat în profunzime situația familială și nu a pus în balanță interesele persoanelor implicate și nici nu a acordat prioritate interesului superior al copilului. Acestea susțin că nu a avut loc nicio deplasare ilicită în măsura în care a doua recurentă a fost întotdeauna persoana de referință pentru prima reclamantă și susțin că hotărârea Curții Supreme nu ia în considerare faptul că prima reclamantă este integrată în noul său mediu. Ele denunță faptul că instanțele interne nu căutau, în cadrul examinării, să determine interesul superior al copilului, să evalueze capacitatea tatălui de a se ocupa de fiica sa și pericolele la care aceasta ar fi expusă în caz de returnare. Pe marginea unghiului articolului 6 din Convenție, recurentele denunță, de asemenea, durata excesivă a procedurii de întoarcerea copilului în Cipru. De ce procesul decizional care a determinat instanțele naționale să ia măsura în litigiu a fost echitabil și a permis părților interesate să își exercite pe deplin drepturile (Neulinger și Shuruuk c. Elveția [GC], nr 41615/07, § 139, CEDH 2010? În ceea ce privește copilul în cazul returnării, a făcut obiectul unei examinări efective și al unei decizii motivate în mod expres (Xc. Letonia [GC], nr 27853/09, § 107 și 118, 26 noiembrie 2013)?Părțile sunt invitate să indice dacă o procedură de executare a fost introdusă în Portugalia ca urmare a hotărârii Curții Supreme din 14 noiembrie 2013? aprilie 2011 și să precizeze locația actuală a copilului.
Communiqué le 16 janvier 2014
Requête n
o
66775/11
Gabriella PHOSTIRA EFTHYMIOU et Elizabeth RIBEIRO FERNANDES
contre le Portugal
introduite le 14 octobre 2011
Les requérantes, M
me
Gabriella Phostira Efthymiou et M
me
Elizabeth Ribeiro Fernandes, sont des ressortissantes mozambicaine et chypriote (première requérante) et portugaise (seconde requérante) nées respectivement en 2006 et en 1978 et résidant à Cantanhede (Portugal). Elles sont représentées devant la Cour par M
es
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérantes, peuvent se résumer comme suit.
La première requérante est née le 6 novembre 2006 à Nelspruit en Afrique du Sud. Elle est le fruit de l’union de fait entre la deuxième requérante et D., ressortissant de nationalités sud-africaine et chypriote.
Après avoir longtemps vécu au Mozambique, en décembre 2007, la famille partit s’installer à Chypre.
Le 1
er
septembre 2009, avec l’accord de D., la seconde requérante se rendit au Portugal pour y passer des vacances avec la première requérante, ayant un retour prévu le 15 septembre. Elles ne rentrèrent toutefois pas à Chypre, à cette date, la deuxième requérante ayant informé son compagnon qu’elle avait décidé de rester au Portugal.
Le 16 septembre 2009, le parquet près le tribunal de Cantanhede ouvrit une procédure visant à l’aménagement de l’exercice de l’autorité parentale (
regulação do poder paternal
) à l’égard de la première requérante.
Le 21 septembre 2009, D. saisit l’autorité centrale chypriote en vue d’obtenir le retour de la première requérante à Chypre, en application de la Convention de la Haye du 25 octobre 1980 sur les aspects civils de l’enlèvement international d’enfants (« la Convention de La Haye »), réclamant le retour de la première requérante à Chypre.
Le 23 septembre 2009, l’autorité centrale chypriote demanda le retour de l’enfant à Chypre à son homologue portugais.
À une date non précisée, l’autorité centrale portugaise informa le tribunal de Cantanhede de la procédure qui avait été engagée par le père de la première requérante, demandant au tribunal de suspendre la procédure visant à l’aménagement de l’exercice de l’autorité parentale jusqu’à ce qu’une décision soit prise concernant le retour de cette dernière.
Par une ordonnance du 2 novembre 2009, le parquet près le tribunal aux affaires familiales (
tribunal de família e menores)
de Coimbra requit le retour de la première requérante vers Chypre au motif que celle-ci était retenue illicitement au Portugal. Cette ordonnance fut portée à la connaissance de la deuxième requérante et de D.
Le 19 novembre 2009, la deuxième requérante présenta son mémoire en défense. Elle affirmait avoir été forcée de quitter le Mozambique vers Chypre en raison du mode de vie de son compagnon. Elle demandait ensuite au tribunal de lui attribuer la garde de la première requérante, laquelle s’était bien adaptée au Portugal.
Dans un mémoire datant du 17 décembre 2009, D. informa le tribunal qu’il vivait en union de fait avec la deuxième requérante depuis seize ans, à l’exception d’une période de six mois. Il soutenait avoir autorisé le départ, le 1
er
septembre, de la première requérante parce que la deuxième lui avait promis de rentrer le 15 septembre. Il alléguait ensuite qu’il ne pouvait plus contacter sa fille depuis cette date.
Dans un rapport du 5 janvier 2010 adressé au tribunal aux affaires familiales de Coimbra, les services sociaux relevèrent une bonne adaptation de la première requérante dans son nouveau cadre familial et scolaire. Ils indiquèrent aussi que la deuxième requérante avait l’intention de maintenir sa résidence au Portugal.
Le 14 janvier 2010, le tribunal rendit son jugement, faisant droit à la demande du parquet. Il estima que le maintien de l’enfant au Portugal était illicite au regard de l’article 3 b) de la Convention de la Haye dans la mesure où l’autorité parentale (
custódia)
était auparavant détenue conjointement par la requérante et son compagnon, lequel s’était opposé à l’installation de la première requérante au Portugal, après le 15 septembre 2009. Considérant que la rétention illicite était survenue il y a moins de un
an, aucune des exceptions stipulées aux articles 12 et 13 de la Convention n’étant vérifiées, le tribunal ordonna le retour de la première requérante à Chypre, pays de sa résidence habituelle.
À une date non précisée, la deuxième requérante déposa un recours contre cette décision auprès de la cour d’appel de Coimbra, en se plaignant d’une mauvaise application de l’article 13, alinéa premier, lettre b) de la Convention de la Haye. Elle affirmait avoir toujours vécu au Mozambique et avoir été contrainte de s’installer à Chypre avec son compagnon parce que celui-ci faisait l’objet de poursuites judiciaires au Mozambique. Elle estimait que Chypre ne pouvait ainsi être considéré comme le pays de résidence habituelle de l’enfant. Elle alléguait aussi que le retour de la première requérante à Chypre l’exposait à un danger psychique, moral et physique étant donné que le père de la première requérante n’était pas en mesure de s’occuper d’elle.
La cour d’appel de Coimbra prononça son arrêt le 15 juin 2010. Elle refusa de tenir compte du fait que le père faisait l’objet de poursuites judiciaires au Mozambique au motif que ce moyen n’avait pas été considéré comme établi dans le cadre de la procédure, l’enregistrement du témoignage qui s’était prononcé à cet égard n’ayant en outre pas fait l’objet d’un contrôle judiciaire.
La Cour d’appel considéra que la première requérante était retenue de façon illicite au Portugal par la deuxième requérante, laquelle avait décidé unilatéralement de ne pas retourner à Chypre alors que l’autorité parentale était exercée conjointement par les deux parents. En revanche, elle jugea que l’affaire s’encadrait dans le cadre de l’application de l’article 13, alinéa
premier, lettre b) de la Convention de la Haye, en considérant que le retour à Chypre serait d’une grande violence psychique pour l’enfant dans la mesure où elle s’était bien intégrée au Portugal et qu’elle n’était plus en contact avec son père depuis plus de neuf mois. Elle releva en outre qu’il n’était pas démontré
:
«
(...) que les autorités de ce pays (l’Etat-Membre d’origine [Chypre]) garantissent, à travers des mesures adéquates, la protection de celle-ci après son retour (...)
».
La cour d’appel annula ainsi le jugement du tribunal aux affaires familiales de Coimbra et ordonna que l’enfant ne soit pas renvoyée à Chypre.
Le parquet se pourvut en cassation devant la Cour suprême en soutenant que le dossier ne permettait pas d’établir que le père avait exercé de façon inadéquate son autorité parentale à l’égard de la première requérante et, dès lors, que le retour à Chypre l’exposerait à un danger physique ou psychique.
Par un arrêt du 14 avril 2011, la Cour suprême infirma l’arrêt de la cour d’appel de Coimbra.
La Cour suprême estima que la situation concrète constituait une rétention illicite à la lumière de l’article 3 a) de la Convention de la Haye. Elle considéra toutefois que la deuxième requérante
:
«
(...) n’avait pas prouvé des faits qui puissent attester de façon solide l’existence d’un risque pour l’enfant ou la placer dans une situation intolérable.
»
Elle conclut que les conditions factuelles permettant l’application de l’exception prévue à l’article 13, alinéa premier, lettre b) de la Convention de la Haye n’étaient pas remplies. La Cour suprême ordonna donc l’annulation de l’arrêt de la cour d’appel de Coimbra et la confirmation du jugement qui avait été rendu par le tribunal aux affaires familiales de Coimbra.
Aucune information ne figure dans le dossier s’agissant de l’exécution de la mesure de retour de la première requérante, ni concernant sa localisation actuelle.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
L’arrêt
Maire c. Portugal
(n
o
‑
VII) contient, dans ses paragraphes 56-60, un descriptif du droit interne et du droit international pertinents.
Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérantes estiment qu’en ordonnant le retour de la première requérante à Chypre, la Cour suprême du 14 avril 2011 n’a pas examiné la situation familiale de manière approfondie et n’a pas mis en balance les intérêts des personnes en jeu ni fait primer l’intérêt supérieur de l’enfant. Elles allèguent qu’il n’y a pas eu déplacement illicite dans la mesure où la deuxième requérante a toujours été la personne de référence pour la première requérante. Elles affirment ensuite que l’arrêt de la Cour suprême ne prend pas en compte que la première requérante s’est intégrée dans son nouveau milieu. Elles dénoncent le fait que les juridictions internes n’aient pas cherché, dans le cadre de l’examen visant à déterminer l’intérêt supérieur de l’enfant, à évaluer la capacité du père à s’occuper de sa fille et les dangers auxquels celle-ci serait exposée en cas de retour.
Sous l’angle de l’article 6 de la Convention, les requérantes dénoncent également la durée excessive de la procédure visant le retour de l’enfant à Chypre.
QUESTIONs AUX PARTIES
1.
Le renvoi de la première requérante à Chypre méconnaîtrait-il le droit au respect de la vie familiale de celle-ci et de la deuxième requérante, tel que le garantit l’article 8 de la Convention
? Le processus décisionnel ayant conduit les juridictions nationales à prendre la mesure litigieuse a-t-il été équitable et a-t-il permis aux intéressés de faire valoir pleinement leurs droits (
Neulinger et Shuruk c. Suisse
[GC], n
o
2010
? En particulier, l’allégation de «
risque grave
» pour l’enfant en cas de retour a-t-elle fait l’objet de la part des juridictions internes d’un examen effectif et d’une décision spécialement motivée (
X c. Lettonie
[GC], n
o
27853/09, §§ 107 et 118, 26 novembre 2013) ?
2.
Les parties sont invitées à indiquer si une procédure d’exécution a été introduite au Portugal consécutivement à l’arrêt de la Cour suprême du 14
avril 2011 et à préciser la localisation actuelle de l’enfant.