- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 28 ianuarie 2014
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Inadmisibil
Fatih Pres SAN. Ve TİC. LTD. ȘTİ. împotriva Turciei
Traducere în română Auto
Decizia nr. 9564/13 FATİH PRES SAN. VE TİC. LTD. ȘTİ. împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care așeză la 28 ianuarie 2014 în calitate de comitet compus din: András Sajó, președinte, Nebojša Vučinić, Egidijus Kūris, judecători și Stanley Naismith, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 decembrie 2012, Având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, Fatih Pres Sanayi ve Ticaret Limited Șirketi, este o companie care a fost înființată în Turcia în 1990. Societatea reclamantă a fost reprezentată în fața Curții de către dl . Karahan, avocat care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează.
La 1 februarie 2008, societatea reclamantă a introdus o procedură împotriva unei terțe părți, cerând o compensare în ceea ce privește un contract între o societate afiliată, pentru care este garantul, și terțul. În timpul procedurii de compensare, societatea reclamantă a solicitat modificarea (îslah ) a sumei pe care le-a solicitat inițial. Curtea civilă de jurisdicție generală din Ankara a respins cererea societății reclamante de asistență juridică și a susținut că a plătit 108.496 lire turce (TRY) [1] în taxele judiciare pentru noua cerere [2] Întrucât societatea reclamantă nu a plătit taxele necesare, Curtea civilă a continuat să examineze cazul în conformitate cu cererea de modificare. La 11 februarie 2010, instanța a respins cazul, constatand că a fost substanțial la fel ca un alt caz introdus de societatea afiliată în 2005, care a fost examinată și respinsă de Curtea Comercială Ankara.
Societatea reclamantă nu a depus apel împotriva acestei hotărâri. COMPLAINTS Societatea reclamantă a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că dreptul său de acces la instanță a fost încălcat de impunerea unor taxe de instanță excesive în sensul că cazul în cauză a fost respins din cauza incapacității sale de a plăti aceste taxe. Curtea observă în primul rând că societatea reclamantă nu a depus un recurs împotriva hotărârii Curții Civile de Jurisdicție Generală din Ankara. Cu toate acestea, nu va evalua dacă societatea reclamantă poate fi considerată a fi epuizată recours interne, deoarece, în orice caz, cererea este inadmisibilă din motivele următoare.
11. Curtea reiterează că a examinat deja plângeri în ceea ce privește refuzul instanțelor interne de asistență juridică și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție pe motiv, printre altele , că sistemul de asistență juridică din Turcia nu a oferit persoanelor fizice garanții substanțiale pentru a le proteja de arbitrație (a se vedea Bakan c. Turcia , nr. 50939/99 §§§ 74-78, 12 iunie 2007; Mehmet și Suna Yiğit v. Turcia , nr. 52658/99 , §§ 33-39, 17 iulie 2007; Eyüp Kaya v. Turcia , nr. 17582/04 , §§ 22-26, 23 septembrie 2008; și Kaba v. Turcia , nr. 1236/05 , §§ 19-25, 1 martie 2011). 12. Cu toate acestea, aceasta remarcă că prezentul caz nu ridică o chestiune similară, deoarece, în ciuda modificării cererii societății reclamante și a taxelor de judecată înaltă pe care le impune ca urmare, Curtea Civilă Ankara de Jurisdicție Generală a examinat cazul așa cum a susținut-o și a susținut că acesta a fost substanțial la fel ca un alt caz introdus de societatea afiliată.
13. În consecință, instanța internă nu a luat în considerare faptul că societatea reclamantă nu a plătit taxele necesare pentru noua sa cerere și a respins cazul pe un alt motiv procedural. 14. Prin urmare, Curtea concluzionează că suma ridicată a taxelor de judecată impuse societății reclamante pentru noua afirmație nu a împiedicat dreptul de acces la instanță în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, deoarece nu a avut nici un impact asupra hotărârii instanței interne. 15. Rezultă că cererea este evident nefondată și trebuie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stanley Naismith András Sajó Președintele grefierului [1] Aproximativ 40.000 de euro în momentul materialului [2] Încercați 8,036.758 - aproximativ 4.000.000 de euro în acel moment
SECOND SECTION
DECISION Application no. 9564/13
FATİH PRES SAN. VE TİC. LTD. ȘTİ.
against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 28 January 2014 as a Committee composed of: András Sajó, President, Nebojša Vučinić, Egidijus Kūris, judges, and Stanley Naismith, Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 7 December 2012, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS
The applicant, Fatih Pres Sanayi ve Ticaret Limited Șirketi, is a company that was set up in Turkey in 1990. The applicant company was represented before the Court by Mr Ӧ. Karahan, a lawyer practising in Ankara.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 1 February 2008 the applicant company brought proceedings against a third party, claiming compensation with regard to a contract between an affiliate company, for which it was the guarantor, and the third party.
During the compensation proceedings, the applicant company requested the amendment ( ıslah ) of the amount it had initially claimed. It also requested legal aid to cover the court fees.
The Ankara Civil Court of General Jurisdiction rejected the applicant company’s request for legal aid and maintained that it was to pay 108,496 Turkish liras (TRY) [1] in court fees for the new claim [2] .
As the applicant company failed to pay the required fees, the Civil Court went on to examine the case as it stood before the amendment request.
On 11 February 2010 the court dismissed the case, finding that it was substantially the same as another case brought by the affiliate company in 2005, which had been examined and dismissed by the Ankara Commercial Court.
The applicant company did not file an appeal against that judgment. COMPLAINTS
The applicant company alleged under Article 6 § 1 of the Convention that its right of access to court had been violated by the imposition of excessive court fees in that the case brought by it had been dismissed on account of its inability to pay those fees. THE LAW
The Court observes first of all that the applicant company did not file an appeal against the judgment of the Ankara Civil Court of General Jurisdiction. However, it will not assess whether the applicant company can be considered to have exhausted domestic remedies as in any event the application is inadmissible on the following grounds.
The Court reiterates that it has already examined grievances with regard to domestic courts’ refusal of legal aid and has found a violation of Article 6 § 1 of the Convention on the ground, inter alia , that the legal aid system in Turkey failed to offer individuals substantial guarantees to protect them from arbitrariness (see Bakan v. Turkey , no. 50939/99, §§ 74-78, 12 June 2007; Mehmet and Suna Yiğit v. Turkey , no. 52658/99, §§ 33-39, 17 July 2007; Eyüp Kaya v. Turkey , no. 17582/04, §§ 22-26, 23 September 2008; and Kaba v. Turkey , no. 1236/05, §§ 19-25, 1 March 2011).
However, it notes that the present case does not raise a similar issue, as notwithstanding the change in the applicant company’s claim and the high court fees imposed on it as a result, the Ankara Civil Court of General Jurisdiction examined the case as it stood and held that it was substantially the same as another case brought by the affiliate company.
Accordingly, the domestic court did not take into account the applicant company’s failure to pay the required fees for its new claim and dismissed the case on another procedural ground.
The Court concludes therefore that the high amount of court fees imposed on the applicant company for its new claim did not hinder its right of access to court under Article 6 § 1 of the Convention as it had no impact on the domestic court’s decision.
It follows that the application is manifestly ill-founded and must be declared inadmissible pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Declares the application inadmissible. Stanley Naismith András Sajó Registrar President [1] . Approximately 40,000 euros at the material time [2] . TRY 8,036,758 - approximately 4,000,000 euros at the time