CASE OF BUHANIUC v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

CASE OF BUHANIUC v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2014)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

CAUZA BUHANIUC c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 56074/10)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

28 ianuarie 2014

DEFINITIVĂ

28.04.2014

Această hotărîre poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Buhaniuc c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Alvina Gyulumyan,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției,

Deliberînd la 7 ianuarie 2014 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1.

Cauza a fost inițiată prin cererea (nr. 56074/10) depusă la 30 septembrie 2010 contra Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Sergiu Buhaniuc („reclamantul”).

2.

Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Zama, avocat care își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.

3.

Reclamantul s-a plîns, în particular, că a fost maltratat în timpul reținerii sale și că nu a fost efectuată o investigație efectivă în legătură cu plîngerea sa despre maltratare.

4.

La 12 decembrie 2011 cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamantul s-a născut în 1990 și locuiește în Chișinău.

6.

Circumstanțele cauzei, după cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.

7.

La 5 aprilie 2009 în Republica Moldova au avut loc alegeri generale.

La 6 și 7 aprilie 2009 pe străzile orașului s-au adunat o mulțime de oameni pentru a protesta împotriva pretinselor fraude electorale. La 7 aprilie 2009 și în zilele următoare, sute de persoane au fost arestate.

A.

Arestarea reclamantului și pretinsa maltratare

8

.

Reclamantul a fost arestat în seara zilei de 7 aprilie 2009, iar în ziua următoare a fost sancționat cu 10 zile de arest contravențional de către o instanța de judecată. Potrivit reclamantului, în timpul reținerii el a fost lovit cu pumnul în ochi de către un colaborator al poliției îmbrăcat în civil, iar ulterior, el a fost maltratat la Comisariatul de poliție Buiucani și la Comisariatul General de Poliție („CGP”). El a fost bătut de către grupuri de la 5 pînă la 12 persoane îmbrăcate atît în uniformă cît și în civil, concomitent fiind impus să treacă printr-un „coridor al morții” format din polițiști aliniați, care loveau cu picioarele și pumnii victima în timp ce aceasta intra sau ieșea din comisariat, mai ales la CGP.

9.

El a fost lovit în ambele urechi odată (formă de tortură denumită „telefonul”) și în regiunea capului cu pumnii și bastoanele de cauciuc, în timp ce mîinile îi erau încătușate la spate. De asemenea, el a fost impus să țină mîinile ridicate sus timp îndelungat, iar în același timp era lovit periodic. Din cauza maltratării el și-a pierdut conștiința de cîteva ori.

10

.

În plus, reclamantul a susținut că a fost deținut împreună cu alte opt persoane într-o celulă murdară și umedă, cu suprafața de 4 x 4 m, în care nu pătrundea lumina zilei și nu avea acces la alte mijloace ce să-i permită să determine perioada zilei sau data; de asemenea, el nu a avut acces de a comunica cu lumea din afară, inclusiv cu rudele sale, un avocat sau un medic.

11

.

Pe parcursul primelor 24 de ore de detenție nu a beneficiat de apă. După aceea, li s-a distribuit apă murdară în sticle de plastic neigienice din care urmau să bea toți cei din celulă. Reclamantul a fost diagnosticat ulterior cu hepatită cronică de etiologie neidentificată. Nu a fost asigurat cu mîncare. În celula aglomerată reclamantul nu a avut posibilitatea să doarmă timp de trei zile. Nu avea veceu în celulă, iar acces la veceul din afara celulei se permitea în mod haotic și doar după ce persoana era umilită.

12.

De asemenea, reclamantul a susținut că a fost supus maltratării de natură psihologică: el a fost amenințat cu închisoarea pe termen lung, cu violul și cu moartea. El a fost interogat de mai multe persoane odată și a fost forțat să semneze foi nescrise.

B.

Investigarea desfășurată în legătură cu plîngerea reclamantului despre maltratare

13

.

La 11 aprilie 2009 reclamantul a fost examinat de un expert medico-legal, care a constatat prezența unei echimoze la ochiul stîng.

14.

La 15 aprilie 2009 reclamantul a depus la Procuratura Militară o plîngere despre maltratarea sa de către colaboratorii de poliție.

15

.

La 29 aprilie 2009 reclamantul a fost examinat la Centrul pentru Reabilitarea Victimelor Torturii „Memoria” – organizație neguvernamentală finanțată de Uniunea Europeană, membră a Adunării Generale a Consiliului Internațional pentru Reabilitarea Victimelor Torturii (CIRVT). La 15 decembrie 2009 i-a fost eliberat un extras din fișa medicală care cuprindea rezultatele testelor medicale și a consultațiilor medicilor. Potrivit documentului, reclamantul a suferit,

inter alia

, consecințele unei traume la cap – sindromul hipertensiunii intracraniene și tulburare de stres post-traumatic, precum și afecțiune post-traumatică a urechilor.

16

.

Procurorul responsabil de cauză a audiat pe colaboratorii de poliție care l-au reținut pe reclamant și aceștia au declarat că nu au utilizat forța. La 29 mai 2009 procurorul a decis să refuze în începerea urmăririi penale în legătură cu alegațiile reclamantului pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. La 5 februarie 2010 reclamantul a depus o plîngere la Procuratura Generală, menționînd că a primit o copie a ordonanței doar la 22 ianuarie 2010. La 18 februarie 2010 Procuratura Generală a menținut ordonanța din 29 mai 2009.

17

.

La 25 martie 2010 reclamantul a depus o plîngere împotriva ordonanțelor din 29 martie 2009 și 18 februarie 2010 în instanța de judecată. La 19 aprilie 2010 judecătorul de instrucție al Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău a anulat cele două ordonanțe și a dispus efectuarea unei investigații suplimentare. Instanța de judecată a constatat că ordonanțele emise de procurori s-au bazat doar pe declarațiile colaboratorilor de poliție acuzați de maltratarea reclamantului. În timp ce unul dintre procurori a constatat că la reținerea reclamantului a fost utilizată forța, ceea ce ar putea explica leziunile de pe corpul acestuia, colaboratorii de poliție care l-au reținut au negat că au utilizat forța.

18

.

La o dată necunoscută anterioară datei de 10 mai 2010 a fost pornită urmărirea penală în legătură cu alegațiile reclamantului.

19.

La 19 mai 2010 reclamantul a fost recunoscut în calitate de parte vătămată. El a descris circumstanțele în care a avut loc pretinsa maltratare și a participat la procedura de recunoaștere a persoanei după fotografie, dar nu a recunoscut niciuna dintre persoanele din fotografiile prezentate.

20

.

La 25 mai 2010 procurorul a suspendat urmărirea penală pe motiv că nu a fost identificată nici o persoană care poate fi pusă sub învinuire.

21

. După comunicarea prezentei cereri de către Curte Guvernului pîrît la 12 decembrie 2011, Procuratura Generală a recomandat procuraturii militare Chișinău la 8 februarie 2012 să reia urmărirea penală în legătură cu plîngerile reclamantului. Procuratura a considerat ordonanța din 25 mai 2010 ca fiind neîntemeiată și a enumerat o listă cu 12 acțiuni procesuale necesare de a fi efectuate în cadrul noii urmăriri penale. Această listă includea acțiuni precum: audierea lui S., care a fost reținut odată cu reclamantul; audierea persoanelor care au fost deținute împreună cu reclamantul în timpul evenimentelor din aprilie 2009; audierea expertului medic-legist care l-a examinat pe reclamant în cadrul Comisariatului de poliție Buiucani mun. Chișinău; obținerea diverselor dovezi medicale privind sănătatea reclamantului anterior și ulterior detenției din aprilie 2009, inclusiv raportul Centrului „Memoria”; examinarea documentelor relevante din cauza penală de învinuire a reclamantului; efectuarea confruntărilor dintre reclamant și colaboratorii de poliție care l-au reținut pe 7 aprilie 2009.

22

.

La 22 martie 2012 a fost audiat în calitate de martor expertul medico-legal care l-a examinat pe reclamant la Comisariatul de poliție Buiucani mun. Chișinău. El a declarat că în raportul de examinare medico-legală a menționat despre toate leziunile de pe corpul reclamantului. De asemenea, el a adăugat că în timpul examinării era prezent și un colaborator de poliție, însă acesta nu au făcut careva presiuni asupra reclamantului.

23

.

La 26 martie 2012 procurorul militar i-a recunoscut în calitate de bănuiți pe doi colaboratori de poliție și i-a audiat. Părțile nu au informat Curtea despre careva evoluții în acest sens.

II.

RAPOARTE NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE RELEVANTE

24.

Documentele relevante au fost rezumate în cauza

Taraburca c. Moldovei

(nr. 18919/10, §§ 33-37, 6 decembrie 2011).

ÎN DREPT

I.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE

25.

Reclamantul s-a plîns că a fost maltratat de către colaboratorii de poliție și că nu a fost efectuată o investigare efectivă în legătură cu alegațiile sale despre maltratare. Reclamantul a invocat articolul 3 din Convenție care prevede următoarele:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A.

Admisibilitatea

26.

Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne disponibile întrucît urmărirea penală efectuată în legătură cu plîngerile sale este încă pendinte.

27.

Curtea reiterează că scopul articolului 35 § 1 din Convenție este de a oferi Statelor Contractante posibilitatea de a preveni sau de a repara încălcările care se pretind că au fost comise de către aceștia, înainte de a sesiza Curtea. În consecință, Statele nu au obligația de a răspunde pentru acțiunile lor în fața unui organ internațional înainte de a avea posibilitatea de a soluționa cauza în baza sistemelor lor de drept (a se vedea, de exemplu,

Remli c. Franței

, 23 aprilie 1996, § 33,

Culegere ale hotărîrilor și deciziilor

1996-II, și

Selmouni c. Franței

[MC], nr. 25803/94, § 74, CEDO 1999-V).În același timp, “un reclamant nu trebuie să epuizeze căile de recurs care, deși teoretic ar putea reprezenta un remediu, în realitate nu oferă nici o șansă de redresare a încălcării pretinse” (a se vedea

Yoyler c.

Turciei

, nr. 26973/95, 13 ianuarie 1997, și

Akdivar și alții c.

Turciei

, § 68, 30 august 1996,

Culegere

1996-IV).

28.

În prezenta cauză, este adevărat că procedurile încă sunt pendinte în fața autorităților naționale. Cu toate acestea, Curtea constată că chestiunea epuizării căilor de recurs interne inextricabil legată de fondul plîngerii invocate în temeiul articolului 3 din Convenție, și anume, de aspectul privind eficacitatea investigației efectuate în legătură cu alegațiile reclamantului despre maltratare. Prin urmare, Curtea consideră că ambele chestiuni trebuie să fie conexate și examinate împreună (a se vedea

Mikheyev c. Rusiei

, nr. 77617/01, § 88, 26 ianuarie 2006).

29.

În continuare, Curtea notează că plîngerile nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Alte temeiuri pentru a declara cererea inadmisibilă nu au fost stabilite. Prin urmare, cererea trebuie să fie declarată admisibilă.

B.

Fondul

1.

Argumentele părților

30.

Reclamantul a susținut că el a fost maltratat în timp ce se afla sub custodia colaboratorilor de poliție și că investigația efectuată în legătură cu alegațiile sale despre maltratare a fost tergiversată și inefectivă. Pînă la comunicarea prezentei cereri Guvernului pîrît, investigația s-a limitat de a audia cîțiva colaboratori de poliție. Reclamantul nu a avut posibilitatea să-i identifice pe autori în cadrul unei confruntări. Mai mult, avînd în vedere că urmărirea penală propriu-zisă nu a fost începută, aceasta a limitat competențele procurorilor de a efectua o investigație completă a cazului. Doar după comunicarea prezentei cereri autoritățile au recunoscut în calitate de bănuiți doi colaboratori de poliție. În fine, cel puțin o anumită parte a investigației a fost efectuată de colaboratorii de poliție angajați ai Ministerului Afacerilor Interne - aceeași instituție în care erau angajați și colaboratorii de poliție bănuiți de maltratare.

31.

Guvernul a susținut că nu poate substitui autoritatea procurorilor și instanțelor de judecată și prin această să submineze urmărirea penală care era pendinte. De asemenea, Guvernul a menționat că imediat ce au fost dezvăluite informații noi, organul de urmărire penală a întreprins acțiuni prompte.

Astfel încît, tergiversările aparente, care s-au datorat unor factori obiectivi, cum ar fi faptul că nu a fost identificată nici o persoană care poate fi pusă sub învinuire, nu trebuie luate în considerare la stabilirea efectivității investigației.

2.

Aprecierea Curții

(a)

Principii generale

32.

După cum a statuat Curtea de mai multe ori, articolul 3 din Convenție consfințește una dintre valorile fundamentale ale societății democratice. Chiar și în cele mai dificile situații, cum ar fi lupta împotriva terorismului și a crimei organizate, Convenția interzice în termeni absoluți tortura, pedepsele și tratamentele inumane sau degradante. Spre deosebire de majoritatea clauzelor normative ale Convenției și ale Protocoalelor nr. 1 și nr. 4, articolul 3 nu prevede excepții, și în conformitate cu articolul 15 § 2 nu este permisă nici o derogare de la prevederile sale, chiar dacă există un pericol public ce amenință viața națiunii (a se vedea cauza

Selmouni c. Franței

[MC], nr. 25803/94, § 95, CEDO 1999-V, și cauza

Assenov și alții c. Bulgariei

, 28 octombrie 1998, §

93,

Rapoarte

1998-VIII).

33.

Curtea reiterează că atunci cînd un individ este privat de libertate, utilizarea forței fizice asupra sa atunci cînd ea nu este strict necesară prin comportamentul său, lezează demnitatea umană și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de articolul 3 din Convenție (

Ribitsch c. Austriei

, 4 decembrie 1995, § 38, seria

A nr.

336). Atunci cînd unei persoane îi sunt cauzate leziuni corporale în timpul detenției sau în timp ce se află sub custodia poliției, orice asemenea leziune va crea o puternică prezumție că acea persoană a fost supusă maltratării (a se vedea

Bursuc c. României

, nr. 42066/98, § 80, 12 octombrie 2004). Este sarcina statului să dea o explicație plauzibilă a circumstanțelor în care au fost cauzate leziunile corporale, neîndeplinirea căreia ridică o chestiune clară în temeiul articolului 3 din Convenție (

Selmouni c. Franței

,

34.

În egală măsură, Curtea amintește că, dacă o persoană face o afirmație credibilă că, fiind în custodia poliției sau altor autorități similare ale Statului, a suferit un tratament contrar articolului 3 din Convenție, această prevedere, combinată cu obligația generală impusă Statului prin articolul 1 din Convenție de «a garanta oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite (...) [în] Convenție

»,

implică în sine desfășurarea unei investigații oficiale efective. La fel ca și investigația în temeiul articolului 2, această investigație trebuie să conducă la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile. În caz contrar, interdicția generală prin lege a torturii, a tratamentelor sau a pedepselor inumane și degradante, în pofida importanței sale fundamentale, ar fi ineficientă în practică și ar face posibil, în anumite cazuri, ca funcționarii Statului

comită abuzuri împotriva persoanelor aflate sub custodia lor

, ei beneficiind, astfel, de o imunitate virtuală

(a se vedea, printre altele,

Labita c. Italiei

[MC], nr. 26772/95, § 131, CEDO 2000-IV).

35.

Pentru ca o investigație să fie efectivă, persoanele care efectuează investigația trebuie să fie independente de cei implicați în evenimentele respective (a se vedea, printre altele,

Barbu Anghelescu c. României

, nr. 46430/99, § 66, 5 octombrie 2004). Acest lucru presupune nu numai lipsa oricărei legături ierarhice sau instituționale, dar și o independență practică (a se vedea, de exemplu,

Ergı c. Turciei

, 28 iulie 1998, §§

83-84,

Rapoarte

1998-IV).

36.

Investigația efectuată în legătură cu pretinsele rele tratamente trebuie să fie minuțioasă. Aceasta înseamnă că autoritățile întotdeauna trebuie să depună un efort serios pentru a constata ce s-a întîmplat în fapt și nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a înceta investigația sau justifica deciziile lor ( a se vedea

Assenov și alții

, menționat supra, §

103, și urm.).

Autoritățile trebuie să întreprindă toate măsurile rezonabile de care dispun pentru a obține probe referitoare la faptele în cauză, inclusiv,

inter alia

, declarațiile martorilor oculari și expertizele de examinare medico-legale (a se vedea

Tanrıkulu c. Turciei

[MC], nr.

23763/94, CEDO 1999

‑

IV §104 și urm., și

Gül c.

Turciei

, nr.

22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). Orice deficiență a investigației care subminează capacitatea sa de a stabili cauza prejudiciilor suferite sau identitatea responsabililor riscă să se concludă că aceasta nu corespunde standardului de eficacitate

(b)

Aplicarea principiilor generale în prezenta cauză

37.

Revenind la circumstanțele prezentei cauze, Curtea notează că spre deosebite de alte cauze care au fost examinate în privința Republicii Moldova referitoare la cauze individuale privind pretinse maltratări, prezenta cauză face parte dintr-un număr mare de pretenții similare despre maltratare comise într-o perioadă de timp relativ scurtă (a se vedea

Taraburca c. Moldovei

, citată supra, § 48).

38.

Ținînd cont de acest context în care au avut loc maltratări sistematice și de mari proporții ai deținuților de către colaboratorii de poliție, totuși, înainte să constate încălcarea articolului 3 din Convenție, Curtea trebuie să verifice dacă reclamantul a prezentat suficiente probe pentru a demonstra că el personal a fost maltratat (a se vedea

Taraburca c. Moldovei

, citată supra, § 48). Astfel, Curtea notează că la 7 aprilie 2009 reclamantul a fost reținut de colaboratorii de poliție (a se vedea paragraful 8 supra), iar la 11 aprilie 2009 el a fost examinat de un expert medico-legal care a constatat o echimoză la ochiul stîng (a se vedea paragraful 13 supra). Natura acestei vătămări a ochiului reclamantului corespunde evenimentelor relatate de reclamant.

39.

De asemenea Curtea atrage atenția asupra declarațiilor expertului medico-legal despre prezența unui colaborator de poliție în timpul examinării medicale a reclamantului. Acest lucru trebuie să fi subminat orice încercare a reclamantului de a arăta mai multe vătămări corporale expertului medico-legal, de frică de a nu fi maltratat. Avînd în vedere starea generală de nesiguranță în diverse locuri de detenție ulterior dezordinilor din 7 aprilie 2009, frica reclamantului nu a fost nefondată (a se compara cu

Taraburca

, citată supra, § 52). Constatările Centrului „Memoria” (a se vedea paragraful 15 supra) nu fac decît să confirme descrierea evenimentelor de către reclamant, în special traumatismul în regiunea capului și afecțiunea post-traumatică a urechilor.

40.

Avînd în vedere omiterea de a efectua o examinare medicală la intrarea reclamantului în izolatorul de detenție provizorie și lipsa vreunui proces verbal privind utilizarea forței sau unei mențiuni referitoare la existența leziunilor corporale, Curtea constată că autoritățile nu au prezentat vreo dovadă că reclamantul a avut aceste leziuni pînă la reținere și nici explicații plauzibile referitoare la originea echimozei la ochiul stîng. Medicii Centrului „Memoria” au constatat și alte semne de rele tratamente.

41.

Mai mult, reclamantul s-a plîns de condiții inumane de detenție (a se vedea paragrafele 10 și 11 supra). Curtea notează că reclamantul a fost deținut o perioadă de timp relativ scurtă la Comisariatul de poliție Buiucani mun. Chișinău și la sediul CGP, care au fost extrem de aglomerate în perioada 7 și 12 aprilie 2009 (a se vedea

Taraburca

, citată supra, § 33). Guvernul nu a disputat condițiile invocate de reclamant, și anume că nu a beneficiat de apă timp de 24 de ore în detenție, că nu a fost asigurat cu hrană și că reclamantul a fost privat de somn și de acces permanent la un veceu. Deși circumstanțele de mai sus ar putea prin sine constitui o problemă în temeiul articolului 3 din Convenție, Curtea consideră că în prezenta cauză acestea sunt elemente adiționale care au contribuit la suferința pe care reclamantul trebuie să fi avut de suferit în urma maltratării (a se vedea

Taraburca

, citată supra, § 51).

42.

În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că a fost încălcat articolul 3 din Convenție sub aspect material.

43.

În continuare, Curtea notează că investigația efectuată în legătură cu plîngerea reclamantului este foarte deficientă. În primul rînd, în pofida acuzațiilor grave ale reclamantului împotriva colaboratorilor de poliție, nici o urmărire penală nu a fost pornită pînă la începutul lunii mai 2010 (a se vedea paragraful 18 supra), mai mult de 1 an și ceva de la depunerea plîngerii de către reclamant. În plus, după cum a constatat judecătorul de instrucție, ordonanțele de refuz în începerea urmăririi penale din 29 mai 2009 și 18 februarie 2010 au fost întemeiate doar pe declarațiile colaboratorilor de poliție (a se vedea paragraful 17 supra).

44.

Trebuie menționat faptul că ordonanța din 29 mai 2009 a fost comunicată reclamantului abia la 22 ianuarie 2010, ceea ce constituie o tergiversare inexplicabilă care a durat prea mult într-un astfel de caz (a se vedea, de exemplu,

Pădureț c. Moldovei

, nr. 33134/03, §§ 63, 64 și 68, 5 ianuarie 2010). Prin urmare, Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului potrivit căruia procurorul a acționat prompt atunci cînd noi informații îi erau puse la dispoziție.

45.

În fine, Curtea observă că după reluarea urmăririi penale ca urmare a comunicării prezentei cereri Guvernului pîrît, procuratura a identificat 12 acțiuni procesuale necesare de a fi efectuate în cadrul noii urmăriri penale (a se vedea paragraful 21 supra). Organul de urmărire penală este acel care trebuie să-și organizeze activitatea după cum consideră necesar într-o anumită cauză penală. Totuși, Curtea nu poate să nu atragă atenția asupra faptului că pînă în luna februarie 2012, aproape 3 ani de la depunerea plîngerii despre relele tratamente, lista celor 12 acțiuni procesuale menționată supra și care încă nu au fost efectuate, includea măsuri esențiale fără de care investigația nu poate fi considerată că a fost efectivă (a se vedea paragraful 21 supra).

46.

Curtea reiterează că atunci cînd remediul național ales de reclamant este adecvat în teorie, iar cu trecerea timpului, acesta se dovedește a fi inefectiv, reclamantul nu mai are obligația de a-l epuiza (a se vedea

Tepe c.

Turciei

, 27244/95, Decizia Comisiei din 25

noiembrie 1996 și

Mikheyev c. Rusiei

, nr. 77617/01, § 86, 26 ianuarie 2006). Constatînd că investigația efectuată în legătură cu alegațiile reclamantului nu a fost efectivă, Curtea consideră că el nu mai are obligația de a aștepta finalizarea investigației în vederea epuizării căilor de recurs interne. Prin urmare, Curtea respinge excepția neepuizării

căilor interne de recurs invocată de Guvern și constată că de asemenea a fost încălcat articolul 3 din Convenție sub aspect procedural.

II.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

47.

Articolul 41 din Convenție prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A.

Prejudiciul material

48.

Reclamantul a susținut că costul eventualelor tratamente medicale necesare pentru îmbunătățirea stării de sănătate ca urmare a maltratării sale nu poate fi determinat. Prin urmare, a solicitat Curții să rezerve această chestiune pentru o hotărîre ulterioară.

49.

Guvernul a considerat că reclamantul nu a înaintat vreo pretenție la acest capitol.

50.

Curtea notează că reclamantul nu a prezentat în timp util pretențiile sale și vreo dovadă privind tratamentele medicale urmate sau planificate, or să justifice sau să estimeze în alt mod costurile sale de viitor. În asemenea circumstanțe, Curtea nu acordă nici o sumă în acest sens.

B.

Prejudiciul moral

51.

Reclamantul a pretins suma de 30000

EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a încălcărilor constatate supra.

52.

Guvernul a susținut că, în cazul în care va fi constatată încălcarea articolului 3 din Convenție, Curtea trebuie să ofere o reparație doar în ceea ce privește aspectul procedural al plîngerii reclamantului. De asemenea, Guvernul a menționat că reclamantul poate să solicite compensații la nivel național, în dependență de rezultatul urmăririi penale pendinte. În orice caz, suma este exagerată prin prisma jurisprudenței similare.

53.

Avînd în vedere încălcările constatate mai sus și gravitatea lor, Curtea consideră că în prezenta cauză se justifică acordarea unei sume bănești cu titlu de prejudiciu moral. Apreciind în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului suma de 15000 EUR.

C.

Costuri și cheltuieli

54.

De asemenea, reclamantul a pretins suma de 1370 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli suportate în fața Curții. El a prezentat documente în susținerea pretenției sale.

55.

Guvernul a obiectat și a solicitat Curții să respingă pretenția.

56.

Avînd în vedere încălcările constatate mai sus, Curtea acordă suma integrală pretinsă de reclamant.

D.

Penalități

57.

Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependență de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1.

Declară

plîngerea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a fost încălcat articolul 3 din Convenție atît sub aspect material cît și procedural;

3.

Hotărăște

(a)

că statul pîrît trebuie să plătească reclamantului în termen de trei luni de la data la care această hotărîre va deveni definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care vor fi convertite în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii:

(i)

15000 EUR (cincisprezece mii euro), plus orice taxe care pot fi percepute cu titlu de prejudiciu moral;

(ii)

1370 EUR (o mie trei sute șaptezeci euro), plus orice taxe care pot fi percepute, cu titlu de costuri și cheltuieli;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

4.

Respinge

restul pretențiilor reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și notificată în scris la 28 ianuarie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte