CASE OF VASÎLCA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

CASE OF VASÎLCA v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2014)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

CAUZA VASÎLCA c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 69527/10)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

11 februarie 2014

DEFINITIVĂ

11.05.2014

Această hotărîre poate fi supusă unei revizuiri editoriale

.

În cauza

Vasîlca c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall,

președinte,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Santiago Quesada,

grefier al Secției,

Deliberînd la 21 ianuarie 2014 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărîre, care a fost adoptată la aceiași dată:

PROCEDURA

1.

Cauza a fost inițiată prin cererea (nr. 69527/10) depusă la 11 noiembrie 2010 contra Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”), de către o cetățeană a Republicii Moldova, dna Elena Vasîlca („reclamanta”).

2.

Reclamanta a fost reprezentată de către dl I. Petcov, avocat care își desfășoară activitatea în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl L. Apostol.

3.

Reclamanta s-a plîns, în particular, că autoritățile au omis să efectueze o investigație efectivă în ceea ce privește decesul fiului său.

4.

La 10 aprilie 2012 cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamanta s-a născut în 1965 și locuiește în Chișinău.

6.

La 8 martie 2008 aproximativ la ora 16.40, fiul reclamantei (V.), care avea șaptesprezece ani, a decedat după ce a căzut de la unul din balcoanele de uz comun a unui bloc locativ.

7.

Colaboratorii de poliție au inițiat o investigație preliminară în ceea ce privește cauzele decesului lui V., versiunea principală fiind sinuciderea.

8.

La 8 martie 2008 ofițerul de urmărire penală responsabil de caz (F.), a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului, prezența și originea oricăror leziuni pe corpul lui V., precum și dacă erau urme de substanțe narcotice sau alcool în sînge. La 10 martie 2008 a fost întocmit un raport de examinare medico-legală prin care s-a constatat că V. a decedat din cauza leziunilor corporale grave ce au fost provocate în urma căderii sale; în sîngele lui nu s-au depistat alcool sau substanțe narcotice.

9.

Cincisprezece persoane au fost audiate în calitate de martori în următoarele trei luni. Potrivit reclamantei, unii dintre ei au menționat că V. a discutat cu două persoane în ziua decesului. Trei martori (B.A, B.O. și S.V.) au declarat că au văzut un tînăr și o tînără ieșind din blocul locativ, care erau grăbiți și au urcat într-un taxi la scurt timp după ce V. a căzut. De asemenea, reclamanta a menționat că fiul său a fost contactat la numărul lui de telefon mobil de către persoane necunoscute ei și că V. era supărat după acele convorbiri și a distrus cartela SIM (modulul de identitate a abonatului). Ea a comunicat numărul de telefon al fiului său și a solicitat procuraturii să verifice cine l-a sunat pe el. În plus, ea a menționat că cineva l-a vizitat pe fiul ei cu o seară înainte de incident și a fugit cînd ea venise să vadă ce se întîmplă.

10.

La 24 martie 2008 ofițerul de urmărire penală F. a înaintat propunerea de a nu porni urmărirea penală pe faptul sinuciderii lui V. din lipsa elementelor infracțiunii. La 4 iulie 2008 un procuror al Procuraturii Ciocana mun. Chișinău a dispus neînceperea urmăririi penale.

11

.

La 1 august 2008 reclamanta a depus o plîngere împotriva acestei ordonanțe către procurorul ierarhic superior. Ea a menționat că martorii n-au fost audiați în legătură cu declarația lor că au văzut imediat după incident două persoane tinere ieșind grăbiți din blocul locativ și că nu a fost solicitat de la compania de telefonie mobilă informația despre apelurile telefonice efectuate fiului ei înainte de decesul său. Mai mult ca atît, două vînzătoare a unui magazin din apropiere au susținut că l-au văzut pe V. în magazin înainte de moartea sa și că el a leșinat, iar după aceea el a fost scos afară de către doi tineri.

12.

La 18 august 2008 procurorul ierarhic superior a anulat ordonanța din 4 iulie 2008 ca fiind prematură, deoarece nu au fost verificate alte versiuni ale cauzei decesului, precum ar fi omorul intenționat sau determinarea la sinucidere. Ofițerului de urmărire penală i-a fost dispus de a audia reclamanta și martorii indicați de ea.

13.

După această dată, investigația preliminară a fost prelungită de mai multe ori la solicitarea ofițerului de urmărire penală F. La 12 decembrie 2008 F. a înaintat propunerea de a nu porni urmărirea penală. Se pare că această propunere a fost respinsă de către procurorul ierarhic superior la o dată necunoscută, deoarece F. a înaintat propuneri similare la 4 februarie și 29 aprilie 2009. În ambele cazuri un procuror a dispus neînceperea urmăririi penale, însă de fiecare dată un procuror ierarhic superior a constatat ordonanța ca fiind prematură și a dispus reexaminarea materialelor de către ofițerul de urmărire penală. Procurorul a emis o nouă ordonanță de neîncepere a urmăririi penale la 11 mai 2009.

14

.

La 17 septembrie 2009 judecătorul de instrucție al Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău a anulat ordonanța procurorului din 11 mai 2009, constatînd că investigația preliminară efectuată pînă la această dată a fost superficială și „cu omisiuni neexplicabile”. Organul de urmărire penală nu a stabilit locul de unde a sărit sau a fost îmbrîncit V., și de la ce înălțime, și un număr de acțiuni care urmau să fie întreprinse de către autorități la demersul ofițerului de urmărire penală nu au fost executate în plin volum. La fel nu au fost executate în plin volum indicațiile date de procuror ofițerului de urmărire penală. Mai mult ca atît, în timpul examinării medico-legale a corpului lui V., drepturile reclamantei ca parte vătămată au fost ignorate, deoarece ei nu i s-a permis să pună întrebări expertului sau să solicite efectuarea expertizei corpului lui V. de un anumit expert sau de o comisie de experți, așa cum ea a avut dreptul în conformitate cu legislația în vigoare.

15.

După reexaminarea cauzei, la 5 noiembrie 2009 ofițerul de urmărire penală F. a înaintat procurorului propunerea de a nu porni urmărirea penală. Această propunere a fost respinsă la 12 noiembrie 2009.

16

.

La 8 decembrie 2009 reclamanta s-a plîns procuraturii Ciocana mun. Chișinău despre tergiversarea către organul de urmărire penală a examinării cazului fiului ei. Reclamanta nu a primit nici un răspuns.

17

.

După această dată, ofițerul de urmărire penală a înaintat procurorului propuneri de a nu porni urmărirea penală la 29 decembrie 2009 și 19 aprilie 2010, însă în ambele cazuri procurorul a remis cauza pentru reexaminare. În raportul său din 29 decembrie 2009 ofițerul de urmărire penală a notat,

inter alia

, că el a avut „convorbiri cu expertul judiciar medico-legal care a efectuat [autopsia], ultimul refuzînd de a da careva explicații pe cazul dat, menționînd faptul ca a efectuat examinare medico-legală, unde este indicat tot ce a putut spune despre acest caz.”

18.

La 23 iunie 2010 ofițerul de urmărire penală a înaintat procurorului propunerea de a nu porni urmărirea penală, enumerînd dovezile medicale acumulate și declarațiile martorilor. El a menționat că de fiecare dată cînd un procuror ierarhic superior a anulat o ordonanță a procurorului de neîncepere a urmăririi penale, indicațiile date în vederea efectuării investigației suplimentare au fost îndeplinite în volum deplin, în măsura reală și posibilă de îndeplinire a lor. În concluzie, el a precizat că din cauza scurgerii timpului, deja era inutil de a îndeplini careva acțiuni de urmărire penală, deoarece au fost efectuate toate acțiunile necesare în măsura posibilității.

19.

La 5 iulie 2010 un procuror al procuraturii Ciocana mun. Chișinău a acceptat propunerea ofițerului de urmărire penală pe motiv că nu există probe ce ar confirma faptul că cineva l-ar fi omorît pe V. sau l-ar fi determinat la sinucidere.

20

.

La 20 august 2010 judecătorul de instrucție al judecătoriei Ciocana mun. Chișinău a respins plîngerea reclamantei ca nefondată. Această încheiere este irevocabilă.

II.

DREPTUL INTERN PERTINENT

21

.

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

“Articolul 59. Partea vătămată

(1) Parte vătămată este considerată persoana fizică căreia i s-a cauzat prin infracțiune un prejudiciu moral, fizic, sau material, recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei...

Articolul 60.

Drepturile și obligațiile părții vătămate

(1) Partea vătămată dispune de următoarele drepturi:

1)

să cunoască esența învinuirii;

2)

să facă declarații și explicații;

3)

să prezinte documente și alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal și cercetate în ședința de judecată;

4)

să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului, procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;

5)

să facă obiecții împotriva acțiunilor organului de urmărire penală sau instanței de judecată și să ceară includerea obiecțiilor sale în procesul-verbal al acțiunii respective;

6) să ia cunoștință de toate procesele-verbale ale acțiunilor procesuale la care a participat, să ceară completarea lor sau includerea obiecțiilor sale în procesul-verbal respectiv;

7)

să ia cunoștință de materialele cauzei penale din momentul încheierii urmăririi penale și să noteze orice informații din dosar;

8)

să participe la ședința de judecată, inclusiv la examinarea materialelor cauzei;

9)

să pledeze în dezbateri judiciare privitor la prejudiciul cauzat;

10)

să fie informată de organul de urmărire penală despre toate hotărîrile adoptate care se referă la drepturile și interesele sale, să primească gratuit, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărîri, precum și de pe hotărîrea de încetare sau clasare a procesului în cauza respectivă, de neîncepere a urmăririi penale, copia de pe sentință, decizie sau de pe o altă hotărîre judecătorească definitivă;

11)

să depună plîngeri împotriva acțiunilor și hotărîrilor organului de urmărire penală, precum și să atace hotărîrea instanței privitor la prejudiciul cauzat;

12)

să retragă plîngerile depuse de ea sau de reprezentantul său, inclusiv plîngerile împotriva acțiunilor interzise de lege săvîrșite împotriva sa;

13)

să se împace cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile prevăzute de lege;

14)

să facă obiecții asupra plîngerilor altor participanți la proces, care i-au fost duse la cunoștință de către organul de urmărire penală sau despre care a aflat în alte împrejurări;

15)

să participe la judecarea cauzei pe cale ordinară de atac;

15

1

)

să exercite căile de atac împotriva hotărîrilor judecătorești;

16)

să-i fie compensate cheltuielile suportate în cauza penală și să i se repare prejudiciul cauzat în urma acțiunilor nelegitime ale organului de urmărire penală;

17)

să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală în calitate de mijloace de probă sau prezentate de ea însăși, precum și bunurile ce îi aparțin și au fost ridicate de la persoana care a săvîrșit acțiunea interzisă de legea penală, să primească în original documentele care îi aparțin;

18)

să fie reprezentată de un avocat ales, iar dacă nu are mijloace pentru a plăti avocatul, să fie asistată, în condițiile legii, de un avocat care acordă asistență juridică garantată de stat;

19)

să sesizeze procurorul ierarhic superior sau, după caz, instanța de judecată despre încălcarea termenului rezonabil.

...”

ÎN DREPT

I.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 2 DIN CONVENȚIE

22.

Reclamanta s-a plîns că autoritățile nu au efectuat o investigație efectivă în ceea ce privește decesul fiului său, contrar exigenților articolului 2 din Convenție, care prevede următoarele:

“1.

Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decît în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal cînd infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege...”

A.

Admisibilitatea

23.

Curtea notează că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. În continuare, Curtea constată că aceasta nu este inadmisibilă din orice alte temeiuri. Prin urmare, cererea trebuie să fie declarată admisibilă.

B.

Fondul

1.

Argumentele părților

24.

Reclamanta a invocat că în cazul dat nu a fost pornită urmărirea penală, chiar nici în vederea verificării faptului dacă fiul ei ar fi fost determinat la sinucidere. Aceasta a limitat competența procurorului. De exemplu, expertul medico-legal și martorii nu au fost atenționați asupra răspunderii penale pentru declarații mincinoase, acest lucru fiind posibil de realizat doar în cadrul unei urmăriri penale adecvate. Ceea ce trebuia să acumuleze ofițerul de urmărire penală la materialele cauzei erau "explicații" de la martori, o noțiune care nu este prevăzută în Codul de procedură penală, spre deosebire de declarațiile martorilor. Mai mult ca atît, durata investigației – aproximativ doi ani și jumătate – a fost excesivă. Ofițerul de urmărire penală a omis să solicite informații cu privire la apelurile telefonice efectuate la numărul de telefon mobil a lui V. înainte de decesul său sau să audieze vînzătoarele magazinului alimentar, indicate de către reclamantă în plîngerea sa din 1 august 2008 (a se vedea paragraful 11 supra). În plus, nu a fost respectat dreptul procedural al reclamantei de a fi implicată în mod corespunzător la desfășurarea investigației, astfel cum a fost stabilit de către judecătorul de instrucție (a se vedea paragraful 14 supra). Ea nu a fost informată despre evoluția "investigației" și a fost nevoită să se plîngă despre tergiversarea examinării cazului (a se vedea paragraful 16 supra).

25.

Guvernul a susținut că investigația desfășurată în legătură cu decesul lui V. a fost efectivă. Toate măsurile de investigație au fost întreprinse prompt după descoperirea corpului lui V., inclusiv autopsia și audierea martorilor. Deși anumite lacune au existat inițial, acestea nu erau grave astfel încît să submineze eficacitatea investigației și ulterior ele au fost remediate. În special, chiar dacă propunerea de a nu porni urmărirea penală a fost respinsă sau anulată de trei ori, toate dovezile acumulate au confirmat concluzia că acesta a fost un caz de sinucidere și că fapta nu întrunea elementele unei infracțiuni. Toți martorii indicați de către reclamantă au fost audiați și ei nu au confirmat versiunea evenimentelor invocate de aceasta.

26.

În ceea ce privește implicarea reclamantei la desfășurarea investigației, Guvernul a susținut că s-ar putea vorbi despre o victimă sau o parte vătămată doar atunci cînd o investigație a stabilit că a existat o infracțiune. Reieșind din concluzia prezentei cauze, și anume lipsa faptului infracțiunii, nu există victima infracțiunii, astfel reclamanta nu avut dreptul de a fi implicată activ. Chiar și așa, reclamanta a putut să-și exercite anumite drepturi procedurale și a fost informată cu privire la evoluția investigației. Reclamanta nu a avut nici un dovadă care să justifice că fiul ei a fost omorît. Guvernul a conchis că plîngerea reclamantei constituie

un recurs deghizat atribuindu-i Curții rolul de „a patra instanță”.

2.

Aprecierea Curții

(a)

Principii generale

27.

Curtea reiterează faptul că, prin solicitarea unui stat să ia măsuri necesare pentru a proteja viața persoanelor aflate sub jurisdicția sa (a se vedea

L.C.B. c. Regatului Unit

, 9 iunie 1998, § 36,

Culegere de hotărîri și decizii

1998-III), articolul 2 § 1 impune o obligație pentru acel stat de a asigura dreptul la viață prin aplicarea efectivă a prevederilor legislației penale pentru a împiedica comiterea de infracțiuni împotriva persoanei, susținută de mecanismul de aplicare a legii pentru prevenirea, reprimarea și pedepsirea încălcărilor acestor prevederi (a se vedea

Osman c. Regatului Unit

, 28 octombrie 1998, § 115,

Culegere

1998-VIII).

28.

Obligația de a proteja dreptul la viață în conformitate cu articolul 2 din Convenție, interpretată în conexiune cu obligația generală a statului în temeiul articolului 1 din Convenție de a "recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa, drepturile și libertățile definite în Convenție", presupune implicit că trebuie să existe o investigație oficială eficientă a cazurilor de deces al persoanelor în împrejurări suspecte. Această obligație nu se limitează doar la cazurile în care s-a stabilit că moartea a fost provocată de un funcționar al statului. Simplul fapt că autoritățile sunt informate despre deces dă naștere

ipso facto,

obligației prevăzute de articolul 2 din Convenție de a efectua o investigație efectivă cu privire la circumstanțele în care s-a produs (a se vedea

Sabuktekin c. Turciei

, nr. 27243/95, § 98, CEDO 2002-II;

Kavak c. Turciei

, nr. 53489/99, § 45, 6 iulie 2006; și

Al Fayed c. Franței

(dec.), nr. 38501/02, 27 septembrie 2007). Investigația trebuie să fie eficientă pentru a stabili cauzele leziunilor corporale și de a identifica persoanele responsabile cu scopul de a le pedepsi. În cazul în care survine decesul, investigația are o importanță și mai mare, avînd în vedere faptul că obiectivul esențial al unei astfel de investigații este de a asigura aplicarea efectivă a legislației naționale care protejează dreptul la viață (a se vedea

mutatis mutandis

,

Paul și Audrey Edwards c. Regatului Unit

, nr. 46477/99, § 69, CEDO 2002

‑

II).

29.

Scopul obligației menționate mai sus este unul de mijloace, nu de rezultate. Astfel, autoritățile trebuie să ia măsurile rezonabile aflate la dispoziția lor pentru a asigura probele cu privire la incident. Orice deficiență în cadrul investigației care subminează capacitatea sa de a se stabili cauza morții, persoana sau persoanele responsabile, va risca să intre în conflict cu acest standard (a se vedea

Menson c. Regatului Unit

(dec.), nr. 47916/99, CEDO 2003

‑

V, și

Rajkowska c. Poloniei

(dec.), nr. 37393/02, 27

noiembrie 2007).

(b)

Aplicarea principiilor generale prezentei cauze

30.

În prezenta cauză, trebuie de menționat faptul că ofițerul de urmărire penală responsabil de acest caz a înaintat cel puțin de opt ori propunerea de a nu porni urmărirea penală în legătură cu decesul lui V. și că de fiecare dată în afară de ultimul raport, propunerile lui au fost respinse de către procuror, procurorul ierarhic superior sau judecătorul de instrucție ca fiind prematură sau, astfel cum judecătorul de instrucție a apreciat, "cu omisiuni neexplicabile".

31.

Judecătorul de instrucție a constatat lacune în cursul investigației, precum ar fi omiterea de a efectua un număr de acțiuni care urmau să fie întreprinse de către autorități la demersul ofițerului de urmărire penală (a se vedea paragraful 14 supra).

32.

De asemenea, Curtea notează că ordonanțele procurorului de neîncepere a urmăririi penale și încheierea judecătorului de instrucție din 20 august 2010 nu conțin mențiuni referitor la cererea reclamantei de a obține informația de la compania de telefonie mobilă despre persoana (persoanele) care l-au sunat pe V. înainte de deces sau afirmațiile făcute de vînzătoarele unui magazin din apropiere, pe care reclamanta le-a indicat în plîngerea sa din 1 august 2008 (a se vedea paragraful 11 supra).

33.

După cum a fost menționat supra, obligația procedurală ce rezultă din articolul 2 este în primul rînd una de mijloace. Este evident, că urmare a propunerilor ofițerului de urmărire penală de a nu fi pornită urmărirea penală, diferite autorități ierarhic superioare au trebuit să intervină de șapte ori. De fiecare dată acestea au dispus ofițerului de urmărire penală să redeschidă procedura și să efectueze investigații suplimentare care în mod evident erau chestiuni de fond. În consecință, investigația a durat aproximativ doi ani și jumătate. Curtea reiterează cerința unei desfășurări rezonabile a investigației în cazurile privind decesul persoanelor. Investigația, desigur, s-a inițiat prompt, dar timpul luat pentru a finaliza - doi ani și cinci luni - nu poate fi justificat prin prisma complexității cauzei sau careva impedimente obiective. Prin urmare, reclamanta a avut temeiuri de a pune sub semnul întrebării diligența autorităților, cu atît mai mult că ea deși s-a plîns despre tergiversarea investigației, totuși nu a primit nici un răspuns (a se vedea paragraful 16 supra).

34.

Mai mult, după cum rezultă din încheierea judecătorului de instrucție (a se vedea paragraful 14 supra), autoritățile nu au implicat reclamanta, în mod suficient, în investigație. Curtea a accentuat de mai multe ori că implicarea rudelor apropiate în investigație, în aceste situații, servește asigurării responsabilității publice a autorităților și credibilități societății în acțiunile acestora (a se vedea cauza

Ramsahai și alții c. Olandei

[MC], nr. 52391/99, § 321, CEDO 2007-II), în măsura în care este necesar pentru a proteja interesele legitime ale persoanei. În această cauză, reclamanta a avut un interes constant și legitim pentru efectuarea unei investigații, care ar fi putut fi realizat prin recunoașterea statutului ei special în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală (a se vedea paragraful 21 supra, a se vedea, de asemenea,

Guțu c. Moldovei

, nr. 20289/02, § 61, 7 iunie 2007 și

Mătăsaru și Savițchi c. Moldovei

, nr. 38281/08, § 90, 2 noiembrie 2010 privind lacunele procedurale în care nu a fost pornită urmărirea penală). Curtea nu acceptă argumentul Guvernului în acest sens, și anume că doar în situația în care investigația stabilește că a fost comisă o infracțiune o rudă a victimei poate fi recunoscută în calitate de succesor. Curtea relevă că articolul 2 obligă, mai mult decît simpla informare a rudelor apropiate despre evoluția investigației: aceasta include implicarea activă a acestora în investigație (a se vedea

Salgın c. Turciei

, nr. 46748/99, § 89, 20 februarie 2007). Curtea constată ca un asemenea lucru nu a avut loc în cazul reclamantei. În plus, nu se acceptă tergiversări în implicarea rudelor apropiate în procedurile de investigație (a se vedea

Mikayil Mammadov c. Azerbaijan

, nr. 4762/05, § 132, 17 decembrie 2009, și

Anușca c. Moldova

, nr. 24034/07, § 44, 18 mai 2010).

35.

Curtea observă că, deși investigația în legătură cu decesul lui V. a fost inițiată prompt, totuși urmărirea penală nu a fost pornită. Curtea notează că Guvernul nu a comentat în nici un fel alegația reclamantei că în lipsa unei urmăriri penale adecvate anumite acțiuni nu au putut fi întreprinse, precum ar fi atenționarea experților medico-legali și martorilor asupra răspunderii penale pentru darea cu bună știință a declarațiilor mincinoase sau refuzul de a da declarații. Aceasta cu siguranță ar fi prevenit situațiile care au fost descrise în ordonanța procurorului din 29 decembrie 2009 (a se vedea paragraful 17 supra), unde un expert medico-legal a refuzat să dea explicații suplimentare cu privire la autopsia corpului lui V. pe care el a efectuat-o sau în încheierea judecătorului de instrucție din 17 septembrie 2009 (a se vedea paragraful 14 supra), unde s-a menționat despre un număr de acțiuni care urmau să fie întreprinse de către autorități la demersul ofițerului de urmărire penală, dar nu au fost executate în plin volum.

36.

În concluzie, avînd în vedere modul în care a fost investigat decesul lui V., timpul luat pentru investigație, omisiunea de a examina anumite dovezi invocate de către reclamantă, implicarea foarte limitată a reclamantei în investigația cazului, Curtea consideră că investigația nu a fost "efectivă" în sensul jurisprudenței sale. Prin urmare, a fost încălcat articolul 2 din Convenție.

II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

37.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A.

Prejudiciu

38.

Reclamanta a pretins suma de 100000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral cauzat ei ca urmare a omisiunii de a efectua o investigație efectivă în ceea ce privește decesul fiului ei.

39.

Guvernul a considerat că suma pretinsă este excesivă în lumina jurisprudenței Curții în cauze similare.

40.

Avînd în vedere circumstanțele prezentei cauze, Curtea acordă reclamantei suma de 12000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

41.

De asemenea, reclamanta a pretins suma de 422 EUR pentru costuri și cheltuieli suportate în fața Curții. Ea a prezentat o listă detaliată a orelor lucrate de către avocatul său asupra cauzei.

42.

Guvernul a susținut că suma pretinsă este excesivă.

43.

Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care a fost dovedit că acestea au fost reale, necesare și rezonabile în cuantum. În prezenta cauză, ținînd cont de documentele aflate în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să accepte pretenția reclamantei în întregime.

C.

Penalități

44.

Curtea consideră că este corespunzător ca penalitatea să fie calculată în dependență de rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a fost încălcat articolul 2 din Convenție sub aspect procedural;

3.

Hotărăște

,

(a)

că statul pîrît trebuie să plătească reclamantei în termen de trei luni de la data la care această hotărîre va deveni definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care vor fi convertite în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data executării hotărîrii:

(i)

12000 EUR (

douăsprezece mii

euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;

(ii)

422 EUR (patru sute douăzeci și doi euro),

plus orice taxă care poate fi percepută

, cu titlu de costuri și cheltuieli;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate pînă la executarea hotărîrii, urmează să fie plătită o penalitate la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobînzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întîrziere, plus trei procente;

4.

Respinge

restul pretențiilor reclamantei cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și notificată în scris la 11 februarie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte