Meggi Cala împotriva Portugaliei

Comunicat la 20 februarie 2014 Prima secțiune Cerere nr. 24086/11 Ramesh Manuel MEGGI CALA împotriva Portugaliei introdusă la 28 iunie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, Ramesh Manuel Meggi Cala, este un resortisant indian născut în 1970. Este deținut la închisoarea Carregueira din Belas (Portugalia). Este reprezentat în fața Curții de către V. C. Ribeiro, avocat în Torres Vedra (Portugalia). La o dată nespecificată, reclamantul a fost condamnat de Tribunalul de la Lisabona la 15 ani de închisoare. Reclamantul a fost reprezentat în cursul procedurii de către un avocat pe care l-a mandatat. Prin hotărârea din 21 septembrie 2010, instanța de apel a fost parțial îndreptățită la acțiune, retrăind pedeapsa la 14 ani de închisoare.

La 24 septembrie 2010, această hotărâre a fost adusă la cunoștința avocatului. La 2 noiembrie 2010, reclamantul a primit notificarea modalităților de execuție (înălțime) a pedepsei. La 9 noiembrie 2010, hotărârea Tribunalului de apel din Lisabona i-a fost notificată personal. La 14 noiembrie 2010, reclamantul a mandatat un alt avocat. La 29 noiembrie 2010, noul avocat a prezentat, în numele reclamantului, un recurs în casație în fața Curții Supreme.

El se plângea că nu a luat cunoștință de hotărârea instanței judecătorești că la 9 noiembrie 2010, nu a avut contact cu fostul său avocat din 21 noiembrie 2010 În septembrie 2010, acesta susținea că art. 113 alineatul (9) din Codul de procedură penală (denumit în continuare "CPP") impunea ca pârâtul să fie notificat personal cu privire la orice hotărâre împotriva sa și că termenul de apel începea să curgă de la data ultimei notificări, fie în speță, la 9 noiembrie 2010. § 1 din Constituție, dacă acestea au fost interpretate în sensul că termenul pentru a face recurs cuut de la data notificării hotărârii pârâtului și nu a pârâtului, notificarea personală a acestuia din urmă fiind furnizată. Procurorul public a prezentat un aviz care susține respingerea recursului pentru întârziere.

Printr-o hotărâre din 17 februarie 2011, Curtea Supremă a declarat recursul reclamantului inadmisibil. Înalta instanță a considerat că termenul de introducere a unui recurs în casație a avut loc începând cu data la care avocatul mandatat luase cunoștință de hotărârea în cauză, notificarea, personală a pârâtului nu fiind impusă prin art. 425 alineatul (6) din CPP. Pe de altă parte, Curtea Supremă a considerat că o astfel de interpretare era conformă cu Constituția și cu jurisprudența Tribunalului Constituțional, în special hotărârea sa nr. 275/06 din 2 mai 2006. Reclamantul a prezentat o plângere împotriva acestei hotărâri în fața președintelui Curții Supreme, dar a fost exonerat de cererea sa printr-o hotărâre din 31 martie 2011. Constituția art. 32 Garanțiile aferente procedurii penale 1 Procedura penală garantează toate drepturile la apărare și include căi de atac.

(...) În cazul în care o persoană fizică sau juridică este o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau o persoană fizică, o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o persoană fizică sau o persoană juridică, o persoană fizică sau o face sau o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o face sau o persoană fizică ori juridică ori juridică ori o face sau o persoană fizică ori juridică ori juridică ori o face sau o persoană fizică ori juridică ori un organism care face parte dintr-un stat membru,

o persoană fizică sau o persoană fizică sau o persoană fizică ori un organism sau o face sau o persoană fizică ori un organism care face parte ori o face parte ori o persoană ori o face parte ori un organism ori un organism ori un organism ori o face parte ori un organism ori un organism ori un organism ori un organism ori un organism ori un organism ori un organism ori un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau o organism sau o parte ori un organism ori un organism sau un organism sau un organism sau un organism ori un organism sau o organism sau o organism ori un organism al unui organism ori un organism al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism sau organism sau organism al unui organism al unui organism al unui organism al unei organism al unei organism sau organism sau organism al unei organism al unei organism sau organism sau organism sau organism al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism al unei organism al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism sau organism al unui organism sau organism sau organism sau organism al unui organism al unui organism sau organism al unui organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau

organism sau organism sau organism sau organism sau organism al unui organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau organism al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism al unui organism al Cu excepția acestei reguli, notificările referitoare la acuzare (...) și hotărârea (...), care trebuie, totuși, aduse la cunoștință și de către avocat sau de către pârâtul în litigiu ; într-un astfel de caz, termenul stabilit pentru practica unui act de procedură se calculează de la ultima notificare. art. 411 alineatul (1) (a) De la notificarea deciziei (...) Art. 425 alin. (6) lit. (a) se aduce la cunoștința instanțelor constituționale, a persoanelor fizice și a procurorului public.

□ Jurisprudența Curții Constituționale În Hotărârea nr. 476/04 din 2 iulie 2004, publicată în Jurnalul Oficial din 13 august 2004, Tribunalul Constituțional a considerat că articolele 113§ 425 alin. (6) și 411 alin. (1) din Codul de procedură penală erau contrare dispozițiilor art. 32 din Constituție, care protejează drepturile la apărare, atunci când În iunie 2006, Tribunalul Constituțional a considerat că aceste articole erau contrare articolului 32 din Constituție dacă acestea erau interpretate în sensul că termenul pentru depunerea unui recurs în casație în fața Curții Supreme începea să curgă de la data notificării avocatului mandatat, atunci când obligația de a comunica cu pârâtul nu a fost pusă în discuție.

GRIEF Prin invocarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de respingerea recursului său în casare, denunțând faptul că nu a fost notificat personal cu privire la hotărârea Tribunalului de Primă Instanță de la Lisabona. El susține că nu a fost informat cu privire la această hotărâre decât la 9 noiembrie 2010, considerând că termenul de apel nu poate conta, prin urmare, decât de la această dată. La interpretarea și aplicarea dreptului intern relevant de către Curtea Supremă privind normele de admisibilitate a recursului în Casație a adus atingere dreptului reclamantului la o instanță garantată prin art. 6 din convenție

Communiquée le 20 février 2014

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 24086/11 Ramesh Manuel MEGGI CALA contre le Portugal introduite le 28 juin 2011

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, Ramesh Manuel Meggi Cala, est un ressortissant indien né en 1970. Il est détenu à la prison de Carregueira à Belas (Portugal). Il est représenté devant la Cour par M e V. C. Ribeiro, avocat à Torres Vedras (Portugal). A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. À une date non précisée, le requérant fut condamné par le tribunal de Lisbonne à quinze ans de prison. Le requérant fut représenté au cours de la procédure par un avocat qu’il avait mandaté. Celui-ci forma un appel du jugement devant la cour d’appel de Lisbonne. Par un arrêt du 21 septembre 2010, la cour d’appel fit partiellement droit au recours, ramenant la peine à quatorze ans de prison.

Le 24 septembre 2010, cet arrêt fût porté à la connaissance de l’avocat. Le 2 novembre 2010, le requérant reçut notification des modalités d’exécution ( liquidação) de la peine. Le 9 novembre 2010, l’arrêt de la cour d’appel de Lisbonne lui fut personnellement notifié. Le 14 novembre 2010, le requérant mandata un autre avocat. Le 29 novembre 2010, le nouvel avocat présenta, au nom du requérant, un pourvoi en cassation devant la Cour suprême.

Il se plaignait de n’avoir pris connaissance de l’arrêt de la cour d’appel que le 9 novembre 2010, soutenant n’avoir aucun contact avec son ancien avocat depuis le 21 septembre 2010. Il alléguait que l’article 113 § 9 du code de procédure pénale (ci-après « CPP ») exigeait que l’accusé soit personnellement notifié de tout arrêt à son encontre et que le délai d’appel courait à partir de la date de la dernière notification, soit en l’espèce, le 9 novembre 2010. Il estimait en outre que les articles 113 § 9 et 411 § 1 a) étaient contraires à l’article 32 § 1 de la Constitution s’ils étaient interprétés dans le sens que le délai pour faire appel cout à partir de la date de notification de l’arrêt au défenseur et non à l’accusé, la notification personnelle de ce dernier étant dispensée.

Le ministère public présenta un avis défendant le rejet du pourvoi pour tardiveté. Par un arrêt du 17 février 2011, la Cour suprême déclara le pourvoi du requérant irrecevable. La Haute juridiction considéra que le délai pour introduire un pourvoi en cassation comptait à partir de la date à laquelle l’avocat mandaté avait pris connaissance de l’arrêt, la notification, personnelle de l’accusé n’étant pas exigée par l’article 425 § 6 du CPP.

La Cour suprême estima par ailleurs qu’une telle interprétation était conforme à la Constitution et à la jurisprudence du Tribunal constitutionnel, notamment son arrêt n o 275/06 du 2 mai 2006. Le requérant présenta une réclamation contre cet arrêt devant le président de la Cour suprême mais il fut débouté de sa demande par un arrêt du 31 mars 2011. B. Le droit et la pratique internes pertinents 1. La Constitution Article 32 Les garanties attachées à la procédure pénale « 1 La procédure pénale garantit tous les droits de la défense et comporte des voies de recours. (...) » 2. Le code de procédure pénale Les dispositions du code de procédure pénale présentant un intérêt pour la présente affaire se lisaient ainsi, au moment des faits : Article 113 § 9 « Les notifications de l’accusé, de l’assistente et des parties civiles peuvent être adressées à leurs conseils ou avocats respectifs.

Font exception à cette règle les notifications concernant l’accusation (...) et le jugement (...), lesquels doivent cependant être également portés à la connaissance de l’avocat ou du défenseur commis d’office ; dans un tel cas, le délai fixé pour la pratique d’un acte de procédure se compte à partir de la dernière notification. » Article 411 § 1 « Le délai d’introduction du recours est de vingt jours et court : a) À compter de la notification de la décision ; (...) » Article 425 § 6 « L’arrêt est porté à la connaissance des recourants, des intimés et du ministère public.

» 3. La jurisprudence du Tribunal constitutionnel Dans son arrêt nº 476/04 du 2 juillet 2004, publié au Journal officiel du 13 août 2004, le Tribunal constitutionnel considéra que les articles 113§ 9, 425 § 6 et 411 § 1 du code de procédure pénale étaient contraires à l’article 32 de la Constitution, qui protège les droits de la défense, lorsqu’interprétés dans le sens qu’il ne serait pas nécessaire d’adresser une notification personnelle à l’accusé même lorsque le droit au recours est en cause. Dans son arrêt n o 275/06 du 2 mai 2006, publié au Journal officiel du 7 juin 2006, le Tribunal constitutionnel jugea que ces mêmes articles étaient contraires à l’article 32 de la Constitution s’ils étaient interprétés dans le sens que le délai pour former un pourvoi en cassation devant la Cour suprême commençait à courir à partir de la date de notification de l’avocat mandaté, lorsque le devoir de communiquer avec l’accusé n’a pas été mis en cause.

GRIEF En invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du rejet de son pourvoi en cassation, dénonçant le fait de ne pas avoir été personnellement notifié de l’arrêt de la cour d’appel de Lisbonne. Il soutient n’avoir été informé de cet arrêt que le 9 novembre 2010, estimant que le délai d’appel ne peut donc compter qu’à partir de cette date.

QUESTION AUX PARTIES

L’interprétation et l’application du droit interne pertinent par la Cour suprême concernant les règles de recevabilité du pourvoi en cassation a ‑ t ‑ elle porté atteinte au droit du requérant à un tribunal garanti par l’article 6 de la Convention ?