Comunicat la 20 februarie 2014 Secțiunea a doua Cerere nr. 9056/14 Eyitope AKINNIBOSUN împotriva Italiei introdusă la 30 decembrie 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Eyitope Akinnibosun, este un resortisant nigerian născut în 1979 și rezident în Lecce. Este reprezentat în fața Curții de către domnul L. Garrisi, avocat la Lecce. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul, resortisant nigerian, a părăsit Nigeria la bordul unei nave cu soția și fiica sa A., născută în 2006. El a sosit în Italia în februarie 2009. La o dată nespecificată, Comisia Teritorială pentru Refugiați i-a eliberat un permis de ședere din motive umanitare. La 2 aprilie 2009, reclamantul a fost arestat suspectat că face parte dintr-o asociație de răufăcători care vizează traficul ilegal. 2011, reclamantul a fost achitat și eliberat în libertate. Între timp, la 18 aprilie 2009, tribunalul pentru copii al lui Lecce (denumit în continuare " tribunalul") a decis să plaseze fiica reclamantului într-un institut din Ostuni. Prin decretul din 21 ianuarie 2010, tribunalul a suspendat autoritatea părintească a reclamantului, a numit un tutore și a decis plasarea A. într-o familie gazdă. După ce a fost achitat și eliberat, reclamantul a solicitat să se întâlnească cu fiica sa. La 23 februarie 2012, s-a efectuat un test ADN pentru a verifica legătura dintre reclamant și copil. Rezultatele testului ar demonstra că a existat o legătură genetică între cele două. La 17 mai 2012, A. a fost audiat de tribunalul pentru copii. Ea a recunoscut reclamantul într-o fotografie, în scris ca Tatăl pe care îl avea înainte și care vorbea engleză mai înainte și nu s-a opus unei eventuale întâlniri. printr-un decret din 19 iulie 2012, tribunalul pentru copii a autorizat întâlnirile dintre reclamant și fiica sa: o primă întâlnire trebuia să aibă loc la tribunal la prezența serviciilor sociale. La 30 iulie 2012, a avut loc prima întâlnire între A. și reclamant în prezența serviciilor sociale. La 16 ianuarie 2013, reclamantul a solicitat instanței pentru copii să își poată reîntâlni fiica. Prin decretul depus la grefă la 26 aprilie 2013, Tribunalul a respins cererea reclamantului și a anulat decretul precedent privind organizarea întâlnirilor. Tribunalul se va rezuma la informațiile primite de serviciile sociale după desfășurarea întâlnirii, care au menționat că copilul era foarte agitat și stresat să-și revadă tatăl. În plus, potrivit instanței, reclamantul era în situația de a avea grijă de copilul său și faptul că acesta nu avea un proiect pentru viitor făcea ca întâlnirile să fie dăunătoare pentru A. De altfel, nu a fost posibil, potrivit instanței, să se ia în considerare posibilitatea de a-și redobândi competențele părintești. La 22 mai 2013, reclamantul a făcut apel la această decizie și a solicitat suspendarea executării acesteia. El a susținut că suspendarea dreptului său de vizită ar avea consecințe ireparabile, deoarece întreruperea oricărui contact ar duce la întreruperea legăturii dintre el și fiica sa. În plus, el a subliniat că nu a existat nici o situație de abandon al copilului din partea sa, ci doar o situație de primejdie, cauzată de sărăcia care l-a determinat să-și exercite rolul de părinte. Prin hotărârea din 2 august 2013, Curtea de apel a lui Lecce a respins cererea reclamantului de suspendare a executării decretului Tribunalului. Curtea de apel a arătat că decizia de suspendare a întâlnirilor a fost motivată de raportul serviciilor sociale care asistaseră la întâlnire și care raportau o situație de tensiune a copilului față de tatăl său și de stresul pe care l-a manifestat copilul în urma întâlnirii. Lacopilul a refuzat să vorbească despre tatăl său biologic și despre responsabilii asociației unde reclamantul și copilul fuseseră plasați înainte de arestare au menționat așa-numitele episoade de abuz. În plus, Curtea s-ar reface la faptul că, în timpul audierii sale de la 21 În noiembrie 2011, reclamantul a afirmat că fiica sa trebuia să trăiască cu el, dat fiind că era tatăl său și că familia gazdă nu era familia sa adevărată. El a subliniat că nu era disponibil pentru a lua în considerare alte soluții privind plasarea fiicei sale, dovedind astfel că el și-ar fi dorit mai degrabă satisfacerea nevoilor sale decât ale copilului său. Curtea a constatat în cele din urmă că A. a fost bine inserat în familia gazdă. Prin urmare, Curtea a respins cererea reclamantului de a suspenda executarea decretului Tribunalului. Prin intermediul unui alt decret din 11 octombrie 2013, pronunțându-se asupra fondului cauzei, instanța de apel va reiniția parțial considerațiile anterioare subliniind, de asemenea, că reclamantul a avut o atitudine de nu colaborarea cu serviciile sociale, și că, în urma întâlnirii cu tatăl său, A. a manifestat o regresie în comportamentul său. În plus, Curtea a subliniat că reclamantul nu avea posibilitatea de a-și asigura fiica o viață stabilă din punct de vedere afectiv și din lipsă de resurse financiare. El a avut nici un plan pentru viitor și comportamentul său nu a avut ca scop garantarea unor condiții de viață adecvate pentru fiica sa. În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia nu a avut loc o anchetă înainte de suspendarea întâlnirilor, Curtea a răspuns că un raport a fost depus de serviciile sociale în urma întâlnirii și că reclamantul a fost audiat de instanță. Pe de altă parte, Curtea nu a luat în considerare posibilitatea de a aduce copilul înapoi în Nigeria, considerând că ea nu avea aproape nici o amintire despre mama sa și sora sa. Potrivit instanței, decizia de a suspenda întâlnirile a fost singura care a fost luată în interesul minorului. Prin urmare, a confirmat decretul Tribunalului pentru copii și a suspendat dreptul de vizită al reclamantului. GRIEF Invocând art. 8, reclamantul denunță nerespectarea vieții sale de familie, reproșând autorităților, care au interzis orice contact cu fiica sa, să nu fi luat măsurile corespunzătoare pentru a menține o legătură cu ea. El reamintește că autoritățile s-au limitat la acțiunile sale economice și sociale, fără a ajuta la depășirea lor printr-o asistență socială specifică. Reclamantul se teme că autoritățile vor face o declarație de adopție a fiicei sale. Suspendarea dreptului de vizită al reclamantului decis și confirmat în lipsa, pe de o parte, a competențelor părintești ale reclamantului și a situației psihologice a copilului și, pe de altă parte, a unui proiect de sprijin psihologic pentru reclamant și fiica sa, a adus atingere dreptului reclamantului de a-și respecta viața privată și de familie, astfel cum a fost garantat prin art. 8 din convenție. Guvernul este invitat să furnizeze copii ale tuturor rapoartelor serviciilor sociale și să raporteze evoluția procedurii începând din octombrie 2013.
Communiquée le 20 février 2014
Requête n
o
9056/14
Eyitope AKINNIBOSUN
contre l’Italie
introduite le 30 décembre 2013
Le requérant, M. Eyitope Akinnibosun, est un ressortissant nigérian né en 1979 et résidant à Lecce. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant, ressortissant nigérien, quitta le Nigéria à bord d’une embarcation avec sa femme et sa fille A., née en 2006. Il arriva en Italie en février 2009.
Une fois arrivé, il introduisit une demande de protection internationale. A une date non précisée, la Commission territoriale pour la reconnaissance du statut de réfugié lui délivra un permis de séjour pour raisons humanitaires.
Le 2
avril
2009, le requérant fut arrêté étant soupçonné de faire partie d’une association de malfaiteurs visant le trafic de clandestins.
Par un arrêt du 7
juillet
2011, le requérant fut acquitté et remis en liberté.
Entre-temps, le 18 avril 2009, le tribunal pour enfants de Lecce (ci-après «
le tribunal
») décida de placer la fille du requérant dans un institut à Ostuni.
Par un décret du 21 janvier 2010 le tribunal suspendit l’autorité parentale du requérant, nomma un tuteur, et décida le placement de A. dans une famille d’accueil.
Une fois acquitté et mis en liberté, le requérant demanda à pouvoir rencontrer sa fille.
Le 23
février
2012, un test ADN fut effectué pour vérifier le lien entre le requérant et l’enfant. Les résultats du test démontreraient qu’il y avait un lien génétique entre les deux.
Le 17
mai
2012, A. fut entendue par le tribunal pour enfants. Elle reconnut le requérant dans une photo, en l’indiquant comme «
le papa qu’elle avait avant et qui parlait anglais
» et ne s’opposa pas à une éventuelle rencontre.
Par un décret du 19
juillet
2012, le tribunal pour enfants autorisa les rencontres entre le requérant et sa fille
: une première rencontre devait avoir lieu auprès du tribunal à la présence des services sociaux.
Le 30 juillet 2012, eut lieu la première rencontre entre A. et le requérant à la présence des services sociaux.
Le 16
janvier
2013, le requérant demanda au tribunal pour enfants de pouvoir à nouveau rencontrer sa fille.
Par un décret déposé au greffe le 26
avril
2013, le tribunal rejeta la demande du requérant et annula le décret précédent quant à l’organisation des rencontres. Le tribunal se refera aux informations reçues par les services sociaux après le déroulement de la rencontre, qui relataient que l’enfant était très agitée et stressée à l’idée de revoir son père. De plus, selon le tribunal le requérant était dans l’impossibilité de s’occuper de son enfant et le fait qu’il n’ait pas de projet pour l’avenir rendait les rencontres préjudiciables pour A. Il n’était d’ailleurs pas possible, selon le tribunal, d’envisager pour le requérant une possibilité de récupérer ses compétences parentales.
Le 22
mai 2013, le requérant interjeta appel de cette décision et demanda la suspension de l’exécution de celle-ci. Il faisait valoir que la suspension de son droit de visite aurait des conséquences irréparables, car l’interruption de tout contact entraînerait la coupure du lien entre lui et sa fille. Il soulignait, en outre, qu’il n’y avait aucune situation d’abandon de l’enfant de sa part, mais seulement une situation de détresse, causée par la pauvreté qui l’empêchait d’exercer son rôle de parent.
Par un arrêt du 2
août
2013 la cour d’appel de Lecce rejeta la demanda du requérant de suspendre l’exécution du décret du tribunal.
La cour d’appel observa que la décision de suspendre les rencontres était motivée par le rapport des services sociaux qui avaient assistés à la rencontre, et qui relataient d’une situation de tension de l’enfant envers son père et d’un stress montré par l’enfant à la suite de la rencontre. L’enfant avait refusé de parler de son père biologique et les responsables de l’association où le requérant et l’enfant avaient été placés avant son arrestation avaient relaté des prétendues épisodes de maltraitance.
La cour se referait en outre au fait que pendant son audition le 21
novembre 2011, le requérant avait affirmé que sa fille devait vivre avec lui étant donné qu’il était son père et que la famille d’accueil n’était pas sa vraie famille. Il avait souligné qu’il n’était pas disponible à prendre en considération d’autres solutions concernant le placement de sa fille, en démontrant ainsi qu’il s’intéressait plutôt à la satisfaction de ses besoins qu’à ceux de son enfant. La cour constata enfin que A. était bien insérée dans la famille d’accueil. Par conséquent la cour rejeta la demande du requérant de suspendre l’exécution du décret du tribunal.
Par un autre décret du 11 octobre 2013, en se prononçant sur le fond de l’affaire, la cour d’appel réitéra en partie les précédentes considérations en soulignant également que le requérant avait eu une attitude de non
‑
collaboration avec les services sociaux, et que, suite à la rencontre avec son père, A. avait manifesté une régression dans son comportement.
De plus, la Cour souligna que le requérant n’avait pas la possibilité d’assurer à sa fille une vie stable du point de vue affectif et par manque de moyens financiers. Il n’avait aucun projet pour l’avenir et son comportement ne visait pas à garantir à sa fille des conditions de vie adéquates.
Quant à l’argument du requérant selon lequel il n’y avait pas eu une enquête avant de suspendre les rencontres, la Cour répondit qu’un rapport avait été déposé par les services sociaux suite à la rencontre et que le requérant avait été entendu par le tribunal.
Par ailleurs, la Cour n’envisageait pas la possibilité de faire rentrer l’enfant au Nigéria, en considérant qu’elle n’avait presque aucun souvenir de sa mère et de sa sœur. Selon le tribunal, la décision de suspendre les rencontres était la seule à prendre dans l’intérêt de la mineure. Par conséquent il confirma le décret du tribunal pour enfants et suspendit le droit de visite du requérant.
GRIEF
Invoquant l’article 8, le requérant dénonce le non-respect de sa vie familiale, reprochant aux autorités, qui ont interdit tout contact avec sa fille, de ne pas avoir pris les mesures appropriées afin de maintenir un quelconque lien avec elle. Il rappelle que les autorités se sont bornées à acter de ses difficultés économiques et sociales, sans l’aider à les surmonter au moyen d’une assistance sociale ciblée. Le requérant craint que les autorités ne procèdent à une déclaration d’adoptabilité de sa fille.
1.
La suspension du droit de visite du requérant décidée et confirmée en l’absence, d’une part, d’expertises sur les capacités parentales du requérant et sur la situation psychologique de l’enfant, et, d’autre part, d’un projet de soutien psychologique pour le requérant et sa fille, a-t-elle porté atteinte au droit du requérant au respect de sa vie privée et familiale tel que garanti par l’article 8 de la Convention.
2.
Le Gouvernement est invité à fournir copie des tous les rapports des services sociaux et à faire état de l’évolution de la procédure depuis le mois de octobre 2013.