CHIDOBE c. ITALIE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 30988/04 prezentată de Tony CHIDOBE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 9 septembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Lorenzen Bonello Kovler Zagrebelsky Steiner, Hajiyev, judecători și grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată anterior la 27 august 2004, Având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Tony Chidobe, este resortisant nigerian, născut în 1972 în Benin City (Nigeria) și rezident în Torino. El este reprezentat în fața Curții de către domnul G. Vitale, avocat în Torino.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: de religie creștină, reclamantul susține că a fugit din țara sa în 1998 după ce a fost atacat de indivizi mascați (printre care ar fi recunoscut un frate vitreg). Această agresiune, cea mai violentă dintre cele comise de frații săi vitregi și de alți oameni de religie musulmană pentru probleme de moștenire, ar fi obligat la o lungă ședere ospitalieră. Reclamantul ar fi trăit în Libia până la expulzarea sa în 2001. În același an s-ar fi întors în Libia pentru a câștiga peninsula italiană la bordul unei bărci. Când a ajuns în Italia, el a cerut la o dată nespecificată acordarea statutului de refugiat și obținea un permis de ședere temporară în așteptarea deciziei autorităților competente.

Ulterior, el ar fi început să locuiască împreună cu un compatriot, I. R., care i-a dat o fiică, C., născută la 8 iunie 2002 la Torino. La 23 iulie 2003, reclamantul a primit notificarea deciziei negative a Comisiei Centrale de recunoaștere a statutului de refugiat. Această autoritate a respins cererea sa pe motiv că motivele invocate de la l ; ținând cont de ceea ce pretinsele fapte privesc sfera personală și, prin urmare, nu ar intra în conceptul de persecuție prevăzut la art. 1 din Convenția menționată anterior. La 9 februarie 2005, judecătorul a stabilit data noii audieri, solicitând în principal acordarea statutului de refugiat, subsidiar recunoașterii dreptului de azil și cu titlu subsidiar dreptul de a nu părăsi teritoriul italian și de a obține un permis de ședere umanitară.

La 13 august 2004, reclamantul a primit notificarea decretului de expulzare adoptat în aceeași zi de prefectul din Torino (ca urmare a refuzului din 30 ianuarie 2003 de reînnoire a permisului de ședere) și decizia prefecturii de poliție din același oraș care dispune plasarea sa în Centrul de detenție temporară din Torino. La 25 august 2004, recurentul a atacat decretul de expulzare în fața Tribunalului din Torino, solicitând suspendarea executării. În aceeași zi, președintele Tribunalului a stabilit data la 4 septembrie 2004 data la care a fost pronunțat în fața judecătorului competent, fără a se pronunța cu privire la cererea de suspendare.

La 27 august 2004, reclamantul a sesizat Curtea cu privire la o cerere de măsură urgentă (art. 39 din Regulamentul Curții) de suspendare a execuției executării de către Curtea a executării deportării în așteptarea examinării de către Curtea a unei acțiuni în care invocă încălcarea articolelor 3 și 13 din Convenție în cazul executării deportării și menționează o relație de concubinare cu o compatriotă și cu nașterea unui copil în Italia. La 30 august 2004, președintele primei secțiuni a Curții a decis să indice guvernului italian, în conformitate cu art. 39 din regulament, că este de dorit, în interesul părților și al bunei desfășurări a procedurii în fața Curții, să nu îl repună pe reclamant în Nigeria.

La 6 septembrie 2004, Consiliul reclamantului a informat Curtea că clientul său a părăsit centrul de detenție din Torino ca urmare a revocării deportării din 3 septembrie. La 7 septembrie, guvernul a transmis Curții o copie a deciziei de revocare a deportării, adoptată de prefectul din Torino. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul s-a plâns că, în caz de expulzare, ar putea suferi, chiar dacă nu ar fi direct de către autoritățile țării sale, tratamente inumane și degradante din cauza confesiunii sale religioase. Invocând art. 13, el considera că nu poate beneficia de o acțiune efectivă dacă acesta a fost exmatriculat înainte de examinarea celor două acțiuni ale sale în fața instanței din Torino.

Reclamantul a menționat, de asemenea, că are o relație matrimonială cu o compatriotă, care i-a dat un copil de sex feminin în iunie 2002. Curtea cu privire la faptul că clientul său a părăsit centrul de detenție din Torino ca urmare a revocării deportării în cauză la 3 septembrie. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră, în primul rând, că este necesar să se pună capăt ui de aplicare a articolului 39 din Regulamentul de procedură. (1) lit. (b) din Convenție. În plus, aceasta consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate de Convenție și a protocoalelor sale (n) impun continuarea examinării cererii [art. 37 alin. (1) in fine din Convenție].

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să ridice măsura indicată guvernului în aplicarea articolului 39 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n o 30978/04 présentée par Tony CHIDOBE contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 9 septembre 2004 en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , P. Lorenzen , G. Bonello , A. Kovler , V. Zagrebelsky , M me E. Steiner, M. K. Hajiyev, juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 27 août 2004, Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement de la Cour, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Tony Chidobe, est un ressortissant nigérien, né en 1972 à Benin City (Nigeria) et résidant à Turin.

Il est représenté devant la Cour par M e G. Vitale, avocat à Turin. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. De religion chrétienne, le requérant affirme avoir fui son pays en 1998 après avoir été agressé par des individus cagoulés (parmi lesquels il aurait reconnu un de ses demi-frères). Cette agression, la plus violente de celles subies de la part de ses demi-frères et d’autres personnes de religion musulmane pour des questions d’héritage, l’aurait obligé à un long séjour hospitalier. Le requérant aurait vécu en Libye jusqu’à son expulsion en 2001. La même année il serait revenu en Libye afin de gagner la péninsule italienne à bord d’un bateau.

Arrivé en Italie il demanda à une date non précisée l’octroi du statut de réfugié et obtint un permis de séjour provisoire en attendant la décision des autorités compétentes. Par la suite, il aurait commencé à cohabiter avec une compatriote, I. R., qui lui donna une fille, C., née le 8 juin 2002 à Turin. Le 23 juillet 2003, le requérant reçut la notification de la décision négative de la Commission centrale pour la reconnaissance du statut de réfugié. Cette autorité rejetait sa demande au motif que les raisons invoquées par l’intéressé « ne permettaient pas de conclure à la possibilité de subir des persécutions aux sens de la Convention de Genève en cas d’éventuel retour dans sa patrie ; compte tenu de ce que les faits allégués concernent la sphère personnelle et ne rentreraient donc pas dans le concept de persécutions prévu par l’article 1 de la Convention susmentionnée.

» Le requérant s’adressa alors au tribunal de Turin en demandant à titre principal l’octroi du statut de réfugié, subsidiairement la reconnaissance du droit d’asile et à titre très subsidiaire le droit de ne pas quitter le territoire italien et d’obtenir un permis de séjour humanitaire. A l’audience du 6 juin 2004, le juge fixa au 9 février 2005 la date de la nouvelle audience. Le 13 août 2004, le requérant recevait la notification du décret d’expulsion adopté le même jour par le Préfet de Turin (en raison du refus du 30 janvier 2003 de lui renouveler le permis de séjour), et la décision de la préfecture de police de la même ville ordonnant son placement dans le Centre de rétention temporaire de Turin.

Le 25 août 2004, le requérant attaqua le décret d’expulsion devant le tribunal de Turin en demandant le sursis à exécution. Le même jour, le président du tribunal fixait au 4 septembre 2004 la date de l’audience devant le juge compétent sans se prononcer sur la demande de sursis. Le 27 août 2004, le requérant a saisi la Cour d’une demande de mesure urgente (article 39 du règlement de la Cour) visant à suspendre l’exécution de l’expulsion en l’attente de l’examen par la Cour d’une requête dans laquelle il invoque la violation des articles 3 et 13 de la Convention en cas d’exécution de l’expulsion et fait état d’une relation de concubinage avec une compatriote et de la naissance d’un enfant en Italie.

Le 30 août 2004, le président de la première section de la Cour a décidé d’indiquer au gouvernement italien, en application de l’article 39 du règlement, qu’il était souhaitable, dans l’intérêt des parties et du bon déroulement de la procédure devant la Cour, de ne pas reconduire le requérant vers le Nigeria. Le 6 septembre 2004, le conseil du requérant a informé la Cour de que son client avait quitté le centre de rétention de Turin à la suite de la révocation de l’expulsion intervenue le 3 septembre. Le 7 septembre, le Gouvernement a fait parvenir à la Cour copie de la décision de révocation de l’expulsion, adoptée par le Préfet de Turin. GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaignait qu’en cas d’expulsion il risquait de subir, même si ce ne serait pas directement par les autorités de son Pays, des traitements inhumains et dégradants en raison de sa confession religieuse.

Invoquant l’article 13, il estimait ne pas pouvoir bénéficier d’un recours effectif s’il venait à être expulsé avant l’examen de ses deux recours devant le tribunal de Turin. Le requérant indiquait également avoir une relation maritale avec une compatriote, qui lui a donné un enfant de sexe féminin en juin 2002. EN DROIT Le 6 septembre 2004, le conseil du requérant a informé la Cour de ce que son client avait quitté le centre de rétention de Turin à la suite de la révocation de l’expulsion intervenue le 3 septembre. Eu égard à ce qui précède, la Cour estime, en premier lieu, qu’il convient de mettre fin à l’application de l’article 39 du règlement. Elle considère ensuite que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention.

Elle estime par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de lever la mesure indiquée au Gouvernement en application de l’article 39 du règlement ; Décide de rayer la requête du rôle. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier Président