CASE OF AVOTIŅŠ v. LATVIA

La 4 mai 1999, reclamantul și F.H. Ltd., societăți comerciale încorporate în temeiul legii cipriote, au semnat o acțiune de recunoaștere a datoriei înainte de un notar. În conformitate cu termenii actului, reclamantul a declarat că a împrumutat 100.000 de dolari americani (USD) din F.H. Ltd. și s-a angajat să ramburseze suma cu dobânzi până la 30 iunie 1999. Documentul conține, de asemenea, clauzele de alegere a dreptului și a jurisdicției în conformitate cu care ar trebui să fie reglementate „în toate aspectele” de legea cipriotă și de instanțele cipriote ar trebui să aibă competența neexclusiva de a auzi orice litigii care decurg din aceasta. În 2003 F.H. Ltd. Hotărârea împotriva reclamantului în Curtea de District de la Limassol (Επαρχια δδιδαδριο Αδμδοש, Cipru), susținând că el nu a plătit datoria menționată și solicitându-i să plătească datoria împreună cu dobânzi. În ordinea din 27 iunie 2003, Curtea de District a convocat reclamantul să apară în fața acesteia. Întrucât reclamantul nu a fost rezident la Cipru, F.H. Ltd. a depus o cerere ex parte la aceeași instanță la 11 septembrie 2003 pentru a solicita o ordonare proaspătă care să permită o convocare a reclamantului din afara țării, ce l-a obligat să apară în termen de treizeci de zile de la data serviciului. În această privință, avocatul societății reclamante a produs o declarație declarată că inculpatul a fost rezident în mod obișnuit la o adresă în G. Strada din Riga și că o convocare ar putea fi servită pe el la această adresă. Reclamantul, din partea sa, a susținut că a fost obiectiv imposibil pentru el să primească convocarea la acea adresă, care a fost pur și simplu adresa la care a semnat contractul de împrumut și actul de recunoaștere a datoriei în 1999 și nu a fost sediul său de acasă sau de afaceri. La 7 octombrie 2003, Curtea de District Limassol a ordonat ca reclamantul să fie convocat la adresa menționată mai sus. L-a convocat să apară sau să vină în termen de treizeci de zile de la primirea citațiilor, în lipsa cărora toate anunțurile viitoare privind cazul vor fi postate pe postul de aviz al instanței. Un declarat produs de un angajat al firmei de avocați care reprezintă F.H. Ltd. a arătat că, în conformitate cu ordonanța judecătorească, citațiile au fost trimise prin livrare înregistrată la adresa G. Street din Riga, la 16 noiembrie 2003. De asemenea, aceasta a arătat că firma juridică a primit o listă de poștă care confirmă că scrisoarea a fost primită de reclamant la 18 noiembrie 2003 (vacația națională din Letonia și, prin urmare, o zi nelucrată în Letonia). Reclamantul a susținut că nu a primit niciodată convocarea. Întrucât reclamantul nu a apărut, Curtea de District Limassol, hotărând în absența sa la 24 mai 2004, i-a ordonat să plătească reclamantului 100.000 USD sau echivalentul în sterlinele cipriote (CYP), plus dobânzi la o rată anuală de 10% din sumele menționate mai sus, începând cu 30 iunie 1999 până la plata datoriei. De asemenea, reclamantul a fost ordonat să plătească costurile și cheltuielile într-o sumă brută de CYP 699.50, plus dobânzi la o rată anuală de 8%. Potrivit hotărârii, finalizată la 3 iunie 2004, reclamantul a fost informat în mod corespunzător cu audierea, dar nu a participat. Hotărârea în sine nu se referă la faptul că aceaceasta este finală sau la căile de recurs disponibile. 10. La 22 februarie 2005 F.H. Ltd. A aplicat Curtea de District de la Riga City Latgale (Rīgas pilsētas Latgales priekšpilsētas linka, Letonia) care solicită recunoașterea și executarea hotărârii din 24 mai 2004. În cererea sa, societatea a solicitat, de asemenea, aplicarea unei măsuri de protecție. Acesta a declarat că reclamantul era proprietarul proprietății imobiliare din Garkalne (un district din Riga) care, potrivit registrului terenurilor, era deja ipotecat într-o bancă. În consecință, temând că reclamantul ar putea încerca să evite executarea hotărârii, a solicitat Curții de District să pună o acuzație pe proprietate și să o înregistreze în registrul terenurilor. În sfârșit, acesta a solicitat reclamantului să fie ordonat să plătească costurile. În cererea sa, societatea a dat ca loc de reședință al reclamantului o adresă în Č. Street din Riga, care diferă de adresa notificată anterior instanței cipriote. 11. La 28 aprilie 2005, Curtea de District Latgale a suspendat examinarea cererii societății, indicând o serie de defecte de fond pe care societatea le-a primit o lună pentru corectare. În special, instanța a remarcat că societatea a omis să explice de ce s-a referit la adresa din Č. Street, atunci când adresa presupusă a reclamantului, așa cum a prezentat până în prezent în acest caz, era în G. Strada 12. La 26 mai 2005, F.H. Ltd. a prezentat un correctiv în care a explicat, printre altele, că, potrivit datelor luate din registrul rezidenților (Iedzīvotāju reδistrs), adresa din Č. Street a fost adresa oficial declarată de solicitant. În ceea ce privește adresa din G. Street, reprezentanții societății au presupus că este reședința reală a reclamantului. 13. Într-o hotărâre din 31 mai 2005, Curtea de District Latgale a hotărât că rectificarea depusă de F.H. Ltd. nu a fost suficientă pentru a remedia toate defectele din cererea sa. Curtea a refuzat să examineze cererea și a trimis-o înapoi companiei. Acesta a depus un recurs la Curtea Regională Riga (Rīgas apgabaltiesa), care a anulat ordonanța impugnată la 23 ianuarie 2006 și a trimis cazul Curții de District, instruindu-i să examineze cererea de recunoaștere și executare, astfel cum a fost rectificată de rectificarea din 26 mai 2005. 14. Într-o ordonanță din 27 februarie 2006 emise fără ca părțile să fie prezente, Curtea de District Latgale a permis în întregime cererea F.H. Ltd.. A ordonat recunoașterea și executarea hotărârii Curții de District Limassol din 24 mai 2004 și a înregistrării în registrul municipal de terenuri Garkalne a unei taxe asupra proprietății deținute de reclamant în acea municipalitate. Reclamantul a fost, de asemenea, ordonat să plătească costurile. 15. Nu a fost până la 16 iunie 2006 că reclamantul a învățat – de ocazie, potrivit contului său – existența hotărârii judecătorilor ciprioți din 24 mai 2004 și a ordinului judecătorului leton din 27 februarie 2006. El nu a încercat să conteze hotărârea cipriotă în fața instanțelor cipriote. Cu toate acestea, el a depus un așa-numit recurs auxiliar (blakus sūdzība) împotriva ordinului menționat mai sus, la Curtea Regională de Riga, cerând în același timp Curții de District Latgale să prelungească timpul permis pentru depunerea recursului. În această privință, reclamantul a observat că nu există nimic în dosarul de caz care să indice că a fost convocat să apară la audiere din 27 februarie 2006 sau că a fost notificat de ordinul emis în acea zi. În consecință, perioada de treizeci de zile stabilită de Legea de procedură civilă ar trebui să înceapă la 16 iunie 2006, data la care a devenit conștient de ordinea în cauză. 16. Într-o hotărâre din 13 iulie 2006, Curtea de District Latgale a acordat reclamantului cererea și a prelungit termenul pentru depunerea unui recurs, menționând, printre altele, după cum urmează: „... Este clar din ordinul de judecată din 27 februarie 2006 că problema recunoașterii și executării hotărârii străine a fost determinată în absența părților, pe baza documentelor furnizate de reclamant [F.H. Ltd.]. În același timp, ordinul prevede că este deschis reclamantului să recurgă împotriva acesteia în termen de treizeci de zile de la data primirii copiei [de la această ordine], în conformitate cu art. 641 alineatul (2) din Legea de procedură civilă. Curtea ia în considerare circumstanțele la care se referă reclamantul, P. Avoticiš, să fie stabilit, și anume faptul că el nu a primit ordinul ... din 27 februarie 2006 până la 16 iunie 2006, aceasta fiind confirmată prin trimiterea din lista de consultări [a fost aplicată dosarului], și prin faptul că ordonanța, care a fost înaintata [la solicitant] de către instanță, a fost restituită la 10 aprilie 2006... De la documentele anexate la recurs se dovedește că reclamantul nu a trăit la adresa sa declarată în [Č.] Street începând cu 1 mai 2004; acest lucru confirmă ... declarația făcută de reprezentantul său la ședință, în conformitate cu care reclamantul nu mai trăiește la adresa menționată anterior. În consecință, perioada de treizeci de zile ar trebui să ... de la data la care reclamantul a primit ordinul în cauză... În același timp, instanța nu acceptă opinia reprezentantului [F.H. Ltd.] că reclamantul însuși este responsabil pentru nerecepția sa de a primi corespondența deoarece nu a declarat în mod prompt adresa de acasă, și că timpul permis [pentru prezentarea unui recurs] nu ar trebui, prin urmare, prelungit. Faptul de a nu respecta legislația privind înregistrarea reședinței nu este suficient pentru a justifica potențialele consecințe în cazul în care instanța refuză să permită reclamantului să exercite drepturile fundamentale garantate de stat în ceea ce privește accesul la instanțe și protecția judiciară, inclusiv dreptul de a face apel împotriva unei decizii. ...” 17. În motivele sale de recurs în fața Curții regionale de la Riga, reclamantul a susținut că recunoașterea și executarea hotărârii ciprioților în Letonia au încălcat Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind jurisdicția și recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (denumit în continuare „Regulamentul Brussels I”, în continuare „regulamentul” și dispozițiile relevante ale Legii de procedură civilă din Letonia. El a prezentat două argumente în acest sens. 18. În primul rând, reclamantul a observat că, în conformitate cu art. 34 alineatul (2) din regulament (corespunzând în substanță la art. 637 alineatul (2) al treilea paragraf din Legea privind procedura civilă din Letonia), o hotărâre dată în nerespectare într-un alt stat membru nu ar putea fi recunoscută dacă pârâtul nu ar fi fost notificat cu documentul care a instituit procedura în timp suficient și în așa fel încât să-l permită să asigure apărarea sa. În opinia reclamantului, aceste dispoziții au fost încălcate în cazul său. Reclamantul a susținut că atât avocații ciprioți care au reprezentat compania reclamantului în Curtea de District din Limassol, cât și avocații letoni care au reprezentat-o în instanțele letone au fost perfect conștienți de adresa de afaceri sa din Riga. El a observat în această privință că a avut legături profesionale cu avocații ciprioți, care l-au telefonat și a trimis faxe la biroul său; ca și avocații letoni, el le-a întâlnit în persoană. Prin urmare, toate au fost conștienți de adresa sa de afaceri. În plus, citarea ar fi putut fi trimisă la adresa de domiciliu a reclamantului din Garkalne, deoarece el avea o reședință acolo care a fost declarată oficial în conformitate cu legea și cu proprietatea sa acolo a fost înscrisă sub numele său în registrul de terenuri, pe care avocații ar fi putut fi consultați. Cu toate acestea, în loc să fie trimise convocărilor la una dintre aceste adrese, cunoscute și accesibile, avocații au dat instanțelor o adresă în care era obiectiv imposibil de a ajunge la el. 19. În al doilea rând, reclamantul a observat că, în conformitate cu art. 38 alineatul (1) din regulamentul și cu art. 637 alineatul (2) al doilea paragraf din Legea privind procedura civilă din Letonia, o hotărâre trebuie să fie executabilă în statul de origine pentru a fi executabilă în statul membru solicitat. În cazul instantaneu, s-a constatat o încălcare triplă a acestor cerințe. În primul rând, partea solicitantă a prezentat doar textul hotărârii instanței cipriotă instanței lettone și nu certificatul necesar în conformitate cu anexa V la regulament. În această privință, reclamantul a recunoscut că, în temeiul articolului 55 alineatul (1) din regulament, instanța în care s-a solicitat executarea ar putea, în anumite condiții, scuti partea solicitantă de obligația de a produce un certificat; totuși, în cazul în cauză, Curtea de District Latgale a omis să explice dacă și din ce motiv a considerat că partea solicitantă ar putea fi scutită de această obligație. În al doilea rând, hotărârea cipriotă în sine nu a avut nici o referire la intrarea în vigoare a acesteia sau la posibilele remedii. În cele din urmă, pentru a fi executată în conformitate cu regulamentul, o hotărâre nu trebuie să fie aplicabilă în țara de origine; cu toate acestea, niciuna dintre documentele elaborate de societate nu a demonstrat că hotărârea din 24 mai 2004 este aplicabilă în Cipru. Prin urmare, reclamantul a concluzionat că hotărârea nu ar putea fi recunoscută și executată în Letonia. 20. Într-o hotărâre din 2 octombrie 2006, Curtea regională a permis recursul reclamantului cu privire la fondul, a anulat ordinul impugnat și a respins cererea de recunoaștere și executare a hotărârii cipriotă. 21. F.H. Ltd. A interzis un recurs împotriva acestei hotărâri la Senatul Curții Supreme, care l-a examinat la ședința din 31 ianuarie 2007. La începutul audierii, societatea recurente a prezentat Senatului exemplare ale mai multor documente, inclusiv certificatul prevăzut la art. 54 din regulament și prin anexa V la acesta, din 18 ianuarie 2007, și semnat de un judecător interimar al Curții de District din Limassol. Potrivit certificatului, documentul de instituire a procedurii a fost notificat reclamantului la 27 noiembrie 2003. Ultima parte a certificatului, destinată denumirii persoanei împotriva cărora hotărârea a fost executabilă, a fost lăsată în libertate. La cererea de a face observații cu privire la aceste documente, avocatul reclamantului a susținut că acestea sunt în mod clar insuficiente pentru a face executoare hotărârea. 22. Într-o hotărâre finală din 31 ianuarie 2007, Senatul a anulat și anulat hotărârea Curții Regionale din 2 octombrie 2006 și a permis afirmațiile F.H. Ltd... Acesta a ordonat recunoașterea și executarea hotărârii cipriotă și a înregistrării în registrul terenurilor unei acuzații asupra proprietății reclamantului din Garkalne. Extractele relevante din hotărâre au fost citite după cum urmează: „... Este clar din documentele din dosarul de judecată că hotărârea Curții de District Limassol a fost finalizată. Acest lucru este confirmat de explicațiile furnizate de ambele părți la ședința Curții Regionale din 2 octombrie 2006, conform căreia nu a fost interzis niciun recurs împotriva hotărârii și de certificatul emis la 18 ianuarie 2007... Întrucât [reclamantul] nu a apelat împotriva hotărârii, argumentele avocatului său în sensul că [el] nu a fost notificat în mod corespunzător examinarea cazului de către o instanță străină nu sunt de o importanță. Având în vedere cele de mai sus, Senatul acceptă că hotărârea Curții de District Limassol (Cipre) din 24 mai 2004 ar trebui recunoscută și pusă în aplicare în Letonia. art. 36 din regulament prevede că o hotărâre străină nu poate fi revizuită în niciun caz în ceea ce privește substanța sa; în conformitate cu art. 644 alineatul (1) din Legea privind procedura civilă, după ce aceste hotărâri au fost recunoscute, acestea trebuie să fie executate în conformitate cu condițiile stabilite de aceeași lege. ...” 23. Pe baza hotărârii Senatului Curtea de District Latgale a emis o scrisoare de execuție (izpildu raksts) la 14 februarie 2007. Reclamantul a respectat imediat termenele de scris și a plătit judecătorul angajat de societatea reclamantului un total de 90.244.62 lati letoni (LVL, aproximativ 129.000 euro (EUR)), care a inclus LVL 84.366.04 pentru datoria principală și LVL 5.878.58 în costurile de executare. În două ordine din 24 ianuarie 2008, judecătorul responsabil pentru registrul terestrelor (Zemesgrāmatu noda as cracknesis) a refuzat cererea. Reclamantul a depus un recurs la punctele de drept la Senatul Curții Supreme care, într-o ordonanță din 14 mai 2008, a ridicat acuzația asupra proprietății.