Avotiņš împotriva Letoniei

La 4 mai 1999, reclamantul și F.H. Ltd., societăți comerciale încorporate în temeiul legii cipriote, au semnat o acțiune de recunoaștere a datoriei înainte de un notar. În conformitate cu termenii actului, reclamantul a declarat că a împrumutat 100.000 de dolari americani (USD) din F.H. Ltd. și s-a angajat să ramburseze suma cu dobânzi până la 30 iunie 1999. Documentul conține, de asemenea, clauzele de alegere a dreptului și a jurisdicției în conformitate cu care ar trebui să fie reglementate „în toate aspectele” de legea cipriotă și de instanțele cipriote ar trebui să aibă competența neexclusiva de a auzi orice litigii care decurg din aceasta. În 2003 F.H. Ltd. Hotărârea împotriva reclamantului în Curtea de District de la Limassol (Επαρχια δδιδαδριο Αδμδοש, Cipru), susținând că el nu a plătit datoria menționată și solicitându-i să plătească datoria împreună cu dobânzi.

În ordinea din 27 iunie 2003, Curtea de District a convocat reclamantul să apară în fața acesteia. Întrucât reclamantul nu a fost rezident la Cipru, F.H. Ltd. a depus o cerere ex parte la aceeași instanță la 11 septembrie 2003 pentru a solicita o ordonare proaspătă care să permită o convocare a reclamantului din afara țării, ce l-a obligat să apară în termen de treizeci de zile de la data serviciului. În această privință, avocatul societății reclamante a produs o declarație declarată că inculpatul a fost rezident în mod obișnuit la o adresă în G. Strada din Riga și că o convocare ar putea fi servită pe el la această adresă. Reclamantul, din partea sa, a susținut că a fost obiectiv imposibil pentru el să primească convocarea la acea adresă, care a fost pur și simplu adresa la care a semnat contractul de împrumut și actul de recunoaștere a datoriei în 1999 și nu a fost sediul său de acasă sau de afaceri.

La 7 octombrie 2003, Curtea de District Limassol a ordonat ca reclamantul să fie convocat la adresa menționată mai sus. L-a convocat să apară sau să vină în termen de treizeci de zile de la primirea citațiilor, în lipsa cărora toate anunțurile viitoare privind cazul vor fi postate pe postul de aviz al instanței. Un declarat produs de un angajat al firmei de avocați care reprezintă F.H. Ltd. a arătat că, în conformitate cu ordonanța judecătorească, citațiile au fost trimise prin livrare înregistrată la adresa G. Street din Riga, la 16 noiembrie 2003. De asemenea, aceasta a arătat că firma juridică a primit o listă de poștă care confirmă că scrisoarea a fost primită de reclamant la 18 noiembrie 2003 (vacația națională din Letonia și, prin urmare, o zi nelucrată în Letonia).

Reclamantul a susținut că nu a primit niciodată convocarea. Întrucât reclamantul nu a apărut, Curtea de District Limassol, hotărând în absența sa la 24 mai 2004, i-a ordonat să plătească reclamantului 100.000 USD sau echivalentul în sterlinele cipriote (CYP), plus dobânzi la o rată anuală de 10% din sumele menționate mai sus, începând cu 30 iunie 1999 până la plata datoriei. De asemenea, reclamantul a fost ordonat să plătească costurile și cheltuielile într-o sumă brută de CYP 699.50, plus dobânzi la o rată anuală de 8%. Potrivit hotărârii, finalizată la 3 iunie 2004, reclamantul a fost informat în mod corespunzător cu audierea, dar nu a participat. Hotărârea în sine nu se referă la faptul că aceaceasta este finală sau la căile de recurs disponibile.

10. La 22 februarie 2005 F.H. Ltd. A aplicat Curtea de District de la Riga City Latgale (Rīgas pilsētas Latgales priekšpilsētas linka, Letonia) care solicită recunoașterea și executarea hotărârii din 24 mai 2004. În cererea sa, societatea a solicitat, de asemenea, aplicarea unei măsuri de protecție. Acesta a declarat că reclamantul era proprietarul proprietății imobiliare din Garkalne (un district din Riga) care, potrivit registrului terenurilor, era deja ipotecat într-o bancă. În consecință, temând că reclamantul ar putea încerca să evite executarea hotărârii, a solicitat Curții de District să pună o acuzație pe proprietate și să o înregistreze în registrul terenurilor. În sfârșit, acesta a solicitat reclamantului să fie ordonat să plătească costurile.

În cererea sa, societatea a dat ca loc de reședință al reclamantului o adresă în Č. Street din Riga, care diferă de adresa notificată anterior instanței cipriote. 11. La 28 aprilie 2005, Curtea de District Latgale a suspendat examinarea cererii societății, indicând o serie de defecte de fond pe care societatea le-a primit o lună pentru corectare. În special, instanța a remarcat că societatea a omis să explice de ce s-a referit la adresa din Č. Street, atunci când adresa presupusă a reclamantului, așa cum a prezentat până în prezent în acest caz, era în G. Strada 12. La 26 mai 2005, F.H. Ltd. a prezentat un correctiv în care a explicat, printre altele, că, potrivit datelor luate din registrul rezidenților (Iedzīvotāju reδistrs), adresa din Č. Street a fost adresa oficial declarată de solicitant.

În ceea ce privește adresa din G. Street, reprezentanții societății au presupus că este reședința reală a reclamantului. 13. Într-o hotărâre din 31 mai 2005, Curtea de District Latgale a hotărât că rectificarea depusă de F.H. Ltd. nu a fost suficientă pentru a remedia toate defectele din cererea sa. Curtea a refuzat să examineze cererea și a trimis-o înapoi companiei. Acesta a depus un recurs la Curtea Regională Riga (Rīgas apgabaltiesa), care a anulat ordonanța impugnată la 23 ianuarie 2006 și a trimis cazul Curții de District, instruindu-i să examineze cererea de recunoaștere și executare, astfel cum a fost rectificată de rectificarea din 26 mai 2005. 14. Într-o ordonanță din 27 februarie 2006 emise fără ca părțile să fie prezente, Curtea de District Latgale a permis în întregime cererea F.H.

Ltd.. A ordonat recunoașterea și executarea hotărârii Curții de District Limassol din 24 mai 2004 și a înregistrării în registrul municipal de terenuri Garkalne a unei taxe asupra proprietății deținute de reclamant în acea municipalitate. Reclamantul a fost, de asemenea, ordonat să plătească costurile. 15. Nu a fost până la 16 iunie 2006 că reclamantul a învățat – de ocazie, potrivit contului său – existența hotărârii judecătorilor ciprioți din 24 mai 2004 și a ordinului judecătorului leton din 27 februarie 2006. El nu a încercat să conteze hotărârea cipriotă în fața instanțelor cipriote. Cu toate acestea, el a depus un așa-numit recurs auxiliar (blakus sūdzība) împotriva ordinului menționat mai sus, la Curtea Regională de Riga, cerând în același timp Curții de District Latgale să prelungească timpul permis pentru depunerea recursului.

În această privință, reclamantul a observat că nu există nimic în dosarul de caz care să indice că a fost convocat să apară la audiere din 27 februarie 2006 sau că a fost notificat de ordinul emis în acea zi. În consecință, perioada de treizeci de zile stabilită de Legea de procedură civilă ar trebui să înceapă la 16 iunie 2006, data la care a devenit conștient de ordinea în cauză. 16. Într-o hotărâre din 13 iulie 2006, Curtea de District Latgale a acordat reclamantului cererea și a prelungit termenul pentru depunerea unui recurs, menționând, printre altele, după cum urmează: „... Este clar din ordinul de judecată din 27 februarie 2006 că problema recunoașterii și executării hotărârii străine a fost determinată în absența părților, pe baza documentelor furnizate de reclamant [F.H.

Ltd.]. În același timp, ordinul prevede că este deschis reclamantului să recurgă împotriva acesteia în termen de treizeci de zile de la data primirii copiei [de la această ordine], în conformitate cu art. 641 alineatul (2) din Legea de procedură civilă. Curtea ia în considerare circumstanțele la care se referă reclamantul, P. Avoticiš, să fie stabilit, și anume faptul că el nu a primit ordinul ... din 27 februarie 2006 până la 16 iunie 2006, aceasta fiind confirmată prin trimiterea din lista de consultări [a fost aplicată dosarului], și prin faptul că ordonanța, care a fost înaintata [la solicitant] de către instanță, a fost restituită la 10 aprilie 2006... De la documentele anexate la recurs se dovedește că reclamantul nu a trăit la adresa sa declarată în [Č.] Street începând cu 1 mai 2004; acest lucru confirmă ... declarația făcută de reprezentantul său la ședință, în conformitate cu care reclamantul nu mai trăiește la adresa menționată anterior.

În consecință, perioada de treizeci de zile ar trebui să ... de la data la care reclamantul a primit ordinul în cauză... În același timp, instanța nu acceptă opinia reprezentantului [F.H. Ltd.] că reclamantul însuși este responsabil pentru nerecepția sa de a primi corespondența deoarece nu a declarat în mod prompt adresa de acasă, și că timpul permis [pentru prezentarea unui recurs] nu ar trebui, prin urmare, prelungit. Faptul de a nu respecta legislația privind înregistrarea reședinței nu este suficient pentru a justifica potențialele consecințe în cazul în care instanța refuză să permită reclamantului să exercite drepturile fundamentale garantate de stat în ceea ce privește accesul la instanțe și protecția judiciară, inclusiv dreptul de a face apel împotriva unei decizii…

” 17. În motivele sale de recurs în fața Curții regionale de la Riga, reclamantul a susținut că recunoașterea și executarea hotărârii ciprioților în Letonia au încălcat Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind jurisdicția și recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (denumit în continuare „Regulamentul Brussels I”, în continuare „regulamentul” și dispozițiile relevante ale Legii de procedură civilă din Letonia. El a prezentat două argumente în acest sens.

18. În primul rând, reclamantul a observat că, în conformitate cu art. 34 alineatul (2) din regulament (corespunzând în substanță la art. 637 alineatul (2) al treilea paragraf din Legea privind procedura civilă din Letonia), o hotărâre dată în nerespectare într-un alt stat membru nu ar putea fi recunoscută dacă pârâtul nu ar fi fost notificat cu documentul care a instituit procedura în timp suficient și în așa fel încât să-l permită să asigure apărarea sa. În opinia reclamantului, aceste dispoziții au fost încălcate în cazul său. Reclamantul a susținut că atât avocații ciprioți care au reprezentat compania reclamantului în Curtea de District din Limassol, cât și avocații letoni care au reprezentat-o în instanțele letone au fost perfect conștienți de adresa de afaceri sa din Riga.

El a observat în această privință că a avut legături profesionale cu avocații ciprioți, care l-au telefonat și a trimis faxe la biroul său; ca și avocații letoni, el le-a întâlnit în persoană. Prin urmare, toate au fost conștienți de adresa sa de afaceri. În plus, citarea ar fi putut fi trimisă la adresa de domiciliu a reclamantului din Garkalne, deoarece el avea o reședință acolo care a fost declarată oficial în conformitate cu legea și cu proprietatea sa acolo a fost înscrisă sub numele său în registrul de terenuri, pe care avocații ar fi putut fi consultați. Cu toate acestea, în loc să fie trimise convocărilor la una dintre aceste adrese, cunoscute și accesibile, avocații au dat instanțelor o adresă în care era obiectiv imposibil de a ajunge la el.

19. În al doilea rând, reclamantul a observat că, în conformitate cu art. 38 alineatul (1) din regulamentul și cu art. 637 alineatul (2) al doilea paragraf din Legea privind procedura civilă din Letonia, o hotărâre trebuie să fie executabilă în statul de origine pentru a fi executabilă în statul membru solicitat. În cazul instantaneu, s-a constatat o încălcare triplă a acestor cerințe. În primul rând, partea solicitantă a prezentat doar textul hotărârii instanței cipriotă instanței lettone și nu certificatul necesar în conformitate cu anexa V la regulament. În această privință, reclamantul a recunoscut că, în temeiul articolului 55 alineatul (1) din regulament, instanța în care s-a solicitat executarea ar putea, în anumite condiții, scuti partea solicitantă de obligația de a produce un certificat; totuși, în cazul în cauză, Curtea de District Latgale a omis să explice dacă și din ce motiv a considerat că partea solicitantă ar putea fi scutită de această obligație.

În al doilea rând, hotărârea cipriotă în sine nu a avut nici o referire la intrarea în vigoare a acesteia sau la posibilele remedii. În cele din urmă, pentru a fi executată în conformitate cu regulamentul, o hotărâre nu trebuie să fie aplicabilă în țara de origine; cu toate acestea, niciuna dintre documentele elaborate de societate nu a demonstrat că hotărârea din 24 mai 2004 este aplicabilă în Cipru. Prin urmare, reclamantul a concluzionat că hotărârea nu ar putea fi recunoscută și executată în Letonia. 20. Într-o hotărâre din 2 octombrie 2006, Curtea regională a permis recursul reclamantului cu privire la fondul, a anulat ordinul impugnat și a respins cererea de recunoaștere și executare a hotărârii cipriotă.

21. F.H. Ltd. A interzis un recurs împotriva acestei hotărâri la Senatul Curții Supreme, care l-a examinat la ședința din 31 ianuarie 2007. La începutul audierii, societatea recurente a prezentat Senatului exemplare ale mai multor documente, inclusiv certificatul prevăzut la art. 54 din regulament și prin anexa V la acesta, din 18 ianuarie 2007, și semnat de un judecător interimar al Curții de District din Limassol. Potrivit certificatului, documentul de instituire a procedurii a fost notificat reclamantului la 27 noiembrie 2003. Ultima parte a certificatului, destinată denumirii persoanei împotriva cărora hotărârea a fost executabilă, a fost lăsată în libertate. La cererea de a face observații cu privire la aceste documente, avocatul reclamantului a susținut că acestea sunt în mod clar insuficiente pentru a face executoare hotărârea.

22. Într-o hotărâre finală din 31 ianuarie 2007, Senatul a anulat și anulat hotărârea Curții Regionale din 2 octombrie 2006 și a permis afirmațiile F.H. Ltd... Acesta a ordonat recunoașterea și executarea hotărârii cipriotă și a înregistrării în registrul terenurilor unei acuzații asupra proprietății reclamantului din Garkalne. Extractele relevante din hotărâre au fost citite după cum urmează: „... Este clar din documentele din dosarul de judecată că hotărârea Curții de District Limassol a fost finalizată. Acest lucru este confirmat de explicațiile furnizate de ambele părți la ședința Curții Regionale din 2 octombrie 2006, conform căreia nu a fost interzis niciun recurs împotriva hotărârii și de certificatul emis la 18 ianuarie 2007... Întrucât [reclamantul] nu a apelat împotriva hotărârii, argumentele avocatului său în sensul că [el] nu a fost notificat în mod corespunzător examinarea cazului de către o instanță străină nu sunt de o importanță.

Având în vedere cele de mai sus, Senatul acceptă că hotărârea Curții de District Limassol (Cipre) din 24 mai 2004 ar trebui recunoscută și pusă în aplicare în Letonia. art. 36 din regulament prevede că o hotărâre străină nu poate fi revizuită în niciun caz în ceea ce privește substanța sa; în conformitate cu art. 644 alineatul (1) din Legea privind procedura civilă, după ce aceste hotărâri au fost recunoscute, acestea trebuie să fie executate în conformitate cu condițiile stabilite de aceeași lege… ” 23. Pe baza hotărârii Senatului Curtea de District Latgale a emis o scrisoare de execuție (izpildu raksts) la 14 februarie 2007. Reclamantul a respectat imediat termenele de scris și a plătit judecătorul angajat de societatea reclamantului un total de 90.244.62 lati letoni (LVL, aproximativ 129.000 euro (EUR)), care a inclus LVL 84.366.04 pentru datoria principală și LVL 5.878.58 în costurile de executare.

În două ordine din 24 ianuarie 2008, judecătorul responsabil pentru registrul terestrelor (Zemesgrāmatu noda as cracknesis) a refuzat cererea. Reclamantul a depus un recurs la punctele de drept la Senatul Curții Supreme care, într-o ordonanță din 14 mai 2008, a ridicat acuzația asupra proprietății.

5. On 4 May 1999 the applicant and F.H. Ltd., a commercial company incorporated under Cypriot law, signed a deed of acknowledgement of debt before a notary. Under the terms of the deed the applicant declared that he had borrowed 100,000 United States dollars (USD) from F.H. Ltd. and undertook to repay that sum with interest by 30 June 1999. The document also contained choice of law and jurisdiction clauses according to which it was to be governed “in all respects” by Cypriot law and the Cypriot courts were to have non-exclusive jurisdiction to hear any disputes arising out of it. 6. In 2003 F.H. Ltd. brought proceedings against the applicant in the Limassol District Court (Επαρχιακό Δικαστήριο Λεμεσού, Cyprus), alleging that he had not repaid the above-mentioned debt and requesting that he be ordered to pay the debt together with interest.

7. In an order of 27 June 2003 the District Court summoned the applicant to appear before it. Since the applicant was not resident in Cyprus, F.H. Ltd. made an ex parte application to the same court on 11 September 2003 seeking a fresh order enabling a summons to be served on the applicant outside the country, requiring him to appear within thirty days from the date of service. In that connection the claimant company’s lawyer produced an affidavit declaring that the defendant was habitually resident at an address in G. Street in Riga and that a summons could be served on him at that address. The applicant, for his part, contended that it had been objectively impossible for him to receive the summons at that address, which was simply the address at which he had signed the loan contract and the deed of acknowledgement of debt in 1999 and was not his home or business premises.

8. On 7 October 2003 the Limassol District Court ordered that the applicant be summoned at the above-mentioned address. It summoned him to appear or to come forward within thirty days of receiving the summons, failing which all future announcements concerning the case would be posted on the court’s noticeboard. An affidavit produced by an employee of the firm of lawyers representing F.H. Ltd. showed that, in accordance with the court order, the summons was sent by recorded delivery on 16 November 2003 to the address in G. Street in Riga. It also showed that the legal firm had received a post office slip confirming that the letter had been received by the applicant on 18 November 2003 (the Latvian national holiday and therefore a non-working day in Latvia).

The applicant claimed never to have received the summons. 9. As the applicant did not appear, the Limassol District Court, ruling in his absence on 24 May 2004, ordered him to pay the claimant USD 100,000 or the equivalent in Cypriot pounds (CYP), plus interest at an annual rate of 10% of the aforementioned amount from 30 June 1999 until payment of the debt. The applicant was also ordered to pay costs and expenses in a gross amount of CYP 699.50, plus interest at an annual rate of 8%. According to the judgment, which was finalised on 3 June 2004, the applicant had been duly informed of the hearing but had not attended. The judgment itself made no reference to the fact that it was final or to the available remedies.

10. On 22 February 2005 F.H. Ltd. applied to the Riga City Latgale District Court (Rīgas pilsētas Latgales priekšpilsētas tiesa, Latvia) seeking recognition and enforcement of the judgment of 24 May 2004. In its request the company also sought to have a protective measure applied. It stated that the applicant was the owner of real property in Garkalne (a district of Riga) which, according to the land register, was already mortgaged to a bank. Accordingly, fearing that the applicant might seek to evade enforcement of the judgment, it asked the District Court to place a charge on the property and record it in the land register. Lastly, it requested that the applicant be ordered to pay the costs.

In its request the company gave as the applicant’s place of residence an address in Č. Street in Riga which differed from the address previously notified to the Cypriot court. 11. On 28 April 2005 the Latgale District Court adjourned examination of the company’s request, pointing to a series of substantive defects which the company was given one month to correct. In particular, the court noted that the company had omitted to explain why it had referred to the address in Č. Street, when the applicant’s presumed address, as it had featured hitherto in the case, was in G. Street. 12. On 26 May 2005 F.H. Ltd. submitted a corrigendum in which it explained, among other points, that according to the data taken from the register of residents (Iedzīvotāju reģistrs), the address in Č. Street was the applicant’s officially declared home address.

As to the address in G. Street, the company’s representatives had assumed it to be the applicant’s actual residence. 13. In an order of 31 May 2005 the Latgale District Court ruled that the corrigendum submitted by F.H. Ltd. was insufficient to remedy all the defects in its request. The court declined to examine the request and sent it back to the company. The latter lodged an appeal with the Riga Regional Court (Rīgas apgabaltiesa), which set aside the impugned order on 23 January 2006 and remitted the case to the District Court, instructing it to examine the request for recognition and enforcement as rectified by the corrigendum of 26 May 2005. 14. In an order of 27 February 2006 issued without the parties being present, the Latgale District Court allowed F.H.

Ltd.’s request in full. It ordered the recognition and enforcement of the Limassol District Court’s judgment of 24 May 2004 and the entry in the Garkalne municipal land register of a charge on the property owned by the applicant in that municipality. The applicant was also ordered to pay the costs. 15. It was not until 16 June 2006 that the applicant learnt – by chance, according to his account – of the existence of both the Cypriot court judgment of 24 May 2004 and the Latvian court order of 27 February 2006. He did not attempt to challenge the Cypriot judgment before the Cypriot courts. However, he lodged a so-called ancillary appeal (blakus sūdzība) against the above-mentioned order with the Riga Regional Court, while asking the Latgale District Court to extend the time allowed for lodging the appeal.

In that connection the applicant observed that there was nothing in the case file to indicate that he had been summoned to appear at the hearing of 27 February 2006 or that he had been notified of the order issued that day. Accordingly, the thirty-day period laid down by the Civil Procedure Law should start running on 16 June 2006, the date on which he had become aware of the order in question. 16. In an order of 13 July 2006 the Latgale District Court granted the applicant’s request and extended the time-limit for lodging an appeal. It noted, inter alia, as follows: “... It is clear from the court order of 27 February 2006 that the issue of recognition and enforcement of the foreign judgment was determined in the absence of the parties, on the basis of the documents furnished by the claimant [F.H.

Ltd.]. At the same time the order states that it is open to the applicant to appeal against it within thirty days from the date of receipt of the copy [of that order], in accordance with section 641(2) of the Civil Procedure Law. The court considers the circumstances to which the applicant, P. Avotiņš, refers, to be established, namely the fact that he did not receive the order ... of 27 February 2006 until 16 June 2006, this being attested to by the reference in the list of consultations [appended to the case file], and by the fact that the order, served [on the applicant] by the court, was returned on 10 April 2006... It is apparent from the documents appended to the appeal that the applicant has not lived at his declared address in [Č.] Street since 1 May 2004; this confirms ... the statement made by his representative at the hearing, according to which the applicant no longer lives at the above-mentioned address.

Accordingly, the thirty-day period should ... run from the date on which the applicant received the order in question... At the same time, the court does not accept the view of the representative of [F.H. Ltd.] that the applicant himself is responsible for his failure to receive the correspondence because he did not declare his home address promptly, and that the time allowed [for lodging an appeal] should not therefore be extended. The fact of not complying with the legislation on registration of residence is not sufficient to justify the potential consequences if the court were to refuse to allow the applicant to exercise the fundamental rights guaranteed by the State as regards access to the courts and judicial protection, including the right to appeal against a decision…

” 17. In his grounds of appeal before the Riga Regional Court the applicant argued that the recognition and enforcement of the Cypriot judgment in Latvia was in breach of Council Regulation (EC) No 44/2001 of 22 December 2000 on jurisdiction and the recognition and enforcement of judgments in civil and and commercial matters (known as the “Brussels I Regulation”, hereafter “the Regulation”) and of the relevant provisions of the Latvian Civil Procedure Law. He submitted two arguments in that regard. 18. First, the applicant observed that in accordance with Article 34(2) of the Regulation (corresponding in substance to section 637(2), third subparagraph, of the Latvian Civil Procedure Law), a judgment given in default in another Member State could not be recognised if the defendant was not served with the document which instituted the proceedings in sufficient time and in such a way as to enable him to arrange for his defence.

In the applicant’s view, those provisions had been breached in his case. The applicant maintained that both the Cypriot lawyers who had represented the claimant company in the Limassol District Court and the Latvian lawyers who had represented it in the Latvian courts had been perfectly aware of his business address in Riga. He observed in that connection that he had had professional dealings with the Cypriot lawyers, who had telephoned him and sent faxes to his office; as to the Latvian lawyers, he had met them in person. Therefore, they must all have been aware of his business address. Furthermore, the summons could have been sent to the applicant’s home address in Garkalne, as he had a residence there that was officially declared in accordance with the law and his property there was entered under his name in the land register, which the lawyers could have consulted.

However, instead of having the summons sent to one of those addresses, which were known and accessible, the lawyers had given the courts an address where it was objectively impossible to reach him. 19. Second, the applicant observed that, under the terms of Article 38(1) of the Regulation and section 637(2), second sub-paragraph, of the Latvian Civil Procedure Law, a judgment had to be enforceable in the State of origin in order to be enforceable in the Member State requested. In the instant case, there had been a threefold breach of those requirements. Firstly, the requesting party had only submitted the text of the Cypriot court judgment to the Latvian court, and not the certificate required in accordance with Annex V to the Regulation.

In that connection the applicant acknowledged that under Article 55(1) of the Regulation the court in which enforcement was sought could, in some circumstances, exempt the requesting party from the obligation to produce a certificate; however, in the present case, the Latgale District Court had omitted to explain whether and for what reason it considered that the requesting party could be exempted from that obligation. Secondly, the Cypriot judgment itself had contained no reference to its entry into force or possible remedies. Lastly, in order to be enforced in accordance with the Regulation, a judgment had to be enforceable in the country of origin; however, none of the documents produced by the company demonstrated that the judgment of 24 May 2004 was enforceable in Cyprus.

The applicant therefore concluded that the judgment could under no circumstances be recognised and enforced in Latvia. 20. In a judgment of 2 October 2006 the Regional Court allowed the applicant’s appeal on the merits, quashed the impugned order and rejected the request for recognition and enforcement of the Cypriot judgment. 21. F.H. Ltd. lodged an appeal against that judgment with the Senate of the Supreme Court, which examined it at a hearing on 31 January 2007. At the start of the hearing the appellant company submitted copies of several documents to the Senate, including the certificate provided for by Article 54 of the Regulation and by Annex V thereto, dated 18 January 2007 and signed by an acting judge of the Limassol District Court.

According to the certificate, the document instituting the proceedings had been served on the applicant on 27 November 2003. The last part of the certificate, intended for the name of the person against whom the judgment was enforceable, had been left blank. When asked to comment on these documents, the applicant’s lawyer argued that they were clearly insufficient to render the judgment enforceable. 22. In a final judgment of 31 January 2007 the Senate quashed and annulled the Regional Court judgment of 2 October 2006 and allowed F.H. Ltd.’s claims. It ordered the recognition and enforcement of the Cypriot judgment and the entry in the land register of a charge on the applicant’s property in Garkalne.

The relevant extracts from the judgment read as follows: “ ... It is clear from the documents in the case file that the Limassol District Court judgment was made final. This is confirmed by the explanations provided by both parties at the Regional Court hearing on 2 October 2006, according to which no appeal had been lodged against the judgment, and by the certificate issued on 18 January 2007... As [the applicant] did not appeal against the judgment, his lawyer’s submissions to the effect that [he] was not duly notified of the examination of the case by a foreign court are of no importance. Having regard to the foregoing, the Senate accepts that the judgment of the Limassol District Court (Cyprus) of 24 May 2004 should be recognised and enforced in Latvia.

Article 36 of the Regulation provides that a foreign judgment may under no circumstances be reviewed as to its substance; in accordance with section 644(1) of the Civil Procedure Law, once such judgments have been recognised they are to be enforced in accordance with the conditions laid down by the same Law… ” 23. On the basis of the Senate judgment the Latgale District Court issued a writ of execution (izpildu raksts) on 14 February 2007. The applicant complied immediately with the terms of the writ and paid the bailiff employed by the claimant company a total of 90,244.62 Latvian lati (LVL, approximately 129,000 euros (EUR)), comprising LVL 84,366.04 for the principal debt and LVL 5,878.58 in enforcement costs.

He then requested that the charge on his property in Garkalne be lifted. In two orders dated 24 January 2008 the judge with responsibility for land registers (Zemesgrāmatu nodaļas tiesnesis) refused the request. The applicant lodged an appeal on points of law with the Senate of the Supreme Court which, in an order of 14 May 2008, lifted the charge on the property.