KOZLOV v. UKRAINE

A cincea secțiune DECIZIE nr. 53338/07 Sergey Gennadyevich KOZLOV împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiunea), care așeză la 11 martie 2014 în calitate de comitet compus din: Boštjan M. Zupančič, președinte, Ann Power-Forde, Helena Jäderblom, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 21 noiembrie 2007, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 3 septembrie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Reclamantul, dl Sergey Gennadyevich Kozlov, este un național ucrainean, care s-a născut în 1954 și trăiește în Sevastopol. Guvernul ucrainean (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, cel mai recent doamna Olga Davydchuk, de la Ministerul Justiției. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 1 și 13 din Convenție, conform căreia procedurile interne, în care el a reclamat fără succes daune din partea unei bănci, nu au fost efectuate într-un timp rezonabil și nu au avut niciun remediu eficace în acest sens. El a afirmat, de asemenea, că aceste proceduri nu au fost compatibile cu celelalte cerințe ale art. 1 din Convenție, precum și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Partea cererii privind durata procedurii și presupusa lipsa unui remediu eficace a fost comunicată guvernului. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge că durata procedurii în cazul său a fost excesivă și că nu a existat niciun remediu eficace în acest sens. El se bazează pe articolele 6 § 1 și 13 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 3 septembrie 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor ridicate de această parte a cererii. Declarația furnizată după cum urmează: „Guvernul Ucrainei recunoaște durata excesivă a examinării cazului reclamantului în fața instanțelor naționale și lipsa unui remediu eficace în acest sens. Guvernul Ucrainei oferă să plătească 1,530 (mila cinci sute treizeci) de euro domnului Sergey Gennadyevich Kozlov. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care să justifice apariția cazului sau a listei de cazuri ale Curții, astfel cum se menționează la art. 37 1 litera (c) din Convenție. Suma este de a acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile și vor fi convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data de decontare. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 24 octombrie 2013, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Ucrainei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Yuryeva și Yuryev v. Ucraina, nr. 3431/03, § 54, 31 iulie 2012). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). În baza articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plângea, de asemenea, că instanțele interne au comis diferite încălcări procedurale în timpul procedurii în cauză care au dus la o decizie nedreptă și nedreptată a cauzei. Având în vedere toate dovezile în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de Protocolele sale, ca urmare a faptului că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 și 13 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să ia parte din aplicarea acesteia din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenția. restul cererii este inadmisibil. Stephen Phillips Boštjan M. Zupančič Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 53338/07

Sergey Gennadyevich KOZLOV

against Ukraine

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 11

March 2014 as a Committee composed of:

Boštjan M. Zupančič,

President,

Ann Power-Forde,

Helena Jäderblom,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 21 November 2007,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 3 September 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Sergey Gennadyevich Kozlov, is a Ukrainian national, who was born in 1954 and lives in Sevastopol.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, most recently Ms Olga Davydchuk, from the Ministry of Justice.

The applicant complained under Articles 6

§

1 and 13 of the Convention that the domestic proceedings, in which he unsuccessfully claimed damages from a bank, had not been conducted within a reasonable time and that he had no effective remedy in that regard. He also alleged that those proceedings had not been compatible with the other requirements of Article

6

§

1 of the Convention, as well as Article 1 of Protocol No. 1.

The part of the application concerning the length of the proceedings and the alleged lack of an effective remedy was communicated to the Government.

THE LAW

1.

The applicant complained that the length of the proceedings in his case had been excessive and that there had been no effective remedy in that regard. He relied on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 3

September 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government of Ukraine acknowledge the excessive duration of the consideration of the applicant’s case before the national courts and the lack of an effective remedy in that regard.

The Government of Ukraine offer to pay 1,530 (one thousand five hundred and thirty) euros to Mr Sergey Gennadyevich Kozlov.

The Government therefore invite the Court to strike the application out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case or the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 1 (c) of the Convention.

The sum is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable, and converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable on the date of settlement. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final resolution of the case.”

By a letter of 24 October 2013, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Ukraine, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Yuryeva and Yuryev v. Ukraine,

no. 3431/03, § 54, 31 July 2012).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

2.

Relying on Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 the applicant also complained that the domestic courts had committed various procedural violations during the proceedings in question which had resulted in a wrong and unfair determination of the case.

Having regard to all the evidence in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 and 13 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike part of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Stephen Phillips

Boštjan M. Zupančič

Deputy Registrar

President