BOGDANOVIĆ v. CROATIA

Reclamanții, dl Savo Bogdanović, dna Rosa Bogdanović și dl Milan Bogdanović sunt cetățeni croați de origine etnică sârbă. S-au născut în 1954, 1952 și, respectiv, 1950 și trăiesc în Bosanski Brod, Bosnia și Herțegovina. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl L. Šušak, avocat practicant la Zagreb. Guvernul croat (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 mai 1992 tatăl reclamantului B.B. a fost ucis în casa sa în Slavonski Brod în Croația. La 14 mai 1992 poliția a efectuat o inspecție la locul crimei și a intervievat mai multe persoane. O autopsie a fost efectuată la 15 mai 1992. Arma de foc a fost confiscată de la trei persoane, J.G., J.M. și V.P. Un raport de balistică a fost elaborat la 22 mai 1992, care a arătat că cartușele găsite la locul crimei nu au fost împușcate din armele de foc confiscate. Poliția a depus o plângere penală împotriva unui infractor necunoscut la 22 mai 1992 cu Procurorul de Stat de la Požega pentru acuzații de crimă. La 26 august 2004, al treilea reclamant a cerut poliției Slavonski Brod un certificat care să confirme că tatăl său a murit la 11 mai 1992, care a fost emis în ziua următoare. La 3 mai 2012, avocatul reclamantului a cerut Oficiului Procurorului de Stat Slavonski Brod pentru o copie a dosarului cu privire la decesul B.B., în scopul de a-și prezenta cererea la Curtea. El a fost informat că urmărirea penală pentru infracțiunea penală a crimei a devenit interzisă legal la 11 aprilie 2007. 10. La 30 decembrie 2004, reclamanții au introdus o acțiune civilă împotriva statului în instanța municipală de la Zagreb, cerând compensații în legătură cu moartea tatălui lor. Ei au bazat reclamația lor pe Legea privind răspunderea din 2003. 11. Reclamarea a fost respinsă la 24 martie 2006. Această hotărâre a fost susținută în apel de Curtea județului Zagreb și Curtea Supremă la 13 mai 2008 și, respectiv, 9 iunie 2010. Curtea națională a constatat că reclamația de compensare a fost depusă după termenul de prelungire stabilit de legile referitoare la compensarea daunelor în cadrul procedurii civile a expirat. 12. O plângere constituțională ulterioară depusă de solicitanți a fost respinsă la 4 mai 2011. 13. Dispozițiile relevante ale Legii privind obligațiile civile (Zakon o obveznim odnosima, Gazette Oficiale nr. 53/1991, 73/1991, 3/1994, 7/1996, 112/1999), după cum urmează, se citesc: „(1) Dreptul de a cere îndeplinirea unei obligații încetează la expirarea perioadei de limitare legală. (2) Statutul de limitări [poartă dreptul de a pretinde] atunci când perioada reglementată legal în care un creditor ar fi putut pretinde îndeplinirea unei obligații a expirat. ...” „(1) O cerere de daune devine statut de trei ani după ce partea vătămată a aflat despre daunele și identitatea persoanei care l-au cauzat. (2) În orice caz, această cerere devine obligatorie la cinci ani după ce s-a produs prejudiciul. ...” 14. art. 34 din Codul Penal (Krivični zakon, Gazette Oficial nr. 25/1977, 50/1978, 25/1984, 52/1987, 43/1989, 8/1990, 8/1991 și 53/1991) prevede închisoarea de cel puțin cinci ani pentru crimă. Crima calificată a fost pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare. 15. Partea relevantă a Codului Penal (Kazneni zakon, Gazette Oficiale nr. 110/1997, 27/1998, 50/2000, 129/00, 51/2001, 111/2003, 190/2003, 105/2004, 84/2005, 71/2006, 110/2007, 152/2008, 57/2011 și 143/2012) se reține: „(1) Din cauza statutului de limitări, legislația penală a Republicii Croația nu poate fi aplicată după expirarea perioadei stabilite de prezentul Cod. Perioada este calculată de la momentul comisiei infracțiunii, sentința a fost pronunțată sau a fost ordonată o altă sancțiune penală. (2) Regula anterioară nu se aplică în ceea ce privește infracțiunile penale ale genocidului ..., război agresiv ..., crime împotriva umanității ..., crime de război ... și alte infracțiuni penale care nu sunt supuse limitării legale în conformitate cu Constituția sau dreptul internațional” „(1) nu pot fi instituite acuzații penale, cu excepția infracțiunilor menționate la art. 18 din prezentul Cod, după expirarea următoarelor perioade de la momentul comisiei infracțiunii: - 25 de ani pentru infracțiuni pedepsite de închisoare pe termen lung; - 15 ani pentru infracțiuni pedepsite cu peste zece ani de închisoare; - zece ani pentru infracțiuni pedepsite cu mai mult de cinci ani de închisoare ...” „(1) Perioada de limitare începe să se execute de la data în care infracția a fost comisă. ... (3) Perioada de prelimitare legală se întrerupe de fiecare dată când este luată o procedură privind urmărirea penală a infracțiunii. ... (5) Perioada de prelimitare legală începe să se ruleze din nou după fiecare întrerupere. (6) Acuzațiile penale devin, în toate cazurile, limitate la timp după expirarea termenului de prelimitare legală dublu.” 16. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală (Zakon o kaznenom postupku, Gazette Oficiale nr. 110/1997, 27/1998, 58/1999, 112/1999, 58/2002) prevăd: „(1) O cerere de compensare pentru daunele cauzate de o infracțiune penală este examinată în procedura penală, în cazul în care aceaceasta este solicitată de persoanele autorizate, cu condiția ca acest lucru să nu cauze întârzieri semnificative în cadrul procedurii. ...” „O cerere de compensare în cadrul procedurii penale poate fi depusă de persoane care au dreptul să depună o astfel de cerere în cadrul procedurii civile.”” „Persoanele care au dreptul să depună o cerere de compensare (art. 128) pot, până la sfârșitul procesului, retrage cererea în cadrul procedurii penale și îl urmăresc în cadrul procedurii civile. ...“ 17. Dispozițiile relevante ale Legii de procedură civilă (Zakon o parničnom postupku, Gazettea Oficială a Republicii Socialiste Federale Iugoslave nr. 4/1977, 36/1977 (corrigendum), 36/1980, 69/1982, 58/1984, 74/1987, 57/1989, 20/1990, 27/1990 și 35/1991, precum și Gazettea Oficială a Republicii Croația nr. 53/1991, 91/1992, 58/1993, 112/1999, 88/2001, 117/2003, 88/2005) au citit după cum urmează: „Dacă este necesar ca o instanță, pentru a lua decizia sa, să soluționeze în primul rând o problemă a existenței unei relații juridice sau a dreptului, și nici o decizie cu privire la această chestiune nu a fost încă adoptată de o instanță sau de un alt organism competent (emisiune preliminară), instanța poate soluționa chestiunea în sine, cu excepția cazului în care nu se prevede altfel în temeiul unor norme speciale. Hotărârea instanței cu privire la o chestiune preliminară nu are efect legal decât în procedura în care a fost soluționată chestiunea în cauză. În procedura civilă, atunci când apare o chestiune în legătură cu o infracțiune penală și cu răspunderea criminală a autorului, instanța este obligată de hotărârea finală a instanței penale prin care acuzatul a fost considerat vinovat.” 18. Dispozițiile relevante ale Actului privind răspunderea pentru daune care rezultă din actele teroriste și demonstrațiile publice (Zakon o odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demonstracija, Gazette Oficială a Republicii Croația nr. 117/2003 din 23 iulie 2003 – „Legea privind răspunderea din 2003”, care a intrat în vigoare la 31 iulie 2003, prevede următoarele: „(1) Prezenta lege reglementează răspunderea pentru daunele cauzate de actele de terorism sau de alte acte de violență comise cu scopul de a perturba serios ordinea publică provocând teamă sau provoacă sentimente de nesiguranță la cetățeni ... (2) Un act terorist în sensul prezentului act este, în special, un act de violență comisă din motive politice [motive] în scopul de a instiga teama, teroare sau sentimente de nesiguranță personală la cetățeni.” „Republica Croației este responsabilă pentru daunele menționate la art. 1 din prezentul act ....” „Obligația de a compensa daunele în temeiul prezentului act există indiferent de faptul că autorul a fost identificat, penalizat penal sau considerat vinovat.”” „Victima are dreptul la compensare [în formă de daune] din cauza decesului, a prejudiciului corporal sau a tulburării sănătății.” „(1) În cazul în care perioada de limitare legală a început înainte de 3 februarie 1996, acesta continuă după intrarea în vigoare a prezentului act, iar perioada care a expirat înainte de perioada de limitare legală a fost întreruptă se numără în perioada de limitare legală generală. (2) În cazul în care daunele au avut loc după 3 februarie 1996 perioada de limitare legală începe de la intrarea în vigoare a prezentei Acte.” 19. Tribunalul intern de recurs, cu privire la posibilitatea unei instanțe civile de a aplica o perioadă de prelungire a prelungirii legislației în temeiul articolului 377 din Legea privind obligațiile civile, a considerat că acest lucru ar putea fi aplicat numai dacă ar fi fost stabilit prin o hotărâre finală a instanței penale că daunele au fost cauzate ca urmare a unei infracțiuni penale. 20. Acest punct de vedere a fost confirmat de practica Curții Supreme. De exemplu, în decizia sa nr. Rev- 217/05-2 din 20 octombrie 2005, aceasta a stat după cum urmează: „Curtea inferioară a stabilit corect că art. 377 din Legea privind obligațiile civile nu era aplicabil în acest caz. ... Termenul de prelimitare mai lung [în temeiul articolului 377 din Legea privind obligațiile civile] se aplică numai atunci când a fost stabilit prin hotărâre în cadrul procedurii penale că daunele au fost cauzate de o infracțiune ...” 21. Curtea Supremă, în hotărârea sa nr. Rev-2563/1992-2 din 6 aprilie 1993, a examinat posibilitatea unei instanțe în cadrul procedurii civile de a evalua perioada de prelungire legală în temeiul articolului 377 din Legea privind obligațiile civile, în cazul în care răspunderea penală nu a fost stabilită prin o hotărâre finală a instanței penale. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează: „Concluderea instanțelor de jos că art. 377 din Legea privind obligațiile civile este aplicabilă numai dacă infracțiunile penale au fost stabilite prin o hotărâre finală a instanței penale este incorectă. Acest lucru se datorează faptului că, în conformitate cu jurisprudența bine stabilită, dacă daunele au fost cauzate de o infracțiune, dar nu au fost instituite sau încheiate proceduri penale împotriva infractorului din cauza morții sau a bolii psihice sau că infracțiunile în cauză au fost scutite de urmărire penală prin scutire sau amnistia, sau dacă există alte circumstanțe care împiedică stabilirea sau interzicerea procesului penal, faptul că daunele au fost cauzate de o infracțiune penală poate fi stabilit, dacă pârâtul a invocat statutul de limitări, (sub formă de problemă preliminară) în procedura civilă. De asemenea, trebuie remarcat că termenul de prelungire legală mai lung în temeiul articolului 377 din Legea privind obligațiile civile este aplicabil nu numai în ceea ce privește autorul infracțiunii, ci și în ceea ce privește persoana responsabilă pentru prejudiciul.”