OZON AND CANDEA v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

OZON AND CANDEA v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2014)

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

Vasile-Sorin OZON și Ștefan CANDEA împotriva României

Cererea nr.

38504/04

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 15 aprilie 2014 într-o cameră compusă din Josep Casadevall,

președinte, Alvina Gyulumyan, Dragoljub Popoviæ, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători

și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,

având în vedere cererea menționată anterior, introdusă la 4 octombrie 2004,

având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și cele prezentate în replică de reclamanți,

după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

1.

Reclamanții, domnul Vasile-Sorin Ozon și domnul Ștefan Candea, sunt resortisanți români, s-au născut în 1969 și, respectiv, 1979 și locuiesc în Timișoara și, respectiv, în București. Reclamanții au fost reprezentați de domnul D.

Costea, avocat în București. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horațiu Radu.

A. Circumstanțele cauzei

2.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează:

3.

Reclamanții, amândoi jurnaliști de investigație, au scris o serie de articole privind activitățile din România ale unor persoane care ar aparține mafiei italiene. Articolele au fost editate de compania E. și aveau titlul „Mafia italiană – legături la vârf în România”.

4.

Articolele făceau referire în special la P.B., despre care se credea că are legături cu mafia italiană și lumea politică din România. Un membru al Parlamentului, C.N., a fost citat printre personalitățile românești menționate ca având legături cu P.B.

5.

Unul din articole a fost publicat la 30 ianuarie 2002 în ziarul național

Evenimentul zilei.

Acesta a fost semnat de reclamanți și redactat după cum urmează:

„S-a tot vorbit despre faptul că la noi în țară activează grupuri mafiote internaționale, dar până acum nici una nu a fost dovedită de către autorități.

Evenimentul zilei

dezvăluie, pentru prima dată, legături la nivel înalt între o organizație criminală italiană și România, legături demne de scenariul unui film despre mafioți. Avem, pe de o parte, organizația mafiotă Cosa Nostra, iar pe de altă parte politicieni și funcționari publici români. Între ele stă un personaj misterios P.B. Acesta este asociat cu persoane cu o poziție solidă în Cosa Nostra, iar la noi în țară are relații la cel mai înalt nivel ...

Investigațiile poliției italiene și române, precum și cercetările noastre, au scos la iveală faptul că, în periplurile sale dâmbovițene, P.B. a cunoscut mai multe persoane, foști și actuali demnitari, funcționari și oameni de afaceri. ... C.N., fost director de exporturi la R.B. înainte de ‘90 și fost director al Protocolului de Stat Predeal și B.T.T., în prezent deputat ... și priceput om de afaceri, deține patru firme și este acționar în alte două ...

Am vorbit, pe rând, cu o parte din cei despre care am aflat ca au avut legături cu Paul Brener, întrebându-i despre vizitele în Italia și despre relațiile lor cu P.B. ...

C.N.: Nu l-am văzut

pe dl B. [P.B.] de prin 1995-1996, când a fost pe la mine. știu că a avut loc o discuție pentru a pleca în Italia, dar eu n-am fost

.

Trebuia să mergem la nu știu ce fabrică, dar eu nu am fost. Nu am avut nici un fel de afaceri cu

M.B. am avut doar niște discuții cu el. L-am cunoscut în Brașov, prin directorul

„Gazetei de Transilvania”,

H. Era în relații bune cu brașovenii în general, cu M. si cu P. Ei trebuie să știe mai bine ca mine. Eu l-am văzut o dată sau de două ori la Brasov și o data la București

.

El era în relații cu mulți oameni de afaceri din Brașov

.

Relații mai strânse știu ca avea cu H., care a fost și acționar la banca A. B. avea legături bune cu gruparea care a investit la Banca A.

P.B.:

„Cu deputatul C.N. nu am prea avut relații.”

6.

Articolul în cauză era însoțit de o diagramă care prezenta organizarea și funcționarea mafiei siciliene. Numele P.B. se afla în mijloc, înconjurat de numele celor despre care se pretindea că au legături cu el. Numele C.N. apărea în margine.

7.

La 13 februarie 2002, un alt articol cu titlul „

Deputat cu afaceri de 16 miliarde

” a fost publicat în același ziar.

A fost semnat cu inițialele „C.O. & S.C.” și avea subtitlul „

C.N., un deputat bogat

”. Era formulat astfel:

„C.N., unul dintre cei care l-au cunoscut pe P.B., asociat cu mafioții din Cosa Nostra, are o viață prosperă. Azi se împlinesc exact două săptămâni de când

Evenimentul zilei

a scris, zi de zi, despre cum a pătruns Mafia italiană în România și legăturile acesteia la cel mai înalt nivel. În afară de faptul că poliția română ... a luat la puricat câteva firme, fără să anunțe deocamdată nici un rezultat, nimeni nu a mișcat vreun deget pentru a face lumină în acest scandal. Pentru români este probabil mai puțin interesant ce anume face Cosa Nostra în Italia. Însă ce fac membrii acestei organizații criminale în România și cu cine intră ei în contact este cu adevărat un fapt de interes major. De aceea ... este necesar să știm care au fost relațiile lui P.B. cu importanți oameni din România.

Evenimentul zilei

a arătat că B. [P.B.], omul bănuit că ar fi ajutat membri ai Cosa

Nostra să spele bani murdari în România, avea legături cu personaje din România, cel mai important fiind ... G.F. Pe lista lui P.B. mai apăreau însă și alte persoane importante, asupra cărora ne simțim nevoiți să revenim. Este vorba despre R.M. ..., C.N. ..., H.F. și C.C. .... Mai târziu vom dezvălui două dintre persoanele de la cel înalt nivel care îl cunosc pe P.B. Acestea se află în poziții importante, iar una din ele are afaceri care valorează o groază de bani...”.

8.

La 15 februarie 2002, C.N. a depus la Judecătoria Brașov o plângere penală pentru calomnie împotriva reclamanților și a firmei E. care a publicat articolele. Acesta a susținut că ziarul

Evenimentul zilei

a lansat o campanie de presă care avea ca scop denigrarea acestuia și că articolele conțineau acuzații nefondate cu privire la activitățile sale. La această procedură a alăturat o acțiune civilă pentru a obține o despăgubire cu titlu de prejudiciu moral, în valoare de 5

000

000

000 lei românești (ROL) [aproximativ 160

000

euro (EUR)].

9.

La ședința publică din 5 septembrie 2003, C.N. a dat o declarație instanței. A recunoscut că a fost intervievat de jurnaliști și că citatele din articolele de ziar corespund declarațiilor sale. Totuși, acesta considera că includerea numelui său în diagrama organizațională aducea atingere intereselor sale.

10.

La 17 octombrie 2003, martorii acuzării, C.V. și T.M., au depus mărturie în prezența avocatului reclamanților.

11.

La 7 noiembrie 2003, avocatul reclamanților a depus observațiile sale scrise cu privire la fondul cauzei.

12.

Prin sentința din 14 noiembrie 2003, judecătoria i-a achitat pe reclamanți. Aceasta a considerat că nu a fost dovedită intenția de a denigra în privința articolului din 30 ianuarie 2002. Instanța a făcut referire la art. 10 din Convenție și a constatat că articolul din ziar privea aspecte de interes general. A considerat, de asemenea, că reclamanții au făcut propriile cercetări și au intervievat toate persoanele implicate, inclusiv pe C.N., și au reprodus fidel declarațiile acestora. A luat act de faptul că însuși C.N. a declarat în fața instanței că detaliile prezentate în articole erau adevărate.

13.

Instanța a considerat că declarațiile reclamanților aveau un temei factual. Acestea se bazau pe surse de informare credibile și scopul lor nu a fost să cauzeze un prejudiciu reputației lui C.N. A reținut, de asemenea, că reclamanții au acționat cu bună-credință. După ce a reiterat că activitatea unui jurnalist implica o anumită doză de exagerare, instanța a subliniat că reclamanții au fost mai critici în analiza lor a comportamentului lui C.N. în societate și a legăturilor acestuia decât ar fi fost în cazul unui simplu cetățean, având în vedere faptul că C.N. era politician.

14.

Instanța a considerat, de asemenea, că a fost folosit un element de exagerare în diagrama organizațională care a reunit contactele din România ale lui P.B.

15.

În ceea ce privește articolul din 13 februarie 2002, instanța a susținut că nu a fost dovedit de C.N. faptul că reclamanții au scris articolul respectiv. I-a achitat pe reclamanți pe motiv că nu au săvârșit infracțiunea în cauză.

16.

Instanța a respins acțiunea civilă introdusă de C.N., pe motiv că reclamanții nu îndeplineau cerințele pentru a se considera că au o răspundere civilă.

17.

C.N. a formulat apel în fața Tribunalului Brașov, pe motiv că cercetările efectuate de reclamanți au fost incomplete și că articolele publicate i-au pătat imaginea publică și reputația.

18.

Reclamanții nu au manifestat niciun interes față de procedură în fața instanței de apel. Deși au fost citați în mod corespunzător, aceștia nu s-au prezentat la proces și nu au desemnat un avocat pentru a-i reprezenta în fața instanței. Nu au fost prezentate probe noi în fața instanței de apel.

19.

Printr-o decizie definitivă din 7 aprilie 2004, tribunalul a confirmat achitarea reclamanților și a admis apelul doar în privința acțiunii civile. Instanța a reiterat faptul că articolele conțineau informații de interes general și că reclamanții au efectuat propriile cercetări, obținând informații de la autorități competente și de la C.N. Aceasta a confirmat că intenția reclamanților nu a fost să defăimeze partea civilă. Totuși, în ceea ce privește acțiunea civilă, instanța de apel a considerat că, prin publicarea diagramei organizaționale din 30 ianuarie 2002, din care a reieșit că C.N. avea legături cu P.B., reclamanții au exagerat într-o măsură care a afectat reputația părții civile. C.N. era o persoană publică și publicarea articolelor i-a pătat imaginea și reputația. În continuare, instanța a reținut următoarele:

„... ulterior publicării articolelor incriminate, multe persoane, inclusiv parlamentari, senatori, membri ai Camerei Deputaților și ai Senatului) au discutat despre legătura părții civile cu Mafia italiană.

Acest lucru a avut multiple consecințe: la nivel local, mulți colegi din partidul său politic nu au mai vorbit cu el, membrii opoziției din Parlament l-au criticat pentru presupusa legătură a acestuia cu Mafia și au avut loc discuții pe marginea acestui subiect chiar și în sânul familiei sale.

În concluzie, este evident că publicarea acestor articole a pătat imaginea publică, onoarea și demnitatea părții vătămate, deoarece articolele au dat naștere unor suspiciuni privind legătura acestuia cu Mafia italiană. Acuzațiile respective sunt deosebit de dăunătoare având în vedere că este membru al Parlamentului României.

Pârâții nu au intenționat să defăimeze partea vătămată, dar ar fi trebuit să anticipeze rezultatul acțiunilor lor, și anume scandalul politic care a fost generat. Cu toate acestea, au considerat corect raționamentul lor bazat pe prezumții, deși cercetarea lor nu dovedise dincolo de orice îndoială că partea vătămată avea legături cu Mafia italiană.

În temeiul art. 999 C. civ., fiecare persoană este responsabilă nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și de acela cauzat prin neglijența sau imprudența sa. În concluzie, acțiunile reclamanților îndeplineau condițiile pentru stabilirea unei răspunderi civile.”

20.

În temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. și al art. 999, art. 1000 și art. 1003 C. civ., instanța de apel a dispus ca reclamanții și firma care a publicat ziarul să plătească victimei, în solidar, 100

000

000 ROL

(aproximativ 2

600 EUR).

B.

Dreptul intern relevant

21.

Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală, în vigoare la momentul faptelor, se citesc după cum urmează:

Art.

10

Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:

...

c) fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau de inculpat;

d) faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

...

Art.

11

Când se constată existența vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:

...

(2) În cursul judecății instanța pronunță:

a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a) - e).

Art.

22

Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Art.

346

(1) În caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanța se pronunță prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile.

(2) Când achitarea s-a pronunțat pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. b) ori pentru că instanța a constatat existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sau pentru că lipsește vreunul din elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei materiale și a daunelor morale, potrivit legii civile.

(3) Nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul în care achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu există, ori nu a fost săvârșită de inculpat.”

22.

Dispozițiile relevante din Codul civil și Codul penal privind insulta și calomnia, precum și răspunderea civilă delictuală, în vigoare la momentul faptelor, sunt descrise în hotărârea

Stângu și Scutelnicu împotriva României

(nr. 53899/00, pct.

30-31, 31

ianuarie

2006) și

Barb împotriva României

(nr. 5945/03, pct.

19-20, 7

octombrie 2008).

CAPETE DE CERERE

23.

Reclamanții s-au plâns, în temeiul art. 10 din Convenție, că instanța de apel le-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare.

24.

Invocând art. 6 § 2 din Convenție, reclamanții s-au plâns că le-a fost încălcat dreptul la prezumția de nevinovăție, deoarece instanța internă de apel i-a condamnat la plata unor despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral, în ciuda faptului că fuseseră achitați în ceea ce privește publicarea articolului din 13

februarie

2002.

ÎN DREPT

A.

Cu privire la pretinsa încălcare a art.

10 din Convenție

25.

Reclamanții s-au plâns că Tribunalul Brașov le-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare concluzionând că aceștia săvârșiseră infracțiunea de calomnie și obligându-i la plata unor despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral. Aceștia au invocat art. 10 din Convenție, care prevede:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

1.

Argumentele părților

26.

Guvernul a argumentat că ingerința în dreptul reclamanților la libertatea de exprimare era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim. Acesta a declarat că jurnaliști au depășit limitele unei critici acceptabile cu privire la demnitari, declarând că C.N. avea legături cu persoane presupuse a fi membri ai Mafiei italiene. Referitor la proporționalitatea pedepsei aplicate, acesta a subliniat că reclamanții au fost achitați și că suma care trebuia plătită cu titlu de despăgubiri era moderată (aproximativ 2

600 EUR). Guvernul a adăugat că nu exista nicio dovadă că reclamanții au plătit despăgubirile [a făcut referire la

Stângu împotriva României

(dec.), nr.

57551/00, 9

noiembrie 2004, și

Stângu

și

Scutelnicu

, citată anterior]

27.

Reclamanții și-au menținut plângerea inițială, fără să prezinte observații scrise suplimentare cu privire la fondul cererii lor.

2.

Motivarea Curții

(a) Cu privire la existența unei ingerințe

28.

Curtea subliniază că părțile nu contestă faptul dacă, în speța prezentă, hotărârea Tribunalului Brașov din 7 aprilie 2004 a constituit o ingerință în dreptul reclamanților la libertatea de exprimare. În consecință, este de acord că obligația reclamanților de a-i plăti lui C.N. despăgubiri în valoare de 100

000

000 ROL constituia o ingerință în dreptul lor la libertatea de exprimare, garantat de art. 10

§

1 din Convenție.

(b) Cu privire la faptul dacă ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim

29.

Ingerința era „prevăzută de lege” (în temeiul art. 206 C. pen. și al art. 998-99 C. civ., astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor) și urmărea un scop legitim, și anume protecția drepturilor și a reputației altora. Rămâne de stabilit dacă ingerința era „necesară într-o societate democratică”.

(c)

Cu privire la faptul dacă ingerința era necesară într-o societate democratică

30.

Conform jurisprudenței consacrate a Curții, libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile primordiale ale evoluției sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art.

10

§

2 din Convenție, aceasta este aplicabilă nu numai în ceea ce privește „informațiile” sau „ideile” acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci și pentru cele care rănesc, șochează sau neliniștesc. Acestea reprezintă condițiile pluralismului, toleranței și ale unei mentalități deschise, fără de care nu există o „societate democratică”. Această libertate face obiectul excepțiilor prevăzute la art. 10 § 2, care trebuie, totuși, să fie interpretate strict. Necesitatea altor restricții trebuie să fie stabilită în mod convingător

[a se vedea, de exemplu,

Lingens împotriva Austriei

, 8 iulie 1986, pct. 41, Seria A nr. 103, și

Nilsen și Johnsen împotriva Norvegiei

(MC), nr.

23118/93, pct. 43, CEDO

1999-VIII].

31.

În cadrul exercitării controlului său, sarcina Curții nu este să înlocuiască instanțele naționale, ci mai degrabă să examineze în temeiul art. 10, ținând seama de cauză în ansamblu, deciziile adoptate de acestea în temeiul puterii lor de apreciere [a se vedea, între multe alte hotărâri,

Fressoz și Roire împotriva Franței

(MC), nr. 29183/95, pct. 45, CEDO 1999-I].

32.

Atunci când exercită competența sa de control, Curtea trebuie să ia în considerare ingerința incriminată în lumina cauzei în ansamblu, inclusiv conținutul remarcilor reclamanților și contextul în care le-au făcut. În special, trebuie să stabilească dacă ingerința în cauză era „proporțională cu scopul legitim urmărit” și dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru justificarea acesteia erau „relevante și suficiente” a se vedea

Sunday Times

împotriva Regatului Unit (nr.

1)

, 26

aprilie

1979, pct.

62, Seria A nr. 30; și

News Verlags GmbH & Co.KG împotriva

Austriei

, nr.

31457/96, pct. 52, CEDO

2000-I.

33.

În continuare, Curtea evidențiază funcția esențială pe care presa o îndeplinește într-o societate democratică. Deși presa nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți și necesitatea de a preveni divulgarea de informații confidențiale, sarcina sa este totuși de a transmite – într-un mod compatibil cu obligațiile și responsabilitățile sale – informații și idei cu privire la toate chestiunile de interes public [a se vedea

Bladet Tromsø și Stensaas împotriva Norvegiei

(MC), nr.

21980/93, pct.

58, CEDO

1999-III].

34.

Garanția acordată de art. 10 jurnaliștilor care relatează chestiuni de interes general este supusă condiției ca aceștia să acționeze cu bună-credință pentru a furniza informații exacte și credibile în conformitate cu etica jurnalismului (a se vedea

Bladet Tromsø

și Stensaas

, citată anterior, pct.

65). Curtea este conștientă de faptul că libertatea jurnalistică include, de asemenea, posibilitatea de a recurge la o doză de exagerare sau chiar de provocare (a se vedea

Prager și Oberschlick împotriva Austriei

, 26 aprilie 1995, pct. 38, seria A nr. 313).

35.

Limitele unei critici acceptabile sunt mai largi în cazul unui politician decât în cazul unei persoane particulare. Spre deosebire de acestea din urmă, prima categorie de persoane se expune inevitabil și cu bună știință unei analize atente a cuvintelor și faptelor lor de către jurnaliști și publicul larg și trebuie, în consecință, să manifeste un grad mai mare de toleranță (a se vedea, de exemplu,

Lingens

, citată anterior, pct. 42;

Incal împotriva Turciei

, 9 iunie 1998, pct. 54,

Culegere de hotărâri și decizii

1998

‑

IV; și

Castells împotriva Spaniei

, 23 aprilie 1992, pct. 46, Seria

A nr.

236).

36.

Curtea a stabilit recent principiile relevante care trebuie aplicate în examinarea necesității unei situații de ingerință cu privire la dreptul la libertatea de exprimare în interesul „protejării reputației sau a drepturilor altora”. A luat act de faptul că, în astfel de cazuri, este posibil să fie necesar să se verifice dacă autoritățile naționale au realizat un echilibru just în cadrul protejării a două valori garantate de Convenție, care pot intra în conflict în unele cazuri, și anume, pe de o parte, libertatea de exprimare protejată de art. 10 și, pe de altă parte, dreptul la respectarea vieții private, consacrat la art. 8 [a se vedea

Axel Springer AG împotriva Germaniei

(MC), nr.

39954/08, pct. 84, 7 februarie 2012;

Von Hannover împotriva Germaniei (nr.

2)

(MC), nr. 40660/08 și 60641/08, pct. 100, CEDO 2012; și

MGN Limited împotriva Regatului Unit, nr. 39401/04,

pct. 142, 18

ianuarie 2011).

37.

Revenind la faptele din prezenta cauză, Curtea subliniază că articolele scrise de reclamanți priveau legăturile dintre Mafia italiană și clasa politică din România. O astfel de analiză constituia, fără îndoială, o chestiune de un interes public semnificativ.

38.

În plus, Curtea remarcă faptul că, la momentul publicării articolelor, C.N. era membru al Parlamentului. Informațiile se refereau în mod specific la viața sa publică și constituiau o problemă de interes public, în special în ceea ce privește relevanța pentru societate în ansamblu a legăturilor dintre Mafia italiană și demnitari români. Curtea reiterează faptul că, spre deosebire de persoanele particulare, politicienii se expun inevitabil și cu bună știință unei analize atente a fiecărui cuvânt și a fiecărei acțiuni atât de către jurnaliști, cât și de publicul larg, și că, în consecință, aceștia trebuie să manifeste un grad mai mare de toleranță (a se vedea supra, pct. 35).

39.

Deși, în prezenta cauză, reclamanții considerau că aveau datoria să alerteze publicul cu privire la o chestiune importantă de interes general, faptul că articolele se refereau la un politician nu scuteau reclamanții de obligația de a furniza un temei factual suficient pentru acuzațiile lor.

40.

Judecătoria a ascultat declarațiile mai multor martori propuși de reclamanți și de petent. Curtea subliniază că reclamanții nu au reușit să dovedească faptul că decizia lor de a include numele lui C.N. în diagrama privind organizarea și funcționarea mafiei siciliene (a se vedea pct. 6) s-a bazat pe mai mult decât simple prezumții. În plus, faptul că noile probe sau probele examinate de judecătorie nu au fost prezentate în fața tribunalului nu i se putea imputa judecătoriei, având în vedere că reclamanții au manifestat un dezinteres total față de procedura apelului. Nu numai că nu au fost prezenți la ședință, dar nici nu au numit un avocat care să îi reprezinte.

41.

Prin urmare, reclamanții nu puteau argumenta faptul că instanțele au refuzat să adune probele pe care ei le considerau relevante pentru soluționarea cauzei. Așadar, Curtea consideră că instanțele române au oferit reclamanților numeroase ocazii pentru a demonstra că acuzațiile lor aveau un temei factual suficient a se vedea,

per a contrario

,

Sabou și Pircalab împotriva României

, nr.

46572/99, pct.

15, 28

septembrie 2004; a se vedea și

Wo³ek, Kasprów and £êski împotriva Poloniei

(dec.) nr. 20953/06, 21 octombrie 2008].

42.

Pentru a aprecia dacă „necesitatea” de a restricționa exercitarea libertății de exprimare a fost stabilită în mod convingător, Curtea trebuie să examineze problema în special din perspectiva caracterului relevant și suficient al motivelor invocate de instanța internă de ultim grad pentru a obliga reclamanții să îi plătească lui C.N. despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral. Curtea trebuie să stabilească dacă decizia tribunalului din 7 aprilie 2004 a păstrat un echilibru just între interesul public și interesele lui C.N. și dacă standardele aplicate erau conforme cu principiile consacrate la art. 10.

43.

Curtea subliniază că instanța internă de ultim grad a criticat reclamanții pentru includerea numelui lui C.N. în diagrama organizațională cu demnitarii români care au legături cu membrii mafiei italiene. A susținut că, pentru a ajunge la concluzia că scopul discuțiilor dintre C.N. și P.B. avea legătură cu activitățile Mafiei italiene, reclamanții și-au întemeiat raționamentul pe simple prezumții și au exagerat într-o anumită măsură. Tribunalul a evidențiat că, deși reclamanții nu intenționaseră să defăimeze partea vătămată, aceștia ar fi trebuit să anticipeze scandalul politic pe care îl vor genera, în special având în vedere că cercetările lor nu dovediseră că C.N. avea legături cu Mafia italiană (a se vedea supra, pct. 19).

44.

Curtea consideră că raționamentul tribunalului este acceptabil. Restricționarea exercitării de către reclamant a dreptului la libertatea de exprimare a fost stabilită în mod convingător de tribunal, ținând seama de jurisprudența Curții. Conform jurisprudenței sale recente, Curtea ar avea nevoie, în astfel de circumstanțe, de motive solide pentru a-și substitui propria opinie celei a instanțelor interne (a se vedea

Von Hannover

, citată anterior, pct. 107, și

Axel Springer AG

, citată anterior, pct. 88).

45.

Ultimul aspect care trebuie analizat de Curte privește stabilirea dacă sancțiunea impusă reclamanților era proporțională cu scopul legitim urmărit. În această privință, Curtea subliniază că reclamanții au fost achitați în cadrul acțiunii penale introduse împotriva lor de organele de urmărire penală. De asemenea, Curtea remarcă faptul că instanța internă de ultim grad a considerat că acțiunile acestora îndeplineau condițiile pentru stabilirea răspunderii civile și i-a obligat să îi plătească părții vătămate, împreună cu firma care a publicat articolele, suma de 2

600 EUR cu titlu de prejudiciu moral. Curtea consideră că sancțiunea impusă este rezonabilă.

46.

Ținând seama de toți factorii menționați anterior și luând în considerare marja de apreciere acordată statului în acest domeniu, Curtea apreciază că instanțele interne au păstrat un echilibru just între interesele concurente aflate în joc.

47.

În consecință, Curtea constată că plângerea formulată de reclamanți în temeiul art. 10 din Convenție nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor și a libertăților prevăzute de Convenție sau de protocoalele la aceasta.

48.

Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art.

35

§

3 și

art.

35

§

4 din Convenție.

B.

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 2 din Convenție

49.

Reclamanții au susținut că decizia din 7

aprilie

2004, prin care au fost obligați să îi plătească lui C.N. despăgubiri în ciuda faptului că fuseseră achitați de acuzația de calomnie în privința publicării articolului din 13

februarie 2002, pe motiv că nu s-a dovedit că aceștia l-au scris, implica o încălcare a dreptului la prezumția de nevinovăție până la dovedirea vinovăției pentru săvârșirea unei infracțiuni. Aceștia au invocat art. 6 § 2 din Convenție, care prevede:

„Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.”

1.

Argumentele părților

50.

Guvernul a contestat afirmația reclamanților conform căreia aceștia au fost „acuzați de o infracțiune” în cadrul acțiunii în despăgubiri civile. Acesta a solicitat Curții să diferențieze prezenta cauză de cauzele

Sekanina împotriva Austriei

(nr. 13126/87, 25

august

1993) și

Rushiti

împotriva Austriei

(nr.

28389/95, 21 martie 2000) și să stabilească neîncălcarea art. 6

§

2.

51.

Reclamanții și-au menținut argumentele inițiale, fără să prezinte observații scrise suplimentare cu privire la fondul cererii lor.

2.

Motivarea Curții

52.

Curtea reiterează faptul că exprimarea unor suspiciuni privind nevinovăția unui inculpat este de înțeles în măsura în care acțiunea penală nu a avut ca rezultat o decizie cu privire la fondul acuzației. Totuși, nu este admisibilă invocarea unor astfel de suspiciuni după ce achitarea a devenit definitivă (a se vedea

Sekanina

, citată anterior, pct.

30).

53.

În speță, prin hotărârea din 14

noiembrie 2003, judecătoria a achitat reclamanții în privința articolelor din 30

ianuarie și 13 februarie 2002 pe baza unor temeiuri legale diferite. Referitor la articolul publicat la 30 ianuarie 2002, reclamanții au fost achitați pe baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că unul din elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie lipsea, și anume intenția de a prejudicia reputația lui C.N. Referitor la articolul publicat la 13 februarie 2002, reclamanții au fost achitați pe baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe motiv că nu s-a dovedit faptul că aceștia au scris articolul. În hotărârea sa definitivă din 4 aprilie 2004, instanța de apel a confirmat hotărârea în privința plângerii penale, dar a admis acțiunea civilă alăturată, obligând reclamanții să îi plătească despăgubiri lui C.N.

54.

Reclamanții s-au plâns că dreptul lor la prezumția de nevinovăție a fost încălcat în măsura în care au fost obligați la plata unor despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral, deși au fost achitați de orice comportament nelegal în legătură cu articolul publicat la 13 februarie 2002, pe motiv că aceștia nu au săvârșit infracțiunea în cauză.

55.

În plângerea penală înaintată la judecătorie, C.N. s-a plâns în principal că numele său a fost menționat în diagrama organizațională care enumera demnitarii români care aveau legături cu mafia italiană. Diagrama a fost publicată împreună cu articolul din 30 ianuarie 2002. În raționamentul său, instanța de apel s-a concentrat în principal asupra prejudiciului cauzat reputației lui C.N. prin publicarea diagramei.

56.

Principalul argument al reclamanților a constat în faptul că au fost obligați să îi plătească lui C.N. despăgubiri pentru că au scris nu doar articolul din 30

ianuarie

2002, dar și articolul din 13 februarie 2002, deoarece instanța de apel a făcut referire în raționamentul său la „articolele” și nu la „articolul” sau „articolul din 30 ianuarie 2002” care i-a afectat reputația lui C.N.

57.

Curtea consideră că, deși instanța de apel a făcut referire în repetate rânduri la „articole” în loc de „articolul” (a se vedea pct. 19), acest lucru nu este suficient pentru a se ajunge la concluzia că despăgubirile trebuiau să fie plătite pentru scrierea articolului din 13

februarie 2002.

58.

În plus, Curtea observă că instanța de apel a menționat în dispozitivul hotărârii sale că acordarea de despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral lui C.N. avea ca temei juridic art. 346 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 999, art. 1000

alin.

(3) și

art. 1003 C. civ. (a se vedea pct. 21). Art. 346 alin. (2) C. proc. pen. prevede acordarea de despăgubiri în cazul în care achitarea a fost pronunțată deoarece lipsea unul din elementele constitutive ale unei infracțiuni. Curtea reține că reclamanții au fost achitați pe motiv că lipsea unul din elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie doar în privința redactării articolului din 30 ianuarie 2002. Dacă instanța de apel ar fi intenționat să oblige reclamanții să îi plătească lui C.N. despăgubiri pentru scrierea articolului din 13 februarie 2002, articolul indicat în dispozitiv ar fi trebuit să fie art. 346

alin.

(3) C. proc. pen. Acesta prevede că nu pot fi acordate despăgubiri în cazul în care achitarea s-a pronunțat pentru că inculpații nu au săvârșit infracțiunea în cauză.

59.

În consecință, Curtea nu este convinsă că tribunalul i-a acordat lui C.N. despăgubiri în privința articolului publicat la 13

februarie

2002.

60.

Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie să fie respins în conformitate cu art.

35

§

3 și

art.

35

§

4 din Convenție.

C.

Cu privire la alte pretinse încălcări ale Convenției

61.

Reclamanții au pretins că nu au beneficiat de un proces echitabil în procedura în fața tribunalului, astfel cum se garantează la art. 6

§

1 din Convenție. Aceștia au susținut că instanța nu și-a îndeplinit datoria de a afla adevărul.

62.

În lumina tuturor elementelor de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu

indică nicio aparentă încălcare a drepturilor și a libertăților stabilite în Convenție sau în protocoalele la aceasta.

63.

Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie să fie respins în conformitate cu art.

35

§

3 și

art.

35

§

4 din Convenție.

Pentru aceste motive,

CURTEA

în unanimitate

,

Declară

cererea inadmisibilă.

Marialena Tsirli

JOSEP CASADEVALL

Grefier adjunct

PREȘEDINTE,