ROȘCA PELĂU v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

Decizie

Cererea nr. 30484/04

Claudiu ROȘCA PELĂU împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 9 decembrie 2014 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Ján Šikuta, Dragoljub Popoviæ, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători

,

și Santiago Quesada, grefier al secției,

având în vedere cererea menționată anterior, introdusă la 5 august 2004,

având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamant,

după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

1

.

Reclamantul, domnul Claudiu Roșca Pelău, este resortisant român, s-a născut în 1974 și locuiește în Oradea. Acesta este reprezentat în fața Curții de G. Mateuț, avocat în Cluj-Napoca.

2

. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.

Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3

.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de către părți, se pot rezuma după cum urmează în continuare.

4

.

La 19 mai 2004, reclamantul a fost arestat de poliție sub acuzația de participare la o rețea de trafic internațional de mașini furate. Acesta a fost plasat în stare de arest preventiv în arestul Poliției Municipiului București. Ulterior, a fost transferat la Penitenciarul Jilava.

5

.

La cererea parchetului, instanțele interne au prelungit arestarea preventivă a reclamantului până la 4 februarie 2005, când a fost pus în libertate cu obligația de a nu părăsi țara.

6

. Prin hotărârea definitivă din 11 ianuarie 2008, judecătoria de sector din București competentă l-a achitat pe reclamant, pe motiv nu a săvârșit faptele de care era acuzat.

7

. La 26 noiembrie 2008, reclamantul a inițiat o procedură întemeiată pe prevederile Codului de Procedură Penală, în scopul de a obține o despăgubire pentru privarea de libertate. El solicita repararea prejudiciilor material și moral provocate de plasarea și de menținerea sa în detenție în condiții degradante.

8

.

Printr-o hotărâre din 21 decembrie 2009, Tribunalul Bihor a admis acțiunea și constatând că reclamantul a fost victima unei erori judiciare, că a fost privat de libertate fără temei juridic și că a fost deținut în condiții degradante, i-a acordat 100 000 EUR pentru prejudiciu moral și echivalentul sumei de aproximativ 28 000 EUR pentru prejudiciu material.

9

. Apelul parchetului a fost admis parțial prin hotărârea din 27 mai 2010 a Curții de Apel Oradea. Aceasta din urmă a confirmat existența unei erori judiciare și, citând Convenția Europeană și jurisprudența Curții, a constatat că reclamantul a fost victima încălcării drepturilor garantate de art. 3, 5, 6 și 8 din Convenție. După examinarea circumstanțelor speței, aceasta a redus totuși cuantumul prejudiciului moral la 75 000 EUR.

10

.

Autoritățile au executat hotărârea Curții de Apel printr-un virament efectuat la 16 mai 2012.

11

.

În pofida celor două casări hotărâte de Înalta Curte de Casație și Justiție, urmate de trimiterea dosarului la Curtea de Apel, aceasta din urmă a confirmat obligarea statului la plata sumelor menționate anterior. Ultimul recurs al parchetului a fost respins printr-o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 iunie 2014.

CAPETE DE CERERE

12

.

Invocând art. 3 și 5 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de legalitate a plasării și a menținerii sale în detenție, precum și de condițiile precare de detenție.

ÎN DREPT

13

.

Guvernul consideră că reclamantul a obținut o reparație corespunzătoare și că nu mai poate pretinde că este victimă în sensul art. 34 din Convenție.

14

.

Reclamantul își menține cererea.

15

.

Curtea reamintește că, atunci când autoritățile naționale au constatat o încălcare a drepturilor garantate de Convenție și când decizia lor constituie o reparație corespunzătoare și suficientă a acesteia, partea în cauză nu mai poate pretinde că este victimă în sensul art. 34 din Convenție. Atunci când a existat o recunoaștere, explicită sau cel puțin în esență, urmată de o reparație corespunzătoare și suficientă, natura subsidiară a mecanismului de protecție al Convenției împiedică examinarea cererii de către Curte [

Eckle împotriva Germaniei

, 15 iulie 1982, pct.

64–70, seria

A nr.

51

;

Jensen împotriva Danemarcei

(dec.), nr.

48470/99, CEDO 2001–X

;

Cataldo împotriva Italiei

(dec.), nr.

45656/99, CEDO 2004–VI

;

Caraher împotriva Regatului Unit

(dec.), nr.

24520/94, CEDO 2000–I

;

Hay împotriva Regatului Unit

(dec.), nr.

41894/98, CEDO 2000–XI, și

Göktepe împotriva Turciei

(dec.), nr.

64731/01, 26

aprilie 2005].

16.

Pierderea calității de victimă depinde, mai ales, de natura dreptului a cărui încălcare este susținută, de motivarea deciziei (

Jensen

,

decizia citată anterior) și de persistența consecințelor negative pentru persoana interesată ulterior acestei decizii (

Freimanis și Lîdums împotriva Letoniei

, nr.

73443/01 și 74860/01, pct. 68, 9 februarie 2006).

17

.

Calitatea de victimă a unui reclamant poate deci depinde de despăgubirea care i-a fost acordată la nivel național pentru situația de care se plânge înaintea Curții. Caracterul corespunzător și suficient al reparației oferite reclamantului depinde de ansamblul circumstanțelor cauzei, având în vedere mai ales natura încălcării Convenției care se află în joc [

Gäfgen împotriva Germaniei

(MC), nr. 22978/05, pct. 116, CEDO 2010].

19

.

Curtea reține apoi că respectivele instanțe au acordat de asemenea despăgubiri substanțiale. Cuantumul total acordat de instanțele naționale a fost de aproximativ 103 000 EUR.

20

.

Curtea constată că această sumă este superioară cuantumurilor acordate în general de Curte, în acest tip de cauză (a se vedea mai ales

Iacov Stanciu împotriva României

, nr. 35972/05, pct. 173 și urm., 24 iulie 2012 și jurisprudența citată).

21

.

Fiind vorba despre termenul de plată al despăgubirilor, Curtea constată că acestea au fost achitate înainte de încheierea procedurii de despăgubire. Având în vedere numeroasele casări și retrimiteri ale dosarului, Curtea consideră că acest termen nu a fost nerezonabil.

22

.

Ținând seama de cele de mai sus, Curtea consideră că a existat o reparație corespunzătoare a atingerii aduse dreptului la libertate al reclamantului și a dreptului său de a nu fi supus tratamentelor degradante. Prin urmare, reclamantul nu se mai poate pretinde „victimă” în sensul art. 34 din Convenție, a încălcării art. 5 și 3 din Convenție.

Pentru aceste motive,

în unanimitate,

CURTEA:

Declară cererea inadmisibilă.

PREȘEDINTE,

Grefier,

JOSEP CASADEVALL

Stephen Phillips