CtEDO 19.05.2014 Auto

NEGREA ET AUTRES c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
19.05.2014
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
NEGREA ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Comunicat la 19 mai 2014 Secțiunea a treia Cerere nr. 53133/07 Victoria NEGREA și altele împotriva României, introdusă la 28 noiembrie 2007 EXPOSAT DE FAPT, recurentele mele Viorica Negrea, Didica Moldovan, Adriana 1980, 1985, 1986 și 1981 și rezident în Câmpia Turzi și Frata. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Livia Florina Labo, avocată la Cluj-Napoca, și de către Centrul European pentru Drepturile Romilor (European Roma Rights Center), organizație guvernamentală cu sediul la Budapesta. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurente, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cauzei Recurentele, aparținând comunității rome, au dat naștere în 2002 și 2003 copiilor născuți în afara căsătoriei. În temeiul dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv, acestea puteau beneficia de diferite drepturi sociale, și anume alocația acordată mamei pentru un nou-născut (alocația pentru nou născuți) prevăzută la art. 25 din Legea nr. 41′ din venitul minim garantat (denumită în continuare "legea nr. 41 mai"), alocația pentru copii (alocația de stat pentru copii [1] și alocația suplimentară pentru familiile cu copii (alocația suplimentală pentru copii) pentru copii (alocația suplimentală pentru familiarizare cu copii [2] Recurentele au prezentat oral cereri către primăria Frata pentru a beneficia de alocația acordată mamei pentru un nou-născut și de alocația pentru copii. Secretarul primăriei, S.L., a refuzat să înregistreze aceste cereri după ce a considerat dosarele ca incomplete, pe motiv că cei interesați nu au dovedit că au fost căsătoriți sau că au inițiat acțiuni împotriva taților copiilor lor în scopul de a-i condamna la plata unei pensii alimentare. Această condiție impusă de S.L. nu a fost prevăzută de legile în vigoare care reglementează atribuirea alocațiilor solicitate. Ulterior, unele dintre recurente s-au căsătorit și celelalte au angajat acțiuni civile împotriva partenerilor lor. După ce au obținut dovezile acestor acte, recurentele s-au întors la primărie pentru a li se acorda alocația pentru nou-născuți. S.L. a refuzat încă o dată să înregistreze cererile astfel formulate cu privire la această alocare pe motiv că au fost întârziate, termenul prevăzut de legea de șase luni de la nașterea copilului pentru a face o cerere în acest sens fiind a înregistrat totuși cererile recurentelor de a obține alocația pentru copii, legea care prevede un termen de un an de la nașterea copilului pentru a depune o astfel de cerere. Această ultimă alocație a fost plătită retroactiv recurentelor. Un canal de televiziune local a fost informat despre faptele expuse mai sus și a trimis una dintre echipele sale la Frata pentru un reportaj. Ea a trimis la fața locului un reprezentant al conducerii pentru dialog, familie și solidaritate socială de la Cluj-Napoca, G.M. După ce a vorbit cu S.L., G.M. a declarat la postul de televiziune că S.L. a înțeles greșit și a aplicat dispozițiile Legii nr. 41 Această acțiune ar fi trebuit inițiată în termen de un an de la refuzul autorității competente de a înregistra cererile părților interesate. Procedura în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la 16 iulie 2003, asistată de un avocat, recurentele au sesizat Consiliul Național pentru combaterea discriminării ( Consiliul național de combatere a discriminării, denumit în continuare CNCD, susțineau că acestea au suferit o discriminare indirectă din partea S.L., întrucât aceasta le-a impus, în scopul obținerii beneficiului alocațiilor solicitate, o condiție ilegală care ar fi adus atingere stilului lor de viață tradițional, și anume viața de cuplu într-o uniune liberă. Prin urmare, acestea au considerat că au fost victime ale discriminării pe baza apartenenței lor la comunitatea romă. La 18 mai 2004, CNCD a trimis Frata o delegație pentru a investiga afirmațiile recurentelor. Membrii delegației au întrebat S.L. Aceasta stabilește, pe teren, o statistică neoficială pentru a demonstra că au fost acordate alocații pentru copiii romi în anii 2002, 2003 și 2004. Delegația CNCD nu a luat legătura cu recurentele. Printr-o decizie din 8 iunie 2004, CNCD a decis că faptele denunțate de recurente nu constituie un act de discriminare în sensul ordonanței guvernului nr. 137/2002 privind prevenirea și sancționarea oricărei forme de discriminare (denumită în continuare "LEG n 13"). De asemenea, a remarcat că din aceste documente reiese că proporția copiilor romi implicați în dosarele de alocare aprobate de Primăria Frata era de șase din douăzeci și șase în 2002, de paisprezece din cincizeci în 2003, și de patru din cincisprezece în 2004 pentru perioada de până la data anchetei. 11. Recurentele au sesizat instanța de apel a Cluj ( O acțiune în instanță administrativă împotriva CNCD, solicitând anularea deciziei din 8 iunie 2004, acestea se plângeau că au făcut obiectul unei discriminări pe motive de etnie, sex și stare matrimonială. Ele susțineau că presupusa discriminare decurgea din obligația impusă acestora de a se căsători sau de a forma acțiuni împotriva taților copiilor lor în scopul reluării unei pensii alimentare, în timp ce, în opinia lor, viața comună în lipsa unei căsătorii oficiale constituia stilul de viață tradițional în comunitatea romă. În plus, acestea au considerat că refuzul S.L. d. înregistrează cererile lor s-a bazat pe apartenența lor la comunitatea romă și pe statutul lor de femei necăsătorite. 12. CNCD a răspuns la faptul că 13′′, nu a fost dovedită în speță. El a adăugat că poziția S.L. constând în refuzul de a înregistra cererile de alocare ale recurentelor, însoțită de impunerea unei condiții pe care aceasta o considera arbitrară, nu constituia obiectul investigațiilor sale, dat fiind că, în opinia sa, nu fusese identificat niciun criteriu discriminatoriu. 13. Printr-o hotărâre din 7 iulie 2005, instanța de apel a respins acțiunea recurentelor. S.L. a menționat că CNCD era autoritatea națională independentă competentă să investigheze în acest domeniu și să sancționeze faptele și actele discriminatorii, în sensul l 137/2000, în calitate de amendă. Aceasta a reieșit că CNCD, care dispunea de o marjă de acțiune în acest domeniu, nu era totuși în afara controlului instanțelor care verificau legalitatea actelor administrative contestate și respectarea dispozițiilor de la OG mai sus. De asemenea, Comisia a constatat că, în cadrul acestui control judiciar, instanțele examinau dacă ancheta efectuată de CNCD era completă și dispuneau, dacă este cazul, de căutarea unor dovezi suplimentare. Curtea de apel a considerat în speță că CNCD a efectuat o anchetă completă și că decizia contestată era legală, întrucât nu reiese cu certitudine și fără echivoc din dovezile că recurentele fuseseră victime ale unei discriminări. De asemenea, a considerat că dispozițiile legii nr. 41′′ nu cuprindea nici o discriminare pe motive de etnie, ci mai mult decât practica S.L. de a nu înregistra dosarele considerate incomplete de către aceasta, deși nu era conformă cu legea nr. 41′, era aplicată în raport cu toți reclamanții. În plus, instanța de apel a indicat că recurentele au avut la dispoziție o acțiune în justiție, și anume acțiunea în instanță administrativă care le-ar fi permis să impună sancționarea refuzului S.L. d. și a constatat că părțile interesate nu au făcut uz de această cale. Aceasta concluzionează că faptele denunțate nu constituie o discriminare pe motive de etnie sau pe motive matrimoniale și că acestea au fost rezultatul modului în care administrația locală a aplicat normele legale în acest domeniu. 16. Recurentele au formulat un recurs în recurs, susținând că CNCD nu a efectuat o anchetă suficientă, că instanța nu a indicat pe ce probe și-a întemeiat decizia și că practica S.L. de a nu înregistra dosarele estimate incomplete de aceasta era discreționară. 17. printr-o hotărâre definitivă din 31 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție ( Curtea Supremă a respins recursul în recurs și a confirmat temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță. Înalta Curte a subliniat că nu s-a dovedit că refuzul de a înregistra cererile recurentelor a fost justificat de faptul că acestea din urmă nu erau căsătorite sau nu au inițiat acțiuni împotriva taților copiilor lor în scopul de a-i condamna la plata unei pensii alimentare. Plângerea penală împotriva S.L. și S.I. 18. Între timp, de asemenea, la 16 iulie 2003, recurentele, asistate de un avocat, au sesizat Parchetul în apropierea Tribunalului de Primă Instanță din Turda (inclusiv Tribunalul de Primă Instanță) cu privire la o plângere penală împotriva S.L. și a primarului orașului Frata, S.I., al șefului abuzului de funcție. au impus o condiție arbitrară în ochii lor și că această condiție a implicat o schimbare a stilului lor de viață tradițional. Ele au indicat că intenționau să ceară despăgubiri pentru prejudiciul pe care le considerau a fi suferit din cauza refuzului S.L.D. de a-și înregistra cererile. 19. Au avut loc confruntări între reclamante și S.L. Aceasta din urmă a negat faptele care i-au fost reproșate, recunoscând în același timp că nu se înregistrau dosare incomplete. S.L. a declarat, de asemenea, că nici o statistică nu era stabilită de primărie cu privire la numărul de copii romi pentru care se acordau alocații, deoarece, în opinia sa, nici o indicație referitoare la etnie nu figura pe certificatele de naștere. Comisia a recunoscut că, în cursul anchetei efectuate de CNCD, ea însăși a realizat date statistice în acest sens, menționând că aceasta locuia în Frata de la naștere și că îi cunoștea pe toți locuitorii acesteia (punctele 9 și 10 de mai sus). Au fost audiați martori propuși de recurente. Acești martori au declarat că, potrivit declarațiilor făcute de către părțile interesate, S.L. ar fi indicat acestora din urmă că trebuie să fie căsătoriți sau să inițieze acțiuni împotriva taților copiilor lor dacă doresc să beneficieze de alocațiile solicitate. 20. S-a pronunțat un refuz în instanță pe motiv că recurentele nu au dovedit că au făcut nicio cerere la Primărie. Printr-o hotărâre definitivă din 31 mai 2007, Înalta Curte a clasat hotărârea de nejudiciare și a trimis cauza în vederea continuării anchetei, pe motiv că recurentele erau în imposibilitatea de a dovedi că au depus o cerere din cauza practicii S.L. de a refuza înregistrarea unor dosare incomplete. 21. La 14 aprilie 2011, Parchetul a dat curs cauzei ( Scoaterea de suburmare penală) în favoarea S.L. și S.I. Se consideră că nu există nicio dovadă că persoanele în cauză au refuzat înregistrarea cererilor recurentelor și că nu a existat nicio dovadă că acestea din urmă le-au impus să se căsătorească sau să inițieze acțiuni împotriva taților copiilor lor în scopul de a-i condamna la plata unei pensii alimentare. În ceea ce privește Parchetul, singurele probe care incriminau S.L. și S.I. au fost declarațiile recurentelor care, în opinia sa, nu au fost reieșite din nicio declarație de martor sau dovadă a dosarului. 22. Recurentele susțin în fața Curții că acest refuz nu le-a fost comunicat. La cererea grefei, părțile interesate au făcut demersuri în cadrul Parchetului pentru a se asigura că se află în afara domeniului de aplicare al cauzei; ele indică faptul că au fost informate în martie 2012 cu privire la decizia de nejudiciare și au obținut o copie a acesteia în martie 2013. Acestea nu au solicitat redeschiderea termenului legal de recurs, pe care le-ar fi putut baza pe presupusa lipsă de comunicare a deciziei de nejudiciare și care ar fi permis continuarea procedurii penale. O hotărâre de condamnare a contestațiilor le-ar fi permis recurentelor să constate existența unei abateri de S.I. și S.L. în înregistrarea cererilor lor și de a solicita plata alocațiilor în litigiu sau despăgubiri. Dreptul intern relevant 23.L În conformitate cu prezenta ordonanță, discriminarea se referă la orice distincție, excludere, restricție sau preferință, bazată pe rasă, naționalitate, etnie, (...) sau la apartenența la o categorie dezavantajată, care au drept scop sau efect restricționarea sau eliminarea recunoașterii, a utilizării sau a exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alt domeniu al vieții publice. 24. La art. 25 din Legea nr. 41 a prevăzut că alocația pentru copii nou-născuți în valoare de 1 400 000 de lei românești a fost acordată mamei pentru nașterea primilor patru copii ai săi. Alocația a fost plătită prin decizia primarului, după depunerea cererii mamei și primirea documentelor relevante. Ea a fost plătită o singură dată pentru fiecare copil. Cererea trebuia făcută în termen de șase luni de la nașterea copilului. În conformitate cu normele de aplicare a legii, documentele care trebuie furnizate în cadrul cererii de alocare au fost certificatul de naștere al copilului pentru care a fost solicitată alocația, declarația mamei privind rangul copilului și, dacă este cazul, certificatele de naștere ale copiilor născuți anterior. 25. La art. 30 din Legea nr. 41 a indicat faptul că toate deciziile primarului, și anume deciziile de refuz și celelalte decizii referitoare la acordarea alocației, pot fi contestate în instanță în instanță în instanță în instanță administrativă, acțiunea fiind exceptată de la plata taxei de timbru. Hotărârea pentru dialog, familie și solidaritate socială supraveghea aplicarea legii și le oferea persoanelor interesate posibilitatea de a consulta gratuit specialiști (art. 32 din Legea nr. 41/2001), iar primarul trebuia să furnizeze acestei direcții date statistice cu privire la numărul de ajutoare sociale acordate în localitate pentru care era responsabil. GRIFS 26. Invocând art. 14 din Convenție, luat singur și combinat cu art. 8 din Convenție, art. 1 din Protocolul nr 1 și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, recurentele se plâng că statul nu și-a îndeplinit obligațiile pozitive de a pune la dispoziția lor o procedură efectivă în fața CNCD și în fața instanțelor interne care ar fi permis examinarea acuzațiilor lor de discriminare. În această privință, recurentele susțin că CNCD și-a desfășurat investigația interogând numai S.L. și că a întemeiat decizia sa pe o statistică neoficială stabilită de CNCD și susțin că au furnizat dovezi prima facie ale discriminării pe care au susținut că au suferit-o, dovezi care ar fi fost ignorate de instanțele interne. Prin urmare, acestea consideră că o inversare a sarcinii probei ar fi trebuit să fie efectuată și, în special, că S.L. ar fi trebuit să demonstreze că nu există nicio discriminare cu privire la acestea. În plus, ele susțin că populația romă, în general, și ele însele, în special, fac obiectul unei discriminări și sunt excluse din beneficiile sociale din cauza, după spusele lor, a modului lor de viață în comuniune liberă. Acestea susțin cu insistență că motivul respingerii acțiunilor lor de către instanțele naționale a fost lipsa unei dovezi a afirmațiilor lor și că nu se referea la recunoașterea caracterului nediscriminatoriu al comportamentului S.L. 27. Invocând art. 13 din Convenția combinată cu art. 8 din convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, citite împreună cu art. 14 din Convenție, recurentele susțin că cererea lor vizează imposibilitatea de a obține beneficii sociale din motive discriminatorii pe care pretind că le-au dovedit. Acestea consideră că nu există nicio cale de atac eficientă care să permită denunțarea unei discriminări nelegale la nivel intern, ținând cont, după părerea lor, de modul în care a fost efectuată procedura în fața CNCD și, ulterior, în fața instanțelor interne 28. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, în ceea ce privește partea civilă a plângerii penale formulate de acestea, recurentele denunță, de asemenea, durata procedurii aferente. 29. Invocând art. 13 din Convenție, recurentele se plâng, de asemenea, că nu au dispus de o acțiune efectivă pentru a denunța durata procedurii privind partea civilă a plângerii penale depuse de acestea. Recurentele au fost victime, în exercitarea drepturilor garantate de Convenție, ale unei discriminări pe motive de etnie, în conformitate cu art. 14 din Convenția combinată cu art. 8 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ținând cont de condiția impusă de primăria Frata pentru a putea beneficia de alocațiile pentru copii? obligația impusă recurentelor, care aparțin comunității rome, de a fi căsătorite sau de a angaja acțiuni împotriva taților copiilor lor în scopul de a obține o pensie alimentară constituie o discriminare indirectă Aveau recurentele la dispoziția lor, după cum prevede art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care și-ar fi putut formula interdicția de la art. 14 din Convenție, coroborată cu art. 8 din Convenție și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În ceea ce privește partea civilă a plângerii penale formulate de reclamante împotriva S.L. și S.I., durata procedurii a fost compatibilă cu condiția hotărârii într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 1 din convenție Recurentele au avut la dispoziție, după cum prevede art. 13 din convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut formula o acțiune de necunoaștere a articolului 6 alineatul (1) din convenție, bazată pe durata procedurii în ceea ce privește partea civilă a plângerii penale introduse de acestea [1] Alocația acordată în temeiul Legii nr. 61/1993. [2] Alocație acordată în temeiul Legii nr. 119/1997.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă