Reclamantul, dl Pēteris Bērzižš, este un cetățean leton, care s-a născut în 1964 și trăiește în Kārsavas novads. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 octombrie 1999 au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamantului cu suspiciune de abuz de funcție. Între 25 octombrie și 15 decembrie 1999, reclamantul a fost în custodie anterioară. La 15 decembrie 1999, el a fost încadrat sub supravegherea poliției. La 14 decembrie 1999, acuzația a emis un ordin de suspendare a reclamantului de la birou din motivul că, în cazul în care a rămas în birou, ar putea obstrucționa ancheta. Ordinea a declarat că reclamantul va fi suspendat în cursul anchetei preliminare. La 21 decembrie 2001, ancheta preliminară a fost finalizată și cazul a fost transferat la o instanță. Reclamantul și alte douăsprezece co-accusate au fost aduse la Curtea de District Ludza (Ludzas rajona linka) pentru procesul principal. Potrivit acuzării, la 25 octombrie 1999, reclamantul, în calitate de ofițer vamal și care a acționat în concert cu alte persoane, a prelucrat documente pentru un vehicul care nu a traversat granița statului și nu a exportat mărfuri. La 24 noiembrie 2011, reclamantul a fost considerat vinovat de abuz agravat de funcție în conformitate cu art. 318 alin. (2) din Legea Penală, în formularea în vigoare până la 1 ianuarie 2005. 10. Tribunalul de District a considerat că reclamantul a comis o crimă gravă cu o circumstanță agravantă și fără circumstanțe atenuante. Acesta a luat în considerare referințele de bun caracter ale reclamantului și faptul că nu a avut condamnare anterioară. Referindu-se la art. 5 alineatul (2) din Legea Penală (lex mitior) și la art. 491 din Legea respectivă (determinare a condamnării în cazul în care dreptul la încheierea procedurilor penale într-un timp rezonabil nu a fost respectat), Curtea de district a considerat oportună impunerea unei condamnații neconcludențiale, și anume lucrări obligatorii, fără nicio penalitate auxiliară. 11. În acest sens, în temeiul articolului 14 din Legea privind procedurile penale (dreapta la încheierea procedurilor penale într-un timp rezonabil), Curtea de district a raționat după cum urmează: „Completarea procedurilor penale într-un timp rezonabil este legată de volumul unei cauze, complexitatea juridică, numărul de acțiuni procedurale [și] atitudinea persoanelor implicate în procedura față de obligațiile lor și [este legată de] alte circumstanțe obiective. Procedura penală examinată a fost inițiată la 25 octombrie 1999 [și] la 14 ianuarie 2002, cauza penală a fost primită pentru a judeca judecată de către instanță. [T]a judecată a cauzei a fost reluată înainte de trei compoziții ale bancului de judecată [și] au fost programate douăzeci și o audieri de judecată pentru judecată a cauzei. Motivele amânării [proceselor] nu au fost legate de nerespectarea obligațiilor procedurale din partea acuzatului [inclusiv reclamantul]. În astfel de circumstanțe [și] având în vedere volumul dosarului și complexitatea juridică a acesteia, cu acuzatul în legătură cu nouă incidente, [curtea] constată că dreptul acuzat la încheierea procedurii penale într-un termen rezonabil nu a fost respectat.” 12. În determinarea propoziției, Curtea de District a citat textul articolului 491 alineatul (1) din Legea Penală (a se vedea punctul 20 de mai jos) și a afirmat că constatarea unei instanțe cu privire la nerespectarea garanției de timp rezonabil ar putea fi luată în considerare în atenuarea sentinței. o amendă, deoarece nici acuzația sau apărarea nu au prezentat dovezi privind situația financiară a acuzatului care ar permite instanței să-și evalueze capacitatea de a plăti amendă imediat sau posibilitatea lor de a obține venit [în viitor] care le permite să plătească amenzile impuse în termenul prevăzut de lege. ... Curtea ia în considerare faptul că ... un timp foarte lung a trecut de la comisia crimei, caracterul pozitiv al acuzatului și faptul că [reclamantul] are grijă de un copil care este o categorie 1 handicapat ... și că nu există circumstanțe mitigătoare ... în ceea ce privește [reclamantul] există o circumstanță aggravantă ...” 13. În consecință, Curtea de District a constatat că ar putea determina pedeapsa în cadrul sau aproape de pedeapsa minimă prevăzută de lege. 14. Aplicarea articoluluiui 491 din Legea Penală, Curtea de District a impus o pedeapsă de patruzeci de ore de muncă obligatorie asupra reclamantului. În consecință, instanța a concluzionat că reclamantul și-a îndeplinit deja condamnarea integrală. 15. La 7 mai 2012, Curtea Regională Latgales apgabalties (Latgales apgabaltiesa) a susținut condamnarea reclamantului în apel. 16. Curtea regională a remarcat că sentința care a fost impusă reclamantului a respectat legea penală și nu există motive pentru a considera că este disproporționată. 17. La 2 noiembrie 2012, Senatul Curții Supreme (Augstākās linkas Senāts) a refuzat să ia în considerare un recurs asupra punctelor de drept depuse de reclamant. 18. Această decizie a fost finală. 19. Reclamantul a aflat decizia Senatului Curții Supreme la 12 noiembrie 2012, când a fost comunicat lui. 20. Legea și practicile interne au fost citate în Trūps v. Letonia (dec.), nr. 58497/08, §§ 16-33, 20 noiembrie 2012). În sensul prezentului caz, este necesar să se precizeze formularea articolului 491 alineatul (1) din Legea Penală: „1) Dacă o instanță constată că dreptul unei persoane la încheierea procedurii penale într-un timp rezonabil nu a fost respectat, aceasta poate: 1) să ia în considerare această circumstanță în determinarea sentinței și atenuarea sentinței; ...” 21. În temeiul articolului 318 alineatul (2) din Legea penală, un abuz de funcție care a provocat consecințe grave sau a fost comis cu intenția de a obține un beneficiu material a fost pedepsit cu o condamnare de până la opt ani sau cu o amendă de până la o sută și cincizeci de salarii lunari minimi. La 1 ianuarie 2005, amendamentele la secțiunea 318 alineatul (2) au intrat în vigoare. Pedeapsa muncii obligatorii și pedeapsa auxiliară a interzicerii exercitării anumitor sarcini pentru o perioadă de un an până la cinci ani au fost adăugate.
1.The applicant, Mr Pēteris Bērziņš, is a Latvian national, who was born in 1964 and lives in Kārsavas novads. 2. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. 3. On 25 October 1999 criminal proceedings were initiated against the applicant on suspicion of abuse of office. 4. Between 25 October and 15 December 1999 the applicant was in pre-trial custody. On 15 December 1999 he was placed under police supervision. 5. On 14 December 1999 the prosecution issued an order suspending the applicant from office on the grounds that if he remained in office he could obstruct the investigation. The order stated that the applicant would be suspended during the pre-trial investigation. 6. On 21 December 2001 the pre-trial investigation was completed and the case was transferred to a court. 7. The applicant and twelve other co-accused were brought before the Ludza District Court (Ludzas rajona tiesa) for the main trial. 8. According to the indictment, on 25 October 1999 the applicant, in his official capacity as customs officer and acting in concert with other individuals, had processed documents for a vehicle that had not crossed the State border and had not exported goods. 9. On 24 November 2011 the applicant was found guilty of aggravated abuse of office under section 318(2) of the Criminal Law, in the wording in force until 1 January 2005. 10. The District Court considered that the applicant had committed a serious crime with one aggravating circumstance and no mitigating circumstances. It took into consideration the applicant’s good character references and the fact that he had no previous convictions. Referring to section 5(2) of the Criminal Law (lex mitior) and section 491 of that Law (determination of sentence where the right to completion of criminal proceedings within a reasonable time has not been respected), the District Court considered it appropriate to impose a non-custodial sentence, namely, compulsory work, without any ancillary penalty. 11. In that regard, relying on section 14 of the Criminal Procedure Law (right to completion of criminal proceedings within a reasonable time), the District Court reasoned as follows: “Completion of criminal proceedings within a reasonable time is related to the volume of a case, its legal complexity, number of procedural actions [and] the attitude on the part of the persons involved in the proceedings towards their obligations, and [is related to] other objective circumstances. The criminal proceedings under consideration were commenced on 25 October 1999 [and] on 14 January 2002 the criminal case was received for adjudication by the court. [T]he adjudication of the case was restarted anew before three compositions of the trial bench [and] twenty-one court hearings were scheduled for the adjudication of the case. The reasons for postponement of the [proceedings] were not related to the non-performance of procedural obligations on the part of the accused [including the applicant]. In such circumstances [and] taking into account the volume of the case file and [its] legal complexity, with the accused charged in relation to nine incidents, [the court] finds that the right of the accused to completion of criminal proceedings within a reasonable time has not been respected.” 12. In determining sentence the District Court cited the wording of section 491(1)1) of the Criminal Law (see paragraph 20 below). It stated that a court’s finding of non-compliance with the reasonable-time guarantee could be taken into account in mitigating sentence. The District Court’s further considerations read as follows: “The court deems it impossible to apply ... a fine, because neither the prosecution nor defence have submitted evidence on the financial situation of the accused that would enable the court to assess their ability to pay the fine immediately or their possibility to gain income [in the future] enabling them to pay the fine imposed within the time-frame foreseen by the law. In determining the sentence ... the court takes into consideration that ... a very long time has passed since the commission of the crime, the positive character references of the accused and the fact that [the applicant] cares for a child who is a Category 1 disabled ... and that there are no mitigating circumstances ... with respect to [the applicant] there is one aggravating circumstance...” 13. Accordingly, the District Court found that it could determine the sentence within or close to the minimum penalty prescribed by law. 14. Applying section 491 of the Criminal Law, the District Court imposed a sentence of forty hours’ compulsory work on the applicant. It credited to the applicant’s sentence the time he had spent in pre-trial custody between 25 October and 15 December 1999. As a result, the court concluded that the applicant had already served his sentence in full. 15. On 7 May 2012 the Latgale Regional Court (Latgales apgabaltiesa) upheld the applicant’s conviction on appeal. 16. The Regional Court noted that the sentence which had been imposed on the applicant complied with the Criminal Law and there were no grounds to consider that it was disproportionate. 17. On 2 November 2012 the Senate of the Supreme Court (Augstākās tiesas Senāts) refused to consider an appeal on points of law lodged by the applicant. 18. That decision was final. 19. The applicant learnt of the decision of the Senate of the Supreme Court on 12 November 2012, when it was communicated to him. 20. The domestic law and practice has been cited in Trūps v. Latvia ((dec.), no. 58497/08, §§ 16-33, 20 November 2012). For the purposes of the present case it is appropriate to set out the wording of section 491(1)1) of the Criminal Law: “(1) If a court finds that a person’s right to completion of criminal proceedings within a reasonable time has not been respected, it may: 1) take this circumstance into account in determining sentence and mitigate the sentence; ...” 21. Under section 318(2) of the Criminal Law, an abuse of office that had caused grave consequences or had been committed with the intent to obtain a material benefit was punishable by a custodial sentence of up to eight years or a fine of up to one hundred and fifty minimum monthly salaries. On 1 January 2005 amendments to section 318(2) entered into force. The punishment of compulsory work and the ancillary penalty of prohibition on exercising certain duties for a period of one year to five years were added.