Takovski împotriva Macedoniei de Nord

Primă secțiune decizia nr. 20135/11 Vančo TAKOVSKI împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 27 mai 2014 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Julia Laffranque, Erik Møse, judecători și André Wampach, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 martie 2011, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 7 octombrie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Vančo Takovski, a fost un cetățen macedonean, care s-a născut în 1956 și a trăit în Skopje.

Prin scrisoarea primită de Curte la 26 În septembrie 2013, Curtea a fost informată că reclamantul a murit și că moștenitorii săi, dna Vesna Takovska, dna Elena Takovska și dl Ognen Takovski, de asemenea resortisanții macedoneni, care locuiesc în Skopje, au exprimat dorința de a continua cererea în numele său. Reclamantul și moștenitorii săi au fost reprezentați în fața Curții de către dl T. Torov, un avocat practicant în Štip. Guvernul macedonean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl K. Bogdanov. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție cu privire la procedurile de compensare. Lungimea plângere în temeiul articolului 6 a fost comunicată guvernului contestat.

DREPTUL După ce părțile nu au ajuns la o soluție prietenoasă, cu o scrisoare de 7 Octombrie 2013 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei de lungime a procedurii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul ar dori să exprese, printr-o declarație unilaterală, recunoașterea că, în circumstanțele speciale ale prezentului caz, durata procedurii interne nu a îndeplinit cerințele drepturilor reclamantului protejate de Convenție. Prin urmare, Guvernul este dispus să plătească suma globală de 1,530 EUR domnului Vančo Takovski.

[1] În opinia sa, această sumă ar constitui o redresare adecvată și o compensare suficientă pentru încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, conform căreia procedura internă a durat în mod nejustificat și, prin urmare, o sumă rezonabilă în ceea ce privește cuantitatea în cazul în cauză, având în vedere jurisprudența Curții. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Această sumă va fi plătită contului personal al reclamantului în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din convenție ... Având în vedere cele de mai sus și în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, Guvernul ar dori să sugereze că circumstanțele prezentului caz permit Curții să ajungă la concluzia că, din „alte motive”, nu mai este justificat continuarea examinării cererii.

În plus, nu există motive de caracter general, astfel cum sunt definite la art. 37 § 1 în amendă, care ar necesita examinarea în continuare a cazului în temeiul acestei dispoziții. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să elimine aplicarea din lista sa de cazuri.” Moștenitorii reclamantului nu au formulat comentarii cu privire la declarația unilaterală a guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007, de exemplu și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva statului contestat, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea articolului 6 § 1 privind dreptul unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Petkovski c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , nr. 27314/04, 13 noiembrie 2008; și Ajvazi c. fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , nr. 30956/05, 13 noiembrie 2008. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți din cerere (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în partea referitoare la plângerea privind durata procedurii. Considerând art. 6 și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul a formulat și alte plângeri.

Având în vedere toate dovezile în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de Protocolele sale, ca urmare a faptului că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție privind durata procedurii și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; a ataca o parte a cererii în ceea ce privește durata procedurii în temeiul articolului 6 din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil.

André Wampach Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului [1] Suma care urmează să fie plătită moștenitorilor reclamantului.

FIRST SECTION

DECISION Application no. 20135/11 Vančo TAKOVSKI against the former Yugoslav Republic of Macedonia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 27 May 2014 as a Committee composed of: Khanlar Hajiyev, President, Julia Laffranque, Erik Møse, judges, and André Wampach, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 22 March 2011, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 7 October 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Vančo Takovski, was a Macedonian national, who was born in 1956 and lived in Skopje. By a letter received by the Court on 26 September 2013, the Court was informed that the applicant had died and that his heirs, Ms Vesna Takovska, Ms Elena Takovska and Mr Ognen Takovski, also Macedonian nationals, living in Skopje, expressed their wish to continue the application on his behalf. The applicant and his heirs were represented before the Court by Mr T. Torov, a lawyer practising in Štip. The Macedonian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr K. Bogdanov. The applicant complained under Article 6 and Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention about compensation proceedings.

The length complaint under Article 6 was communicated to the respondent Government. THE LAW After the parties had failed to reach a friendly settlement, by a letter of 7 October 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue of the length of the proceedings raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “... the Government would hereby like to express – by a way of unilateral declaration – its acknowledgement that in the special circumstances of the present case, the length of the domestic proceedings did not fulfill the requirements of the applicant’s rights protected by the Convention.

Consequently, the Government is prepared to pay the global sum of 1,530 EUR to Mr Vančo Takovski. [1] In its view, this amount would constitute adequate redress and sufficient compensation for the violation of Article 6 § 1 of the Convention that the domestic proceedings lasted unreasonably long, and thus a reasonable sum as to quantum in the present case in the light of the Court’s case law. This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable.

This sum will be payable to the personal account of the applicant within three months from the date of the notification of the Court decision pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention ... In the light of the above and in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention, the Government would like to suggest that the circumstances of the present case allow the Court to reach the conclusion that for “any other reason” it is no longer justified to continue the examination of the application. Moreover, there are no reasons of a general character, as defined in Article 37 § 1 in fine, which would require the further examination of the case by virtue of that provision. Therefore, the Government invites the Court to strike the application out of its list of cases.” The applicant’s heirs did not comment on the Government’s unilateral declaration.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles established in its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007, for instance; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against the respondent State, its practice concerning complaints about the violation of Article 6 § 1 about one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for instance, Petkovski v. the former Yugoslav Republic of Macedonia , no. 27314/04, 13 November 2008; and Ajvazi v. the former Yugoslav Republic of Macedonia , no. 30956/05, 13 November 2008. Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic,

the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). The Court considers that this amount should be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of payment and paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list in the part concerning the complaint about the length of proceedings. Relying on Article 6 and Article 1 of Protocol No. 1 the applicant also raised other complaints. Having regard to all the evidence in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention concerning the length of the proceedings and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike a part of the application in respect of the length of the proceedings under Article 6 out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares the remainder of the application inadmissible. André Wampach Khanlar Hajiyev Deputy Registrar President [1] Sum to be paid to the applicant’s heirs.