LONGO ET CIPRELLI c. FRANCE

Comunicat la 18 iunie 2014 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 77769/13 Jeannie LONGO și Patrice CIPRELLI împotriva Franței introduse la 6 decembrie 2013 EXPOSAT DE FAPTE Jeannie Longo și dl Patrice Ciprelli sunt cetățeni francezi, născuți în 1958 și, respectiv, în 1954 și reședința în Saint-Martin-Le-Vinos. Reclamantul este la fel de încântat de prima reclamantă. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul C. Ravaz, avocată în Toulon. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta este o curvă ciclistă internațională clasificată în lista sportivilor de nivel înalt. Ea a stabilit numeroase recorduri mondiale și pretinde că a făcut obiectul în întreaga sa carieră de peste 1 200 de controale antidoping.

Ea susține că a fost deja controlată inopinat în străinătate (USA, China, Elveția, Australia) și regulat în timpul campionatelor mondiale și Jocurilor Olimpice. Printr-o decizie a directorului pentru controalele din cadrul agenției franceze de combatere a dopajului (denumită în continuare AFLD) din 14 martie 2008, recurenta a fost desemnată dintre sportivii care constituie grupul-țintă menționat la articolul L. 232 15 din Codul sportiv și care fac obiectul unor controale individualizate în temeiul alineatului (3) din articolul L 232-5 din același cod (a se vedea dreptul intern de mai jos). Prin Ordonanța din 14 aprilie 2010 privind sănătatea sportivilor și conformitatea codului sportiv cu principiile Codului mondial antidoping, s-a decis ca desemnarea sportivilor în grupul țintă să fie limitată în timp, fie pentru o perioadă de un an.

Recurentei i s-a impus o obligație de localizare pe parcursul mai multor ani (din 2008) până la ieșirea sa din acest grup prin intrarea în vigoare a ordonanței din 14 aprilie 2010 și a dispozițiilor tranzitorii prevăzute printr-o deliberare din 12 mai 2011. În 2011, în urma a trei încălcări ale normelor de localizare, recurenta a fost audiată de o comisie de disciplină a Federației Franceze de ciclism, care a fost relaxată pe motiv că, în ceea ce privește ultima sa încălcare în Statele Unite în iunie 2011, aceasta nu mai făcea parte din grupul țintă și nu mai era susceptibilă să fie controlată în acel moment. Prin deliberările colegiului de conducere al ATLD din 27 septembrie 2012 și 28 martie 2013, recurenta a fost din nou desemnată în grupul țintă la 28 decembrie 2012 și 28 mai 2013, reclamanta a formulat o acțiune pentru excesul de putere în fața Consiliului de Stat împotriva celor două deliberări ale AILD.

Aceasta a susținut că regimul de localizare și control neanunțat al sportivilor din grupul țintă A fost împotriva articolelor 8 și 14 din Convenție și s-a plâns de supunerea la acest regim timp de câțiva ani. Într-un memoriu în replică, recurenta, invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, a denunțat confuzia puterilor Agenției și, în special, cumulul dintre, pe de o parte, funcțiile de revelare a dopajului (investiții, organizații de control, analiza controalelor) și, pe de altă parte, funcțiile disciplinare.

Printr-un memoriu, Comisia a solicitat Consiliului de Stat să prezinte Consiliului Constituțional o chestiune prioritară de constituționalitate astfel formulată Dispozițiile articolelor L. 232-5-3 și L. 232-15 din Codul Sportului de instituire a unui regim de localizare și control inopinat al sportivilor aparținând grupului țintă aduc atingere drepturilor și libertăților pe care Constituția le garantează, în ceea ce privește, pe de o parte, art. 34 din Constituție, pe de altă parte, art. 2 și 4 din Declarația Drepturilor Omului și a Cetățeanului, art. 66 din Constituție și, în cele din urmă, principiul egalității în fața legii Prin hotărârea din 18 decembrie 2013, Consiliul de Stat a adoptat ambele hotărâri și a respins recursul.

Consiliul de Stat a decis să nu trimită Consiliului Constituțional întrebări prioritare.

Cu privire la presupusa încălcare a dreptului la respectarea vieții private și de familie, Consiliul de Stat s-a pronunțat după cum urmează: (...) Având în vedere, în primul rând, că dispozițiile citate anterior din Codul sportului, referitoare la obligațiile ce le revin sportivilor desemnați în grupul de lucru "Tinta țintă," nu aduc atingere libertății de a merge și de a veni sau libertății de circulație garantate prin art. 2 din Protocolul adițional nr 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ; că acestea reglementează strict stabilirea locurilor în care controalele asupra sportivilor aparținând grupului de ținte mai pot fi efectuate, precum și perioadele și orarele în care aceste controale pot fi efectuate; că ele exclud posibilitatea efectuării controalelor la domiciliul sportivilor în afara consimțământului acestora; ;că prelucrarea computerizată prevăzută la articolul L 232-15 în vederea organizării controalelor este supusă dispozițiilor legii din 6 ianuarie 1978 privind prelucrarea datelor, fișierele și libertățile ; că, în cazul în care dispozitivul astfel definit se dovedește a fi obligatoriu pentru acești sportivi, în special prin obligația de a furniza informații precise și actualizate cu privire la locația lor, dispozițiile legislative în cauză sunt justificate de necesitățile de combatere a dopajului,

care implică în special posibilitatea de a efectua controale inopinate pentru a identifica în mod eficient utilizarea anumitor substanțe dopante care pot fi reabilitate decât la scurt timp după ce au fost luate chiar și au efecte mai durabile ; aceste dispoziții nu aduc astfel dreptul la respectarea vieții private și de familie a sportivilor în cauză, garantat prin art. 8 din convenție, decât atingere necesară și proporțională cu obiectivele de interes general urmărite prin combaterea dopajului, în special protecția sănătății sportivilor, precum și garantarea echității și eticității concursurilor sportive; În ceea ce privește motivul întemeiat pe articolele 14 și 8 din Convenția combinată, Consiliul de Stat a considerat că sportivii din grupul țintă nu erau în aceeași situație ca și ceilalți sportivi, având în vedere nivelul de comcereri la care erau invitați să participe și riscul mai ridicat de dopaj pe care îl pot antrena aceste comcereri.

În cele din urmă, Consiliul de Stat a considerat că recurenta nu a fost întemeiată să se prevaleze de prevederile articolului 6 din Convenție în sprijinul concluziilor sale îndreptate împotriva celor două deliberări atacate, Se face trimitere la partea de drept intern și internațional a cererii Federației Naționale a Sindicatelor Sportive (FNASS) și altele c. Franța, n 48151/11. GRIEF Invocând art. 8 din Convenție, recurenta se plânge, din cauza obligației de localizare, de o intruziune nejustificată în viața sa privată și de familie. Ea susține că controalele inopinate au adesea loc la domiciliul atletului și că furnizarea locului său de viață ca loc de geolocație nu este echivalentă cu consimțământul controlului antidoping în locul său de reședință.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREPRINDERE: Obligația de localizare a recurentei, curvă ciclistă internațională care aparține grupului țintă În sensul articolului 8 alineatul (1) din Convenție, în cazul în care a avut loc o intervenție în acest caz, în cazul de față, în cazul în care, în cazul de față, a avut loc o acțiune în sensul articolului 8 alineatul (1) din Convenție, în scopul efectuării de controale inopinate, inclusiv în afara comcererilor sportive și a exercițiilor sportive, în sensul articolului L 232-15 din Codul Sportului, aduce atingere dreptului reclamantei la respectarea vieții private și de familie? În exercitarea drepturilor garantate prin art. 8 din Convenție, dacă este cazul, a fost necesară o intervenție într-o societate democratică pentru realizarea unuia dintre obiectivele enumerate la art. 8 al doilea paragraf din Convenție?

Communiquée le 18 juin 2014

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 77769/13 Jeannie LONGO et Patrice CIPRELLI contre la France introduite le 6 décembre 2013

EXPOSÉ DES FAITS

Les requérants, M me Jeannie Longo et M. Patrice Ciprelli, sont des ressortissants français, nés respectivement en 1958 et en 1954 et résidant à Saint-Martin-Le-Vinoux. Le requérant est l’époux de la première requérante. Ils sont représentés devant la Cour par M e C. Ravaz, avocate à Toulon. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. La requérante est une coureuse cycliste internationale classée dans la liste des athlètes de haut niveau. Elle a établi de nombreux records mondiaux et affirme avoir fait l’objet durant toute sa carrière de plus de 1 200 contrôles antidopage. Elle soutient avoir déjà été contrôlée de façon inopinée à l’étranger (USA, Chine, Suisse, Australie) et régulièrement lors des championnats du monde et des jeux Olympiques.

Par une décision du directeur des contrôles de l’Agence française de lutte contre le dopage (ci-après AFLD) du 14 mars 2008, la requérante fut désignée parmi les sportifs constituant le groupe cible visé à l’article L. 232 ‑ 15 du code du sport et faisant l’objet de contrôles individualisés en application de l’alinéa III de l’article L 232-5 de ce même code (voir droit interne ci-dessous). Par une ordonnance du 14 avril 2010 relative à la santé des sportifs et à la mise en conformité du code du sport avec les principes du code mondial antidopage, il fut décidé que la désignation des sportifs dans le « groupe cible » devait être limitée dans le temps, soit pour une durée d’un an.

La requérante fut astreinte à une obligation de localisation durant plusieurs années (depuis 2008) jusqu’à sa sortie de ce groupe par l’effet de l’entrée en vigueur de l’ordonnance du 14 avril 2010 et des dispositions transitoires prévues par une délibération de l’AFLD du 12 mai 2011. En 2011, à la suite de trois manquements aux règles de localisation, la requérante fut entendue par une commission de discipline de la Fédération française de cyclisme. Elle fut relaxée au motif que, s’agissant de son dernier manquement aux États-Unis en juin 2011, elle n’appartenait plus au groupe cible, et n’était plus susceptible d’être contrôlée à ce moment-là. Par des délibérations du collège de l’AFLD des 27 septembre 2012 et 28 mars 2013, la requérante fut à nouveau désignée dans le « groupe cible ». Les 28 décembre 2012 et 28 mai 2013, la requérante forma un recours pour excès de pouvoir devant le Conseil d’État contre les deux délibérations de l’AFLD.

Elle fit valoir que le régime de localisation et de contrôles inopinés des sportifs du « groupe cible » était contraire aux articles 8 et 14 de la Convention, et se plaignit de la soumission à ce régime depuis plusieurs années. Dans un mémoire en réplique, la requérante, invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, dénonça la confusion des pouvoirs de l’Agence, et en particulier le cumul entre, d’une part, les fonctions visant à la révélation du dopage (investigations, organisations des contrôles, analyse des contrôles) et, d’autre part, les fonctions disciplinaires.

Par un mémoire, elle demanda au Conseil d’État de soumettre au Conseil Constitutionnel une question prioritaire de constitutionnalité ainsi formulée : « Les dispositions des articles L. 232-5-3 o et L. 232-15 du code du sport instituant un régime de localisation et de contrôles inopinés des sportifs appartenant au groupe cible portent-elles atteinte aux droits et libertés que la Constitution garantit, au regard, d’une part de l’article 34 de la Constitution, d’autre part, des articles 2 et 4 de la déclaration des droits de l’homme et du citoyen, de l’article 66 de la Constitution et, enfin, du principe d’égalité devant la loi ? » Par un arrêt du 18 décembre 2013, le Conseil d’État joignit les deux requêtes et rejeta le pourvoi.

Le Conseil d’État décida de ne pas renvoyer de question prioritaire au Conseil constitutionnel.

Sur la violation alléguée du droit au respect de la vie privée et familiale, le Conseil d’État se prononça comme suit : « (...) Considérant, en premier lieu, que les dispositions précédemment citées du code du sport, relatives aux obligations imparties aux sportifs désignés dans le groupe « cible », ne portent atteinte ni à la liberté d’aller et venir ni à la liberté de circulation garantie par l’article 2 du Protocole additionnel n o 4 à la convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales ; qu’elles encadrent strictement la détermination des lieux dans lesquels les contrôles sur les sportifs appartenant au groupe « cible » peuvent être diligentés ainsi que les périodes et horaires durant lesquels ces contrôles peuvent être effectués ; qu’elles excluent que les contrôles puissent avoir lieu au domicile des sportifs hors leur consentement ; que le traitement informatisé prévu à l’article L 232-15 en vue de l’organisation des contrôles est soumis aux dispositions de la loi du 6 janvier 1978 relative à l’informatique, aux fichiers et aux libertés ; que, si le dispositif ainsi défini se révèle contraignant pour ces sportifs, notamment en les soumettant à l’obligation de fournir des renseignements précis et actualisés sur leur localisation, les dispositions législatives en cause sont justifiées par les nécessités de la lutte contre le dopage,

qui implique notamment de pouvoir diligenter des contrôles inopinés afin de déceler efficacement l’utilisation de certaines substances dopantes qui peuvent n’être décelables que peu de temps après leur prise alors même qu’elles ont des effets plus durables ; que ces disposition ne portent ainsi au droit au respect de la vie privée et familiale des sportifs concernés, garanti par l’article 8 de la convention, que des atteintes nécessaires et proportionnées aux objectifs d’intérêt général poursuivis par la lutte contre le dopage, notamment la protection de la santé des sportifs ainsi que la garantie de l’équité et de l’éthique des compétitions sportives ». Sur le moyen tiré des articles 14 et 8 de la Convention combinés, le Conseil d’État jugea que les sportifs du groupe cible n’étaient pas dans la même situation que les autres sportifs, eu égard au niveau de compétitions auxquelles ils étaient appelés à participer et au risque plus élevé de dopage que peuvent entraîner ces compétitions.

Enfin, le Conseil d’État considéra que la requérante n’était pas fondée à se prévaloir des stipulations de l’article 6 de la Convention à l’appui de ses conclusions dirigées contre les deux délibérations attaquées, « qui se bornent à procéder à la désignation [de la requérante] au sein du groupe « cible ». B. Droit et pratique interne et international pertinent Il est renvoyé à la partie droit interne et international de la requête Fédération nationale des syndicats sportifs (FNASS) et autres c. France , n o 48151/11. GRIEF Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante se plaint, du fait de l’obligation de localisation, d’une intrusion injustifiée dans sa vie privée et familiale. Elle soutient que les contrôles inopinés ont souvent lieu au domicile de l’athlète, et que fournir son lieu de vie comme lieu de géolocalisation n’équivaut pas au consentement du contrôle anti-dopage dans son lieu d’habitation.

QUESTIONS AUX PARTIES

L’obligation de localisation de la requérante, coureuse cycliste internationale appartenant au « groupe cible », en vue de la réalisation de contrôles inopinés – y compris en dehors des compétitions sportives et des entraînements – prévu par l’article L. 232-15 du code du sport, porte-t-elle atteinte au droit au respect de la vie privée et familiale de la requérante au sens de l’article 8 § 1 de la Convention ? Dans l’affirmative, y a-t-il eu en l’espèce « ingérence » dans l’exercice des droits garantis par l’article 8 de la Convention ? Le cas échéant, l’ingérence dont il est question était-elle « nécessaire dans une société démocratique » pour réaliser l’un des buts énumérés au second paragraphe de l’article 8 de la Convention ?