- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 24 iunie 2014
- Stat pârât
- FIN
- Concluzia
- Inadmisibil
S.B. împotriva Finlandei
Traducere în română Auto
Reclamantul, dna S.B., este un național marocan, născut în 1986. Președintele a acordat reclamantului cererea de a-și nu fi divulgată publicului (art. 47 § 4). A fost reprezentată în fața Curții de către dl Leo Hertzberg, avocat practicant la Helsinki. Guvernul finlandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului pentru Afaceri Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a sosit în Finlanda la 18 iulie 2007 cu o viză acordată de consulatul finlandez la Rabat. La 10 septembrie 2007, reclamantul s-a căsătorit cu un om algerian în Finlanda și a primit un permis de ședere pe baza legăturilor familiale până la 19 ianuarie 2010. A divorțat la 7 septembrie 2009. La 21 decembrie 2009, reclamantul a solicitat azil, precum și prelungirea permisului de reședință.
Ea a declarat că mama ei adoptivă trăiește în Finlanda și că acestea au fost foarte aproape. La 18 martie 2010, Serviciul Finlandez de Immigrație (Maahanmuuttovirasto, Migrationsverket) a respins cererea de azil și a hotărât să-și ordone îndepărtarea în Maroc. Din motivele sale, Serviciul a afirmat că povestea reclamantului conține informații contradictorii cu privire, printre altele, la care locuise în Maroc. Povestea ei nu era, prin urmare, pe deplin credibilă. Amenințarile impuse de părțile private nu erau motive suficiente pentru acordarea azilului. Din 2004 femeile marocanice nu mai au nevoie de permisiunea tatălui lor pentru a se căsători și divorțurile au devenit mai frecvente în Maroc.
Poliția a avut o unitate specială pentru investigarea violenței domestice și un sistem de adăpost este în vigoare pentru femei. În zilele de azi este posibil ca o femeie să trăiască singură în Maroc. Reclamantul nu a arătat nici un motiv pentru care nu a putut obține protecție de la autoritățile marocaine dacă era necesar. Chiar dacă reclamantul a participat la protestele de student, nu a fost arestată și numele ei nu a fost cunoscut de autoritățile marocane. Nu era credibil că va fi persecutată în Maroc din motive politice. Nici nu a fost credibil ca ea să fie persecutată din cauza că este căsătorită cu un om algerian. În ceea ce privește permisul de reședință, Serviciul a remarcat că adoptarea reclamantului nu a fost înregistrată în Finlanda.
În orice caz, reclamantul a fost un adult și nu poate fi considerat membru de familie al mamei ei adoptive. Reclamantul a apelat la Curtea Administrativă (hallint-oikeus, förvaltningsdomstolen), cerând ca decizia Serviciului de Immigrație să fie anulată. La 3 noiembrie 2010, un tribunal de district (käräjäoikeus, tingsrätten) a confirmat adoptarea reclamantului în Finlanda. A constatat că mătușa reclamantului a avut grijă de ea de când avea patru ani. Chiar și atunci când mătușa s-a mutat în Finlanda în 1997, ea a fost în strâns contact cu reclamantul. În 2000 adoptarea a fost înregistrată în Maroc. Adoptarea reclamantului poate fi confirmată în Finlanda numai atunci când a devenit adultă. 10. La 7 ianuarie 2011, Curtea Administrativă a respins apelul reclamantului din aceleași motive ca și Serviciul de Immigrație.
Această decizie a fost transmisă reclamantului la 27 ianuarie 2011 11. Prin scrisoarea din 17 februarie 2011, reclamantul a apelat în continuare la Curtea Supremă Administrativă (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen) solicitând o ședere la expulzare, care nu a fost acordată. 12. La 22 februarie 2011, reclamantul a fost reținut în vederea pregătirii retragerii. 13. La 24 februarie 2011, un Curte de District a constatat, atunci când a decis detenția reclamantului, că starea de sănătate a reclamantului a împiedicat îndepărtarea ei în acel moment, dar că îndepărtarea ar putea fi pusă în aplicare atunci când condiția ei l-a permis. Ea a fost eliberată din detenție la aceeași dată.
14. La 28 februarie 2011, reclamantul a fost admis în camera închisă a unui spital psihiatric din cauza depresiei psihotice. A fost admisă cel puțin până la 3 martie 2011. 15. La 11 martie 2011, poliția a decis să dețină din nou reclamantul. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost posibil deoarece reclamantul a fost încă spitalizat. 16. La 13 martie 2011, reclamantul a fost admis într-un spital psihiatric din Helsinki. A fost diagnosticată ca fiind foarte deprimată, psihotică și suicidară. Aparent a fost internată până la 27 mai 2011. 17. La 16 martie 2011, reclamantul a depus o cerere la Curte, solicitând îndepărtarea în Maroc. La 17 martie 2011, Curtea a indicat o măsură intermediară în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții și a susținut că reclamantul nu ar trebui îndepărtat în Maroc în funcție de starea ei fizică și mentală.
Guvernul a fost solicitat să prezinte Curții dovezi medicale independente privind aptitudinea reclamantului pentru a călători înainte de punerea în aplicare a oricărei posibile încercări viitoare de a o elimina. 18. În aprilie 2012, Guvernul a informat Curtea cu privire la situația reclamantului. Sănătatea reclamantului s-a îmbunătățit în toamna și iarnă a anului 2011, dar s-a deteriorat din nou în februarie 2012, când poliția a cerut o nouă evaluare psihiatru. De atunci, reclamantul nu a putut mânca și a suferit de probleme severe de somn. În 11 iunie 2013, Curtea Administrativă Supremă a refuzat să accepte recursul. 20. În conformitate cu art. 9 alineatul (4) din Constituția Finlandei (Suomen perustuslaki, Finlanda; Legea nr. 731/1999), dreptul străinilor de a intra în Finlanda și de a rămâne în țară este reglementat de o lege.
Un străin nu trebuie deportat, extraditat sau returnat într-o altă țară, dacă în consecință este în pericol de pedeapsa cu moartea, tortura sau alte tratamente care violă demnitatea umană. 21. Secțiunea 147 b din Actul extraterestrilor (ulkomalaislaki, utlänningslagen; Act nr. 301/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1214/2013), include în sistemul juridic finlandez Decizia 2004/573/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind organizarea de zboruri comune pentru descărcările de pe teritoriul a două sau mai multor state membre ale resortisanților țărilor terțe care fac obiectul unor ordine individuale de retragere.
Anexa deciziei conține orientări comune privind dispozițiile comune de securitate pentru extragerile aeriene, inclusiv, printre altele, o obligație a statelor membre de a se asigura că repatriații pentru care sunt responsabili sunt într-o stare adecvată de sănătate, care permite în mod legal și factual eliminarea în condiții de siguranță a aerului.
1. The applicant, Ms S.B., is a Moroccan national, who was born in 1986. The President granted the applicant’s request for her identity not to be disclosed to the public (Rule 47 § 4). She was represented before the Court by Mr Leo Hertzberg, a lawyer practising in Helsinki.
The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Arto Kosonen of the Ministry for Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicant arrived in Finland on 18 July 2007 with a visa granted by the Finnish consulate in Rabat.
On 10 September 2007 the applicant married an Algerian man in Finland and she was granted a residence permit on the basis of family ties until 19 January 2010. She divorced on 7 September 2009.
On 21 December 2009 the applicant sought asylum as well as the extension of her residence permit. She stated that her adoptive mother lived in Finland and that they were very close.
On 18 March 2010 the Finnish Immigration Service (Maahanmuuttovirasto, Migrationsverket) rejected her asylum application and decided to order her removal to Morocco. In its reasons the Service stated that the applicant’s story contained conflicting information concerning, inter alia, with whom she had lived in Morocco. Her story was thus not fully credible. The threats imposed by private parties were not as such sufficient grounds to grant asylum. Since 2004 Moroccan women no longer needed permission from their father to marry and divorces had become more common in Morocco. The police had a special unit for investigating domestic violence and a shelter system was in place for women. It was nowadays possible for a woman to live alone in Morocco. The applicant had not shown any reason why she could not obtain protection from the Moroccan authorities if needed. Even though the applicant had taken part in student protests, she had not been arrested and her name was not known to the Moroccan authorities. It was not credible that she would be persecuted in Morocco for political reasons. Nor was it credible that she would be persecuted due to the fact that she was married to an Algerian man. As to the residence permit, the Service noted that the applicant’s adoption had not been registered in Finland. In any event, the applicant was an adult and could not be considered a family member of her adoptive mother.
The applicant appealed to the Administrative Court (hallinto-oikeus, förvaltningsdomstolen), requesting that the Immigration Service’s decision be quashed.
On 3 November 2010 a District Court (käräjäoikeus, tingsrätten) confirmed the applicant’s adoption in Finland. It found that the applicant’s aunt had taken care of her since she was four years old. Even when the aunt moved to Finland in 1997, she had been in close contact with the applicant. In 2000 the adoption had been registered in Morocco. The applicant’s adoption could be confirmed in Finland only when she had become an adult.
On 7 January 2011 the Administrative Court rejected the applicant’s appeal on the same grounds as the Immigration Service. This decision was served to the applicant on 27 January 2011.
By letter dated 17 February 2011 the applicant appealed further to the Supreme Administrative Court (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen) requesting a stay on expulsion, which was not granted.
On 22 February 2011 the applicant was detained with a view to preparing her removal.
On 24 February 2011 a District Court found, when deciding on the applicant’s detention, that the applicant’s state of health prevented her removal at that time but that the removal could be enforced when her condition allowed it. She was released from detention on the same date.
On 28 February 2011 the applicant was admitted to the closed ward of a psychiatric hospital due to psychotic depression. She was admitted at least until 3 March 2011.
On 11 March 2011 the police decided to detain the applicant again. However, this was not possible as the applicant was apparently still hospitalised.
On 13 March 2011 the applicant was admitted to a psychiatric hospital in Helsinki. She was diagnosed as severely depressed, psychotic and suicidal. She was apparently hospitalised until 27 May 2011.
On 16 March 2011 the applicant lodged an application with the Court, requesting that the removal to Morocco be stayed. On 17 March 2011 the Court indicated an interim measure under Rule 39 of the Rules of Court and held that the applicant should not be removed to Morocco in the light of her physical and mental condition. The Government was requested to submit to the Court independent medical evidence of the applicant’s fitness to travel prior to the implementation of any possible future attempt to remove her.
In April 2012 the Government informed the Court about the applicant’s situation. The applicant’s health had improved during the autumn and winter of 2011 but had deteriorated again in February 2012 when the police had asked for a new psychiatric evaluation. Since then the applicant had not been able to eat and had been suffering from severe sleeping problems. Her eating problems and suicidal tendencies were likely to lead again to hospitalisation.
On 11 June 2013 the Supreme Administrative Court refused the applicant leave to appeal.
According to Article 9, paragraph 4, of the Constitution of Finland (Suomen perustuslaki, Finlands grundlag; Act no. 731/1999), the right of foreigners to enter Finland and to remain in the country is regulated by an Act. A foreigner shall not be deported, extradited or returned to another country, if in consequence he or she is in danger of a death sentence, torture or other treatment violating human dignity.
Section 147 b of the Aliens Act (ulkomaalaislaki, utlänningslagen; Act no. 301/2004, as amended by Act no. 1214/2013) incorporates into the Finnish legal system the Council Decision 2004/573/EC of 29 April 2004 on the organisation of joint flights for removals from the territory of two or more Member States, of third-country nationals who are subjects of individual removal orders. The annex of the Decision contains common guidelines on security provisions for joint removals by air, including, inter alia, an obligation for the Member States to ensure that the returnees for whom they are responsible are in an appropriate state of health, which allows legally and factually for safe removal by air.