CASE OF PARENIUC v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA PARENIUC c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 17953/08)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

1 iulie 2014

Această hotărâre va rămâne definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi supusă redactării.

În cauza Pareniuc c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Josep Casadevall,

președinte,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Dragoljub Popović,

Luis López Guerra,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Santiago Quesada,

grefier al secțiunii,

Deliberând la 10 iunie 2014 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 17953/08) depusă la Curte la 11 martie 2008 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dna Vera Pareniuc („reclamanta”).

2.

Reclamanta a fost reprezentată de dl V. Nagacevschi, avocat în Chișinău. Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul său, L. Apostol.

3.

Reclamanta a invocat faptul că a fost victima unei înscenări în rezultatul căreia a săvârșit o infracțiune.

4.

La 24 mai 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

5.

Reclamanta s-a născut în 1955. Ea locuiește la Edineț. La data evenimentelor reclamanta deținea funcția de inspector fiscal în cadrul Inspectoratului Fiscal Edineț.

6.

La 17 februarie 2004, Z., care era proprietarul unui mic magazin, a depus o plângere penală împotriva reclamantei. El a declarat că la o dată nespecificată s-a prezentat la reclamantă cu scopul eliminării înregistrării aparatului său de casă și desființării magazinului. În urma comparării datelor din memoria aparatului de casă cu cele din registrul aferent, ea a constatat o diferență de cifre și i-a spus că riscă o amendă. Potrivit lui Z., reclamanta i-a sugerat că problema poate fi rezolvată dacă acceptă să-i plătească suma de bani pe care o va scrie pe o hârtie. Z. a înțeles că ea cere mită.

7.

La 17 februarie 2004, poliția a organizat o operațiune sub acoperire. Z. a purtat un microfon ascuns și a fost instruit să se întâlnească cu reclamanta în birou și să-i dea bancnotele marcate cu un praf special.

8.

Potrivit transcrierii conversației între Z. și reclamantă în timpul operațiunii poliției, Z. i-a mulțumit reclamantei pentru ajutor și i-a oferit o plată, dar reclamanta a refuzat să o primească. El a insistat și a întrebat-o „Câți?”, la care ea a răspuns „Nimic”. Z a continuat să insiste și i-a spus „Nu vreau să vă faceți griji. Ce sumă?” Reclamanta nu a răspuns. Z. a insistat: „O sută, două sute?”, dar reclamanta a refuzat din nou. Apoi Z. a zis: „Cel puțin 50, vă rog”. Reclamanta a cedat spunând „Cum doriți”. Z. a spus „Dacă e cum doresc eu, atunci încă cel puțin 50”. Reclamanta a spus „Un tablou ar fi frumos”. Z. a întrebat „Ce tablou?” Restul conversației nu este clar deoarece doar cuvintele lui Z. au fost înregistrate în transcriere, iar în dreptul reclamantei nu figurează nimic. Potrivit declarațiilor lui Z., reclamanta a acceptat în final banii pe care i-a oferit pentru a cumpăra un tablou.

9.

Imediat după aceasta, colaboratorii poliției au intrat și au reținut-o pe reclamantă. Ei au găsit în buzunarul paltonului care era agățat în cuierul din biroul de alături 200 lei (MDL) (echivalentul a aproximativ 11 euro (EUR)) marcați cu praf special.

10.

Ea a declarat în fața poliției că la 13 februarie 2004, Z. s-a prezentat în biroul ei pentru a șterge înregistrarea aparatul său de casă. Ea a notat că ultima intrare în memoria aparatului de casă nu a fost reflectată în registrul contabil și l-a ajutat să rezolve problema cu ajutorul unui tehnician pe care l-a rugat să șteargă din memoria aparatului ultima intrare. La 13 februarie 2004, Z. s-a prezentat în biroul ei și s-a oferit să-i plătească pentru ajutor. Ea a refuzat, dar el a insistat, iar ea până la urmă a fost de acord să accepte de la el un tablou în biroul ei. După ce a părăsit biroul, ea a văzut că el lăsase pe masa ei 200 MDL și a fugit după el să-i întoarcă banii, însă, nu l-a mai găsit. Ea s-a întors în birou și l-a sunat pe mobil, iar în acel moment în birou au intrat polițiștii și au reținut-o. Ulterior, ea și-a modificat declarațiile cum că după ce a refuzat să primească bani de la Z., după ce a ieșit din birou, Z. i-a pus banii în buzunarul de la paltonul care era agățat într-un cuier în biroul de alături. În plus, ea a susținut că poliția a pus la punct o înscenare.

11.

Potrivit declarațiilor lui Z. în fața poliției, el avea o problemă de contabilitate deoarece uitase să reflecte în registrul contabil ultima intrare în aparatul de casă. Z. i-a spus reclamantei că este gată să-i plătească pentru a-l ajuta, la care ea a răspuns că se teme să accepte plata deoarece mai înainte fusese bănuită că ia mită. Totuși, ea a acceptat să-l ajute. Z. a lăsat aparatul de casă la ea și problema a fost rezolvată de un tehnician. La 17 februarie 2004, Z. a depus o plângere la poliție, iar aceasta a organizat o operațiune sub acoperire. El s-a prezentat în biroul reclamantei cu un microfon ascuns și i-a oferit banii. La început, ea a respins propunerea, dar ulterior a acceptat să primească un tablou în noul ei birou. Z. i-a pus 200 MDL pe masă, dar ea i-a dat înapoi 100 MDL. Ea a luat banii și l-a rugat să meargă cu ea la magazin să cumpere tabloul. Însă, el a refuzat pe motiv că este ocupat și a părăsit biroul. Ulterior, Z. și-a modificat declarațiile, spunând că i-a lăsat banii în buzunarul de la paltonul reclamantei care era agățat în biroul de alături și că nu știa dacă ea știa că el a lăsat banii acolo sau nu.

12.

La acuzația de luare de mită împotriva reclamantei au fost adăugate alte patru capete de acuzare de luare de mită care ar fi avut loc între 1999 și 2003. Și acestea se bazau doar pe declarațiile presupuselor victime luate după organizarea operațiunii sub acoperire din 17 februarie 2004.

13.

La 28 ianuarie 2005, procurorul care conducea urmărirea penală a declarat într-un interviu acordat unui ziar că reclamanta a acceptat să ia mita.

14.

În timpul procesului penal, reclamanta a susținut că ea a fost victima unei înscenări din partea poliției.

15.

La 9 martie 2005, Judecătoria Edineț a găsit-o vinovată pe reclamantă de luare de mită în ceea ce privește incidentul din 17 februarie 2004 și a condamnat-o la o pedeapsă cu amenda în valoare de 300 EUR. Instanța de judecată a constatat că Z. s-a prezentat în biroul ei și i-a pus bani în buzunarul paltonului care era agățat într-un cuier ca plată pentru serviciul legat de aparatul de casă. Instanța nu a examinat argumentul reclamantei că a fost victima unei înscenări. Totodată, instanța de judecată a achitat-o în privința celorlalte capete de acuzare de luare de mită, constatând că declarațiile incriminatorii sunt neîntemeiate și/sau au fost obținute sub presiune de către organele de urmărire penală.

16.

Reclamanta a declarat apel, susținând că a fost victima unei înscenări. De asemenea, ea susținut că transcrierea conversației dintre ea și Z. a fost falsificată, deoarece ultima parte a înregistrării în care Z. i-a spus unui polițist că a plasat banii nu apare în înregistrare. Procurorul a declarat apel, susținând că pedeapsa este prea blândă.

17.

La 1 iulie 2005, Curtea de Apel Bălți a respins apelul reclamantei fără a examina argumentul privind înscenarea. Totodată, instanța a admis apelul procuraturii și a schimbat pedeapsa în amendă în sumă de 1 200 EUR și trei ani de închisoare cu suspendare.

18.

Reclamanta a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție, invocând faptul că a fost victima unei înscenări.

19.

La 6 decembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantei. La 3 aprilie 2006, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare declarat de reclamantă, constatând că nu a fost organizată nicio confruntare în timpul procedurii între reclamantă și Z. Prin urmare, ea a casat deciziile Curții Supreme de Justiție din 6 decembrie 2006 și a Curții de Apel Bălți din 1 iulie 2005 și a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Bălți.

20.

La 20 septembrie 2006, Curtea de Apel Bălți a admis apelul reclamantei împotriva hotărârii Judecătoriei Edineț din 9 martie 2005 și a achitat-o pe motiv că declarațiile lui Z. nu sunt concordante și că nu există probe în sprijinul acuzației că ea știa că el i-a pus banii în palton. Instanța a făcut trimitere la transcrierea conversației între Z. și reclamantă și a constatat că Z. s-a comportat ca un agent provocator.

21.

La 16 ianuarie 2007, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul procurorului, a casat decizia Curții de Apel Bălți din 20 septembrie 2006 și a dispus rejudecarea apelurilor împotriva hotărârii din 9 martie 2005.

22.

La 21 martie 2007, Curtea de Apel Bălți a respins apelul reclamantei împotriva hotărârii din 9 martie 2005 și a admis apelul procurorului. Instanța a considerat că probele indică vinovăția reclamantei „chiar dacă ea a fost provocată de către Z.” În special, instanța a respins argumentul reclamantei că ea a nu a știut că Z. i-a pus bani în buzunarul paltonului, bazându-se pe faptul că pe mâinile ei au fost găsite urme de substanță pentru marcaj. Instanța a aplicat o pedeapsă cu amenda de 1 200 EUR și închisoare pe trei ani cu suspendare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în cadrul Inspectoratului Fiscal pe o perioadă de trei ani.

23.

Reclamanta a declara recurs ordinar, invocând faptul că Z. a acționat ca un agent provocator și că ea a fost victima unei înscenări. De asemenea, ea a susținut faptul că transcrierea conversației sale cu Z. a fost falsificată, și că, având în vedere că înregistrarea originală lipsește, condamnarea ei nu se poate baza pe aceasta.

24.

La 12 septembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantei fără a se expune asupra argumentului că a fost victima unei înscenări.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

25.

Anterior anului 2012 Codul de procedură penală al Republicii Moldova nu a interzis utilizarea probelor obținute prin înscenare sau provocare.

26.

Articolul 330 „Îmbogățire ilicită” al Codului penal pe baza căruia a fost condamnată reclamanta prevede o pedeapsă cu amenda de 7000 MDL sau închisoarea de până la 7 ani.

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI

27.

Reclamanta s-a plâns de faptul că a fost provocată să săvârșească infracțiunea de luare de mită și că instanțele de judecată naționale nu și-au motivat suficient hotărârilor pronunțate. De asemenea, ea a reclamant încălcarea dreptului la prezumția nevinovăției în rezultatul declarației procurorului care conducea urmărirea penală, potrivit căreia ea a luat mită. Ea a invocat articolul 6 al Convenției, care prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea ... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra ... temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.”

A.

Admisibilitatea

28.

Curtea notează că prezenta plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Prin urmare, ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă pe alte temeiuri. Așadar, ea trebuie declarată admisibilă.

B.

În fond

1.

Argumentele părților

29.

Reclamanta a susținut că a fost victima unei înscenări organizate de poliție și că Z. a acționat conform instrucțiunilor primite de la ei. Z. nu s-a limitat doar să observe activitatea infracțională într-un mod pasiv, ci a exercitat influență directă asupra ei pentru a o provoca să săvârșească infracțiunea. Transcrierea conversației dintre ea și Z. a dovedit că el a provocat-o. În schimb, transcrierea nu a demonstrat că reclamanta a acceptat banii oferiți de Z.

30.

Reclamanta a susținut în continuare că ea a invocat în fața instanțelor de judecată naționale faptul că a fost victima unei înscenări, însă acestea nu au examinat argumentele sale. Doar Curtea de Apel Bălți a ținut cont de argumentul său în decizia din 20 septembrie 2006 constatând că ea a fost provocată să comită infracțiunea imputată. Însă, această decizie a fost casată ulterior.

31.

În cele din urmă, reclamanta a susținut că instanțele de judecată nu au examinat argumentele sale și au pronunțat hotărâri judecătorești nemotivate.

32.

Guvernul a contestat faptul că reclamanta a fost victima unei înscenări și a susținut că ea nu a probat aceste argumente nici în fața instanțelor de judecată naționale, nici în fața Curții. În opinia Guvernului, reclamanta nu și-a motivat corespunzător argumentele. Ea doar a declarat că a fost provocată de Z., dar nu a dat detalii. În rezultat, instanțele de judecată naționale nu au fost obligate să examineze argumentele sale. În plus, ele au examinat toate argumentele importante formulate de reclamantă în apărarea sa.

2.

Motivarea Curții

33.

Curtea reiterează că, de principiu, admisibilitatea și evaluarea probelor se supune reglementărilor din legislația națională și a aprecierii de către instanțele de judecată naționale (a se vedea

Van Mechelen și alții c. Olandei

, 23 aprilie 1997, § 50,

Culegere de rapoarte și decizii

1997-III). Totodată, admiterea unor probe poate duce la un proces inechitabil. Astfel de probe pot fi cele obținute în rezultatul aplicării relelor tratamente cu scopul de a extrage o recunoaștere (a se vedea

Jalloh c. Germaniei

[GC], nr. 54810/00, § 99, ECHR 2006

‑

IX) sau prin provocare sau înscenare din partea poliției (a se vedea

Teixeira de Castro c. Portugaliei

,

9

iunie 1998,

Culegere,

§ 38, 1998-IV).

34.

În ceea ce ține de provocare din partea poliției, Curtea a statuat în

Teixeira de Castro

(citată mai sus) că dreptul la un proces echitabil este încălcat în cazul în care polițiștii depășesc limitele unei investigații pasive a acțiunilor infracționale ale unui suspect și exercită o influență, cum ar fi provocarea la săvârșirea unei infracțiuni, care, altfel nu ar fi fost comisă. În

Vanyan c. Rusiei

(nr. 53203/99, §§ 45-50, 15

decembrie 2005) Curtea a mers mai departe și a observat că problema înscenării sau a provocării poate fi pusă în discuție chiar și în situațiile în care operațiunea relevantă a fost dusă la îndeplinire de o persoană privată care a acționat în calitate de agent sub acoperire, în timp ce aceasta a fost de fapt organizată și supravegheată de către poliție.

35.

Având în vedere importanța principiilor de mai sus, Curtea a hotărât în cauza

Ramanauskas c. Lituaniei

([GC], nr. 74420/01, § 60, ECHR 2008) că în cazul în care bănuitul susține că a fost provocat să săvârșească o infracțiune, instanțele de judecată trebuie să examineze minuțios materialele din dosarul penal, deoarece pentru a îndeplini cerința unui proces echitabil în sensul articolului 6 § 1 al Convenției, toate probele obținute în rezultatul înscenării trebuie excluse, în special când operațiunea poliției nu s-a bazat pe un temei legal suficient sau pe măsuri de protecție adecvate.

36.

În cele din urmă, dacă informația prezentată de autoritățile de anchetă nu permit Curții să concluzioneze că reclamantul a fost provocat de poliție, este esențial ca Curtea să examineze procedura în care a fost apreciat argumentul referitor la provocare pentru a se asigura că au fost respectate adecvat drepturile apărării, în special cele aferente principiului contradictorialității și a egalității armelor (a se vedea

Edwards și Lewis c. Marii Britanii

[GC], nr. 39647/98 și 40461/98, §§ 46-48, ECHR 2004

‑

X). Pentru alte principii de ordin general privind problema înscenării, a se vedea

Bannikova c.

Rusiei

(nr.

18757/06, §§ 33-65, 4 noiembrie 2010).

37.

În speță, Curtea notează că reclamanta a fost condamnată pe baza probelor obținute în cursul operațiunii sub acoperire din 17 februarie 2004, când Z., care avea un microfon ascuns, i-a dat bani.

38.

Din materialele dosarului nu reiese că autoritățile au avut cunoștință sau vreo probă obiectivă că reclamanta a mai fost implicată în luare de mită anterior datei de 17 februarie 2004. Este adevărat că la acuzația împotriva reclamantei au mai fost adăugate alte capete de acuzare de luare de mită (a se vedea paragraful 12 de mai sus); însă, în materialele dosarului nu există indicii, și nici Guvernul nu a invocat că informația sau probele referitoare la celelalte incidente au fost obținute de către poliție înainte de începerea urmăririi penale împotriva reclamantei.

39.

În plângerea din 17 februarie 2004 depusă la poliție, Z. a susținut că reclamanta i-a cerut o anumită sumă de bani. Însă, transcrierea discuției dintre ei indică contrariul. Z. a întrebat-o pe reclamantă câți bani să-i dea, iar după ce aceasta a refuzat în mod clar de câteva ori, el a insistat să-i dea bani până ea a cedat (a se vedea paragraful 8 de mai sus). În opinia Curții, acest lucru demonstrează clar că reclamanta a fost supusă unei acțiuni de convingere și provocare flagrante de a se angaja în activitatea infracțională de care a fost condamnată. Lipsesc indiciile că infracțiunea ar fi fost comisă în lipsa unor astfel de intervenții.

40.

Așadar, Curtea notează că pe parcursul procesului penal reclamanta a susținut că a fost victima unei înscenări din partea poliției. Guvernul a susținut că ea nu a formulat plângerea sa într-un mod suficient de explicit, însă, Curtea nu împărtășește același punct de vedere. Reclamanta a formulat clar argumentul că a fost provocată, iar unele instanțe de judecată chiar au examinat acest argument. Curtea de Apel Bălți a achitat-o pe reclamantă prin decizia din 20 septembrie 2006 pe motiv că a fost provocată, în timp ce în decizia din 21 martie 2007, aceeași instanță a considerat drept irelevant argumentul invocat de reclamantă (a se vedea paragrafele 20 și 22 de mai sus). Curtea Supremă de Justiție a ales să nu examineze argumentul invocat de reclamantă în apărarea sa.

41.

În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că procesul penal împotriva reclamantei nu a fost echitabil, contrar articolului 6 § 1. Ea nu consideră necesar să examineze dacă alte aspecte ale procesului au respectat această dispoziție.

42.

Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției.

II.

CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

43.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă”.

A.

Prejudiciul

44.

Reclamanta a pretins 15 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a angoasei și umilinței de a fi condamnată ilegal pentru o infracțiune pe care nu a săvârșit-o.

45.

Guvernul nu a fost de acord și a solicitat Curții să respingă pretenția ca neîntemeiată.

46.

Curtea consideră că reclamanta trebuie să fi suferit un anumit nivel de stres și frustrare ca urmare a încălcării dreptului său la un proces echitabil. Făcând o evaluare echitabilă, Curtea acordă reclamantei 3 500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B.

Costuri și cheltuieli

47.

Reclamanta a solicitat 2 440 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții și a depus un pontaj.

48.

Guvernul a contestat suma, argumentând că este excesivă și neîntemeiată.

49.

Curtea admite integral pretenția reclamantei.

C .

Dobânda de întârziere

50.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda să fie calculată în dependență de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției în ceea ce privește plângerea referitoare la provocare;

3.

Hotărăște

că nu este necesară examinarea plângerii formulate în temeiul articolului 6 al Convenției;

4.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, următoarele sume care să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

(i)

3 500 EUR

(trei mii cinci sute de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de prejudiciu moral;

(iii) 2 440 EUR

(două mii patru sute patruzeci de euro), plus orice taxă care poate fi percepută, cu titlu de costuri și cheltuieli;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

5.

Respinge

restul pretențiilor reclamantei cu titlu de satisfacția echitabilă.

Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 1 iulie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte