Axel Springer AG împotriva Germaniei (nr. 2)

Societatea reclamantă este o companie publică limitată cu sediul social în Hamburg. Printre alte activități, este editorul ziarului de masă Bild.

În seara 22 mai 2005, după ce partidul său (Partitul social-democrat (PDS)) a suferit o înfrângere a alegerilor grele în Țara Rhinului de Nord-Westfalia, Cancelarul Federal Gerhard Schröder, care a fost în calitate de șef al Guvernului Federal din 1998, a anunțat că alegerile parlamentare vor fi aduse în toamna anului 2005 de la data programată în septembrie 2006. Deoarece alegerile anticipate nu au putut fi desfășurate până când Bundestag (Parlamentul Federal german) nu a fost dizolvat – un proces care ar putea avea loc doar prin ordinea Președintelui Federal al Germaniei, după învins o moțiune de încredere în Cancelarul Federal – Cancelarul Schröder a anunțat un vot de încredere la 1 iulie 2005 și l-a pierdut, cu 148 dintre cei 304 de membri ai parlamentului din partea partidelor care își compun abține guvernul, așa cum a cerut Cancelarul.

La 21 iulie 2005, președintele federal Horst Köhler a dizolvat Bundestag. Această modalitate de a asigura dizolvarea Parlamentului a provocat discuții în public și în rândul membrilor parlamentului și a fost, de asemenea, obiectul apelurilor la Curtea Constituțională Federală, care, cu majoritate, le-a respins și a decis că procedura contestată este în conformitate cu Legea de bază (a se vedea, în special, decizia din 25 august 2005, nr. 2 BvE 4/05 și 7/05). Alegerile au avut loc la 18 septembrie 2005. Niciunul dintre principalele partide politice nu a apărut victorios cu o majoritate suficientă, dar partidele care formează guvernul de la Schröder (PDS și Verzi) și-au pierdut majoritatea. Apoi, partidele conservatoare (CDU și CSU) și SPD au convenit să formeze o coaliție condusă de dna Angela Merkel, candidată la CDU și CSU.

La 22 noiembrie 2005, dl Schröder a părăsit biroul și dna Merkel a fost ales ca noul Cancelar Federal. La 9 decembrie 2005, la o ceremonie de semnificare a începerii lucrărilor cu privire la gazoducta din Marea Baltică („Ostseepipeline”), s-a anunțat că dl Schröder a fost desemnat președintele consiliului de supraveghere al consorțiului german-russ NEGP (Konsortium Nordeuropäische Gaspipeline). Scopul consorțiului, care a avut sediul social în Elveția și a fost controlat de compania rusă Gazprom, a fost de a construi un gazoduct pentru a furniza gaze în Europa de Vest. Hotărârea privind principiul construirei conductei a fost semnat la 11 aprilie 2005 de compania germană BASF și Gazprom în prezența dlui Schröder și a președintelui rus Vladimir Putin.

Semnarea contractului în sine, inițial planificată pentru jumătatea lunii octombrie la un summit energetic de la Moscova, s-a desfășurat la 8 septembrie 2005 – din nou în prezența dlui Schröder și a dlui Putin – cu zece zile înainte de alegerile anticipate. 10. În ziua anunțării, un membru al personalului editorial al Bild a încercat să contacteze vice-vozul guvernului, S. (care a continuat să ocupe acest post în cadrul noului guvern), pentru informații cu privire la acest subiect, dar nu a primit niciun răspuns. În ziua următoare, el a făcut o încercare suplimentară, ceea ce a fost, de asemenea, eșuat. După o a treia cerere mai târziu în acea zi, purtătorul de cuvânt a informat jurnalistul că dl Schröder nu a avut nimic de adăugat la declarația sa din 9 decembrie 2005, în care el a arătat dorința de a accepta o ofertă de la partenerii consorțiului de a lua o poziție în consiliul său de supraveghere.

11. Duminică 11 decembrie 2005, un jurnalist Bild a numit vicepreședintele grupului parlamentar al Partidului Liber Democrat (FDP), Carl-Ludwig Thiele. 12. Într-o declarație jurată din 14 decembrie 2005, jurnalistul a afirmat că dl Thiele se întreba dacă cancelarul Schröder a vorbit deja cu rușii despre o poziție profitabilă înainte de a apela la alegerile inițiale din mai 2005. Când jurnalistul a întrebat ce a vrut să spună, dl Thiele a răspuns: „Gambitul alegerilor anticipate trebuie să fie văzut acum într-o nouă lumină”. Jurnalistul a întrebat apoi dl Thiele dacă el a vrut să spună că dl Schröder ar fi declanșat alegerile proaspete pe baza promisiunilor din Rusia. Dl Thiele a răspuns: „Acesta este o întrebare pe care trebuie să o întrebăm”.

El a adăugat că, din propria sa experiență în politică, o chestiune care implică o astfel de schimbare importantă în activitate personală trebuie să fi fost rezolvată cu mult înainte de mai. Apoi, el a pus două întrebări suplimentare: „A vrut Schröder să demisioneze pentru că i s - a oferit poziții lucrative? Are motive personale să decidă să apeleze la alegerile anticipate într-o situație disperată din punct de vedere politic?” Potrivit declarației, dl Thiele a fost de acord că comentariile sale să fie citate. La 14 decembrie 2005, jurnalistul l-a chemat din nou pe dl Thiele și l-a întrebat dacă, având în vedere avertismentul (Abmahnung) pe care dl Schröder l-a eliberat lui Bild, el a susținut totuși observațiile sale; dl Thiele a confirmat că a făcut-o.

13. În ediția sa din 12 decembrie 2005 Bild a publicat un articol de primă pagină cu titlul: „Ce câștigă cu adevărat din proiectul de conductă? Schröder trebuie să-și dezvăluie salariul rus.” La pagina 2 din ziar, în titlul „Salarul rus – va câștiga Schröder mai mult de un milion pe an?” articolul a citit după cum urmează: „fostul Chancellor și gazul rus: există tot mai multă indignare între toate partidele politice. Pentru Schröder este de a conduce consiliul de supraveghere a unei afaceri care urmăresc să construiască un gazoduct de patru miliarde de euro prin Marea Baltică din Rusia în Germania. În timp ce a fost Cancelar, el a împins acest proiect în ciuda rezistenței considerabile. Prim-ministrul Saxoniei, Christian Wulff (CDU) a solicitat lui Schröder să acționeze, fie prin respingerea președinției consorțiului NEGP de supraveghere, fie prin dezvăluirea tuturor veniturilor sale din slujba sa rusă!

Wulff a declarat lui Bild: „În timpul comportamentului său, Gerhard Schröder a deteriorat grav reputația politicii în Germania. Schröder trebuie să renunțe la slujba președintelui consiliului de supraveghere, deoarece în caz contrar acest lucru ar putea crea impresia că este o recompensă pentru promovarea conductei.” Politicianul a adăugat: „Dacă Schröder își acceptă totuși numirea la consiliul de supraveghere, trebuie să dezvăluie ceea ce este plătit. Aceasta este o cerință în temeiul reglementărilor privind divulgarea [revenuelor], care a fost întărită de guvernul Schröder în acest an. Faptul că compania de conducte are sediul său în Elveția nu este motiv pentru fostul Cancelar Federal să nu respecte aceste reguli.” Insiders consideră că Schröder este buzunar peste un milion de dolari pe an pentru slujba de gaz.

De exemplu, cinci membri ai consiliului de supraveghere al companiei rusești Northgas, filiala Gazprom, au primit plăți cu un total de șapte milioane de dolari. Faptul că Schröder intră în afacerea comună german-rusă atât de curând după ce a părăsit Guvernul a fost întâlnit cu incredulitate în toate partidele politice. O chestiune deosebit de delicată este faptul că, la 11 aprilie, gigantul energetic rus Gazprom și compania germană BASF au semnat un memorandum în Hanover pentru exploatarea comună a unui câmp de gaz rus, în prezența lui Schröder și a șefului statului rus Vladimir Putin. După semnarea, cei doi lideri guvernamentali au rămas treziți în timp ce beau vin roșu împreună. Schröder a fost recrutare la compania multinațională de gaz deja discutat atunci – șase săptămâni înainte de a alegerile anticipate?

Vicepreședintele grupului parlamentar FDP, Carl-Ludwig Thiele, a spus: “Asta este o întrebare pe care trebuie să o punem!” Thiele are o suspiciune monstruoasă: „A vrut Schröder să demisioneze pentru că a fost oferit poziții lucrative? El a avut motive personale pentru a decide alegerile anticipate într-o situație disperată din punct de vedere politic? “Gambitul alegerilor anticipate ar trebui „acum să fie văzut într-o nouă lumină”, a adăugat el. Peter Ramsauer, președintele grupului parlamentar al CSU din Bundestag, a spus: „Nu faceți o afacere ca aceasta peste noapte, iar Gerhard Schröder a fost încă Cancelar în urmă cu trei săptămâni.

El ar trebui să pună acum cărțile pe masă și să spună dacă aceste acorduri au fost deja atinse în timp ce el a fost în funcție.” Vicepreședintele grupului parlamentar al CDU, Wolfgang Bosbach, a adăugat: „Schröder ar trebui să spună în cele din urmă ce se petrece (fost ist Sache)!” Portavoarul afacerilor economice pentru grupul parlamentar al Verzilor, Matthias Berninger, a declarat: „Schröder trebuie să asigure acum o transparență maximă și să-și divulge contractul și remunerația.” 14. Articolul de la pagina 2 a fost însoțit de o fotografie a dlui Schröder care purta o chapka pe capul său. Mai jos a existat un articol scurt care a afirmat că consorțiul NEGP a fost condus de un fost major din Ministerul de Securitate de Stat al fostei Republici Democrate Germane, care a fost un prieten al dlui Putin.

15. Nominarea dlui Schröder ca președinte al consiliului de supraveghere a dat naștere dezbaterii publice și a fost raportată în mass-media și discutată în Parlamentul german, în special la 15 decembrie 2005. 50/2005) la 12 decembrie 2005 a declarat că un jurnalist din revista a contactat guvernul Schröder în august 2005 pentru a afla dacă indicațiile din Moscova că Gazprom pregătește un post pentru dl Schröder sunt adevărate. Portavoastra guvernului a declarat că acest lucru este absurd și a refuzat existența oricărei astfel de oferte. 17. În aprilie 2006 a apărut că, la sfârșitul lunii octombrie 2005, în timp ce afacerile guvernamentale au fost încă desfășurate pe o bază intermediară de către guvernul de origine, în așteptarea alegerii dnei Merkel în calitate de Cancelar, s-au semnat garanții prin care guvernul german a convenit să subscrie un împrumut de un miliard de euro de la două bănci germane în favoarea Gazprom și a unei părți a conductei.

Dl Schröder a declarat că nu știa semnarea garanțiilor, iar Gazprom a declarat că nu se folosea de acestea. 18. La o dată neespecificată în 2006 Gerhard Schröder a căutat o injuncție la Curtea Regională de la Hamburg interzicând orice nouă publicare a următoarei treceri a articolului: „Thiele are o suspiciune monstruoasă: „A vrut Schröder să demisioneze pentru că a fost oferit poziții lucrative? A avut motive personale să decidă alegerile anticipate într-o situație disperată din punct de vedere politic?” 19. Într-o hotărâre din 24 iunie 2005, Curtea Regională a acordat injuncția, susținând în special că citarea în cauză nu este nici o afirmație de fapt, nici o hotărâre de valoare, ci doar o speculație sub formă de întrebări, ale căror legalitate a fost o chestiune de evaluare în funcție de principiile stabilite pentru raportarea suspiciunilor (Verdachtsberichterstattung).

Potrivit acestor criterii, instanțele au trebuit să evalueze dacă raportul neprevăzut se referă la o chestiune de interes public, dacă există o bază de fapt suficientă pentru speculații, dacă ziarul a fost suficient de diligent în realizarea cercetării sale și în deciderea publicării raportului, și dacă natura raportului a arătat suficient de clar că ceea ce era raportat este speculația și că realitatea factuală ar putea fi diferită. Curtea regională a susținut că publicarea trecerii în cauză în cazul anterior nu a îndeplinit aceste criterii în măsura în care societatea reclamantă nu a încercat să obțină opinia dlui Schröder cu privire la această chestiune înainte și nu a stabilit o bază de fapt suficientă pentru a justifica publicarea trecerii în cauză.

20. În hotărârea din 8 aprilie 2008, Curtea de Apel din Hamburg a susținut hotărârea Curții regionale. Acesta a susținut că publicarea citației care au ofensat a încălcat art. 823 § 1 din Codul Civil, coroborat cu art. 1004 § 1 (în analogie) din Codul Civil și dreptul la protecția drepturilor de personalitate (Allgemines Persönlichkeitsrecht – a se vedea „Legea și practicile interne relevante”), deoarece a sugerat cititorilor ziarului că cancelierul Schröder a luat decizia de a desfășura alegeri parlamentare anticipate pe baza unor considerații private motivate de interesul său. Curtea de Apel a considerat inutil să se determine dacă citarea în cauză constituie o întrebare autentică (deschisă) sau o afirmație de fapt sub forma unei întrebări, deoarece societatea reclamantă a transmis o suspiciune care ar fi putut fi formulată și ca o întrebare.

Curtea regională a fost, prin urmare, corectă în aplicarea criteriilor de raportare a suspiciunilor. 21. Curtea de Apel a observat că raportul publicat de societatea reclamantă nu doar reproducea ceea ce a spus dl Thiele, ci citarea a făcut parte dintr-un articol semnificativ mai lung, care vroia să conducă cititorii într-o anumită direcție. Acesta a subliniat, de asemenea, că articolul a început spunând că dl Schröder și președintele rus Putin s-au întâlnit în aprilie 2005, și a întrebat apoi dacă activitățile cancelierului Schröder în numele Gazprom au fost discutate în această ocazie. În opinia instanței, acest lucru a încurajat cititorii să creadă că a fost posibil ca dl Schröder să ia un post privat și că a folosit înfrângerea alegerilor din Renania de Nord-Vestfalia ca pretext pentru declanșarea unei serii de evenimente care ar conduce la părăsirea biroului său ca Cancelar.

Acesta a adăugat că această linie de gândire a fost susținută de cele două întrebări din citarea în ediție și de utilizarea frazelor “alegerile anticipate gambit” și “trebuie să fie văzute acum într-o nouă lumină”. 22. Curtea de Apel a observat că principiile de raportare a suspiciunilor aplicate în cazul de față, deși raportul în cauză nu conținea nici o suspiciune că dl Schröder a comis o infracțiune penală. Ceea ce a fost decisiv în opinia instanței este că societatea reclamantă a transmis o suspiciune care presupune o acuzație gravă și dăunătoare împotriva fostului Cancelar. Articolul a sugerat că a înșelat publicul în general și electoratul cu privire la motivele adevărate ale hotărârii sale de a convoca alegerile anticipate și că și-a dat prioritate intereselor financiare față de binele comun, pe care trebuie să-l servească ca Cancelar Federal.

Curtea de Apel a considerat că aceasta a fost una dintre cele mai grave acuzații care ar putea fi echilibrate împotriva unei persoane care au deținut anterior unul dintre cele mai înalte sedii de stat. În opinia sa, citarea în cauză a confirmat gravitatea acuzării prin folosirea frazei de „subspecție monstruoasă”. 23. Curtea de Apel a adăugat că societatea reclamantă nu a avut în mod corespunzător respectul principiilor stabilite pentru raportarea suspiciunilor. Potrivit acestor principii, orice astfel de rapoarte a trebuit să se ocupe de o chestiune de interes public justificabil, să aibă o bază de fapt minimă, să stabilească faptele obiectiv, indicând atât circumstanțele care susțin suspiciunile, cât și cele care pledează în favoarea persoanei suspectate, să fie publicate, în principiu, după obținerea de observații cu privire la acuzațiile de la persoana în cauză și să fie rezultatul cercetării care îndeplinesc cerințele de rigor jurnalistic.

24. Aplicarea acestor principii la cazul de față, Curtea de Apel a remarcat în primul rând că subiectul raportului este în interesul public și a acceptat, de asemenea, că există suficiente materiale pentru a justifica raportarea suspiciunilor în cauză.

În acest sens, aceasta a recapitulat secvența evenimentelor care constituie contextul articolului, și anume că dl Schröder a exprimat sprijinul pentru proiectul de conductă în calitate de Cancelar, că a întâlnit-o pe Președintele Putin la semnarea declarației din 11 aprilie 2005 de două întreprinderi din sectorul privat rus și german, că a decis să desfășoare alegeri anticipate într-un moment în care partidul său politic a fost în dificultate după înfrângerea alegerilor în Renania de Nord-Vestfalia, că a declanșat un proces care a dus la renunțarea biroului cancelierului și că, potrivit Curții de Apel, s-a constatat că, între data alegerilor anticipate și ultima sa zi ca Cancelar, dl Schröder a obținut un post foarte bine plătit într-un consorținut controlat de Gazprom.

25. Curtea de Apel a adăugat că este în special legitim să se întrebe cum dl Schröder ar fi putut asigura acest post, deoarece evenimentele în cauză aparțin unui domeniu de importanță fundamentală în formarea opiniei publice, subliniind că cerințele de evaluare a legitimității unui astfel de raport nu ar trebui să fie prea stricte. În caz contrar, a existat riscul ca mass-media să se limiteze la comentarea asupra comportamentului politicienilor numai atunci când există dovezi substanțiale care coroborează suspiciunile ridicate. Cu toate acestea, o astfel de restricție nu este acceptabilă în acest domeniu. Curtea de Apel a remarcat că oricine care atrage atenția publică, cum ar fi politicienii, trebuie să accepte că pragul de depășire al cărui comportament ar putea fi investigat de către mass-media este mai mic decât cel aplicabil nimănui care nu este în domeniu public.

26. Curtea de Apel a adăugat că publicarea impugnată nu avea obiectivitate și echilibru. Acesta a subliniat că versiunea evenimentelor prezentată într-un raport nu ar trebui să constituie o prejudecare (Vorverurteilung) a persoanei în cauză. Acest lucru nu a fost doar cazul în care raportul a dat impresia că persoana a făcut, de fapt, ceea ce era suspectat de a face, ci și atunci când un raport a fost în mod intenționat prejudecat și distorsionat faptele în scopuri sensaționaliste, fără a lua în considerare circumstanțele care militează în favoarea persoanei în cauză. În opinia Curții de Apel, aceasta a fost ceea ce s-a întâmplat în cazul raportului în cauză, deoarece nu a menționat nici un factor care să pună în îndoială acuzațiile formulate, dar s-a referit numai la circumstanțe care corroborau suspiciunile, care, într-o anumită măsură, sunt concentrate în cadrul citației ofensive.

27. În acest sens, Curtea de Apel a observat că raportul nu menționa că înfrângerea alegerilor din mai în Renania de Nord-Vestfalia a slăbit în mod considerabil autoritatea majorității guvernamentale la nivel federal și ar fi putut constitui un motiv valabil pentru a cere electoratului, prin intermediul alegerilor anticipate, dacă acesta a susținut încă această majoritate. De asemenea, raportul nu a menționat nicăieri că Cancelarul Schröder nu a adoptat o atitudine de demisie, ci mai degrabă a fost activ și combativ pe parcursul campaniei electorale. În sfârșit, Curtea de Apel a constatat că la data publicării articolului nu existau informații de la nimeni apropiat de dl Schröder pentru a sugera că a fondat decizia sa de a apela la alegeri anticipate pe motive false (sachfremd).

28. Curtea de Apel a adăugat că societatea reclamantă nu a avut nicio bază pentru a susține că aceste circumstanțe sunt atât de bine cunoscute de cititorii că nu este necesar să le reitereze în raport, deoarece întregul articol a încercat să sugereze cititorilor că nu există circumstanțe care să pună în îndoială faptele prezentate. În mod similar, faptul că subiectul raportului a fost de interes public considerabil nu a putut scuti societatea reclamantă de datoria sa de a prezenta un cont echilibrat al faptelor. În acest sens, Curtea de Apel a subliniat faptul că societatea reclamantă nu a fost împiedicată să critice dl Schröder. Cu toate acestea, având în vedere acuzația extrem de gravă care a fost formulată, s-ar fi putut aștepta să indică faptul că faptele încă nu au fost stabilite.

29. Curtea de Apel a reținut, în sfârșit, că societatea reclamantă nu a efectuat suficiente cercetări înainte de a publica articolul. Acesta a considerat că, indiferent dacă politicianul citat în articolul ar fi trebuit să își desfășoare propria cercetare înainte de a-și ridica întrebările, societatea reclamantă a avut obligația de a clarifica mai departe faptele înainte de a reproduce public aceste întrebări, care se referă la acuzații extrem de grave. De exemplu, societatea reclamantă ar fi putut contacta consorțiul din Elveția, dl Schröder însuși sau unul din echipele sale pentru a afla când postul pentru fostul Cancelar a fost planificat sau creat, atunci când a descoperit existența postului și când și de către care i s-a oferit postul.

Curtea de Apel a adăugat că faptul că alte mass-media au raportat suspiciuni similare nu ar putea elibera societatea reclamantă din sarcinile sale. În opinia Curții de Apel, indiferent dacă ar trebui căutate opiniile persoanei în cauză întotdeauna atunci când au fost raportate suspiciuni, presa a avut în orice caz o datorie, pentru a satisface cerințele riguroasei jurnalistice, de a contacta persoana în cauză atunci când publică speculații referitoare la motivele acestei persoane, cu condiția ca persoana să poată fi contactată. Curtea de Apel a concluzionat că această datorie a fost cu atât mai convingătoare în cazul dinaintea acesteia, având în vedere caracterul deosebit de grav al argumentării.

30. Într-o hotărâre din 13 ianuarie 2009, Curtea Federală de Justiție a refuzat ca societatea reclamantă să recurgă la puncte de drept, susținând că cazul nu a susținut o chestiune de importanță fundamentală și nu a fost necesară pentru dezvoltarea legii sau pentru garantarea uniformității jurisprudenței. 31. La 18 februarie 2010, o cameră a Curții Constituționale Federale a hotărât să nu accepte un recurs constituțional al societății reclamante (n. 1 BvR 368/09).

6. The applicant company is a public limited company with its registered office in Hamburg. Among other activities, it is the publisher of the mass-circulation daily newspaper Bild.

7. On the evening of 22 May 2005, after his party (the Social Democratic Party (SPD)) had suffered a heavy election defeat in the Land of North Rhine-Westphalia, Federal Chancellor Gerhard Schröder, who had been in power as head of the Federal Government since 1998, announced that parliamentary elections would be brought forward to autumn 2005 from their scheduled date in September 2006. Because the early elections could not be held until the Bundestag (German Federal Parliament) had been dissolved – a process which could only take place by order of Federal President of Germany after a motion of confidence in the Federal Chancellor had been defeated – Chancellor Schröder called a vote of confidence on 1 July 2005 and lost it, with 148 of the 304 members of parliament from the parties making up his government abstaining as requested by the Chancellor.

On 21 July 2005 Federal President Horst Köhler dissolved the Bundestag. This means of securing the dissolution of Parliament prompted discussions in public and among members of parliament, and was also the subject of appeals to the Federal Constitutional Court, which, by a majority, dismissed them and ruled that the disputed procedure was in conformity with the Basic Law (see in particular the decision of 25 August 2005, nos. 2 BvE 4/05 and 7/05). 8. The elections were held on 18 September 2005. None of the main political parties emerged victorious with a sufficient majority, but the parties forming the outgoing Schröder government (the SPD and the Greens) lost their majority. Subsequently, the conservative parties (the CDU and CSU) and the SPD agreed to form a coalition headed by Ms Angela Merkel, the candidate for the CDU and CSU.

On 22 November 2005 Mr Schröder left office and Ms Merkel was elected as the new Federal Chancellor. 9. On 9 December 2005, at a ceremony to mark the start of work on the Baltic Sea gas pipeline (“Ostseepipeline”), it was announced that Mr Schröder had been appointed chairman of the supervisory board of the German-Russian consortium NEGP (Konsortium Nordeuropäische Gaspipeline). The aim of the consortium, which had its registered office in Switzerland and was controlled by the Russian company Gazprom, was to build a gas pipeline to supply Russian gas to western Europe. The agreement on the principle of building the pipeline had been signed on 11 April 2005 by the German company BASF and Gazprom in the presence of Mr Schröder and the Russian President Vladimir Putin.

The signing of the contract itself, initially scheduled for mid-October at an energy summit in Moscow, had taken place on 8 September 2005 – again in the presence of Mr Schröder and Mr Putin – ten days before the early elections. 10. On the day of the announcement, a member of Bild’s editorial staff attempted to contact the deputy spokesperson for the government, S. (who had continued to occupy this post under the new government), for information on the subject but received no reply. The following day he made a further attempt, which was likewise unsuccessful. Following a third request later that day, the deputy spokesperson informed the journalist that Mr Schröder had nothing to add to his statement of 9 December 2005 in which he had indicated his willingness to accept an offer from the consortium partners to take up a position on its supervisory board.

11. On Sunday 11 December 2005 a Bild journalist called the vice-chairman of the parliamentary group of the Free Democratic Party (FDP), Carl-Ludwig Thiele. 12. In a sworn statement of 14 December 2005 the journalist affirmed that Mr Thiele had wondered whether Chancellor Schröder had already spoken to the Russians about a lucrative position before calling the early elections in May 2005. When asked by the journalist what he meant, Mr Thiele had replied: “The early election gambit must now be seen in a new light”. The journalist had then asked Mr Thiele whether he meant that Mr Schröder might have triggered the fresh elections on the basis of promises from Russia. Mr Thiele had replied: “That’s a question we need to ask”.

He had added that, from his own experience in politics, a matter involving such a major change in personal activity must have been settled well before May. He had then asked two further questions: “Did Schröder want to resign because he had been offered lucrative positions? Did he have personal motives in deciding to call early elections in a politically desperate situation?” According to the statement, Mr Thiele had agreed for his comments to be quoted. On 14 December 2005 the journalist called Mr Thiele again and asked him whether, in the light of the warning (Abmahnung) which Mr Schröder had issued to Bild, he still stood by his comments; Mr Thiele confirmed that he did. 13. In its edition of 12 December 2005 Bild published a front-page article with the headline: “What does he really earn from the pipeline project?

Schröder must reveal his Russian salary.” On page 2 of the newspaper, under the headline “Russian salary – will Schröder earn more than a million a year?” the article read as follows: “The ex-Chancellor and Russian gas: there is growing outrage among all political parties. For Schröder is to head the supervisory board of a business seeking to build a four-billion-euro gas pipeline through the Baltic Sea from Russia to Germany. While he was Chancellor, he pushed this project through despite considerable resistance. Lower Saxony Prime Minister Christian Wulff (CDU) called on Schröder to act, either by declining the chairmanship of the NEGP consortium’s supervisory board, or by revealing all his income from his Russian job!

Wulff told Bild: ‘Through his behaviour Gerhard Schröder has seriously damaged the reputation of politics in Germany. Schröder must decline the job of supervisory board chairman, because otherwise this may create the impression of being a reward for promoting the pipeline.’ The politician added: ‘If Schröder nevertheless accepts his appointment to the supervisory board, he must disclose what he is getting paid. This is a requirement under the regulations on disclosure [of income], which were toughened up by the Schröder government this year. The fact that the pipeline company has its headquarters in Switzerland is no reason for the former Federal Chancellor not to abide by these rules.’ Insiders reckon that Schröder is pocketing more than a million dollars a year for his gas job.

After all, the Russians are not stingy. For example, five supervisory board members of the Russian company Northgas, a Gazprom subsidiary, have received payments totalling seven million dollars. The fact that Schröder is walking into the joint German-Russian venture so soon after leaving the Government has been met with incredulity across all political parties. One particularly delicate matter is that on 11 April the Russian energy giant Gazprom and the German [company] BASF signed a memorandum in Hanover for the joint exploitation of a Russian gas field, in the presence of Schröder and Russian head of State Vladimir Putin. Following the signing, the two government leaders stayed up late drinking red wine together.

Was Schröder’s recruitment to the multinational gas company already being discussed at that time – six weeks before he called the early elections? The vice-chairman of the FDP parliamentary group, Carl-Ludwig Thiele, said: ‘That’s a question we need to ask!’ Thiele has a monstrous suspicion: ‘Did Schröder want to resign because he had been offered lucrative positions? Did he have personal motives in deciding to call early elections in a politically desperate situation?’ The early election gambit should ‘now be seen in a new light’, he added. Peter Ramsauer, chairman of the CSU parliamentary group in the Bundestag, said: ‘You don’t make a deal like that overnight, and Gerhard Schröder was still Chancellor three weeks ago.

He should now lay his cards on the table and say whether these agreements had already been reached while he was in office.’ The vice-chairman of the CDU parliamentary group, Wolfgang Bosbach, added: ‘Schröder should finally say what’s going on (was Sache ist)!’ The economic affairs spokesperson for the Greens parliamentary group, Matthias Berninger, said: ‘Schröder must now ensure maximum transparency and disclose his contract and remuneration.’” 14. The article on page 2 was accompanied by a photograph of Mr Schröder wearing a chapka on his head. Further down there was a short article stating that the NEGP consortium was headed by a former major from the State Security Ministry of the former German Democratic Republic, who was a friend of Mr Putin.

15. Mr Schröder’s appointment as chairman of the supervisory board gave rise to public debate and was reported in the media and discussed in the German Parliament, in particular on 15 December 2005. 16. An article published in Focus magazine (no. 50/2005) on 12 December 2005 stated that a journalist from the magazine had contacted the Schröder government in August 2005 to find out whether indications from Moscow that Gazprom was preparing a post for Mr Schröder were true. The government spokesperson had said that this was absurd and denied the existence of any such offer. 17. In April 2006 it emerged that in late October 2005, while government business was still being conducted on an interim basis by the outgoing government pending Ms Merkel’s election as Chancellor, guarantees had been signed whereby the German government agreed to underwrite a loan of one billion euros from two German banks in favour of Gazprom and part of the pipeline.

Mr Schröder indicated that he had had no knowledge of the signing of the guarantees and Gazprom stated that it had not made use of them. 18. On an unspecified date in 2006 Gerhard Schröder sought an injunction in the Hamburg Regional Court prohibiting any further publication of the following passage of the article: “Thiele has a monstrous suspicion: ‘Did Schröder want to resign because he had been offered lucrative positions? Did he have personal motives in deciding to call early elections in a politically desperate situation?’” 19. In a judgment of 24 June 2005 the Regional Court granted the injunction. It held in particular that the quotation in issue was neither a factual allegation nor a value judgment but mere speculation in the form of questions, the legality of which was a matter for assessment in the light of the principles established for reporting on suspicions (Verdachtsberichterstattung).

According to these criteria, the courts had to assess whether the impugned report concerned a matter of public interest, whether there was a sufficient factual basis for the speculation, whether the newspaper had been sufficiently diligent in carrying out its research and in deciding to publish the report, and whether the nature of the report made it sufficiently clear that what was being reported was speculation and that the factual reality might be different. The regional court held that the publication of the passage in issue in the case before it did not satisfy these criteria in so far as the applicant company had not sought to obtain Mr Schröder’s views on the matter beforehand and had not established a sufficient factual basis to justify publishing the passage in question.

20. In a judgment of 8 April 2008 the Hamburg Court of Appeal upheld the Regional Court’s judgment. It held that the publication of the offending quotation breached Article 823 § 1 of the Civil Code, in conjunction with Article 1004 § 1 (by analogy) of the Civil Code and the right to protection of personality rights (Allgemeines Persönlichkeitsrecht – see “Relevant domestic law and practice”), because it suggested to readers of the newspaper that Chancellor Schröder had taken the decision to hold early parliamentary elections on the basis of private considerations motivated by self-interest. The Court of Appeal found it unnecessary to determine whether the quotation in issue amounted to a genuine (open) question or a factual allegation in the form of a question, since the applicant company had conveyed a suspicion which could also have been formulated as a question.

The Regional Court had thus been correct in applying the criteria for reporting on suspicions. 21. The Court of Appeal observed that the report published by the applicant company did not merely reproduce what Mr Thiele had said, but the quotation had formed part of a significantly longer article intended to steer readers in a certain direction. It further pointed out that the article had begun by saying that Mr Schröder and the Russian President Putin had met in April 2005, and had then asked whether Chancellor Schröder’s activities on behalf of Gazprom had been discussed on that occasion. In the court’s view, this encouraged readers to believe that it was possible that an agreement had been reached for Mr Schröder to take up a private-sector post and that he had used the election defeat in North Rhine-Westphalia as a pretext for triggering a series of events that would lead to his leaving office as Chancellor.

It added that this line of thinking was borne out by the two questions in the quotation in issue and the use of the phrases “early election gambit” and “must now be seen in a new light”. 22. The Court of Appeal observed that the principles for reporting on suspicions applied to the case before it, although the report in question had not contained any suspicion that Mr Schröder had committed a criminal offence. What was decisive in the court’s view was that the applicant company had conveyed a suspicion entailing a serious and damaging accusation against the former Chancellor. The article had suggested that he had misled the general public and the electorate about the true reasons for his decision to call early elections and that he had prioritised his own financial interests over the common good, which he was required to serve as Federal Chancellor.

The Court of Appeal considered that this was one of the most serious accusations that could be levelled against a person who had formerly held one of the highest State offices. In its view, the quotation in issue confirmed the seriousness of the accusation by using the phrase “monstrous suspicion”. 23. The Court of Appeal added that the applicant company had not had due regard to the principles established for reporting on suspicions. According to these principles, any such reports had to concern a matter of justifiable public interest, have a minimum factual basis, set out the facts objectively by indicating both the circumstances supporting the suspicion and those pleading in favour of the person under suspicion, be published, in principle, after obtaining comments about the accusations from the person concerned and be the result of research satisfying the requirements of journalistic rigour.

24. Applying those principles to the case before it, the Court of Appeal noted firstly that the subject-matter of the report was in the public interest. It also accepted that there had been sufficient material to justify reporting on the suspicions in question.

In that connection, it recapitulated the sequence of events forming the background to the article, namely that Mr Schröder had expressed support for the pipeline project throughout his time as Chancellor, that he had met President Putin at the signing of the declaration of 11 April 2005 by two Russian and German private-sector firms, that he had decided to hold early elections at a time when his political party had been in difficulty following its election defeat in North Rhine-Westphalia, that he had triggered a process resulting in his relinquishing the office of Chancellor and that – according to the Court of Appeal – it had emerged that between the date of the early elections and his last day as Chancellor, Mr Schröder had secured a very well-paid post in a consortium controlled by Gazprom.

25. The Court of Appeal added that it was especially legitimate to ask how Mr Schröder could have secured that post as the events in question belonged to an area of fundamental importance in shaping public opinion. It pointed out that the requirements for assessing the legitimacy of such a report should not be too stringent. Otherwise, there was a risk that the media would be limited to commenting on politicians’ conduct only where there was substantial evidence corroborating the suspicions raised. Such a restriction, however, was not acceptable in this sphere. The Court of Appeal noted that anyone who attracted public attention, such as politicians, had to accept that the threshold beyond which their conduct could be investigated by the media was lower than that applicable to anyone not in the public domain.

26. The Court of Appeal added that the impugned publication had lacked objectivity and balance. It pointed out that the version of events set out in a report should not amount to a prejudgment (Vorverurteilung) of the person concerned. This was not only the case where the report gave the impression that the person had in fact done what he or she was suspected of doing, but also when a report was intentionally biased and distorted the facts for sensationalist purposes, without regard to the circumstances militating in favour of the person concerned. In the Court of Appeal’s view, this was what had happened in the case of the report in issue, since it had made no mention of any factors casting doubt on the accusations made but had referred solely to circumstances corroborating the suspicions, which to a certain extent were concentrated within the offending quotation.

27. In this connection the Court of Appeal observed that the report did not mention that the May election defeat in North Rhine-Westphalia had considerably weakened the authority of the government majority at federal level and could have constituted a valid reason for asking the electorate, by means of early elections, whether it still supported this majority. Likewise, the report did not mention anywhere that Chancellor Schröder had not adopted an attitude of resignation but rather had been active and combative throughout the election campaign. Lastly, the Court of Appeal found that at the time of the article’s publication there had been no information from anyone close to Mr Schröder to suggest that he had based his decision to call early elections on grounds that were spurious (sachfremd).

28. The Court of Appeal added that the applicant company had no basis for arguing that these circumstances were so well known to readers that there was no need to reiterate them in the report, since the entire article had sought to suggest to readers that there were no circumstances casting doubt on the facts as presented. Similarly, the fact that the subject of the report was of considerable public interest could not exempt the applicant company from its duty to present a balanced account of the facts. On this point, the Court of Appeal emphasised that the applicant company was not prevented from criticising Mr Schröder. However, in view of the extremely serious accusation being made, it could have been expected to indicate that the facts had yet to be established.

29. The Court of Appeal held, lastly, that the applicant company had not carried out sufficient research before publishing the article. It considered that irrespective of whether the politician quoted in the article should have been required to conduct his own research before raising his questions, the applicant company had had a duty to clarify the facts further before publicly reproducing those questions, which concerned extremely serious allegations. It pointed out that there had been sufficient connecting factors in this regard. For example, the applicant company could have contacted the consortium in Switzerland, Mr Schröder himself or one of his team to find out when the post for the former Chancellor had been planned or created, when he had discovered the existence of the post and when and by whom the post had been offered to him.

The Court of Appeal added that the fact that other media outlets had reported on similar suspicions could not release the applicant company from its duties. Moreover, the company had not asked Mr Schröder for his views. In the Court of Appeal’s opinion, irrespective of whether the views of the person concerned should always be sought when suspicions were being reported, the press had a duty in any event, in order to satisfy the requirements of journalistic rigour, to contact the person concerned when publishing speculation relating to that person’s motives, provided that the person could be reached for comment. The Court of Appeal concluded that this duty had been all the more compelling in the case before it, in view of the especially serious nature of the allegation being made.

30. In a decision of 13 January 2009 the Federal Court of Justice refused the applicant company leave to appeal on points of law, holding that the case did not raise a question of fundamental importance and was not necessary for the development of the law or to guarantee uniformity of the case-law. 31. On 18 February 2010 a chamber of the Federal Constitutional Court decided not to accept for adjudication a constitutional appeal by the applicant company (no. 1 BvR 368/09). It declined to give reasons for its decision.