SCHULZ v. GERMANY
SCHULZ v. GERMANY (CtEDO, 2014)
Comunicat la 5 august 2014 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 4800/12 Andreas SCHULZ împotriva Germaniei depusă la 8 decembrie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Andreas Schulz, este un național german, născut în 1975 și locuiește în Zeesen în apropiere de Berlin. El este reprezentat în fața Curții de către dl I.-J. Tegebauer, avocat practicant în Trier. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul are un fiu, născut în 2004, care locuiește cu mama sa în Brühl, Renania de Nord-Westfalia. A depus o cerere la Curtea de districtă din Berlin Tempelhof-Kreuzberg, care va fi acordată contact cu fiul său. La 10 august 2009 (dosarul nr. 198 F 7022/09), el a fost acordat contact cu fiul său în fiecare trei săptămâni de joi până duminică. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii în scopul obținerii de contact cu fiul său la fiecare patru săptămâni timp de o săptămână întreagă. La 9 octombrie 2009, Curtea de Apel din Berlin ( Kammergericht ) a respins apelul reclamantului. La 9 noiembrie 2009, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională din Berlin. La 13 noiembrie 2009, Curtea Constituțională din Berlin a confirmat primirea plângerii constituționale. 10. La 21 aprilie 2010, Curtea Constituțională de Berlin a notificat reclamantului că dosarul inițial a fost trimis Curții de District din Brühl și că, datorită cantității ridicate a cazurilor în curs de întârziere, nu ar putea fi programată nici o dată pentru o decizie. 11. La 24 iunie 2010, Curtea Constituțională de Berlin a notificat reclamantului că dosarul inițial a fost trimis încă o dată Curții de District din Brühl pentru o procedură în curs. 12. La 23 ianuarie 2011, reclamantul a întrebat despre starea procesului. 13. La 25 ianuarie 2011, reclamantul a fost informat că dosarul inițial a fost trimis din nou Curtea de District – chestiuni de familie – din Brühl. 14. La 1 noiembrie 2011, reclamantul a întrebat din nou despre starea procedurii. 15. La 20 decembrie 2011, Curtea Constituțională de la Berlin a informat reclamantul că există îndoieli cu privire la admisibilitatea plângerii. 16. La 24 ianuarie 2012, Curtea Constituțională de Berlin, referindu-se la motivele prezentate în scrisoarea sa anterioară, a respins plângerea constituțională a reclamantului ca fiind inadmisibilă (documentul nr. 132/09). Legea internă relevantă 17. Legea federală privind procedurile Curții Protrase și investigațiile penale ( Gesetz über den Rechtschutz bei überlangen Gerichtsverfahren und strafrechtlichen Ermittlungsverfahren ), care a intrat în vigoare la 3 decembrie 2011, a introdus dispoziții generale privind soluționarea împotriva procedurilor judiciare prelungite care au fost încorporate în capitolul 17 din Legea Curților ( Gerichtsverfassungsgesetz 18. Art. 12, 13 din Legea Curților declară Legea Curților aplicabilă jurisdicției ordinare. 19. Secțiunea 15 din Legea privind procedura în fața Curții Constituționale de Berlin prevede: „În măsura în care acest act nu prevede altfel, se aplică mutatis mutandis dispozițiile capitole 14 și 16 din Legea Curților. „Soweit in diem Gesetz nichts anderes bestimmt ist, sind hinsichtlich der Öffentlichkeit, der Sitzungspolizei, der Gerichtssprache, der Beratung und der Abstimmmung die Vorschriften der Titel 14 bis 16 des Gerichtsverfasungsgesetzes entsprechend anzuwenden “). 20. Această lege nu conține o trimitere la capitolul 17 din Legea Curților. COMPLAINTĂ 21. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurilor în fața Curții Constituționale de Berlin. El plânge, în plus, că legislația germană nu prevede o soluție juridică eficace împotriva lungii excesive a procedurilor în fața Curții Constituționale din Berlin. El susține, în special, că soluția împotriva procedurilor judiciare prolungate nu se aplică procedurilor în fața Curții Constituționale din Berlin. Lungimea procedurii în fața Curții Constituționale din Berlin în acest caz în încălcarea cerinței de „tempo rațional” de la art. 6 § 1 din Convenție? A avut reclamantul la dispoziția sa un recurs intern eficient pentru plângerea sa cu privire la durata procedurii în fața Curții Constituționale din Berlin, conform articolului 13 din Convenție?