Stojanović împotriva Serbiei

Decizia nr. 3296/09 Novica STOJANOVI împotrivă Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 2 septembrie 2014 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Dragoljub Popović, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 decembrie 2008, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 26 martie 2014 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Novica Stojanović, este un național sârb, născut în 1960 și trăiește în Vranje.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Lj. Tomašević, un avocat practicant în Vranje. Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor dna V. Rodić. La 4 noiembrie 2004, Curtea Municipală Vranje a adoptat o hotărâre în favoarea reclamantului în conformitate cu care „ Yumco” AD, o societate social/estatală cu sediul în Vranje, a fost ordonată să-i plătească anumite sume. La 6 iunie 2005, reclamantul a depus o cerere de punere în aplicare a hotărârii de mai sus la Curtea Municipală Vranje. La 8 iunie 2005, instanța a permis cererea și a emis o procedură de punere în aplicare. Fără a invoca nici un articol al Convenției, reclamantul s-a plâns de neîndeplinirea deciziei interne finale din partea statului contestat în favoarea sa împotriva unei societăți sociale/de stat.

Cererea a fost comunicată în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin scrisoarea din 26 martie 2014, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. Declarația prevăzută după cum urmează: Declar că Guvernul Republicii Serbiei este pregătit să recunoască că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și că ofera să plătească reclamantului, Novica Stojanović, suma de 1.800 EUR în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 3296/09 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în RSD la rata aplicabilă la data plății, fără impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. Declar, de asemenea, că în aceeași perioadă de trei luni, guvernul oferă reclamantului să plătească, din fondurile proprii, sumele acordate în decizia internă (P. 2091/03 din 4 noiembrie 2004) în acest caz, mai puțin sumele care ar fi putut fi deja plătite pe baza deciziei respective, plus costurile procedurii interne de aplicare. Aceste plăți vor constitui rezoluția finală a cauzei pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Guvernul regretă apariția acțiunilor care au condus la introducerea prezentei cereri. Prin scrisoarea din 25 aprilie 2014, reclamantul a indicat că nu a fost în întregime satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a înființat în mai multe cauze, inclusiv cele aduse împotriva Serbiei, practica sa privind plângerile referitoare la neexecuția hotărârii interne finale pronunțate împotriva societăților sociale/de stat (a se vedea, de exemplu, R. Kačapor și alții c. Serbia, nos.

2269/06, 3041/06, 3042/06, 3043/06, 3045/06 și 3046/06, 15 ianuarie 2008; Crnišanin și alții c. Serbia, nos. 35835/05, 43548/05, 43569/05 și 36986/06, 13 ianuarie 2009; Rašković și Milunović c. Serbia, nos. 1789/07 și 28058/07, 31 mai 2011; Milunović și Čekrlić c. Serbia (dec.), nos.

3716/09 și 38051/09, 17 mai 2011; și Stošić c. Serbia, nr. 64931/1, 1 octombrie 2013). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În plus, Curtea interpretează declarația Guvernului în sensul că, în cazul în care nu se stabilește în termenul de trei luni indicat în această declarație, dobânzile simple sunt achitabile pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate din termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție, precum și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și al modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; hotărăște să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 3296/09 Novica STOJANOVIĆ against Serbia The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on on 2 September 2014 as a Committee composed of: Ján Šikuta, President, Dragoljub Popović, Iulia Antoanella Motoc, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 12 December 2008, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 26 March 2014 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Novica Stojanović, is a Serbian national, who was born in 1960 and lives in Vranje. He was represented before the Court by Mr Lj. Tomašević, a lawyer practising in Vranje. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent Ms V. Rodić. On 4 November 2004 the Vranje Municipal Court adopted a judgment in the applicant’s favour according to which “ Yumco ” AD, a socially/State-owned company based in Vranje, was ordered to pay him certain sums. On 6 June 2005 the applicant lodged an application for the enforcement of the above judgment with the Vranje Municipal Court. On 8 June 2005 the court allowed the application and issued an enforcement order. Without invoking any article of the Convention the applicant complained about the respondent State’s failure to enforce the final domestic decision rendered in his favour against a socially/State-owned company.

The application was communicated under Articles 6 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. THE LAW After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 26 March 2014 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. The declaration provided as follows: “ I declare that the Government of the Republic of Serbia is ready to acknowledge that there had been a violation of the applicant’s right under Articles 6 (1) and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and offer to pay to the applicant, Novica Stojanović, the amount of EUR 1,800 in respect of the application registered under no. 3296/09 before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as the costs and expenses, will be converted into RSD at the rate applicable on the date of payment, free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. I further declare that within the same three-month period the Government offer to pay to the applicant, from their own funds, the sums awarded in the domestic decision (P. 2091/03 of 4 November 2004) under consideration in this case, less any amounts which may have already been paid on the basis of the said decision, plus the costs of the domestic enforcement proceedings.

These payments will constitute the final resolution of the case pending before the European Court of Human Rights. The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application. ” By a letter of 25 April 2014, the applicant indicated that he was not entirely satisfied with the terms of the unilateral declaration. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03). The Court has established in a number of cases, including those brought against Serbia, its practice concerning complaints about the non ‑ enforcement of final domestic decision rendered against socially/State–owned companies (see, for example, R. Kačapor and Others v. Serbia, nos.

2269/06, 3041/06, 3042/06, 3043/06, 3045/06 and 3046/06, 15 January 2008; Crnišanin and Others v. Serbia, nos. 35835/05, 43548/05, 43569/05 and 36986/06, 13 January 2009; Rašković and Milunović v. Serbia, nos. 1789/07 and 28058/07, 31 May 2011; Milunović and Čekrlić v. Serbia (dec.), nos.

3716/09 and 38051/09, 17 May 2011; and Stošić v. Serbia , no. 64931/1, 1 October 2013). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Further, the Court interprets the Government’s declaration as meaning that in the event of failure to settle within the three-month period indicated in that declaration, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 6 and 13 of the Convention, as well as Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Marialena Tsirli Ján Šikuta Deputy Registrar President