STOJANOVIĆ v. SERBIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
STOJANOVIĆ v. SERBIA (CtEDO, 2014)
Decizia nr. 3296/09 Novica STOJANOVI împotrivă Serbiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 2 septembrie 2014 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Dragoljub Popović, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 decembrie 2008, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 26 martie 2014 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Novica Stojanović, este un național sârb, născut în 1960 și trăiește în Vranje. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Lj. Tomašević, un avocat practicant în Vranje. Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor dna V. Rodić. La 4 noiembrie 2004, Curtea Municipală Vranje a adoptat o hotărâre în favoarea reclamantului în conformitate cu care „ Yumco” AD, o societate social/estatală cu sediul în Vranje, a fost ordonată să-i plătească anumite sume. La 6 iunie 2005, reclamantul a depus o cerere de punere în aplicare a hotărârii de mai sus la Curtea Municipală Vranje. La 8 iunie 2005, instanța a permis cererea și a emis o procedură de punere în aplicare. Fără a invoca nici un articol al Convenției, reclamantul s-a plâns de neîndeplinirea deciziei interne finale din partea statului contestat în favoarea sa împotriva unei societăți sociale/de stat. Cererea a fost comunicată în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin scrisoarea din 26 martie 2014, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. Declarația prevăzută după cum urmează: Declar că Guvernul Republicii Serbiei este pregătit să recunoască că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și că ofera să plătească reclamantului, Novica Stojanović, suma de 1.800 EUR în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 3296/09 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în RSD la rata aplicabilă la data plății, fără impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. Declar, de asemenea, că în aceeași perioadă de trei luni, guvernul oferă reclamantului să plătească, din fondurile proprii, sumele acordate în decizia internă (P. 2091/03 din 4 noiembrie 2004) în acest caz, mai puțin sumele care ar fi putut fi deja plătite pe baza deciziei respective, plus costurile procedurii interne de aplicare. Aceste plăți vor constitui rezoluția finală a cauzei pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au condus la introducerea prezentei cereri. Prin scrisoarea din 25 aprilie 2014, reclamantul a indicat că nu a fost în întregime satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a înființat în mai multe cauze, inclusiv cele aduse împotriva Serbiei, practica sa privind plângerile referitoare la neexecuția hotărârii interne finale pronunțate împotriva societăților sociale/de stat (a se vedea, de exemplu, R. Kačapor și alții c. Serbia, nos. 2269/06, 3041/06, 3042/06, 3043/06, 3045/06 și 3046/06, 15 ianuarie 2008; Crnišanin și alții c. Serbia, nos. 35835/05, 43548/05, 43569/05 și 36986/06, 13 ianuarie 2009; Rašković și Milunović c. Serbia, nos. 1789/07 și 28058/07, 31 mai 2011; Milunović și Čekrlić c. Serbia (dec.), nos. 3716/09 și 38051/09, 17 mai 2011; și Stošić c. Serbia, nr. 64931/1, 1 octombrie 2013). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În plus, Curtea interpretează declarația Guvernului în sensul că, în cazul în care nu se stabilește în termenul de trei luni indicat în această declarație, dobânzile simple sunt achitabile pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate din termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție, precum și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și al modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; hotărăște să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului