SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr 37262/03 Pasquale MIELE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 16 septembrie 2014 într-un comitet compus din Helen Keller, președinte, Egidijus Kūris, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Abel Campos, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea prezentată la 6 noiembrie 2003, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 27 mai 2014 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Reclamantul, Pasquale Miele, este un resortisant italian născut în 1953 și rezident în Rocarainola. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul G. Rescigno, avocat în Cicciano. Guvernul italian ( a fost reprezentat de agentul său, dl Spatafora, și de co-agentul său, dl P. Acardo, precum și de fostul său co-agent, dl Nicola Lettieri. Reclamantul a fost parte la o procedură civilă a cărei durată a fost contestată prin recursul la recursul la recursul la acțiune, Pinto 3039/02), Curtea de apel din Roma a constatat încălcarea termenului rezonabil în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a acordat reclamantului 2 250 EUR drept daune morale, în plus față de cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii În fața Curții, reclamantul se plânge de durata procedurii principale și de insuficiența sumei obținute în cadrul remeditării Din cauza, în special, a insuficienței sumei obținute. Cererea a fost comunicată guvernului pârât EN După eșecul tentativei de soluționare pe cale amiabilă, la 27 mai 2014, guvernul a trimis Curții o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată de această parte a cererii. În plus, acesta a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Guvernul italian, având în vedere jurisprudența Curții bine stabilită în acest domeniu (Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, CEDH 2006 V), recunoaște durata excesivă a procedurii, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, și întârzierea executării deciziei Guvernul italian oferă, prin urmare, să plătească: - 6 200 EUR (șase mii două sute de euro) care acoperă orice prejudiciu moral care rezultă din durata excesivă a procedurii și din întârzierea în executarea deciziei [ - 800 EUR (88 de euro), care acoperă toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul consideră că aceste sume constituie o redresare adecvată a încălcării în mod legal a jurisprudenței Curții în această privință (Cocchiarella, citată anterior). Guvernul invită cu respect Curtea să spună că nu se mai justifică continuarea examinării cererii și să o șteargă din rol în conformitate cu art. 37 din Convenție. Reclamantul nu a formulat nicio observație cu privire la această declarație unilaterală. Curtea amintește că, în temeiul articolului 37 din convenție, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele duc la una dintre concluziile prevăzute la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât (art. 62A din Regulamentul de procedură). În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, printre care cele îndreptate împotriva Italiei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile trase, pe teren, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de încălcarea termenului rezonabil și a întârzierii în executarea hotărârilor în cauza Pinto (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43 CEDH 2000 VII; Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, §§ 69-98, CEDO 2006 Gaglione și alții c. Italia, n 45867/07 și altele, §§ 32-40, 21 decembrie 2010). Având în vedere natura concesiunilor pe care le cuprinde declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse mai întâi, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze această parte a cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Pe leainfactivitatea remeditorului În special din cauza insuficienței sumei obținute ca urmare a prejudiciului moral. Această consecință trebuie analizată pe teren la art. 13. Având în vedere jurisprudența Delle Cave și Corrado c. Italia, 14626/03, § 46-49, 5 iunie 2007, Curtea consideră că simpla slăbiciune a sumei de despăgubire nu constituie, în sine, un element suficient pentru a pune sub semnul întrebării eficiența acțiunii "Pinto mai mult." În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Decide să șteargă această parte din cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție Ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alin. (1) din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel asumate Declara restul cererii inadmisibile. Abel Campos Helen Keller Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
37262/03
Pasquale MIELE
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 16 septembre 2014 en un comité composé de
:
Helen Keller,
présidente,
Egidijus Kūris,
Jon Fridrik Kjølbro,
juges,
et de Abel Campos,
greffier adjoint de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 novembre 2003,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 27 mai 2014 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Pasquale Miele, est un ressortissant italien né en 1953 et résidant à Roccarainola. Il a été représenté devant la Cour par M
e
M.G.
Rescigno, avocat à Cicciano.
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
me
Le requérant fut partie à une procédure civile dont il contesta la durée au moyen du recours «
Pinto
» (13 ans et 4 mois pour un degré de juridiction, jusqu’à la date d’introduction du recours «
Pinto
»).
Par une décision du 9 mai 2003 («
R.G.
» n
o
3039/02), la cour d’appel de Rome constata la violation du délai raisonnable aux termes de l’article 6 § 1 de la Convention et accorda au requérant 2
250 EUR à titre de dommage moral, en sus des frais et dépens de la procédure «
Pinto
». La décision a été exécutée le 20 mai 2004.
Devant la Cour, le requérant se plaint de la durée de la procédure principale et de l’insuffisance du montant obtenu dans le cadre du remède «
Pinto
» (article 6 § 1 de la Convention).
En outre, invoquant l’article 6 § 1, il conteste le retard dans le paiement du montant «
Pinto
» (requête n
o
37262/03)
; s’appuyant sur les articles
13
et 53, il dénonce l’inefficacité du recours «
Pinto
» en raison, notamment, de l’insuffisance du montant obtenu.
La requête a été communiquée au Gouvernement défendeur
.
A.
Sur la durée de la procédure principale et sur le retard dans l’exécution de la décision «
Pinto
»
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure principale et du retard dans l’exécution de la décision «
Pinto
».
Après l’échec de la tentative de règlement amiable, le 27 mai 2014 le Gouvernement a fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a, en outre, invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
Le Gouvernement italien, eu égard à la jurisprudence de la Cour bien établie en la matière (
Cocchiarella c. Italie
[GC], n
o
‑
V), reconnaît la durée déraisonnable de la procédure, aux termes de l’article 6 § 1 de la Convention, et le retard dans l’exécution de la décision «
Pinto
» sur lesquels porte la requête susmentionnée.
Le gouvernement italien offre, en conséquence, de verser :
- 6 200 EUR (six mille deux cents euros) couvrant tout préjudice moral découlant de la durée déraisonnable de la procédure et du retard dans l’exécution de la décision [«
Pinto
»] plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant et
- 800 EUR (huit cents euros), couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par la partie requérante.
Ces sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le gouvernement estime que ces sommes constituent un redressement adéquat de la violation à l’aune de la jurisprudence de la Cour en la matière (
Cocchiarella
, précité).
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.
»
Le requérant n’a formulé aucun commentaire à l’égard de cette déclaration unilatérale.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur (article 62A du règlement).
À cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
‑
VI
;
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre l’Italie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés, sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, de la violation du délai raisonnable et du retard dans l’exécution des décisions «
Pinto
» (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
‑
VII;
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
‑
V
;
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, §§ 32-40, 21
décembre
2010).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête (article 37 §
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
B.
Sur l’ineffectivité du remède «
Pinto
»
Sur le terrain des articles 13 et 53, le requérant dénonce l’ineffectivité du recours «
Pinto
», notamment en raison de l’insuffisance du montant obtenu au titre du préjudice moral.
Ce grief doit être analysé sur le terrain de l’article 13.
Eu égard à la jurisprudence
Delle Cave et Corrado c. Italie
, n
o
14626/03, §§ 46-49, 5 juin 2007, la Cour estime que la simple faiblesse du montant de l’indemnisation ne constitue pas en soi un élément suffisant pour remettre en cause l’effectivité du recours « Pinto ».
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention
;
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Abel Campos
Helen Keller
Greffier adjoint
Présidente