CASE OF S.B. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

CASE OF S.B. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2014)

Tradus și revizuit de IER (www.ier.ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

HOTĂRÂRE

A

din 23 septembrie 2014

În cauza S.B. împotriva României

(Cererea nr. 24453/04)

Strasbour

g

Defini

tivă

23/12/20

14

Hotărârea a devenit definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție.

Aceasta poate suferi modificări de formă.

În cauza S.B. împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră

compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López

Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători

și Marialena

T

s

irli, grefier adjunct de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 2 septembrie 2014,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDU

RA

24453/04 îndreptată împotriva României,

prin care o resortisantă a acestui stat, doamna S.B. („reclamanta”), a sesizat Curtea, la 25

martie 2004, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale („Convenția”). Președintele secției a încuviințat cererea reclamantei

de a nu-i fi dezvăluit numele (art. 47 § 3 din Regulamentul Curții).

Papuc, avocat în București. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul

guvernamental, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

termen rezonabil, dacă tratamentul stomatologic care i-a fost administrat constituie

neglijență medicală, precum și a obține o despăgubire corespunzătoare.

4 . La 7 iulie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

Circumstanțele cauz

ei

I.

A. Tratamentul stomatologic

A.D. în vederea unor punți dentare. Tratamentul presupunea o lucrare la 20 de dinți, punți

dentare și coroane, precum și modificarea dinților adiacenți.

protezei a fost terminată, reclamanta a observat că nu se potrivea. Dentistul i-a spus că o

poate folosi să mănânce și va rectifica problema ulterior.

Când și restul protezei a fost gata,

a observat din nou că nu își putea închide gura, iar mestecatul îi provoca dureri mari.

Punțile au fost fixate în mod temporar și s-a convenit să fie fixate permanent mai târziu

după ce vor fi adaptate. Cu toate acestea, reclamanta a realizat că îi era afectată gingia în

timp ce purta proteza respectivă. Pe parcursul următoarelor zile, aceasta a mers la

cabinetul stomatologic în mai multe rânduri pentru modificarea punților, dar dentistul a

liniștit-o spunându-i că sunt perfecte și a mai rămas doar să se fixeze permanent, chiar

dacă reclamanta i-a arătat că nu-și poate închide gura și gingia îi sângera.

A.D. înainte de ianuarie 2002, dar fără succes. Pe parcursul acestei perioade, starea ei de

sănătate s-a înrăutățit și nu mai avea bani pentru alt tratament stomatologic.

făcută și a păstrat punțile în vederea modificării acestora. Reclamanta le-a primit înapoi

după o lună și jumătate fără nicio modificare.

gingia și, din această pricină, s-a infectat.

B. Cereri pentru un raport de expertiză medicală

solicitat să fie consultată de un expert care să determine dacă lucrarea este funcțională, în

ce măsură i-au fost afectați dinții și cât timp putea folosi lucrarea, fixată oricum provizoriu,

fără ca aceasta să-i afecteze dinții ori gingia și să-i cauzeze probleme ireversibile cu

vorbire

a.

Colegiul Medicilor din București.

A.B. Conform susținerilor reclamantei, acesta i-a spus că lucrarea nu a fost făcută corect și,

din cauza problemelor avute (gingii infectate, tăieturi, dureri), nu era recomandat să fie

fixată permanent.

experți de la Facultatea de Stomatologie.

reclamantei, nu a fost nevoie de o consultare amănunțită generală, întrucât era vizibil faptul

că lucrarea nu trebuia purtată.

aceasta solicita să fie informată cu privire la concluziile raportului de expertiză medicală. La

aceeași dată, Colegiul Medicilor din București îi răspundea că respectivele concluzii ale

examinării medicale efectuate erau numai pentru uzul intern al Comisiei de Disciplină al

colegiului. În cazul în care dorea să obțină un raport de expertiză, era necesar să-l solicite

de la Institutul Național de Medicină Legală (denumit în continuare „institutul”).

solicitat doar în cadrul unei proceduri judiciare.

C. Plângerea penală împotriva dr. A.D.

efectuarea unui raport detaliat de expertiză medicală care să stabilească dacă a fost

victima neglijenței medicale. În cadrul aceleiași plângeri, aceasta a solicitat rambursarea

costurilor tratamentului stomatologic ce urma să fie efectuat, cost ce nu i-a fost înapoiat,

precum și despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral ce rezultă din suferințele și problemele

medicale pe care tratamentul respectiv i le-a cauzat. Plângerea a fost înregistrată, la 9 mai

2003, la secția de poliție competentă.

institutului un raport de expertiză medicală pentru stabilirea faptului dacă lucrarea dentară

realizată de dr. A.D. i-a cauzat răni ce au necesitat tratament medical.

București, unde dr. A.D. studiase, institutul a solicitat efectuarea acesteia de către

Universitatea

Iași.

reclamantei. Reclamanta a trimis raportul institutului, care a emis raportul de expertiză

medico-legală la 4 decembrie 2003.

Concluziile erau următoa

rele:

„După examinarea numitei S.B. și verificarea actelor medicale, reiese că, în

septembrie 2001, aceasta a beneficiat de un tratament pentru o lucrare cu mai multe punți

și coroane, lucrare ce s-a dovedit a fi realizată incorect și necorespunzător. Încercările de a

folosi punțile și absența ulterioară a acestora a dus la complicații și tulburări funcționale

grave și foarte întinse (abrazie dentară, parodontită marginală cronică) cauzate de lucrarea

dentară, actualmente neadaptată corect la marginile cervicale și axiale [ale suprafețelor

interdentare]

.

[...

]

Subliniem că starea actuală a lucrării nu este în întregime vina doctorului care a

realizat lucrarea, ci și lipsa tratamentului dentar în perioada septembrie 2001 – august

2003, perioadă de timp în care tulburările funcționale [descrise supra] s-au agravat din

cauza neadaptării corecte a punților la marginile cervicale și axiale [ale suprafețelor

interdentare]

.

Pentru a reface tratamentul și înlocui punțile, estimăm că S.B. ar trebui să urmeze

30-35 de zile de tratament medical [...].”

lucru nu este cu putință atât timp cât cazul nu ajunge în fața instanței. În cele din urmă, la

12 octombrie 2004, a obținut o copie de la ofițerul de poliție însărcinat cu ancheta.

susținând că au fost minimalizate concluziile raportului emis de Universitatea Iași în urma

examinării ei. De asemenea, aceasta s-a plâns de faptul că nu a avut posibilitatea de a

vedea concluziile comisiei de examinare medicală.

început urmărirea penală împotriva dr. A.D. cu acuzația de vătămare corporală, infracțiune

prevăzută la art. 181 C. pen., astfel cum era în vigoare la momentul faptelor.

motivându-se că refuzul reclamantei de a merge la cabinetul stomatologic A.D. pentru

fixarea permanentă a punților a dus la deteriorarea stării de sănătate a acesteia.

admisă prin ordonanța procurorului-șef din 23 mai 2008. S-a reținut că ancheta în cauză a

fost efectuată în contextul infracțiunii prevăzute la art. 184 C. pen. (vătămarea corporală din

culpă), iar rezoluția de încetarea a urmăririi penale a fost pronunțată în contextul infracțiunii

prevăzute la art. 181 C. pen. (vătămare corporală).

penale față de dr. A.D. cu motivarea că reclamanta nu a formulat plângerea penală în

termenul de 2 luni prevăzut de Codul penal. Acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii

de vătămare corporală din culpă se punea în mișcare numai în baza plângerii prealabile a

părții vătămate, care trebuie introdusă într-un termen de 2 luni de la data la care persoana

vătămată a știut cine era făptuitorul. Întrucât reclamanta știa cine a efectuat tratamentul

dentar din august/septembrie 2001, dar a formulat plângerea la procuror la 9 mai 2003,

rezultă că aceasta din urmă era tardivă. Această rezoluție a fost confirmată de procurorul-

șef la 20 august 2008.

Sector 1 București la 21 noiembrie 2008.

din 3 februarie 2009, reținându-se că parchetul și instanța de fond au apreciat greșit

probele din dosar. Tribunalul a notat că urmărirea penală nu a fost finalizată într-un termen

rezonabil. S-a stabilit că probele aflate la dosar ar fi fost suficiente în sprijinul afirmației că

dr. A.D. săvârșise infracțiunea prevăzută la art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., caz în care

punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu. Tribunalul a atras atenția asupra

constatărilor din raportul de expertiză medicală cu privire la complicațiile cauzate de

lucrarea dentară. Prin urmare, s-a considerat că aceste complicații (distrugerea osului de

sprijin pentru dinți) echivalează cu un handicap fizic permanent.

instanță să aprecieze faptele în contextul infracțiunii prevăzute la art. 184 alin. (2) și (4) C.

pen

.

Raportul

nu a putut fi întocmit deoarece, în principal, toate actele medicale aflate la cabinetul dr.

A.D., constând în fișe medicale, radiografii, mulaje dentare ș.a.m.d., nu au putut fi găsite.

Reclamanta a refuzat o nouă examinare medicală pe motivul că noul raport trebuie să se

bazeze nu numai pe examinarea din 2010, dar și pe documente existente în dosarul ei

medical.

termenul aplicabil de prescripție a expirat. Pe de altă parte, pe fondul cauzei, l-a achitat pe

inculpat în temeiul raportului de expertiză din 2003, reținând că „atitudinea ulterioară a părții

vătămate, care a ales să ignore sfatul medical al inculpatului, refuzând terminarea

tratamentului, în special, fixarea permanentă a protezei dentare, purtând-o doar în timp ce

mânca, astfel cum personal a declarat în fața instanței, [nepăstrând] igiena orală adecvată,

astfel cum se subliniază în raportul de expertiză [...] a generat complicații de care inculpatul

nu poate fi considerat răspunzător, ci chiar partea vătămată însăși.”

reîncadrarea faptelor reținute de la art. 184 C. pen. (vătămare corporală din culpă) la art.

182 C. pen. (vătămare corporală gravă).

respins recursul. Instanța a reținut, printre altele, că probele suplimentare solicitate de

reclamantă, cum ar fi contractul, comanda și factura pentru confecționarea lucrării, precum

și radiografiile dentare, erau irelevante. S-a reținut, în continuare, că nu se poate stabili o

legătură de cauzalitate între tratamentul și rănile suferite de reclamantă, răni ce se

datorează în mod exclusiv comportamentului său, prin ignorarea sfatului medical.

II. Dreptul intern relevant

Eugenia Lazăr împotriva României

(nr. 32146/05,

pct. 41-54, 16 februarie 2010) descrie amănunțit jurisprudența și practica interne relevante

privind întocmirea rapoartelor de expertiză medico-legală și autoritățile emitente

competente, precum și legislația relevantă privind răspunderea civilă a personalului

medical.

lucrări medico-legale (aprobate prin Ordinul comun al ministrului Justiției și ministrului

Sănătății nr. 255/2000 și publicate în Monitorul Oficial nr. 459 din 19 septembrie 2000)

prevăd că examinările medico-legale pot fi realizate și la cererea persoanelor interesate

într-un număr limitat de cazuri (de exemplu, în cazul infracțiunilor sexuale, constatarea stării

de sănătate având ca scop stabilirea aptitudinilor unei persoane de a exercita o anumită

activitate sau profesie, precum și în cazul constatării leziunilor traumatice recente ori a

infirmităților și a stărilor de boală cauzate de asemenea leziuni).

rezultatele anchetei disciplinare efectuate de Colegiul Medicilor se comunică Ministerului

Sănătății și angajatorului medicului implicat

.

de Disciplină, aprobat prin Decizia nr. 60 din 30 septembrie 2005 a Consiliului Național al

Colegiului Medicilor, decizia pronunțată de Comisia Superioară de Disciplină se comunică

persoanei care a făcut contestația.

acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate care a

suferit o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile

pricinuit o infirmitate permanentă fizică ori psihică,

precum și sluțirea, în timp ce al patrulea

alineat al aceluiași articol stabilește pedeapsa pentru vătămare corporală din culpă urmare

a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei

profesii sau meserii. În asemenea cazuri, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 8 din Convenție

obligațiilor pozitive de către autoritățile statului român prin lipsa unui sistem eficient prin care

victimele unei pretinse neglijențe medicale să ceară angajarea răspunderii medicilor în

cauză și să inițieze acțiunile legale adecvate pentru obținerea unei despăgubiri. În special,

plângerea privește diferite aspecte ce reglementează raportul de expertiză medicală: (i)

lipsa accesului la rezultatele examinării medicale efectuate de Colegiul Medicilor din

București; (ii) termenul nerezonabil pentru obținerea raportului de expertiză medicală din

partea autorității de medicină legală competente; (iii) nu i s-a oferit posibilitatea de a obține

un asemenea raport fără a formula o plângere penală ori o acțiune civilă; (iv) de asemenea,

nu i s-a oferit posibilitatea de a contesta concluziile raportului întocmit de institut.

Reclamanta s-a plâns și de nesoluționarea plângerii sale împotriva dr. A.D. într-un termen

rezonabil de către niciuna dintre autoritățile la care a apelat, în ciuda faptului că era o

urgență ce privea starea ei de sănătate, iar amânarea examinării plângerii i-a agravat

această stare

.

examineze plângerile care i-au fost adresate în temeiul altui articol decât cel invocat de un

reclamant (a se vedea

Guerra și alții împotriva Italiei

, 19 februarie 1998, pct. 44,

Culeger

e

de hotărâri și decizii

1998-I). Prin urmare, va examina plângerea din perspectiva art. 8 din

Convenție (a se vedea

Pretty împotriva Regatului Unit

, nr.

2346/02, pct.

61 și 63,

CEDO 2002-III

,

precum și

Codarcea împotriva României

, nr.

31675/04, pct. 101, 2 iunie

2009), redactat după cum urmează:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a

domiciliului său și a corespondenței sale.

în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care,

într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică,

bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea

sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.”

A. Cu privire la admisibilitate

la rapoartele de expertiză întocmite de Colegiul Medicilor din București și , respectiv, de

institu

t.

reclamantei la raportul de expertiză trebuie să fie respinsă pe motivul că aceasta nu a

respectat termenul de 6 luni. Guvernul argumentează că, în ciuda faptului că reclamanta a

fost informată de către Colegiul Medicilor din București, prin scrisoarea din 14 ianuarie

2003, că nu poate obține raportul de expertiză, aceasta nu a contestat refuzul respectiv nici

în fața Colegiului și nici în fața instanțelor interne. Reclamanta formulat o asemenea

contestație abia la 25 martie 2004, după mai mult de un an.

de expertiză întocmit de institut, Guvernul subliniază că nu există nicio cerere a reclamantei

la dosarul intern al cauzei de a-i fi comunicat raportul de expertiză. A susținut, de

asemenea, că acuzația privind întârzierea cu care a avut acces la raportul de expertiză era

complet neîntemeiată. Acesta a adăugat că, în orice caz, chiar și în ipoteza în care secția

de poliție i-a refuzat reclamantei accesul la raport, ipoteză care nu a fost probată,

reclamanta putea formula o cerere către procurorul de caz pentru dezvăluirea conținutului

raportului de expertiză, în temeiul art. 216 și art. 275 C. proc. pen.

respectiv Legea nr. 74/1995, nu putea contesta refuzul Colegiului Medicilor din București de

a-i acorda accesul la raport. Cu toate acestea, nu a rămas inactivă și, în mai 2003, a

solicitat organelor de anchetă să dispună efectuarea unui raport de expertiză medico-

legală.

comunicarea raportului de expertiză întocmit de institut.

de reclamantă privind lipsa de acces la raportul medical întocmit de Colegiul Medicilor din

București și pretinsa întârziere la accesul la raportul medical întocmit de institut nu trebuie

examinate separat, ci în cadrul capătului de cerere referitor la respectarea obligațiilor

pozitive de către autorități prin implementarea unui sistem eficient prin care victimele unei

pretinse neglijențe medicale să poată angaja răspunderea medicilor.

respectat termenul de 6 luni în legătură cu capătul de cerere privind lipsa accesului la

raportul medical întocmit de Colegiul Medicilor din București, Curtea reține că reclamanta

nu a rămas în expectativă după primirea scrisorii din 14 ianuarie 2003, ci a urmat toți pașii

indicați de autoritățile interne. Astfel, aceasta a contactat institutul solicitând copia raportului

medical și, ulterior, formulând o plângere penală împotriva dentistului (supra, pct. 17 și 18).

constată că aceste capete de cerere ale reclamantului nu sunt în mod vădit nefondate în

sensul art.

35 §

3 lit.

a) din Convenție. Acestea nu prezintă niciun alt motiv de

inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarate admisibile.

B. Cu privire la fond

(a) Argumentele reclama

ntei

efectuate de Colegiul Medicilor din București, deși examinarea s-a dispus în urma cererii

acesteia de a-i fi evaluată lucrarea dentară cu scopul de a identifica dacă a existat

neglijență medicală

.

imposibil să obții un raport de expertiză medicală fără să inițiezi o acțiune civilă sau să

formulezi o plângere penală. Cu toate acestea, a considerat că este important ca, înainte

de a formula plângerea, să existe un raport de expertiză medicală care să poată arăta dacă

a existat neglijență medicală. În baza concluziilor unui asemenea raport, pacientul poate

decide ce fel de acțiune în justiție va întreprinde împotriva medicului în cauză.

dispoziției Judecătoriei Sector 1 București, susținând că un asemenea raport trebuie

întocmit în principal pe baza actelor medicale redactate de dr. A.D. și nu numai pe baza

stării sale de sănătate din 2010.

martie 2011 s-a întemeiat pe concluziile organelor de anchetă care au luat în considerare

numai afirmațiile dr. A.D. și au ignorat complet dispozițiile hotărârii Tribunalului București din

3 februarie 2009, unde s-a reținut, pe baza raportului medical întocmit în 2003, că dr. A.D.

greșise lucrarea dentară a reclamantei și i-a cauzat acesteia un handicap fizic permanent.

răspunzătoare pentru agravarea stării sale de sănătate în perioada septembrie 2001 –

august 2003. Reclamanta a subliniat că nu a rămas inactivă în această perioadă, ci a

solicitat în mod repetat dr. A.D. să-și corecteze greșeala și a formulat cereri către Ministerul

Sănătății și, ulterior, către autoritățile judiciare pentru a dispune efectuarea unui nou raport

de expertiză. Aceasta a insistat pentru redactarea unui nou raport de expertiză bazat pe

actele medicale aflate în cabinetul medical al dr. A.D.

împotriva dr. A.D., termenul de prescripție aplicabil a expirat.

(b) Argumentele Guvernului

București nu i-a permis reclamantei accesul la raportul de expertiză întocmit.

expertiză ca un element pentru angajarea răspunderii medicului, Guvernul afirmă că trebuie

făcută o distincție între cauza de față și cauza

Eugenia Lazăr

. Astfel, în acest caz,

reclamanta se plânge mai degrabă de modul de interpretare al raportului de expertiză de

către instanțe (cerere tipică aflată pe rolul unei instanțe de gradul patru de jurisdicție) decât

de conținutul lui.

vătămările reclamantei i se datorau în întregime acesteia, insistând să poarte proteza

pentru aproape 2 ani, deși nu i se potrivea, precum și din cauza igienei precare orale.

cea penală pentru a angaja răspunderea dr. A.D.

hotărârilor instanțelor inferioare și de trimitere spre o nouă examinare, mai degrabă decât

îndoielile autorităților judiciare cu privire la ceea ce i s-a întâmplat reclamantei.

poate fi angajată în temeiul art. 8 din Convenție.

a) Principii generale

implicarea acestora în alegerea tratamentului medical administrat și exprimarea acordului în

această privință, precum și accesul la informații care să le permită evaluarea riscurilor la

care se expun intră în cadrul art. 8 din Convenție [

Trocellier împotriva

Franței

(dec.), nr.

75725/01, 5 octombrie 2006].

privat și nu un angajat la stat, Curtea reamintește că statele contractante au obligația

pozitivă să mențină și să aplice în practică un cadru legislativ corespunzător care să

permită victimelor să angajeze răspunderea medicilor în cauză și să obțină o reparație civilă

adecvată, cum ar fi acordarea de despăgubiri, atunci când este cazul [a se vedea

Codarcea

, citată anterior, pct. 103; a se compara, cu privire la obligațiile pozitive în cadrul

art. 2 din Convenție,

Colak și Tsakiridis împotriva Germaniei

, nr. 77144/01 și 35493/05,

pct. 30,

5 martie 2009, și

Calvelli și Ciglio împotriva Italiei

(MC), nr.

32967/96, pct.

51,

CEDO 2002-I].

b) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

București (supra, pct. 31) că vătămările fizice suferite de reclamantă în urma tratamentului

dentar realizat de dr. A.D. au avut ca rezultat un handicap fizic permanent. Astfel, se

observă că speța de față privește ingerințe grave în dreptul la integritate fizică.

obligațiilor profesionale și reacția inadecvată a autorităților. Astfel, au fost puse în discuție

obligațiile pozitive ale statului.

aflate sub incidența art. 8 în domeniul neglijenței medicale, Curtea urmărește să stabilească

dacă victima a avut acces la proceduri prin care se putea stabili existența unei răspunderi a

medicului sau a instituțiilor implicate.

reglementează rapoartele de expertiză medicală în cauza

Eugenia Lazăr

(citată anterior,

pct. 80, 84 și 85). Aceste deficiențe privesc accesul la raportul de expertiză medicală și

termenul pentru efectuarea unui raport de expertiză medicală, precum și posibilitatea

contestării concluziilor raportului. Luând în considerare faptul că s-a hotărât anterior că

principiile referitoare la obligațiile pozitive ale statelor contractante aflate sub incidența art. 2

din Convenție sunt aplicabile și ingerințelor grave în dreptul la integritate fizică ce intră în

domeniul de aplicare al art. 8 (

Codarcea

, citată anterior, pct. 103), Curtea consideră că sunt

aplicabile la prezenta cauză și concluziile formulate în cauza

Eugenia Lazăr

cu privire la

caracterul efectiv al cadrului legislativ și instituțional referitor la rapoartele de expertiză

medicală.

Colegiul Medicilor și institut (până în octombrie 2004, în cel de-al doilea dosar) sugerează

că reclamanta a fost lipsită de accesul la o acțiune eficientă prin care să se stabilească

dacă a fost victima unui malpraxis și să obțină o despăgubire adecvată.

acțiune penală ori civilă, Curtea reține că Normele procedurale privind efectuarea

expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale (aprobate prin Ordinul comun al

ministrului Justiției și ministrului Sănătății nr. 255/2000 și publicate în Monitorul Oficial nr.

459 din 19 septembrie 2000) prevăd că examinările medico-legale pot fi realizate și la

cererea persoanelor interesate într-un număr limitat de cazuri, de exemplu, în cazul

infracțiunilor sexuale, constatarea stării de sănătate având ca scop stabilirea aptitudinilor

unei persoane de a exercita o anumită activitate sau profesie, precum și în cazul constatării

leziunilor traumatice recente ori a infirmităților și a stărilor de boală cauzate de asemenea

leziuni. Prin urmare, reiese că, în situații cum este cea din prezenta cauză, un raport de

expertiză medicală nu poate fi efectuat la solicitarea unei persoane particulare, cu excepția

situației în care un asemenea raport este dispus de organele de anchetă sau autoritățile

judicia

re.

a fost examinată de o comisie medicală a Colegiului Medicilor, nu a putut obține o copie a

rezultatului examinării, reclamantei i-a fost încălcat dreptul stabilit de art. 8 din Convenție de

a obține într-un termen rezonabil raportul medical de expertiză care putea stabili, din punct

de vedere medical, dacă tratamentul dentar desfășurat de dr. A.D. era un caz de neglijență

medicală [a se vedea

K.H. și alții împotriva Slovaciei

, nr. 32881/04, pct. 58, CEDO

200

9

(extrase

)].

de faptul că rezultatul acestuia poate fi determinant pentru stabilirea încadrării juridice

corecte a faptelor comise de medic și, prin urmare, a admisibilității oricărei plângeri

împotriva acestuia. Acest lucru este și mai relevant în contextul legislației și practicii din

România, astfel cum Curtea a stabilit că răspunderea la momentul faptelor nu putea fi

angajată decât în cazul neglijenței medicale (a se vedea

Eugenia Lazăr

, citată anterior, pct.

52-54 și 90).

aventura într-un litigiu costisitor și de durată, un pacient trebuie să aibă acces în timp util la

un raport medical de expertiză de încredere cu ajutorul căruia se poate identifica orice faptă

de malpraxis comisă. În baza constatărilor unui asemenea raport, poate decide dacă

inițiază sau nu litigiul și/sau identifică acțiunea legală corespunzătoare.

să-i ofere o reparație pentru pierderea suferită ca urmare a procedurii medicale.

plângerea penală împotriva medicului stomatolog (supra, pct. 18).

T

e

oretic, cel puțin,

reclamanta ar fi putut obține la finalul procesului o evaluare a prejudiciului suferit și o

despăgubire pentru acesta (

Csoma împotriva

Românie

i

, nr. 8759/05, pct. 54, 15 ianuarie

2013). Prin urmare, acest mod de acțiune a fost adecvat în prezenta cauză, iar Curtea va

examina în consecință modul în care s-a efectuat ancheta penală.

martie 2011, menținută de Tribunalul București prin decizia din 4 octombrie 2011, că nu a

existat neglijență medicală din partea dentistului. Judecătoria a concluzionat că starea de

sănătate a reclamantei era rezultatul propriei neglijențe, refuzând fixarea permanentă a

protezei dentare defecte. În această privință, Curtea reține că soluția respectivă este în

dezacord cu concluziile raportului de expertiză din 4 decembrie 2003 prin care se

recomanda scoaterea protezei dentare, aceasta fiind concepută greșit și necorespunzător

de către dr. A.D. (supra, pct. 21). Curtea reține, în continuare, că aceeași instanță a respins

pretențiile civile din cadrul acțiunii penale, motivând că, în speță, nu s-au împlinit condițiile

pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

rămas pasivă și nici nu a urmărit doar sancționarea penală a medicului [a se vedea,

a

contrar

io

,

Stihi Boos împotriva României

(dec.), nr. 7823/06, pct. 51 și 65]. Aceasta a depus

cereri la Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din București și s-a constituit parte civilă în

cadrul acțiunii penale. Cu toate acestea, nu a obținut nicio reparație pe nicio cale.

Plângerea penală și acțiunea civilă formulate de reclamantă se refereau la urgențe privind

starea ei de sănătate și întârzierea în soluționarea lor a contribuit la agravarea acestei stări.

anterioare sunt suficiente pentru a-i permite Curții să

concluzioneze că reclamantei i-a fost încălcat dreptul la respectarea vieții private. În plus,

sistemul existent la data faptelor prezentei cauze o punea pe reclamantă în imposibilitatea

de a obține o reparație în urma acestei încălcări. Prin urmare, statul pârât nu și-a îndeplinit

obligațiile pozitive prevăzute la art. 8 din Convenție.

art. 8 din Convenție.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție

a invocat art. 6 § 1 din Convenție, formulat după cum urmează:

„Orice persoană are dreptul la judecarea [...] într-un termen rezonabil a cauzei sale,

de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu

caracter civil [...]”

soluționate într-un termen rezonabil. Ea nu este de acord cu afirmația Guvernului conform

căreia perioada 29 ianuarie 2005 – 7 mai 2008 ar trebui exclusă din durata totală a

procedurii. A

mai susținut că procurorul de caz avea obligația de a-i comunica rezoluția de

încetare a urmăririi penale și de respingere a pretențiilor civile.

durata totală a procedurii deoarece reclamanta nu a manifestat interes pentru cauză în

acest timp. Prin urmare, acesta conchide că procedura a durat 5 ani și 3 luni de la ancheta

inițială și 2 grade de jurisdicție. A mai susținut că propriul comportament al reclamantei a

contribuit la durata excesivă a procedurii.

trebuie așadar să fie declarat și acesta admisibil.

este necesar să examineze dacă, în speță, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție.

III. Cu privire la alte pretinse încălcări ale Convenției

recomanda un dentist care i-ar fi putut trata problemele dentare în mod corespunzător și de

faptul că a trebuit să plătească ulterior pentru tratament dentar.

măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea

consideră că acestea nu indică nicio încălcare a drepturilor și a libertăților stabilite în

Convenție sau în protocoalele la aceasta.

conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) și art. 35 § 4 din Convenție.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

.

91 Art.

41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a

consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație

echitabil

ă”.

A. Prejudiciu

a solicitat 120

000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material

reprezentând costul lucrării dentare pe care intenționează s-o efectueze. De asemenea,

aceasta a solicitat 2 500 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

pretențiilor materiale. De asemenea, pretențiile acesteia sunt speculative și total

neîntemeiate. Prin urmare, acesta solicită Curții să nu acorde nicio sumă cu titlu de

prejudiciu mate

rial.

Cu privire la pretențiile reclamantei cu titlu de prejudiciu moral,

Guvernul solicită Curții să acorde o sumă în conformitate cu jurisprudența sa consacrată în

acest domeniu.

hotărâre, statul pârât are obligația legală de a pune capăt respectivei încălcări și de a-i

repara consecințele astfel încât să restabilească pe cât posibil situația existentă înainte de

încălcare [a se vedea

Iatridis împotriva Greciei

(reparație echitabilă) (MC), nr.

31107/

96,

pct. 32,

CEDO 2000–XI].

Dacă unul sau mai multe prejudicii nu pot fi determinate cu

precizie sau dacă distincția între prejudiciul material și cel moral se dovedește dificilă,

Curtea poate decide să efectueze o evaluare globală [a se vedea

Comingersoll îm

potriva

Portugaliei

(MC), nr. 35382/97, pct. 29, CEDO 2000-IV].

suma de 25 000 EUR cu titlu de prejudiciu material și moral.

B. Cheltuieli de judecată

EUR pentru cheltuielile de judecată

efectuate în fața instanțelor interne și a Curții.

pretențiilor s

ale.

.

98 Potrivit

jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor

de judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar și rezonabil al

acestora. În prezenta cauză, ținând seama de documentele de care dispune și de criteriile

menționate supra, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 850 EUR pentru

toate cheltuielile efectuate pentru procedura în fața instanțelor interne și a Curții.

C. Dobânzi moratorii

.

99 Curtea

consideră necesar ca rata dobânzii să se întemeieze pe rata dobânzii

facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei

puncte procentuale.

Pentru aceste motive,

în unanimitate,

CURTEA:

admisibile capetele de cerere întemeiate pe art. 8 și art. 6 § 1 cu privire la

durata procedur

ii

și inadmisibile celelalte capete de cerere;

2.

Hotărăște

că a fost încălcat art. 8 din Convenție;

că nu este necesar să se examineze capătul de cerere privind durata

procedurii în temeiul art. 6 § 1 din Convenție;

4.

Hotărăște

:

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data

rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art.

44 § 2

din Convenție, următoarel

e

sume, care trebuie convertite în moneda națională a statului pârât la rata de schimb

aplicabilă la data plății:

(i) 25.000 EUR (douăzeci și cinci mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată

cu titlu de impozit cu titlu de prejudiciu material și moral;

(ii) 850 EUR (opt sute cincizeci euro), plus orice sumă ce poate fi datorată de

reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată;

b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume

trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de

împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei

perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

5.

Respinge

cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete

de cerere.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 23 septembrie 2014, în

temeiul art. 77 § 2 și art. 77 § 3 din Regulamentul Curții.

Marialena

T

s

irli

Grefier adjunct

,

JOSEP CASADEVALL

PREȘEDINTE

,