Comunicat la 8 octombrie 2014 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 76959/11 SOCIETATE OXYGENE PLUS împotriva Franței introdusă la 6 decembrie 2011 EXPOSAT DEFICIENTE CENTRITATEA, Societatea Oxigen Plus, este o societate al cărei sediu social se află în Tours. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Blancpain, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă desfășoară activitatea de comerciant de bunuri. De la 4 decembrie 2001 la 20 noiembrie 2002, aceasta a efectuat obiectul unei verificări de contabilitate referitoare la perioada cuprinsă între 1 iunie 1997 și 31 mai 2001. La sfârșitul acesteia, s-au constatat diverse anomalii în ținerea registrului prevăzut la art. 852-2 din Codul General al Impozitelor (CGI, a se vedea dreptul intern relevant de mai jos), care trebuie să menționeze în ordine cronologică toate mandatele, promisiunile de vânzare, actele translative de proprietate și, în general, toate actele care se referă la profesia de comerciant de bunuri. În conformitate cu art. 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, Comisia consideră că ajutorul de stat este compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat. La 20 decembrie 2002, recurentei i s-au notificat rechemări ale drepturilor de înregistrare, însoțite de penalități și dobânzi de întârziere (213 915 EUR) din care 43 353 EUR pentru penalități și dobânzi de întârziere). La 22 decembrie 2005, societatea reclamantă a contestat toate avizele de recuperare. La 20 iunie 2006, administrația și-a respins plângerile. Între timp, 1 ianuarie 2006, a intrat în vigoare ordonanța nr. 2005-1512 din 7 decembrie 2005 privind măsurile de simplificare în materie fiscală și armonizarea și amenajarea regimului penalităților. La art. 20 din această ordonanță, în cazul în care se ține în mod corespunzător registrul special, decăderea regimului de favoruri acordat comercianților de bunuri și i-a înlocuit un dispozitiv de declarare a impozitelor prevăzut la art. 1829 din CGI (a se vedea dreptul intern relevant). În conformitate cu această nouă dispoziție, sancțiunea pentru necunoașterea obligației de a ține un registru este o amendă de cincisprezece euro. În august 2006, reclamanta a atribuit administrația pentru anularea tuturor avizelor de recuperare (în total nouăsprezece). Instanța de punere în funcțiune a Tribunalului de Mare Instanță din Bourges a dispus reunirea tuturor procedurilor. În special, reclamanta a susținut că sancționarea decăderii regimului de favoruri prevăzut la art. 1115 din CGI n În decembrie 2005 menționată anterior, în aplicarea principiului retroactivității legii penale mai dulci. Printr-o hotărâre din 17 septembrie 2009, Tribunalul de Mare Instanță din Bourges a anulat toate avizele de recuperare și a acordat descărcarea de gestiune pentru totalitatea impunerilor puse în sarcina recurentei pe motiv că noile dispoziții care rezultă din Ordonanța din 7 Decembrie 2005 a făcut nefondată decizia administrației de a pune în discuție aplicarea regimului de favoruri legat de calitatea sa de comerciant de bunuri (...) forța este de a considera că decăderea regimului de favorizare a comercianților de bunuri are natura juridică a unei sancțiuni, așa cum o dovedește chiar și la capitolul II al lordonației menționate anterior, referindu-se la În plus, capitolul care conține art. 20 din respectiva ordonanță de modificare a articolului 1829 din CGI (...) . . . . În plus, se pare că administrația împărtășește ea însăși acest aviz, deoarece în observația sa cu privire la noile dispoziții din ordonanță (Bulletinul impozitelor nr. 29 din 19 februarie 2007 privind amenajarea regimului sancțiunilor fiscale, ea scrie: Până în prezent, orice infracțiune înregistrată în ținerea registrului operațiunilor comercianților de bunuri era susceptibilă de a determina punerea în discuție a regimului de favoruri prevăzut la art. 1115. Reforma efectuată prin ordonanță a permis o mai bună proporționare a consecințelor financiare ale infracțiunilor la gravitatea lor Cu toate acestea, noua lege care are ca efect reducerea sau eliminarea sancțiunilor fiscale se aplică imediat cazurilor care nu au fost încă judecate definitiv, așa cum ar fi o lege penală mai ușoară, administrația a făcut apel la această hotărâre. Articolele 852 și 1829 din CGI menționate anterior au fost eliminate prin legea nr. 2010-237 din 9 martie 2010 privind finanțele rectificative pentru 2010. Această lege, care a intrat în vigoare la 11 martie 2010, a eliminat obligația de a deține un repertoriu special. Prin Hotărârea din 29 aprilie 2010, Curtea a Tribunalului din Bourges infirma hotărârea. Comisia își motivează decizia în sine cu privire la o hotărâre a Curții de Casație din 15 septembrie 2009 (a se vedea dreptul intern relevant) potrivit căreia decăderea regimului de favorizare a comercianților de bunuri nu constituia o pedeapsă și concluzionează că În motiv, aceasta a susținut că, în urma intrării în vigoare a ordonanței din 7 decembrie 2005, care a decăzut din regimul de favoruri acordat comercianților de bunuri un mecanism de impozitare și din legea din 9 martie 2010, care a eliminat obligația de a deține un repertoriu special, decăderea menționată anterior nu mai putea fi aplicată. Prin hotărârea din 7 iunie 2011, Curtea de Casație a respins recursul, dar s-a așteptat ca, în cazul în care noua lege să aplice imediat efectele viitoare ale situațiilor juridice necontractuale în curs în momentul intrării în vigoare, aceasta să nu pună sub semnul întrebării obligațiile care au apărut în mod regulat la acea dată. ; că la data faptului generator de impozit, beneficiul dispozițiilor prevăzute la art. 1115 din Codul general al impozitelor era condiționat de îndeplinirea formalităților impuse prin art. 852-2 din același cod ;căîn cazul de față, Tribunalul arată că erori sau anomalii care afectează 25% din cauzele în cauză au fost constatate în repertoriul articolului 852-2, prezentat în cursul controlului ; că, reținând în mod suveran că aceste încălcări formale importante și repetate au fost suficient de grave, tribunalul de apel a putut deduce că acestea au reprezentat decăderea regimului de favorizare a comercianților de bunuri prevăzut la art. 1115 Dreptul și practica internă relevante Dispoziții relevante din CGI art. 852 (care se aplică la momentul faptelor) Persoanele care efectuează cazurile definite la art. 257 alineatul (6) trebuie: să facă declarația în termen de o lună de la începerea operațiunilor lor la serviciul de administrare de care depinde instituția lor și, dacă este cazul, la fiecare dintre sucursalele sau agențiile lor; Păstrați un registru cu coloane care nu se referă la timbru, care prezintă, zilnic, fără alb sau interlinie și în ordinea numerelor, toate mandatele, promisiunile de vânzare, actele translative de proprietate și, în general, toate actele care se referă la profesia de comerciant de bunuri Sub rezerva dispozițiilor art. 302, achizițiile efectuate de persoanele care desfășoară activitățile definite la art. 6 din art. 257 sunt scutite de taxe și impozite pe mutații, cu condiția ca: Pe de o parte, acestea să respecte obligațiile speciale care le revin în temeiul art. 290; Pe de altă parte, pe de altă parte, acestea își cunosc intenția de a-și revânde în termen de patru ani. Art. 1829 (cu privire la data faptelor) Orice încălcare a dispozițiilor din art. 2 din art. 852 se pedepsește exclusiv: O amendă egală cu 1 % din valoarea prețului sau a bunurilor care au făcut obiectul tranzacției omise din registru, dar care a fost aplicată în mod regulat; O amendă egală cu 150 EUR în caz de neînscriere în registrul menționat anterior a mandatelor, promisiunilor de vânzare și a tuturor actelor, altele decât cele translative de proprietate care se referă la profesia de comerciant de bunuri; D mai puțin de 15 euro pentru orice încălcare a obligațiilor formale. Jurisprudență relevantă a Curții de Casație Hotărârea din 15 septembrie 2009 (Cass.com.) Având în vedere art. 112 alineatul (3) din Codul penal și art. 20 din Ordonanța din 7 decembrie 2005 privind măsurile de simplificare în materie fiscală și de amenajare a regimului penalităților ; Cu condiția ca principiul retroactivității legislației penale mai dulci, care se aplică în domeniul fiscal, să fie limitat la sancțiunile fiscale care constituie sancțiuni care prezintă caracterul unei pedepse; întrucât acest principiu nu se aplică atunci când un text care se referă la un dispozitiv de împrejurări fiscale unei măsuri care nu are caracterul unei pedepse, cum ar fi decăderea unui regim de favoruri; Cu condiția ca, pentru a pronunța descărcarea de gestiune a sumelor recuperate, Tribunalul, după ce a constatat că decăderea regimului de favoruri al comercianților de bunuri are natura juridică a unei sancțiuni, rețin că Ordonanța din 7 decembrie 2005, care reduce sau elimină astfel de sancțiuni fiscale, se aplică imediat cauzelor în curs care nu au fost încă judecate definitiv, pe lângă o lege penală mai blândă; GRIEF Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul se plânge de necunoașterea principiului retroactivității, în cazul de față, după ce a subliniat că decăderea regimului de favoruri acordat comercianților de bunuri este o sancțiune fiscală care intră sub incidența materiei penale. În cazul în care, având în vedere hotărârea pronunțată în cauza Scoppola c. Italia (n [GC], n 10249/03, 17 septembrie 2009), a existat o încălcare a acestei dispoziții ca urmare a faptului că reclamantul nu a putut beneficia de sistemul de împrumuturi fiscale și apoi de eliminarea obligației de a ține un registru, introduse prin Ordonanța nr. 2005-1512 din 7 decembrie 2005 și prin Legea din 7 decembrie 2005 2010-237 din 9 martie 2010 și intrate în vigoare în cursul procedurii
Communiquée le 8 octobre 2014
Requête n
o
76959/11
SOCIÉTÉ OXYGENE PLUS contre la France
introduite le 6 décembre 2011
La requérante, la Société Oxygène Plus, est une société dont le siège social se trouve à Tours. Elle est représentée devant la Cour par M
e
F.
Blancpain, avocat au Conseil d’État et à la Cour de cassation.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La société requérante exerce l’activité de marchand de biens. Du 4
décembre 2001 au 20 novembre 2002, elle fit l’objet d’une vérification de comptabilité portant sur la période du 1
er
juin 1997 au 31 mai 2001. À l’issue de celle-ci, il fut constaté diverses anomalies dans la tenue du répertoire prévu à l’article 852-2 du code général des impôt (CGI, voir droit interne pertinent ci-dessous), lequel doit mentionner de manière chronologique tous les mandats, promesses de vente, actes translatifs de propriété et de façon générale tous les actes se rattachant à la profession de marchand de biens. L’administration fiscale considéra que ces anomalies permettaient d’établir que la société ne respectait pas les conditions posées par l’article 852-2 précité et étaient suffisamment graves pour entraîner la déchéance du régime d’exonération des droits d’enregistrement prévu par l’article 1115 du CGI (voir droit interne pertinent) dont la société avait bénéficié pour plusieurs opérations immobilières, et justifier des redressements.
Le 20 décembre 2002, la requérante se vit notifier des rappels de droits d’enregistrement, assortis de pénalités et intérêts de retard (213
915 euros (EUR) dont 43 353 EUR au titre des pénalités et intérêts de retard).
Le 22 décembre 2005, la société requérante contesta l’ensemble des avis de mise en recouvrement. Le 20 juin 2006, l’administration rejeta ses réclamations.
Entre-temps, le 1
er
janvier 2006, l’ordonnance n
o
2005-1512 du 7
décembre 2005 relative à des mesures de simplification en matière fiscale et à l’harmonisation et à l’aménagement du régime des pénalités entra en vigueur. L’article 20 de cette ordonnance supprima, en cas d’irrégularité dans la tenue du répertoire particulier, la déchéance du régime de faveur accordé aux marchands de biens, et lui substitua un dispositif d’amendes fiscales codifié à l’article 1829 du CGI (voir droit interne pertinent). En vertu de cette nouvelle disposition, la sanction de la méconnaissance de l’obligation de tenue d’un répertoire consiste en une amende de quinze
euros.
En août 2006, la requérante assigna l’administration pour voir annuler l’ensemble des avis de mise en recouvrement (dix-neuf au total). Le juge de la mise en état du tribunal de grande instance de Bourges ordonna la jonction de toutes les procédures. La requérante fit notamment valoir que la sanction de la déchéance du régime de faveur prévu à l’article 1115 du CGI n’avait plus lieu d’être depuis l’entrée en vigueur de l’ordonnance du 7
décembre 2005 précitée en application du principe de rétroactivité de la loi pénale plus douce. L’administration fit valoir que ce principe ne s’appliquait pas, la déchéance du régime de faveur ne constituant pas une sanction.
Par un jugement du 17 septembre 2009, le tribunal de grande instance de Bourges annula l’ensemble des avis de mise en recouvrement et prononça la décharge de la totalité des impositions mises à la charge de la requérante au motif que les dispositions nouvelles résultant de l’ordonnance du 7
décembre 2005 rendaient non fondée la décision de l’administration de remettre en cause l’application du régime de faveur lié à sa qualité de marchand de biens
:
«
(...) force est de considérer que la déchéance du régime de faveur des marchands de biens a la nature juridique d’une sanction, comme le prouve l’intitulé même du chapitre II de l’ordonnancé précitée faisant référence à des «
pénalités
», chapitre contenant de surcroît l’article 20 de ladite ordonnance modifiant l’article 1829 du CGI (...)
; Il apparaît au demeurant que l’administration partage elle-même cet avis puisque dans son commentaire des nouvelles dispositions de l’ordonnance (Bulletin des impôts n
o
29 du 19 février 2007 relatif à l’aménagement du régime des pénalités fiscales, elle écrit
: «
jusqu’à présent, toute infraction relevée dans la tenue du registre des opérations de marchands de biens était susceptible d’entraîner la remise en cause du régime de faveur prévu par l’article 1115. La réforme opérée par l’ordonnance a permis de mieux proportionner les conséquences financières des infractions à leur gravité
».
Or la loi nouvelle qui a pour effet d’atténuer ou supprimer des sanctions fiscales est immédiatement applicable aux affaires non encore définitivement jugées, comme le serait une loi pénale plus douce
».
L’administration fit appel de ce jugement.
Les articles 852 et 1829 du CGI précités furent supprimés par la loi n
o
2010-237 du 9 mars 2010 de finances rectificative pour 2010. Cette loi, entrée en vigueur le 11 mars 2010, a supprimé l’obligation de tenue d’un répertoire particulier.
Par un arrêt du 29 avril 2010, la cour d’appel de Bourges infirma le jugement. Elle motiva sa décision en s’appuyant sur un arrêt de la Cour de cassation du 15 septembre 2009 (voir droit interne pertinent) selon lequel la déchéance du régime de faveur des marchands de biens ne constituait pas une peine et conclut qu’il n’y avait pas lieu de faire application du principe de rétroactivité de la loi pénale plus douce.
La requérante forma un pourvoi en cassation. Dans son moyen, elle fit valoir qu’à la suite de l’entrée en vigueur de l’ordonnance du 7 décembre 2005, ayant substitué à la déchéance du régime de faveur accordé aux marchands de biens un dispositif d’amendes fiscales, et de la loi du 9 mars 2010, ayant supprimé l’obligation de tenue d’un répertoire particulier, la déchéance précitée ne pouvait plus lui être appliquée. Elle invoqua le principe de rétroactivité de la loi pénale plus douce.
Par un arrêt du 7 juin 2011, la Cour de cassation rejeta le pourvoi
:
«
Mais attendu que si la loi nouvelle s’applique immédiatement aux effets à venir des situations juridiques non contractuelles en cours au moment où elle entre en vigueur, elle ne peut remettre en cause des obligations régulièrement nées à cette date
; qu’à la date du fait générateur de l’impôt, le bénéfice des dispositions prévues par l’article 1115 du code général des impôts était subordonné à l’accomplissement des formalités exigées par l’article 852-2 du même code
; qu’en l’espèce, l’arrêt relève que des erreurs ou anomalies affectant 25 % des affaires traitées avaient été constatées dans le répertoire de l’article 852-2, présenté au cours du contrôle
; que retenant souverainement que ces manquements formels importants et répétés étaient suffisamment graves, la cour d’appel a pu en déduire qu’ils entraînaient la déchéance du régime de faveur des marchands de biens prévu par l’article 1115
».
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
Dispositions pertinentes du CGI
Article 852 (applicable à l’époque des faits)
«
Les personnes qui réalisent les affaires définies au 6
o
de l’article 257 doivent :
1
o
En faire la déclaration dans le délai d’un mois à compter du commencement de leurs opérations auprès du service de l’administration dont dépend leur établissement et, le cas échéant, à chacune de leurs succursales ou agences ;
2
o
Tenir un répertoire à colonnes non sujet au timbre, présentant, jour par jour, sans blanc ni interligne et par ordre de numéros, tous les mandats, promesses de vente, actes translatifs de propriété et, d’une manière générale, tous actes se rattachant à la profession de marchand de biens ».
Article 1115 (applicable à l’époque des faits)
«
Sous réserve des dispositions de l’article 1020, les achats effectués par les personnes qui réalisent les affaires définies au 6
o
de l’article 257 sont exonérés des droits et taxes de mutation à condition :
a.
D’une part, qu’elles se conforment aux obligations particulières qui leur sont faites par l’article 290 ;
b.
D’autre part, qu’elles fassent connaître leur intention de revendre dans un délai de quatre ans.
»
Article 1829 (applicable à l’époque des faits)
«
Toute infraction aux dispositions du 2
o
de l’article 852 est exclusivement punie :
1
o
D’une amende égale à 1 % du montant du prix ou de la valeur du bien qui a fait l’objet de la transaction omise sur le répertoire mais régulièrement comptabilisée ;
2
o
D’une amende égale à 150 euros en cas de défaut d’inscription sur ledit répertoire des mandats, promesses de ventes et de tous actes autres que ceux translatifs de propriété se rattachant à la profession de marchand de biens ;
3
o
D’une amende de 15 euros pour toute infraction aux obligations formelles.
»
2.
Jurisprudence pertinente de la Cour de cassation
Arrêt du 15 septembre 2009 (Cass.com.)
«
Vu l’article 112 1, alinéa 3, du code pénal et l’article 20 de l’ordonnance du 7
décembre 2005 relative à des mesures de simplification en matière fiscale et à l’aménagement du régime des pénalités ;
Attendu que le principe de rétroactivité de la loi pénale plus douce, qui s’applique à la matière fiscale, est circonscrit aux seules pénalités fiscales constituant des sanctions qui présentent le caractère d’une punition ; que ce principe n’est pas applicable lorsqu’un texte substitue un dispositif d’amendes fiscales à une mesure qui n’a pas le caractère d’une peine, telle que la déchéance d’un régime de faveur ;
Attendu que pour prononcer la décharge des impositions mises en recouvrement, l’arrêt, après avoir relevé que la déchéance du régime de faveur des marchands de biens a la nature juridique d’une sanction, retient que l’ordonnance du 7 décembre 2005, qui abaisse ou supprime de telles sanctions fiscales, est immédiatement applicable aux affaires en cours non encore définitivement jugées, à l’instar d’une loi pénale plus douce ;
»
GRIEF
Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant se plaint de la méconnaissance du principe de la rétroactivité «
in mitius
» en l’espèce, après avoir souligné que la déchéance du régime de faveur accordé aux marchands de biens est une sanction fiscale qui relève de la matière pénale.
L’article 7 de la Convention est-il applicable en l’espèce
?
Dans l’affirmative, à la lumière de l’arrêt
Scoppola c. Italie (n
o
2)
[GC], n
o
10249/03, 17 septembre 2009), y a-t-il eu violation de cette disposition du fait pour le requérant de n’avoir pu bénéficier du dispositif d’amendes fiscales puis de la suppression de l’obligation de tenue d’un répertoire, introduits par l’ordonnance n
o
2005-1512 du 7 décembre 2005 et la loi du n
o
2010-237 du 9 mars 2010, et entrées en vigueur en cours de procédure
?