CASE OF BONDARENCO v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

CAUZA BONDARENCO c. REPUBLICII MOLDOVA

(Cererea nr. 10823/06)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

14 octombrie 2014

Această hotărâre este definitivă, dar ea poate fi supusă redactării.

În cauza Bondarenco c. Republicii Moldova,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unui comitet compus din:

Dragoljub Popović,

președinte,

Luis López Guerra,

Valeriu Grițco,

judecători,

și Marialena Tsirli,

grefier adjunct al secțiunii,

Deliberând la 23 septembrie 2014 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 10823/06) depusă la Curte la 3 martie 2006 împotriva Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dna Natalia Bondarenco („reclamanta”).

2.

Reclamanta a fost reprezentată de dl S. Bivol, avocat în Chișinău. Guvernul („Guvernul”) Republicii Moldova a fost reprezentat de agentul său, V. Grosu.

3.

La 1 septembrie 2008, cererea a fost comunicată Guvernului.

4.

La 2 februarie 2009, Guvernul a depus observațiile sale pe marginea admisibilității și fondului. Reclamanta nu a depus observațiile sale în perioada stabilită.

5.

La 17 iunie 2014, Curtea a informat Guvernul că, întrucât cererea este aferentă jurisprudenței bine definite a Curții, ea decide să o repartizeze unui comitet din trei judecători.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

6.

Reclamanta s-a născut în 1958. Ea locuiește la Chișinău.

7.

În anul 1989, Consiliul municipal Chișinău i-a închiriat reclamantei un apartament. În 2000, Consiliul municipal a evaluat clădirea în care închiria reclamanta apartamentul ca fiind sub pericolul de a se prăbuși, iar la o dată neprecizată aceasta a fost demolată. Reclamanta a acționat în justiție Consiliul municipal Chișinău solicitând alocarea unui alt apartament în locul celui demolat.

8.

La 18 martie 2003, Judecătoria sectorului Râșcani a admis acțiunea reclamantei și a obligat Consiliul municipal Chișinău să-i aloce un alt apartament.

9.

În perioada 2003-2004 ea a depus fără succes numeroase plângeri privind neexecutarea hotărârii judecătorești. Până în prezent, hotărârea judecătorească din 18 martie 2003 a Judecătoriei sectorului Râșcani nu a fost executată.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

10.

Legea nr.87, care a instituit o nouă cale de recurs pentru plângerile de neexecutare a hotărârilor judecătorești definitive, a intrat în vigoare la 1 iulie 2001. Detaliile referitoare la legea respectivă au fost expuse în decizia Curții în cauza

Balan c.

Moldovei

(dec.), nr. 44746/08, 24 ianuarie 2012.

ÎN DREPT

I.

CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI ȘI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR.1 LA CONVENȚIE

11.

Reclamanta s-a plâns de neexecutarea hotărârii judecătorești definitive din 18 martie 2003. Ea a invocat articolele 6 § 1 și 8 ale Convenției și articolul 1 al Protocolului nr.1 la Convenție. Curtea va examina cererea în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 al Protocolului nr.1, care prevăd următoarele:

Articolul

6

„Orice persoană are dreptul la judecarea ... de către o instanță ... care va hotărî ... asupra ... temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.”

Articolul 1 al Protocolului nr. 1

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional...”

A.

Admisibilitatea

12.

Prin scrisoarea din 23 iunie 2014 Guvernul a ridicat pentru prima dată obiecția neepuizării căilor de recurs interne, motivând că reclamanta nu a epuizat recursul instituit de Legea nr.87.

13.

Curtea notează că în cauzele

Olaru și alții c. Moldovei

(nr. 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, § 61, 28 iulie 2009) ea a ajuns la concluzia că reclamanții în cauzele care vizează locuințele sociale depuse la Curte înainte de pronunțarea acelei hotărâri sunt scutiți de epuizarea noului recurs instituit după pronunțarea hotărârii pilot.

14.

În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că prezenta cerere, care se referă la o locuință socială și care a fost depusă înainte de data pronunțării hotărârii

Olaru

, nu poate fi declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne. Prin urmare, obiecția Guvernului se respinge.

15.

Curtea notează că prezenta plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) al Convenției. Prin urmare, ea notează în continuare că aceasta nu este inadmisibilă pe alte temeiuri. Așadar, ea trebuie declarată admisibilă.

B.

În fond

16.

Reclamanta a invocat, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenție, că neepuizarea hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa i-au încălcat drepturile prevăzute de aceste dispoziții.

17.

Guvernul a susținut că a luat măsuri directe pentru executarea hotărârii judecătorești în cauză, însă, aceasta nu poate fi executată având în vedere numărul mare de hotărâri judecătorești similare neexecutate și lipsa fondurile la autoritățile publice locale. Guvernul consideră că nu a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenție.

18.

Curtea a constatat frecvent încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenție în cauzele care vizau chestiuni similare (a se vedea

Prodan c. Moldovei

, nr.

49806/99, § 56 și 62, ECHR 2004

‑

III (extrase),

Olaru și alții c.

Moldovei

, citată mai sus, § 41).

19.

Examinând materialele prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a invocat fapte sau argumente capabile să ne convingă să ajungem la o concluzie diferită în prezenta cauză. Pe baza jurisprudenței sale la acest subiect, Curtea consideră că în speță neexecutarea hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea reclamantei constituie o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenție.

II.

CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

20.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

“„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

21.

Reclamanta nu a depus nicio cerere cu titlu de reparație echitabilă în termenul stabilit de Curte. Prin urmare, Curtea consideră că nu există nicio pretenție cu acest titlu.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1al Protocolului nr.1 la Convenție.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 14 octombrie 2014, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Marialena Tsirli

Dragoljub Popović

Grefier adjunct

Președinte