BAYıR c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

21.10.2014

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

BAYıR c. TURQUIE (CtEDO, 2014)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 2949/05 Nevzat BAYIR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 21 octombrie 2014, într-o cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Ișil Karakaș, András Sajó, Helen Keller, Paul Lumpres, Robert Spano, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 31 decembrie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Nevzat Bay M.N. Terzi, avocat la mail. Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. La 4 iulie 2003, în jurul orei 21:00, reclamantul a vizitat secția de poliție Bayrakl Din procesul verbal reiese că reclamantul, sub influența alcoolului, îi amenințase pe polițiști să-și imite copiii dacă nu-și găseau imediat soția. El îl împușcase puternic pe micul O.B. în afara clădirii din curte. Polițiștii au intervenit pentru a salva copilul din mâinile sale. În aceeași zi, S.B. a fost ascultat de poliție și a declarat că reclamantul a consumat alcool în fiecare zi și-a bătut soția și copiii. Din aceste motive, soția sa l - a părăsit, iar reclamantul a refuzat să - i încredințeze copiilor lor. În noaptea de 4-5 iulie 2003, la ora 00:30, reclamantul a fost examinat de către un medic la spitalul din azmir. Raportul medical întocmit la ora 00:45 indică o zgârietură de 4x4 cm pe torace și o zgârietură ușoară pe coaserea stângă, precum și o sensibilitate la mișcare. Nu s-a efectuat nici un diagnostic vital. Analizele de alcoolemie efectuate la 01 30 au dezvăluit un nivel de alcool de 0,99 grame pentru o mie. O oprire de lucru de două zile a fost prescrisă. La 5 iulie 2003, la ora 10:30, reclamantul a fost ascultat de poliție. El a declarat că nu dorește să beneficieze nici de dreptul său de a păstra tăcerea sau de dreptul de a se adresa unui avocat, dorind să se apere. În declarația sa, el a declarat că a fost șomer, că soția sa a părăsit în urma unei dispute. El a recunoscut că a refuzat să intre la cererea soției sale de a lua O.B. cu ea și a băut o bere în după-amiaza înainte de a merge la secție. El a negat că a amenințat polițiștii să-și imite copiii. În aceeași zi, a fost dat în judecată în fața procurorului republicii, care i-a amintit de acuzațiile aduse împotriva lui și de dreptul său de a fi asistat de un avocat, a respins acuzațiile, și-a repetat declarația primită de polițiști și nu s-a plâns de vreun tratament rău. La 7 iulie 2003, printr-un act de punere sub acuzare, procurorul Republicii l-a acuzat pe reclamant pentru violarea membrilor familiei sale și pentru agresiune și a solicitat condamnarea în temeiul articolelor 478 și 572 din Codul penal. La 2 decembrie 2003, reclamantul, reprezentat de un avocat din oficiu, a contestat acuzațiile împotriva sa, dar a recunoscut că a băut alcool înainte de a se deplasa la secție. În aceeași zi, fiul reclamantului, T.B., a fost ascultat de tribunal și a declarat că nu a fost martor la nici o ceartă între părinții săi și a susținut că polițiștii îl insultaseră și îl bătuseră fără motiv pe tatăl său. La 2 martie 2004, soția reclamantului, Se.B., a fost ascultată de instanță și a declarat că a fost bătută de soțul ei care consuma alcool în mod regulat și era violentă față de copii, părăsise căminul conjugal pentru a se duce la tatăl ei și inițiase o procedură de divorț. La 24 iunie 2004, reclamantul a fost achitat pentru absența altor dovezi, cu excepția declarațiilor soției sale. Procedura penală împotriva polițiștilor pentru abuz 11. La 12 noiembrie 2003, reclamantul a depus o plângere la procurorul districtual al Republicii Karșćyaka împotriva polițiștilor de poliție, pentru că au fost plasați fără motiv plauzibil în custodie și pentru rele tratamente. 12. La 13 noiembrie 2003, reclamantul a depus, de asemenea, o plângere în fața subprefecturii din Karșiiyaka pentru denunțarea relelor tratamente pe care le-ar fi suferit la 4 iulie 2003 la secția de poliție. 13. La 17 noiembrie 2003, prefectura Karșiyaka a inițiat o anchetă. 14. La 11 decembrie 2003, reclamantul și fiul său, T.B., au fost ascultați de un ofițer responsabil cu ancheta internă. Reclamantul a recunoscut că era sub influența alcoolului când a venit la secție, dar s-a plâns de E.I. și .S. care l-ar fi lovit în piept și l-ar fi tras de păr. T.B. a confirmat că polițiștii l-au insultat și l-au lovit pe tatăl său. Pe fotografiile personalului, ei i-au identificat pe ofițerii de poliție E.A. Ș.S. ca fiind autorii agresiunii. La 17 decembrie 2003, Tribunalul Intern al prefecturii s-a încheiat cu o decizie de a nu da în judecată polițiștii în cauză. La 23 decembrie 2003, prefectura Karșiyaka a transmis dosarul la Parchetul din Karșiiyaka, concluzionând că acuzațiile aduse poliției nu au intrat în temeiul Legii nr. 4483 privind urmărirea penală a funcționarilor. 17. La 22 ianuarie 2004 și la 9 februarie 2004, procurorul general al Republicii i-a auzit pe ofițerii de poliție E.O.I. și S. 18. Dosarul conține mărturia lui H.S., care pretindea că se află în secție pentru o plângere și care îl văzuse pe reclamant venind cu doi copii. El a declarat că reclamantul era beat, a cerut polițiștilor să oprească autocarul interurban pe care îl luase soția sa, altfel urma să-și omoare copiii. El și - ar fi împușcat fiul mai mic pe pământ în afara clădirii, continuându - i amenințările. I-ar fi auzit pe copii spunându-le polițiștilor că tatăl lor îi bătea și că mama lor plecase pentru această cauză. 19. Un al doilea martor, care conducea taxiul în fața secției de poliție, susținea că l-a văzut pe reclamant în curtea secției de poliție trăgând un copil pe podea și țipând că-și va ucide fiul dacă polițiștii nu-și aduceau soția înapoi. El a confirmat că, la intervenția polițiștilor, între reclamant și polițiști a existat o încălzire, care a reușit să elibereze copilul din mâinile sale. 20. La 9 februarie 2004, procurorul districtual al Republicii a emis o hotărâre de nejudiciare, concluzionând că nu există dovezi care să permită deschiderea unei acțiuni judiciare împotriva polițiștilor. Hotărârea se referă la înscrisurile din dosarul de anchetă și la o acțiune penală împotriva reclamantului pentru abuz asupra membrilor de familie și pentru beție agresivă. 21. La 14 iulie 2004, reclamantul a respins opoziția formulată de reclamant. GRIEF 22. Reclamantul se plânge de arestarea sa fără motive plauzibile, în timp ce a venit la secție pentru a raporta dispariția soției sale. El se plânge că a fost bătut și insultat de polițiști 23. El denunță eficiența căilor de atac pentru a-și remedia obiecțiile și pentru a-și reabilita judecata penală condusă de Parchet. El declară că procurorul a refuzat să-și asculte fiul T.B. și unchiul S.B. 24. Pe baza acestor obiecții, el invocă o încălcare a art. 3, 5, 6 alin. (1) și 3 lit. (d) și 13 din Convenție. Recurentul pretinde că a fost victima unui tratament abuziv la 4 iulie 2003. El se plânge că a fost judecat de către Parchet. Pe baza obiecțiilor sale, el invocă articolele 3, 6 alineatul (1) și 3 litera (d) și 13 din Convenție. 26. Reamintind că este stăpână pe calificarea juridică a faptelor de care a fost sesizată (a se vedea, printre altele, Guerra și alții c. Italia , 19 Februarie 1998, § 44, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998-I), Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni pe teren de la art. 3 astfel de formulare Nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 27. Guvernul susține mai întâi că reclamantul a omis să epuizeze căile de atac existente pentru a solicita despăgubiri. În al doilea rând, consideră că acuzațiile de maltratare ale reclamantului nu sunt confirmate de niciun element de probă, subliniind în special că raportul medical din 5 iulie 2003 indică simptome minore care rezultă din forța necesară pentru a contracara rezistența reclamantului. Guvernul susține că forța utilizată era proporțională cu rezistența sa. 28. Curtea amintește că acuzațiile de rele tratamente în conformitate cu art. 3 trebuie să fie susținute de elemente de probă adecvate (a se vedea Klaas c. Germania, 22 septembrie 1993, § 30, seria A n 269, Erdagöz c. Turcia, 22 octombrie 1997, § 40, Rec. 1997 VI, Jalloh c. Germania [GC], n 54810/00, § 67, CEDH 2006 IX). Pentru stabilirea faptelor invocate, aceasta se utilizează criteriul probei mai mult decât orice îndoială rezonabilă; cu toate acestea, o astfel de dovadă poate rezulta dintr-o fâșie de finisaj sau din prezumții necontestate, suficient de grave, precise și concordante (a se vedea Irlanda c. Regatul Unit, 18 ianuarie 1978, § 161 in fine, seria A n 25, și Labita c. Italia [GC], n 26772/95, §§ 121 și 152, CEDO 2000 IV). 29. În plus, pentru a cădea sub incidența art. 3, un tratament incorect trebuie să atingă un minim de gravitate. La aprecierea acestui minim este relativă în esență, ea depinde de ansamblul datelor cauzei, în special de durata tratamentului și de consecințele sale fizice și psihologice, precum și, uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (a se vedea, de exemplu, Svinarenko și Slyadnev Rusia [GC], n 32541/08 și 43441/08, § 114, 17 iulie 2014). 30. Curtea amintește, de asemenea, că, atunci când un individ este privat de libertatea sa sau, mai general, se confruntă cu agenți ai forțelor de ordine, utilizarea forței fizice față de acesta atunci când nu este strict necesară de comportamentul său aduce atingere demnității umane și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat prin art. 3 (a se vedea, printre multe altele, Ribitsch c. Austria, 4 decembrie 1995, § 38, seria A n 336, Tekin c. Turcia, 9 iunie 1998, § 53, Rec., 1998 IV, Selmuni c. Franța [GC], n 25803/94, § 99, CEDH 1999 V și El-Masri c. l., fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei [GC], n 39630/09, § 207, CEDH 2012). 31. În acest caz, Curtea constată că reclamantul a așteptat patru luni înainte de a depune o plângere împotriva polițiștilor. Ca urmare a plângerii din 13 noiembrie 2003, s-a deschis o procedură penală, iar procurorul i-a auzit pe polițiști acuzați, iar dosarul conține declarații ale reclamantului și ale martorilor oculari și ale celorlalți polițiști aflați în funcție în momentul pretinselor fapte 33. Din dosarul de judecată al Parchetului și din hotărârea de nejudiciare a procurorului republicii reiese că reclamantul, sub controlul alcoolului, îi amenințase pe polițiști să-și imite copiii, iar aceștia din urmă împiedicaseră. Pe de altă parte, decizia se referă la o acțiune publică care a fost introdusă împotriva reclamantului pentru abuz asupra membrilor familiei și pentru beție agresivă. 34. Rapoartele medicale arată că leziunile menționate sunt de natură simplă, putând corespunde unei utilizări necesare a forței în momentul arestării, în special în lumina necesității de a proteja copilul O.B. luat ostatic de solicitant. 35. Având în vedere toate cele de mai sus, Curtea consideră că Özlem Alparslan nu a fost demonstrat în speță că forța utilizată la arestarea reclamantului a fost excesivă sau disproporționată (a se vedea mutatis mutandis Özlem Alparslan c. Turcia (dec.), nr 52663/99, 25 august 2005, Cem Yalmaz c. Turcia (dec.), nr. 43497/04, 17 iunie 2008 și Hüseyin Karababa c Turcia. (dec.), nr. 67698/09, 6 septembrie 2011). Prin urmare, acest litigiu trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. 36. Reclamantul se plânge apoi de la Õ Õ din custodia sa și Õ art. 5 alineatul (1) litera (c) din Convenție. 37. Curtea observă mai întâi că în custodia reclamantului s-a încheiat data de 5 iulie 2003, împreună cu eliberarea acestuia de către Parchet, în timp ce rejudecarea nu a fost introdusă decât la 31 decembrie 2004. În plus, examinarea cauzei nu permite identificarea niciunei circumstanțe speciale care ar fi putut întrerupe sau suspenda termenul de șase luni prevăzut la art. 35 1 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Guido Raimondi Prezidenți