ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO

Sursă originală

CtEDO 16.12.2014 RO

VIȘAN v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

16.12.2014

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

VIȘAN v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2014)

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

Marian Vișan împotriva României și patru alte cereri

Cererea nr. 708/13

(a se vedea lista anexată)

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 16 decembrie 2014 într-o cameră compusă din Ján Šikuta, președinte

Dragoljub Popoviæ, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,

având în vedere cererile menționate anterior, introduse la 19 decembrie 2012,

având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și cele prezentate în replică de reclamanți,

după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

Lista reclamanților este prezentată în anexă.

Guvernul român („Guvernul”)

a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează în continuare.

La 28 mai 2003, patru dintre reclamanți au fost arestați preventiv și împotriva lor a început procesul penal pentru, printre altele, săvârșirea infracțiunii de luare de mită. La 2 octombrie 2003, a început procesul penal și împotriva celui de-al cincilea reclamant sub aceeași învinuire.

Cauzele au fost conexate și, după soluționarea conflictului de competență și a mai multor excepții de neconstituționalitate, Curtea de Apel București s-a pronunțat pe fond prin hotărârea din 22 iulie 2010. Reclamanții au fost condamnați la pedepse cuprinse între 2 și 4 ani de închisoare cu suspendare.

Reclamanții au formulat recurs. Prin hotărârea definitivă din 3 iulie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a redus cuantumul pedepselor aplicate reclamanților la un an și 2 luni sau un an și 6 luni de închisoare cu suspendare. În motivarea deciziei sale, ÎCCJ a luat în considerare durata procesului, recunoscând că a fost încălcată cerința termenului rezonabil, și s-a pronunțat că, drept consecință, i-a condamnat pe reclamanți la pedepse cu închisoarea sub minimul legal.

B. Dreptul intern relevant

Prevederile relevante din legislația română sunt descrise în hotărârea pronunțată în cauza

Vlad și alții împotriva României

(nr. 40756/06, 41508/07, 50806/07, pct. 62-63, 68, 70-72 și 75, 26 noiembrie 2013).

CAPĂT DE CERERE

Reclamanții s-au plâns în temeiul art. 6 § 1 din Convenție de durata procesului penal în care au fost implicați.

ÎN DREPT

În primul rând, Curtea constată că, ținând seama de contextul de fapt și de drept al cauzelor de față, este necesară conexarea acestora.

Plângându-se de durata procesului penal, reclamanții au invocat art.

6 § 1 din Convenție, ale cărui dispoziții relevante prevăd următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea [...] într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.”

Guvernul a susținut că reclamanții nu se mai pot pretinde victime în sensul art. 34 din Convenție, atât timp cât, prin hotărârea din 3 iulie 2012, ÎCCJ a constatat încălcarea prevederilor Convenției ca urmare a duratei excesive a procedurii și a redus pedeapsa aplicată reclamanților sub minimul legal.

Astfel, a susținut Guvernul, ÎCCJ a admis că procedura a avut o durată îndelungată și a oferit un remediu pentru această situație în sensul Convenției.

Reclamanții au respins aceste argumente, afirmând că, deși ÎCCJ le-a redus pedepsele, acest lucru poate fi privit numai ca un remediu procesual parțial pentru încălcarea Convenției.

În conformitate cu jurisprudența Convenției, doar micșorarea pedepsei nu constituie în principiu un remediu pentru nerespectarea cerinței termenului rezonabil prevăzută la art. 6 § 1 în ceea ce privește un proces penal. Această regulă generală poate fi totuși obiectul unei excepții atunci când autoritățile naționale constată, fie în mod expres, fie în esență, și ulterior asigură remedii în acest sens, încălcări ale Convenției [a se vedea, printre alte hotărâri relevante,

Eckle împotriva Germaniei

, 15

iulie

1982, pct.

66-70, Seria A nr. 51,

Morby împotriva Luxemburgului

(dec.), nr.

27156/02, CEDO

2003-XI,

Sheremetov împotriva Bulgariei

, nr. 16880/02, pct. 33, 22

mai

2008, și

Nachev împotriva Bulgariei

, nr. 27402/05, pct. 30, 21 decembrie 2010].

Aplicând aceste principii în prezenta cauză, Curtea reține, în primul rând, că ÎCCJ a confirmat în mod expres fondul plângerii reclamanților întemeiată pe art. 6 § 1 din Convenție, și anume că procesul a depășit un termen rezonabil.

În cel de-al doilea rând, mai observă că instanța supremă a redus, în lumina duratei excesive a procedurii, pedepsele aplicate reclamanților sub minimul legal până la aproximativ jumătate din pedepsele aplicate anterior.

Curtea are astfel convingerea că autoritățile naționale au oferit reclamanților un remediu adecvat prin reducerea pedepselor printr-o modalitate expresă și măsurabilă (a se vedea, printre alte hotărâri relevante,

Beck împotriva Norvegiei

, nr.

26390/95, pct. 27, 26 iunie 2001).

În aceste circumstanțe, reclamanții nu se mai pot pretinde victime, în temeiul art. 34 din Convenție, ale încălcării dreptului de a le fi judecată cauza într-un termen rezonabil, astfel cum se garantează în temeiul art. 6 § 1.

Rezultă că cererile sunt în mod vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 lit. a) și § 4 din Convenție.

Pentru aceste motive,

în unanimitate,