E.B. v. ROMANIA

Comunicat la 16 decembrie 2014 SECȚIUNE TERZĂ Cererea nr. 49089/10 E. B. împotriva României depusă la 11 august 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, E. B., este un național român, născut în 1973 și locuiește în satul Mica ( județul Mureș). Ea este reprezentată în fața Curții de către C. Schwab, un avocat care practică în Târgu Mureș. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În jurul ora 19:00, reclamantul mergea pe drum spre casă de la satul Bahna (de județul Mureș), unde a ajutat soțul ei toată ziua în câmpuri. În apropierea satului Căpâlna, a fost abordată de un individ necunoscut, care a fost identificat mai târziu ca T.F.S., care a început să meargă alături de ea și care a încercat fără succes să se implice într-o conversație. La un moment dat, ei au întâlnit doi oameni. Unul dintre ei, pe care reclamantul știa prin vedere ca I.L., a oprit T.F.S., și l-a întrebat dacă voia să-l însoțească pentru a finaliza o tranzacție peste un cal. T.F.S. i-a răspuns că se va alătura mai târziu. După ce cei doi oameni au plecat, T.F.S. a continuat să meargă alături de solicitant. În cele din urmă, el a oferit reclamantului bani și un telefon mobil dacă ea a acceptat să facă sex oral cu el. Ea a refuzat să spună că ea nu este “un fel de persoană” și a adăugat că ea a avut un om acasă. T.F.S. A continuat să o urmărească și, așa cum reclamantul îi spunea că își pierde timpul, deoarece ea nu va accepta propunerea, el a luat-o de brațul drept și de gât și a târât-o la un cimitir din apropiere. Reclamantul a afirmat că a fost amenințată de T.F.S. să se supună, altfel, el ar folosi cuțitul pe care îl avea în posesie. El i-a spus să se dezbrace și să se culce pe iarbă. În starea de șoc, reclamantul a ascultat. T.F.S. a mușcat-o pe partea inferioară a stomacului și a violat-o. Apoi a continuat să se masturbeze peste solicitant. După ce a terminat, el a amenințat-o din nou că dacă ea ar spune cuiva despre incidentul el ar căuta și ar căuta răzbunare. Reclamantul s-a dus direct la secția de poliție. În apropiere, ea s-a întâlnit cu un anumit I.S., care era proprietara unui ofițer de poliție locală. Reclamantul a spus I.S. că a fost violată de o persoană care purta haine negre. I.S. a sfătuit reclamantul să nu spună nimănui despre ce s-a întâmplat, deoarece ea ar fi făcut un prost din sine în fața întregului sat, deoarece ea nu a avut martori. Cu toate acestea, reclamantul a bătut pe fereastra secției de poliție. După ce nimeni nu a răspuns, ea a plecat acasă și a dus. Mai târziu în seara aceea ea a vorbit cu mama ei și cu un prieten, A.B., le explicat ce s-a întâmplat. Ziua următoare, când soțul ei a venit acasă din câmpul în care el a petrecut noaptea, i-a spus ce s-a întâmplat. Apoi a depus o plângere criminală. Plaga penală și ancheta La 21 mai 2008 dimineața reclamantul a depus o plângere penală la poliția locală. Ea a subliniat că a fost forțată și amenințată cu un cuțit pentru a avea relații sexuale. Ea a plâns că ea se tem că agresorul ar fi putut să-i dea o infecție venerică, deoarece ea a observat puncte albastre pe penisul său. De asemenea, ea a prezentat un certificat medical care indică că suferă de oligofrenie (oligofrenie gradul I În aceeași zi poliția interogat I.L. și T.F.S. I.L. a confirmat că a văzut reclamantul cu o zi înainte, și că el nu a observat nimic special în comportamentul ei. Martorul a furnizat, de asemenea, numele acuzatului, T.F.S. T.F.S. a admis că a făcut o propunere pentru relații sexuale reclamantului, dar a susținut că răspunsul reclamantului a fost că ea a fost teamă că soțul ei va afla. T.F.S. a indicat că actul a avut loc pe marginea drumului, dar a susținut că a fost consensual. După ce a verificat dosarul penal al lui T.F.S., poliția a aflat că el a fost condamnat anterior pentru violul unui minor. La 22 mai 2008, reclamantul a mers la Institutul Târgu-Mureș de Medicină Forensică ( Institutul de Medicina Legala ) pentru examinare. Examinarea a concluzionat că reclamantul a avut două vânătăi pe brațul drept în conformitate cu o comprimare între două suprafețe dure ( mecanism de comparare intre doua planuri dur ), care a dus la invaliditate temporară de 2-3 zile. De asemenea, a declarat că reclamantul nu a avut nici o leziune, „specific în cazurile de viol”, la nivelul zonei ei genitale. De asemenea, reclamantul a avut un test de sânge efectuat în căutarea unei posibile transmisii de sifilis. Reclamantul a susținut că rezultatul acestui test s-a dovedit pozitiv. La 9 iulie 2008, poliția a interogat I.S., care a confirmat că a văzut reclamantul sosind la secția de poliție la 20 mai 2008, pentru a depune o plângere pentru viol și că a văzut reclamantul plecând, în timp ce secția de poliție a fost închisă. Reclamantul susține că în timpul anchetei, poliția nu a informat-o, după cum prevede Legea nr. 211 din 27 mai 2004, care a avut dreptul de a vedea un consilier psihologic sau de a avea dreptul de a avea asistență juridică în ceea ce privește plângerea ei penală și de a obține prejudiciu moral. Ea susține în continuare că nu i-au furnizat informații detaliate cu privire la drepturile sale procedurale ca victimă. Deciziile procurorilor La 21 ianuarie 2009, procurorul Târnăveni atașat Tribunalului de Primă Instanță Târnăveni a hotărât să nu înceapă procedura penală în conformitate cu art. 10 § 1 d) din Codul de Procedință Penală, se bazează pe următoarele elemente: I.L. a mărturisit că nu a observat nimic neobișnuit atunci când a întâlnit reclamantul și T.F.S. la 20 mai, înainte de relații sexuale; reclamantul nu a cerut ajutor, deși, înainte de relații sexuale, ea și T.F.S. trebuie să fi trecut în fața unei benzinări pe drum spre sat; examinarea medicală nu a dezvăluit nici o leziune în zona genitală; deși examinarea medicală a dezvăluit vânătăi pe brațul drept al reclamantului, nu a fost furnizat nici o indicație privind atunci când au fost cauzate. La 22 februarie 2009, reclamantul a contestat decizia procurorului la Procurorul atașat Curții de District Târnăveni. A reiterat că T.F.S. a amenințat-o cu un cuțit și de aceea a respectat ordinele sale de dezbracare. În plus, a susținut că a fost sfătuită de poliție să-și retragă plângerea penală. Ea a reamintit că a atașat la plângere un certificat medical care indică că suferă de oligofrenie și de depresie. La 24 februarie 2009, procurorul atașat Curții de District Târnăveni a respins contestația reclamantului, după ce a constatat că dovezile disponibile nu sugerează că forța fizică a fost utilizată de T.F.S. pentru a avea o relație sexuală cu reclamantul. Procurorul s-a bazat în primul rând pe faptul că I.L. nu a observat nimic neobișnuit la reclamant sau T.F.S. atunci când le-a întâlnit, și în al doilea rând pe absența prejudiciului în zona genitală a reclamantului. La 20 martie 2009, reclamantul, reprezentat de soțul ei, a apelat la Tribunalul de District Târnăveni. În concluziile sale, ea a subliniat că T.F.S. a recunoscut că a folosit forța. Ea a afirmat, în special, că, în timpul re-actării scenei, atunci când a arătat ofițerului de poliție cum T.F.S. a prins-o de gât, aceasta a declarat furios că el nu a luat-o „atât de tare”. Reclamantul a declarat că T.F.S. Ea s-a plâns în continuare că a fost sfătuită de poliție să își retragă plângerea pentru că nu avea martori și pentru că „ea cerea“ și, în orice caz, „a făcut binele ei”. Deciziile instanțelor interne La 6 mai 2009, Curtea de District Târnăveni a permis apelul reclamantului și a trimis dosarul înapoi la urmărire penală în vederea deschiderii procedurilor penale împotriva T.F.S. Curtea a constatat că concluzia procurorului în sensul că actul sexual a fost consensual nu a fost suportat de dovezi. De asemenea, a constatat că lipsa de referință în certificatul forense până la data rănirii reclamantului ar fi trebuit să conducă procurorul la investigații suplimentare pentru a remedia această omisiune. Curtea a afirmat, de asemenea, că absența prejudiciului în zona genitală a reclamantului este în conformitate cu afirmația de amenințăre. În cele din urmă, Curtea a criticat faptul că procurorul nu a luat în considerare faptul că leziunile asupra brațului reclamantului erau conforme cu o înjunghiere puternică. Curtea a ordonat, de asemenea, procurorului să treacă la următoarele acte: solicită un examen psihiatric pentru a determina dacă, având în vedere diagnosticul reclamantului de oligofrenie, ea a fost în măsură să reacționeze sau să se bată în urmă; reinterogarea I.S. pentru a clarifica starea fizică a reclamantului atunci când acesta din urmă a întâlnit martorul; o confruntare între reclamant și T.F.S. în vederea clarificării contradicțiilor în mărturiile lor; și o evaluare socio-morală a reclamantului pentru a stabili comportamentul ei în societate și nivelul de credibilitate în comunitate. În cele din urmă, Curtea a recomandat procurorului să țină seama de faptul că T.F.S. a fost condamnat anterior din cauza violului. La 15 octombrie 2009, procurorul atașat Tribunalului de Primă Instanță din Târnăveni a depus un recurs împotriva hotărârii instanței din 6 mai 2009, având în vedere faptul că dovada pe care o solicitase Curtea de District era irelevantă. În special, el a subliniat că el este singurul care are dreptul de a decide dacă să deschidă sau nu proceduri penale și că, în acest caz, refuzul său de a deschide proceduri penale a fost bazat pe art. 10 § 1 d) din Codul penal român, având în vedere lipsa de forță, ca element care definește violul, asupra victimei. El a susținut, de asemenea, că autoritățile nu au nici o obligație de a certifica starea mentală a reclamantului sau comportamentul său socio-moral. În cele din urmă, procurorul a considerat că nici reinterogarea I.S., nici o confruntare între reclamant și T.F.S. au fost necesare. La 11 februarie 2010 județul Tribunal a constatat pentru urmărire penală. Avocatul, numit la cererea soțului reclamantului. Curtea a declarat, în special, că nu este necesar să reinterogheze S.I., deoarece în prima sa declarație ea nu a indicat că a văzut reclamantul într-o stare de disconfort, mărturisind-o că a fost violată. Curtea a constatat, de asemenea, că examinarea legistică nu susține acuzațiile reclamantului, deoarece, pe de o parte, nu a dezvăluit leziuni asupra zonei genitale și, pe de altă parte, nu au fost dateate cele două leziuni ale brațului reclamantului. În cele din urmă, aceasta a considerat atât efectuarea unei evaluări psihice, cât și confruntarea dintre reclamant și T.F.S nu sunt necesare, și a considerat că o evaluare socio-morală este irelevantă. Legea internă relevantă și practică Codul penal art. 197 din Codul Penal în vigoare la momentul evenimentelor până la 1 februarie 2014 a definit violul ca fiind: „ Orice act sexual, de orice natură, cu o persoană de alt sex sau de același sex care a fost obligată sau prin profitul imposibilității sale de a se apăra sau de a-și exprima voința” art. 218 din Codul Penal în vigoare începând cu 1 februarie 2014 definește violul ca: „act sexual sexual, oral sau anal cu o persoană care a fost obligată, pus în stare de imposibilitate de a-l apăra sau de a-și exprima voința sau prin profitul unui astfel de stat” Codul de procedură penală Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală în vigoare în momentul în care faptele au avut loc se citește după cum urmează: art. 10 „(1) Procedura penală nu poate fi instituită și, dacă este instituită, nu poate fi continuată dacă (a) actul nu a fost comis deloc; (...) (c) actul nu a fost comis de către inculpat; (d) actul nu are un element care constituie actul penal; ...” Legea nr. 211 din 27 mai 2004 privind protecția victimelor actelor penale Legea nr. 211 din 27 mai 2004, a intrat în vigoare la 4 iunie 2004, prevede că victimele violului au dreptul, printre altele , să primească informații complete privind toate drepturile lor de procedură (art. 4 e), consiliere psihologică gratuită (art. 8) și asistență juridică (art. 14), precum și compensarea financiară din partea statului (articolul) 21. Conform art. 23 din Lege, se poate obține o compensație numai dacă o plângere penală este depusă de victimă în termen de 60 de ani. art. 24 prevede că, în cazul în care autorul este cunoscut și în cazul în care procurorul nu a instituit proceduri penale care se bazează pe art. 10 § 1 d), compensarea poate fi conștientă dacă victima a făcut o astfel de cerere în termen de un an de la data deciziei procurorului. „Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se ocupa de propriile interese, datorită alienării sau retardului mental ( debilitate mintala ), este pusă sub tutorizare juridică.” COMPLAINTĂ Reclamantul afirmă încălcarea articolului 3 din Convenție din cauza anchetei ineficace privind afirmația ei de viol. Ea consideră că modul în care investigația a fost efectuată a constituit o încălcare a obligației statului de a proteja integritatea fizică și viața privată, având în vedere, în special, vulnerabilitatea sa la o astfel de agresiune, cum ar fi persoana cu handicap mental. În conformitate cu art. 6 din Convenție, reclamanta se plânge că nu a fost furnizată asistență juridică eficace adecvată (ajutor juridic și informații detaliate privind drepturile sale procedurale) în ceea ce privește plângerea ei de viol, astfel cum prevede Legea nr. 211/2004 privind protecția victimelor actelor penale, asistența care a fost și mai necesară în situația ei a persoanelor cu handicap mental. Întrebarea părților având în vedere obligațiile pozitive ale statelor inherente la articolele 3 și 8 din convenție de a efectua o investigație și o urmărire penală eficace a actelor de viol a fost ancheta în acest caz de către autoritățile interne în încălcarea articolelor menționate mai sus? În special, abordarea adoptată de procurorii în acest caz, care a pus accentul pe dovada „directivă” a violului, nu este în conformitate cu cerințele inerente obligației pozitive ale statelor de a institui și de a aplica în mod eficient un sistem de drept penal pedepsirea tuturor formelor de viol și abuz sexual (a se vedea M.C. c. Bulgaria nr. 39272/98, §§ 148, 153, CEDO 2003 XII, P.M. c. Bulgaria , nr. 49669/07, § 185, 24 ianuarie 2012)? Guvernul este invitat să prezinte statistici și exemple de cazuri de viol care au fost urmărite în ciuda faptului că victima neconsentită nu s-a opus rezistenței fizice. Guvernul este invitat în continuare să prezinte o copie a dosarului investigației. Reclamantul dispune de un remediu intern eficace în sensul articolului 13 pentru plângerile convenției în temeiul articolelor 3 și 8, având în vedere, printre altele, handicapul ei?

Communicated on 16 December 2014

THIRD SECTION

Application no. 49089/10

E. B.

against Romania

lodged on 11 August 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Ms E. B., is a Romanian national, who was born in

1973 and lives in the village of Mica (Mureș county). She is represented before the Court by C. Schwab, a lawyer practising in Târgu Mureș.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

1.

Events on the 20 May 2008

Around 7 p.m. the applicant was walking on her way home from the village of Bahna (Mureș county), where she had helped her husband the entire day in the fields. Near the village of Căpâlna, she was approached by an unknown individual, who was identified later as T.F.S., who started walking alongside her and who tried unsuccessfully to engage in a conversation.

At some point, they met two men. One of them, whom the applicant knew by sight as I.L., stopped T.F.S., and asked him if he wanted to accompany him in order to finalise a transaction over a horse. T.F.S. replied to him that he would join him later.

After the two men went away, T.F.S. continued walking alongside the applicant. He eventually offered the applicant money and a mobile phone if she accepted to have oral sex with him. She refused saying that she was not “that kind of person” and added that she had a man at home. T.F.S. continued following her and, as the applicant was telling him that he was wasting his time, as she would not accept the proposal, he grabbed her by the right arm and by the neck and dragged her to a nearby cemetery. The applicant alleged that she was threatened by T.F.S. to obey, otherwise, he would use the knife he had in his possession. He told her to undress and lie on the grass. In a state of shock, the applicant obeyed. T.F.S. allegedly bit her on the lower part of the stomach and raped her. He then continued masturbating himself over the applicant. After he finished, he threatened her again that if she would tell anyone about the incident he would look for her and seek revenge.

The applicant went straight to the police station. Nearby, she met with a certain I.S., who used to be the landlady of a local police officer. The applicant told I.S. that she had been raped by an individual wearing black clothes. I.S. advised the applicant not to tell anyone about what had happened, as she would make a fool of herself in front of the whole village, since she had no witnesses. The applicant nevertheless knocked on the window of the police station. As no one answered, she went home and showered. Later that evening she talked to her mother and to a friend, A.B., explaining them what had happened. Next day, when her husband came home from the field where he had spent the night, she told him what had happened. She then filed a criminal complaint.

2.

The criminal complaint and the investigation

On 21 May 2008 in the morning the applicant filed a criminal complaint with the local police. She stressed that she had been forced and threatened with a knife to have sexual intercourse. She also complained that she feared that the aggressor might have given her a venereal infection, since she had noticed blue spots on his penis. She also submitted a medical certificate indicating that she was suffering of oligophrenia (

oligofrenie gradul I

).

The same day the police interrogated I.L. and T.F.S.

I.L. confirmed he had seen the applicant the day before, and that he had not noticed anything special in her behaviour. The witness also provided the name of the accused, T.F.S.

T.F.S. admitted having made a proposal for sexual intercourse to the applicant, but claimed that the applicant’s reply was that she was afraid that her husband would find out. T.F.S. indicated that the act had taken place on the side of the road but claimed that it had been consensual.

Having checked T.F.S.’s criminal record, the police found out that he had been previously convicted for the rape of a minor.

On 22 May 2008 the applicant went to the Târgu-Mureș Institute of Forensic Medicine (

Institutul de Medicina Legala

) for examination. The examination concluded that the applicant had two bruises on her right arm consistent with a compression between two hard surfaces (

mecanism de comprimare intre doua planuri dure

), resulting in temporary disability of 2 to 3 days. It also stated that the applicant did not have any injury, “specific in cases of rape”, at the level of her genital area.

The applicant also had a blood test performed in search of a possible syphilis transmission. The applicant claimed that the result of that test proved positive.

On 9 July 2008 the police interrogated I.S, who confirmed that she had seen the applicant coming to the police station on 20 May 2008 in order to file a complaint for rape and that she had seen the applicant leaving, as the police station was closed.

The applicant claims that during the investigation, the police did not inform her, as required by Law no. 211 of 27 May 2004, that she was entitled to see a psychological counsellor or that she was entitled to have legal aid in relation to her criminal complaint and to obtain non pecuniary damages. She further claims that they did not provide her with detailed information as to her procedural rights as a victim.

3.

The prosecutors’decisions

On 21 January 2009 the Târnăveni prosecutor attached to Târnăveni First Instance Court decided not to start criminal proceedings as provided for by Article 10 § 1 d) of the Code on Criminal Procedure, relying on the following elements: I.L. had testified that he did not notice anything unusual when he met the applicant and T.F.S. on 20 May, prior to the sexual intercourse; the applicant had failed to ask for help although, prior to the sexual intercourse, she and T.F.S. must have passed in front of a petrol station on their way to the village; the medical examination revealed no injury in the genital area; although the medical examination revealed bruises on the applicant’s right arm, no indication was provided as to when they had been caused.

On 22 February 2009 the applicant contested the prosecutor’s decision to the Prosecutor’s Office attached to Târnăveni District Court. She reiterated that T.F.S. had threatened her with a knife and that was why she complied with his orders to undress. Furthermore, she claimed that she had been advised by the police to withdraw her criminal complaint. She reminded that she had attached to her complaint a medical certificate indicating that she was suffering from oligophrenia and from depression.

On 24 February 2009 the prosecutor attached to Târnăveni District Court rejected the applicant’s contestation, having found that the evidence available did not suggest that physical force had been used by T.F.S. in order to have a sexual intercourse with the applicant. The prosecutor relied firstly on the fact that I.L. did not notice anything unusual at the applicant or T.F.S. when he had met them, and secondly on the absence of injury in the applicant’s genital area.

On 20 March 2009 the applicant, represented by her husband, appealed to District Court Târnăveni. In her submissions, she stressed that T.F.S. had admitted having used force. She claimed, in particular, that during the re-enactment of the scene, when she was showing the police officer how T.F.S. had grabbed her by the neck, the latter had stated furiously that he had not grabbed her “that hard”. The applicant stated that T.F.S. constantly threatened her that he would use the knife he had with him. She further complained that she had been advised by the police to withdraw her complaint because she had no witnesses and because “she was asking for it” and in any event “it did her good”.

4.

Domestic courts’ decisions

On 6 May 2009 the District Court Târnăveni allowed the applicant’s appeal and referred the file back to the prosecution with a view to opening criminal proceedings against T.F.S. The court found that the prosecutor’s conclusion to the effect that the sexual act was consensual was unsupported by evidence. It further found that the lack of reference in the forensic certificate to the date of the applicant’s injuries should have led the prosecutor to investigate further in order to redress this omission. The court also stated that the absence of injury in the applicant’s genital area was consistent with the allegation of threat. Finally, the court criticized the prosecutor’s failure to consider the fact that the injuries to the applicant’s arm were consistent with a forceful grabbing.

The court also ordered the prosecutor to proceed to the following acts : request a psychiatric examination in order to determine whether, having regard to applicant’s diagnosis of oligophrenia, she was able to react or to fight back; the re-interrogation of I.S. in order to clarify the physical state of the applicant when the latter had met the witness; a confrontation between the applicant and T.F.S. with a view to clarifying the contradictions in their testimonies; and a socio-moral assessment of the applicant to ascertain her behaviour in society and her level of credibility in the community. Finally, the court advised the prosecution to take account of the fact that T.F.S. had been previously convicted on account of rape.

On 15 October 2009 the prosecutor attached to the Târnăveni First Instance Court filed an appeal against the court’s decision of 6 May 2009, on the grounds that the evidence which the District Court had requested was irrelevant. In particular, he stressed that he was the only one entitled by law to decide whether to open or not criminal proceedings, and that, in the present case, his refusal to open criminal proceedings was based on Article

10 § 1 d) of the Romanian Criminal Code, having regard to the lack of coercion, as an element defining the rape, upon the victim. He also submitted that the authorities had no obligation whatsoever to certify the applicant’s mental condition or her socio-moral behavior. Finally, the prosecutor considered that neither the re-interrogation of I.S. nor a confrontation between the applicant and T.F.S. were necessary.

On 11 February 2010 Mureș County Court found for the prosecution. The applicant was represented by an

ex officio

lawyer, appointed upon request of the applicant’s husband. The court stated in particular that it was unnecessary to re-interrogate S.I., since in her first statement she had not indicated having seen the applicant in a state of discomfort whilst confessing to her that she had been raped. The court further found that the forensic examination was not supporting the applicant’s allegations, since, on the one hand, it did not reveal injuries to the genital area, and on the other hand, the two injuries to the applicant’s arm had not been dated. It finally found both the conduct of a psychiatric assessment and the confrontation between the applicant and T.F.S to be unnecessary, and deemed a socio-moral assessment to be irrelevant.

B.

Relevant domestic law and practice

Criminal Code

Article 197 of the Criminal Code in force at the time of the events until 1

February 2014 defined rape as:

“any sexual act, of any nature, with a person of a different or same sex who was compelled or by taking profit of his/her impossibility to defend herself or to express her will”

Article 218 of the Criminal Code in force as from 1 February 2014 defines rape as:

“sexual intercourse, oral or anal sexual act with a person who was compelled, put into a state of impossibility to defend him/herself or to express his/her will or by taking profit of such a state”

Code of Criminal Procedure

The relevant provisions of the Code of Criminal Procedure in force at the time when the facts occurred read as follows:

Article 10

“(1) Criminal proceedings cannot be instituted and, if instituted, cannot be continued if

(a)

the act was not committed at all;

(...)

(c)

the act was not committed by the defendant;

(d) the act lacked one of the elements constituting the criminal act;

...”

Law no. 211 of 27 May 2004 on the protection of victims of criminal acts

Law no. 211 of 27 May 2004, entered into force on 4 June 2004, provides that victims of,

inter alia

, rape are entitled to receive full information as to all their procedural rights (Article 4 e), free psychological counselling (Article 8) and legal aid (Article

14), as well as to financial compensation from the State (Article

21). According to Article 23 of the Law, compensation can be obtained only if a criminal complaint is lodged by the victim within 60

days from the date when the criminal act occurred. Article 24 provides that where the perpetrator is known and in case the prosecutor did not institute criminal proceedings relying on Article 10 § 1 d), compensation can be awared if the victim made such a request within one year from the date of the prosecutor’s decision.

Family Code

Article 142

“The person who lacks the necessary discernment in order to take care of his or her own interests, due to alienation or mental retardation (

debilitate mintala

), shall be put under legal guardianship.”

COMPLAINTS

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Having regard to the positive obligations of States inherent in Articles

3 and 8 of the Convention to carry out an effective investigation and prosecution of acts of rape, was the investigation in the present case by the domestic authorities in breach of the above-mentioned Articles? In particular, did the approach taken by the prosecutors in the case, which put emphasis on the “direct” proof of rape, fall short of the requirements inherent in the States’ positive obligation to establish and apply effectively a criminal-law system punishing all forms of rape and sexual abuse (see

M.C. v. Bulgaria

,

no. 39272/98, §§ 148, 153, ECHR 2003

‑

XII,

P.M. v. Bulgaria

, no. 49669/07, § 185, 24 January 2012)?

The Government are invited to submit statistics and examples of cases of rape which were prosecuted despite the fact that the non-consenting victim had not opposed physical resistance.

The Government are further invited to submit a copy of the investigation file.

2.

Did the applicant have at her disposal an effective domestic remedy within the meaning of Article 13 for her Convention complaints under Articles 3 and 8, having regard to,

inter alia

, her disability?