CtEDO 11.07.2013 Auto

M. G. C. v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
11.07.2013
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
M. G. C. v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 61495/11 M.G.C. împotriva României depusă la 21 septembrie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna M.G.C., este un național român, născut în 1997 și trăiește în Deva. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna Laza, un avocat care practică în Deva. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Presupunerea abuzului sexual al reclamantului La momentul evenimentelor, reclamantul, de unsprezece ani, a locuit cu familia sa într-un sat mic și adesea a fost obișnuită să se joace cu fiicele vecinilor la casa lor. Familia vecinilor avea zece copii și găzduiase în casa lor o rudă a lor, J.V., un om de cincizeci și doi de ani care era șomer și locuia într-un fost stal de vite în apropiere. Potrivit declarației reclamantului făcute mai târziu la poliție, prima dată în august 2008 și apoi în decembrie 2008, J.V. a târât-o prin forță atunci când ea a jucat cu prietenele ei C.F.B. și M.S.B. la casa vecinilor, a luat-o într-o cameră goală a casei sau în hambar și a violat-o în timp ce a ținut-o în jos și ținând mâna pe gura ei pentru a o împiedica să țipe. Reclamantul a afirmat, de asemenea, că, în trei ocazii separate între august 2008 și februarie 2009 a fost violată în condiții similare de doi dintre băieții vecini, C.B. și A.B. și prietena lor G.I. La 10 martie 2009, reclamantul i-a spus mamei că nu a obținut o perioadă lunară și că a fost abuzată sexual de J.V. și ceilalți trei băieți. Ea a menționat că a fost rușine să vorbească despre ce s-a întâmplat și, de asemenea, teamă să-i spună părinților ei pentru că a fost amenințată de J.V. că o va bate dacă ar spune cuiva. Ca urmare a abuzului sexual, reclamantul a rămas însărcinată și, după decizia părinților ei, a fost mai târziu supusă unei întreruperi chirurgicale a sarcinii. Investigarea penală și procesul La 10 martie 2009, părinții reclamantului au depus o plângere împotriva presupuselor agresori la secția locală de poliție. La 11 martie 2009, un raport legist a concluzionat că reclamantul nu a prezentat semne de violență. La 7 iulie 2009, Hunedoara County Forensic Office a emis un raport legist psihiatric cu privire la reclamantul la cererea poliției județului Hunedoara. Raportul a susținut că reclamantul a prezentat semne de stres post-traumatic și a menționat că: „Contrând circumstanțele concrete în care au fost comise actele criminale, minorul vorbește cu rușine despre ceea ce s-a întâmplat. amintirea vie a ceea ce s-a întâmplat. ... Ea spune că ea nu a spus despre incidente mai devreme pentru că ea a fost frică, pentru că siguranța ei și siguranța membrilor familiei sale au fost amenințate.” Raportul a concluzionat, de asemenea, că reclamantul nu a avut capacitatea de a prezice consecințele actelor sale – un stat care este compatibil cu vârsta ei tânără. 10. În timpul anchetei J.V. a declarat că reclamantul l-a provocat să facă sex, deoarece era întotdeauna îmbrăcată sumar. 11. C.B., A.B. și G.I. au declarat înaintea procurorului că a fost J.V. care le-a spus ce să facă pentru a face sex cu reclamantul. De asemenea, au declarat că a fost reclamantul care le-a provocat să facă sex cu ea pentru că atunci când ea va veni să se joace cu prietenele ei ea a fost îmbrăcat sumar. 12. Partenerii de joc al reclamantului, F.C.B. și M.S.B., care au fost surorile C.B. și A.B. și au fost în jurul aceleiași vârste ca reclamantul, au declarat în timpul anchetei că reclamantul le-a spus că a avut o relație cu J.V. 13. Pe baza raportului legist din 11 martie 2009 și a declarațiilor reclamantului, F.C.B. și M.S.B. și presupusii perpetratori, Procurorul Curții de județ Hunedoara a emis o decizie de inculpare cu privire la J.V. pentru crima de relații sexuale cu un minor în formă continuă. C.B. și A.B. au fost sancționate cu amenzi administrative în timp ce G.I. nu a fost acuzat pentru că era sub 14 ani la momentul incidentului se plângea. La 20 aprilie 2010 J.V. a fost condamnat de Curtea de District Deva pentru infracțiunea sexuală cu un minor și condamnat la trei ani de închisoare. Reclamantul a primit 10 000 de daune morale. În această hotărâre, instanța a susținut în primul rând că, în conformitate cu certificatul forensei, nu s-au putut detecta semne de violență asupra organismului victimei. Curtea a remarcat, de asemenea, că din declarațiile J.V. și ale celorlalți infractori care nu au fost inculpați de procuror, rezultă că reclamantul a avut întotdeauna inițiativa pentru actele sexuale și provoacă atât J.V. Curtea a susținut, de asemenea, că aceste declarații au fost confirmate de martorii F.C.B. și M.S.B. Curtea de District Deva și-a bazat de asemenea decizia pe opinia că: „Dacă relația sexuală a avut loc prin forță sau profit de lipsa de capacitate a victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, este sigur că [ea] nu ar fi continuat obiceiurile sale anterioare [de a merge și de a juca cu fiicele vecine]” 15. Reclamantul, reprezentat de avocatul ei, a apelat împotriva hotărârii Curții de District Deva care solicită condamnarea J.V. pentru viol și cantitatea de daune morale ar trebui ridicată la 50.000 lei. Reprezentantul reclamantului a susținut că decizia instanței de primă instanță nu a fost imparțială, deoarece se bazează numai pe declarațiile infractorilor și acuzaților, precum și pe declarațiile doi membri ai familiei lor. În plus, întrucât vârsta minimă a consimțământului la un act sexual este stabilită de lege la 15 ani, reclamantul, care avea unsprezece ani la momentul incidentelor, nu ar fi putut exprima un consimțământ valabil și, prin urmare, abuzul sexual comis împotriva ei ar putea fi calificat doar ca viol. În plus, reprezentantul reclamantului s-a plâns că raportul medical forense din 7 iulie 2009, care a dovedit că victima nu a avut capacitatea de a exprima un consimțământ valabil și a prezentat stres post traumatic, nu a fost luat în considerare de către instanța de primă instanță. „În conformitate cu dispozițiile art. 197 din Codul Penal, infracțiunea de viol este „respectarea sexuală a oricărui fel cu o persoană... profitând de lipsa de capacitate de a se apăra sau de a-și exprima voința...”. În perioada în care acuzatul a avut relații sexuale cu victima, a avut unsprezece ani. În legea română, există o presupunere absolută că orice persoană sub 14 nu are capacitatea totală. Prin urmare, înainte de vârsta de 14 ani, minorul nu poate exprima un consimțământ valabil, fiind în stare de nerespectare a exprimării [sa] în mod valid...” Având în vedere acestea, la 4 noiembrie 2010, instanța de recurs a condamnat J.V. pentru viol și l-a condamnat la patru ani de închisoare. Curtea județului Hunedoara a afirmat în continuare că nu este necesară creșterea cantității de daune morale acordate de instanța de primă instanță. 17. Reprezentantul reclamantului a prezentat un recurs asupra punctelor de drept împotriva deciziei din 4 noiembrie 2010 de a solicita creșterea daunelor morale. J.V. a contestat, de asemenea, decizia de a solicita o condamnare a infracțiunii la care a admis, și anume a relațiilor sexuale cu un minor. 18. La 21 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul asupra punctelor de drept depuse de J.V. și a susținut decizia de 20 aprilie 2010 a Curții de District Deva. În această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a analizat declarațiile J.V., F.C.B. și M.S.B., precum și declarațiile celorlalți infractori. Din aceste mărturii și din faptul că victima nu a spus părinților ei despre presupusul abuz, instanța a concluzionat că relațiile sexuale au fost consumate întotdeauna la inițiativa reclamantului și a exclus teza că victima ar putea fi lipsită de capacitatea de a-și exprima testamentul. Curtea a remarcat în cele din urmă că: „Credința de lipsă de capacitate se aplică numai minorilor sub 14 ani și au comis o crimă, dar în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 198 din Codul Penal, minorul [reclamantul] este victima și nu autorul.” Legea și practicile interne relevante 19. Articolele relevante ale Codului Penal român în vigoare la momentul evenimentelor se citesc după cum urmează: art. 99 Limitele responsabilității penale „(1) minorul care nu are încă 14 ani nu are responsabilitate penală.” art. 197 Violare „(1) Relațiile sexuale, de orice fel, cu o persoană cu un sex diferit sau cu același sex, prin constrângere sau profit de lipsa de capacitate a victimei de a exprima [să] voia, este pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani și retragerea anumitor drepturi.(...) (3) Pedeapsa este închiderea de la 10 la 25 de ani și retragerea anumitor drepturi dacă victima nu are încă 15 ani,(...)” art. 198 (1) Relațiile sexuale cu un minor „ Relații sexuale, de orice fel, cu o persoană cu un sex diferit sau cu același sex, care este sub 15 ani, este pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani și retragerea anumitor drepturi”. 20. Avizul că orice act sexual cu o persoană sub o anumită vârstă ar trebui considerat ca viol a fost exprimat adesea de profesorii de drept și avocați români. De exemplu, într-o ediție a Codului Penal român, comentată de profesori de drept, se afirmă că, pentru a stabili dacă victima minoră a exprimat un consimțământ valabil la un act sexual, dezvoltarea biologică și psihologică a persoanei este de extremă relevanță și, prin urmare, capacitatea persoanei de a exprima un consimțământ valabil trebuie evaluată la caz la caz. În acest sens, autorii citează o decizie a Curții Județeanului București nr.169/1982, în care s-a considerat că actul sexual cu o fată de nouă ani constituie viol, deoarece nu poate fi admis că victima își poate exprima liber consimțământul (Basarab Matei, Pasca Viorel, Codul Penal comentat, Partea Specială (II), București, Hamangia Edition, 2008, p. 288). În mod asemănător, într-un ghid de drept penal publicat în 2007 se menționează că atunci când victima are o vârstă tânără, un act sexual, chiar consensual, este considerat viol, deoarece victima nu are capacitatea de a înțelege consecințele ceea ce se întâmplă și, prin urmare, nu poate exprima un consimțământ valabil (Sergiu Bogdan, Lege penală Special Part ( 1), Cluj, 2007, p. 153). Un ghid de drept penal publicat până în 1998 recunoaște lipsa de precizie a legii în acest sens și menționează că: „În absența unei legi mai precise, s-a exprimat opinia că comiterea actului [relativ sexual cu un minor] împotriva unei persoane sub 12 ani constituie infracțiunile de viol, autorul profitând în acest caz de lipsa de capacitate a victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința.” Cu toate acestea, autorii menționează că acest aviz nu a fost adoptat de către practicanții care cred că lipsa de capacitate a victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința ar trebui să fie determinată în cazul Octavian Loghin, Tudorel Toader, Legea penală română, a treia ediție, București, 1998, p. 185). În cazul M.C. c. Bulgaria , nr. 39272/98 , §§ 88-100 , 4 decembrie 2003 , se poate găsi o descriere detaliată a dispozițiilor și practicilor juridice din anumite țări europene privind noțiunea de consimțământ. Un raport elaborat de Comisia de Lege a Oficiului Internațional al Regatului Unit în februarie 2000 a recunoscut că infracțiunile existente prevăzute de legislația din Marea Britanie privind activitatea sexuală consensuală cu un copil prin intermediul unei dispoziții care consideră copiii sub 16 ani incapabili de a acorda consimțământ nu abordează cu adevărat capacitatea copilului de a acorda consimțământ și a recomandat o modificare a legislației pentru a considera ca viol orice act sexual cu un minor sub 12 ani ( În cazul M.C. c. Bulgaria, citat mai sus, § 101. 24, se poate găsi, de asemenea, un raport adresat Biroului de Interne al Sex Offences Review, Comisia de Drept din Marea Britanie , 16 februarie 2000, p. 9). 23. Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice prevede că: art. 36 – Violența sexuală, inclusiv părțile cu viol, ia măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că următoarele comportamente intenționale sunt criminalizate: implicarea în penetrarea vaginală, anal sau orală neconsensuală a unei naturi sexuale ale corpului altor persoane cu orice parte sau obiect corporal; implicarea în alte acte neconsensuale de natură sexuală cu o persoană; provocarea unei alte persoane să se ocupe de acte neconsensuale de natură sexuală cu o terță persoană. Consimțământul trebuie acordat în mod voluntar ca rezultatul liberului arbitru al persoanei evaluat în contextul circumstanțelor înconjurătoare.” 25. Comitetul ONU pentru drepturile copilului, în observația generală nr. 13 (2011) privind dreptul copilului la libertatea de toate formele de violență, recomandă: „Investiționarea cazurilor de violență, indiferent dacă este raportată de copil, de reprezentant sau de o parte externă, trebuie să fie întreprinsă de profesioniști calificați care au primit o formare specifică și cuprinzătoare și care necesită un copil Abordarea bazată pe drepturi și sensibilă la copii. Procedura de anchetă riguroasă, dar sensibilă la copii, va ajuta la identificarea corectă a violenței și la furnizarea de dovezi pentru procedurile administrative, civile, de protecție a copiilor și penale. (...) În acest scop, toate părțile sunt obligate să invite și să acorde o importanță adecvată opiniilor copilului.” COMPLAINTS Invocând art. 3, 8 și 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plâng că autoritățile românești au încălcat obligația pozitivă de a-i proteja de tratamente inumane și degradante și de a-și proteja viața privată. În special, întrucât infracțiunea violului necesită lipsa de consimțământ al victimei, reclamantul se plânge că, în absența urmelor de violență asupra organismului său și din cauza refuzului autorităților de a lua în considerare faptul că atitudinea ei în ceea ce privește incidentele era legată de vârsta ei tânără, a fost imposibil pentru ea să-și dovedească lipsa de consimțământ. Reclamantul susține că existența unor legislații care permit să considere că o fată de unsprezece ani poate a exprimat un consimțământ valabil la un act sexual cu un om de patruzeci și doi de ani mai mare decât ea este o nerespectare a obligației statului de a lua măsuri pentru a-și proteja integritatea și viața privată. Reclamantul susține în cele din urmă că autoritățile naționale și-au bazat deciziile doar pe declarațiile presupuselor perpetratori și a membrilor familiei lor și au neglijat dovezi esențiale, cum ar fi examenul psihiatru, în timp ce i-a acordat o cantitate disproporționată redusă pentru daune morale. Cauza se referă, după cum a afirmat reclamantul, la o obligație pozitivă care decurge în temeiul articolului 3 și/sau la art. 8 din Convenție, de a proteja integritatea fizică și/sau morală a reclamantului și viața ei privată? Dacă da, au existat încălcări ale articolelor 3 și/sau 8 din Convenție din cauza presupusei anchete ineficace și a presupusei practici interne care impun o sarcină excesivă pentru a dovedi lipsa de consimțământ pentru victimele de viol cu vârsta sub 15 ani? Guvernul este invitat să prezinte o copie a dosarului privind investigația penală și procesul în fața instanțelor interne cu privire la plângerea reclamantului de abuz sexual împotriva tuturor infractorilor.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă