CtEDO 16.12.2014 Auto

ALONZO c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
16.12.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ALONZO c. FRANCE (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 8766/14 Patrick ALONZO împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 16 decembrie 2014 într-un comitet compus din Ganna Yudkivska, președinte, Vincent A. De Gaetano, André Potocki, judecători, Stephen Phillips, grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată la 21 ianuarie 2014, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a intenționat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ recurentul, dl Patrick Alonzo, este un resortisant francez născut în 1985 și deținut în centrul penitenciarelor din Beziers. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Nguyen Phung, avocat la Montpellier. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În urma unei examinări la 28 septembrie 2010 a șefilor de violuri și agresiuni sexuale asupra unui minor de 15 ani între 2002 și 15 aprilie 2004 și a șefilor de violuri și agresiuni sexuale între 16 aprilie 2004 și februarie 2010 asupra persoanei lui M.G., reclamantul a fost pus în detenție provizorie în aceeași zi. Ulterior, acesta a făcut obiectul a două examinări suplimentare pentru fapte identice, dar care au avut loc asupra altor două persoane, prima la 14 martie 2011 și a doua la 21 martie 2011. Printr-o ordonanță din 15 mai 2012, confirmată în apel de către Camera de l'injuriere a Tribunalului de Primă Instană din Luxemburg la 13 septembrie 2012, instanța de judecată din Tribunalul de Mare Instană din Luxemburg a declarat că nu are loc urmărirea unor agresori sexuali, dar l-a trimis pe reclamant înapoi în fața tribunalului de judecată al Gardianului pentru toți ceilalți șefi de acuzare. La 30 martie 2013, Curtea a Departamentului Gardului, susținând că reclamantul a fost trimis în fața sa în special pentru fapte comise între 2002 și 15 aprilie 2004 și că a atins majoritatea la 18 decembrie 2003, a constatat incompetența sa în ceea ce privește faptele comise anterior la acea dată. În ceea ce privește partea din faptele comise în timp ce reclamantul devenise major, instana de judecată care, din punct de vedere juridic, putea dispune disjuncția faptelor pentru a cunoaște acte de acuzare reproșate reclamantului din timpul majorităii sale, alege să se declare incompetentă pentru toate, a declarat că nu va avea loc disjuncția și a retrimis ministerul public să se descurce mai bine. În fața acestui conflict negativ de judecători, generat de supararea dintre ele a două decizii ale camerei de recurs și ale tribunalului de judecată, procurorul general aproape de curtea de apel a Õ, la 6 iunie 2013, sesizează camera criminală a Curții de Casație în vederea desemnării tribunalului de judecată al minorilor pentru a judeca reclamantul cu privire la toate faptele care i-au fost reproșate. Pe de altă parte, în așteptarea deciziei Curții de Casație și pentru că titlul de detenție al reclamantului trebuia să expire la data de 13 September 2013, adică la expirarea unui an de detenție provizorie după arestarea camerei de recurs, în conformitate cu art. 181 din Codul de procedură penală, procurorul general solicită prelungirea detenției provizorii a reclamantului pentru o perioadă suplimentară de șase luni. Prin hotărârea din 2 iulie 2013, camera de l'inginerie a Tribunalului de Primă Instanță a făcut apel la această hotărâre invocând, pentru a justifica menținerea în detenție provizorie a reclamantului, riscul de presiune asupra victimelor și tulburarea excepțională și persistentă a ordinii publice cauzate de faptele infracționale reproșate de acesta. Recursul reclamantului împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curtea de Casație la 8 octombrie 2013, la 26 iunie 2013, camera criminală a Curții de Casație a primit cererea procurorului general prin trimiterea cauzei și a reclamantului în fața tribunalului judecătoresc al minorilor Gardului. În paralel cu această procedură, reclamantul forma, între 4 iunie 2013 și 16 September 2013, șase cereri de eliberare în libertate. Prin hotărârea din 21 iunie 2013, camera de l'injuriere a tribunalului de la Agriculture a respins prima cerere de eliberare în funcție de motivele următoare, care a fost așteptat că la data hotărârii de punere în judecată, respectiv la 13 septembrie 2012, Patrick Alonzo a fost reținut timp de mai puțin de doi ani. Faptul că, având în vedere multiplele fapte reprobabile, durata lor și negările lui Patrick Alonzo, care necesită foarte multe măsuri de informare, audieri, expertiză medicală și psihologică și investigații lungi și dificile (inclusiv audierile multor martori), a fost efectuat cu o atenție deosebită. Pe care Patrick Alonzo l-a prezentat în fața instanței judecătorești a Gardului mai puțin de nouă luni de la data hotărârii de punere sub acuzare pe motiv că, în cele din urmă, procurorul general a sesizat, începând cu 6 iunie 2013, camera penală a Curții de Casație în scopul de a soluționa conflictul negativ de instanțe Astfel, se demonstrează că deciziile succesive au avut loc cu diligență și că, având în vedere exercitarea căilor de atac, diferitele instanțe au pronunțat în termene rezonabile, detenția provizorie nu a depășit ea însăși un termen rezonabil, având în vedere criteriile prevăzute la art. 144-1 din Codul de procedură penală Așteptând ca faptele care îi afectează pe Patrick Alonzo să se refere la fapte criminale multiple care au cauzat o tulburare excepțională și persistentă ordinii publice din cauza circumstanțelor comisiei lor atât în ceea ce privește natura, durata lor, cât și contextul amenințărilor, șantajului și manipulării mintale în care au fost comise Faptul că aceste fapte au dus la consecințe grave și durabile asupra sănătății lor fizice și psihice, în viață, ca și rudele lor, într-o neliniște permanentă de a se confrunta cu acuzațiile că, spre deosebire de ceea ce susține Consiliul lui Patrick Alonzo, nu este așadar vorba despre o concepție abstractă a ordinii publice. descrescător în mod necesar de-a lungul timpului Că eliberarea lui Patrick Alonzo ar fi de natură să afecteze buna desfășurare a procesului, dezbaterile fiind orale, un risc de presiune asupra victimelor, deosebit de vulnerabile și testate, precum și asupra martorilor, nu fiind de natură să excludă în această etapă cu adevărat finală, dar decisivă a procedurii, cu atât mai mult cu cât persoana respectivă își propune să locuiască în Montpellier, un oraș foarte apropiat de locul faptelor și de domiciliul părților civile. În plus, este esențial să se mențină seninătatea dezbaterilor din cadrul Curții. Următoarele cereri de eliberare a reclamantului au fost respinse, camera de l'instruire motivând deciziile sale în principal prin riscul de presiune asupra părților civile și martorilor și asupra tulburării excepționale și persistente a ordinii publice generate de faptele reproșate reclamantului. Reclamantul a formulat, în august 2013, o cerere pentru motive de suspiciune legitimă, prin care intenționa să retrimite cunoașterea litigiilor privind libertatea în fața unei alte instanțe a aceluiași ordin. La 11 septembrie 2013, Curtea de Casație a respins cererea. La 20 noiembrie 2013, tribunalul juvenil al Gardului l-a declarat pe reclamant vinovat de o parte din faptele reproșate și l-a condamnat la 15 ani de rechiziționare penală. Reclamantul susține că reținerea sa provizorie, care se încheie ca urmare a hotărârii din 20 noiembrie 2013, a depășit termenul rezonabil prevăzut la art. 5 alineatul (3) și la art. 6 alineatul (1) din convenție. El susține că această durată excesivă se explică prin deficiența autorităților judiciare, care le-a trimis în special în fața unei instanțe incompetente. ÎN Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la lit. (c) din prezentul articol (...) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care să asigure prezentarea în instanță a persoanei respective. După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, guvernul a transmis Curții, prin scrisorile din 30 septembrie 2014, o declarație unilaterală pentru soluționarea problemei ridicate de cerere. În plus, a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Prin această declarație, guvernul a recunoscut că durata detenției provizorii suferită de reclamant a fost excesivă în raport cu cerințele termenului rezonabil prevăzute la art. 5 alineatul (3) din convenție. Guvernul a propus să plătească reclamantului suma de 4 500 EUR (patru mii cinci sute de euro). Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în contul bancar indicat de reclamant în termen de trei luni de la data la care hotărârea de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 litera (c) din convenție. Plata va face obiectul unei soluționări definitive a cauzei. Printr-o scrisoare din 27 octombrie 2014, reclamantul a indicat că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze cu atenție declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). În speță, Curtea ia act de declarația oficială a guvernului. Ea ia notă de faptul că aceaceasta este deja pronunțată cu privire la problema unei durate a detenției provizorii neobișnuit de lungi (Garriguec c. Franța, nr 21148/02, § 49, 10 iulie 2008 A.J.P. c. France, n 17020/05, § 66, 29 octombrie 2009 Letellier c. Franța, 26 iunie 1991, § 35, seria A n 207 I.A. c. Franța , 23 septembrie 1998, § 102, Rec., 1998,-VII Debboub alias Husseini Ali c. Franța, n 37786/97, 9 noiembrie 1999 P.B. c. Franța, 38781/97, 1 august 2000). Având în vedere natura concesiunilor incluse în declarația guvernului, precum și cuantumul taxei propuse, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestui aspect (articolul (c)). În această privință, trebuie subliniat faptul că Curtea acordă o importanță deosebită faptului că reținerea provizorie a reclamantului, în sensul articolului 5 alineatul (3) din convenție, s-a încheiat la 20 noiembrie 2013, cu condamnarea sa prin instanță a minorilor (Zdziarski c. Polonia, n 14239/09, §§ 22-24, 25 ianuarie 2011 și Bieniek c. Polonia, n 46117/07, § 22, 1 iunie 2010). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze acest aspect (articolul in fine În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 5 alin. (3) din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate, decide să șteargă restul cererii de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Stephen Phillips Ganna Yudkivska Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă