ARAS c. TURQUIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 28352/07 Suat ARAS împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 16 decembrie 2014 într-o Cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Iș ćl Karakaș, András Sajó, Helen Keller, Paul Lummens, Robert Spano, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 5 iulie 2007, După ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, recurentul, domnul Suat Aras, este un resortisant turc născut în 1959 și rezident în Zmir. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul S. Cengiz, avocat la Izmir. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Președintele Asociației Pensionanților s-a prezentat la alegerile parlamentare care au avut loc la 22 iulie 2007, în calitate de candidat independent, în cea de-a doua circumscripție din Izmir. La momentul faptelor, el a fost membru al niciunui partid politic. În conformitate cu art. 94 II litera (a) din Legea nr. 298, modificat prin art. 24 din Legea nr. 3270 din 28 martie 1986, alegătorii (naționali rezidenți în străinătate de peste șase luni) puteau vota, în birourile de vot din posturile vamale, pentru partidele politice, dar nu și pentru candidații independenți, printre care se număra reclamantul. Prin decretul din 27 mai 2007, Consiliul electoral superior (Yüksek Seçim Kurulu ) a precizat în special că a stabilit la 25 iunie 2007 și la 22 iunie 2007 iulie 2007 datele de începere și de sfârșit ale alegerilor parlamentare în birourile de vot din posturile vamale, pentru cetățenii naționali cu reședința în străinătate de peste șase luni. În acest decret, Consiliul electoral superior a precizat că cetățenii în cauză nu puteau vota decât pentru partidele politice. La 28 iunie 2007, referindu-se în special la art. 79 și 90 alin. (6) din Constituție, precum și la art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul sesizează Consiliul electoral superior pentru a solicita anularea decretului din 27 mai 2007. La 28 iunie 2007, Consiliul electoral superior a respins cererea reclamantului pe baza art. 94 II lit. (a) din Legea nr. 298. El a precizat că această dispoziție nu putea fi modificată decât printr-un nou amendament legislativ. La 2 iulie 2007, această decizie a fost notificată reclamantului. Dreptul și practica internă și internațională relevantă Curtea se referă la percepția dreptului și practicii interne și internaționale din Hotărârea Oran c. Turcia 28881/07 și 37920/07, §§ 17-30, 15 aprilie 2014).GRIFS 10. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția adoptată în mod individual sau combinat cu art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge de restricția impusă de art. 94 II lit. (a) din Legea nr. 298 în măsura în care votanții naționali cu reședința în străinătate de peste șase luni nu pot vota în birourile de vot stabilite în posturile vamale decât pentru listele prezentate de partidele politice și nu pentru candidații independenți ca el. 298 îl pune în dezavantaj față de partidele politice care participă la alegerile parlamentare din 2007. 11. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge, pe de o parte, că nu poate contesta decizia Consiliului electoral superior pronunțată în temeiul articolului 94 II litera (a) din Legea nr. 298 și, pe de altă parte, nu a putut contesta decizia Consiliului electoral superior, în conformitate cu art. 79 din Constituție. Reclamantul, în calitate de candidat independent, care nu aderă în principiu la un partid politic, se plânge că, în conformitate cu art. 94 II litera (a) din Legea nr. 298, cetățenii turci care locuiesc în afara Turciei de mai mult de șase luni nu pot vota în birourile de vot stabilite în posturile vamale decât pentru listele prezentate de partidele politice și nu pentru candidații independenți. art. 14 din Convenție este astfel formulat în partea sa relevantă Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, aparținând unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. 1 dispune de Înaltele P ă r ț i contractante s . 13. Curtea reamintește că a avut deja posibilitatea de a se pronunța asupra unor obiec ț ii similare celor prezentate de reclamant în cauza Oran. , (citată anterior, §§ 55-68). Curtea a ajuns la concluzia neviolării articolului 3 din Protocolul nr 1 luat singur sau combinat cu art. 14 din Convenție. Curtea a considerat că faptul că alegătorii nu rezidenții nu pot vota decât pentru partidele politice și nu pentru candidații independenți fără etichetă, pe lângă reclamant, în birourile de vot stabilite în posturile vamale, răspunde preocupării legitime a legiuitorului d Prin urmare, luând în considerare marja largă de apreciere a statului pârât în această privință, Curtea a considerat că tratamentul denunțat de reclamant în calitate de candidat independent fără etichetă se baza pe o justificare obiectivă și rezonabilă. 14. Prin urmare, Curtea a ajuns la concluzia că nu a fost încălcată substanța dreptului la libera exprimare a poporului sau dreptul reclamantului de a candida la alegeri în sensul articolului 3 din Protocolul nr 1 luat singur sau combinat cu art. 14 din Convenție. 15. După examinarea prezentei cauze în lumina cauzei Oran , Curtea nu menționează niciun fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cazul de față. 16. În consecință, acest fapt este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Cu privire la încălcarea art. 13 din Convenție 17. Reclamantul se plânge că nu a dispus de nicio cale de atac eficientă pentru a invoca presupusele încălcări ale drepturilor sale întemeiate pe art. 3 din Protocolul nr. 1 și, în special, din cauza faptului că deciziile Consiliului electoral superior nu sunt susceptibile de recurs. El invocă articolele 6 și 13 din Convenție. Curtea va examina acest aspect din perspectiva singurului articol 13 din Convenție, care este astfel formulat Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 18. Curtea ia notă de faptul că reclamantul susține că tratamentul pe care îl face în temeiul articolului 3 din Protocolul nr 1 își are originea în legislația în vigoare, și anume art. 94 II litera (a) din Legea nr. 298. În plus, acesta susține că hotărârea pronunțată la 28 iunie 2007 de Consiliul electoral superior nu este susceptibilă de a face recurs în fața unei a doua instanțe judecătorești de apel 19. Prin urmare, în speță, Curtea constată că reclamantul se plânge de posibilitatea de a contesta articolul din legea în litigiu în fața Curții Constituționale sau a unei alte instanțe naționale. În această privință, Curtea amintește că art. 13 din convenție nu va solicita până în prezent o acțiune prin care să se poată denunța, în fața unei autorități naționale, legile unui stat parte ca fiind contrare ca atare Convenției (Oran , citată anterior, § 87). 20. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 § 3 (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Guido Raimondi Prezidenți

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

28352/07

Suat ARAS

contre la Turquie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 16 décembre 2014 en une Chambre composée de

:

Guido Raimondi,

président,

Ișıl Karakaș,

András Sajó,

Helen Keller,

Paul Lemmens,

Robert Spano,

Jon Fridrik Kjølbro,

juges,

et de Stanley Naismith,

greffier de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 5 juillet 2007,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Suat Aras, est un ressortissant turc né en 1959 et résidant à İzmir. Il a été représenté devant la Cour par M

e

S. Cengiz, avocat à Izmir.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

3.

Le requérant, président de l’association des retraités, se présenta aux élections législatives qui eurent lieu le 22 juillet 2007, en tant que candidat indépendant, dans la deuxième circonscription d’Izmir. À l’époque des faits, il n’était membre d’aucun parti politique.

4.

Conformément à l’article 94 II a) de la loi n

o

298, amendé par l’article

24 de la loi n

o

3270 du 28 mars 1986, les électeurs (nationaux résidants à l’étranger depuis plus de six mois) pouvaient voter, dans les bureaux de votes installés dans les postes de douane, pour les partis politiques mais non pour les candidats indépendants, parmi lesquels figurait le requérant.

5.

Par un décret du 27 mai 2007, le Conseil électoral supérieur (

Yüksek Seçim Kurulu

) précisa en particulier avoir fixé au 25 juin 2007 et au 22

juillet 2007 respectivement les dates de début et de fin des élections législatives dans les bureaux de vote installés dans les postes de douane, pour les citoyens nationaux résidants à l’étranger depuis plus de six mois. Dans ce décret, le Conseil électoral supérieur précisa que les citoyens en question ne pouvaient voter dans ces bureaux de vote que pour les partis politiques.

6.

Le 28 juin 2007, en se référant notamment aux articles 79 et 90 § 6 de la Constitution ainsi qu’à l’article 3 du Protocole n

o

1 à la Convention, le requérant saisit le Conseil électoral supérieur pour demander l’annulation du décret du 27 mai 2007.

7.

Le 28 juin 2007, le Conseil électoral supérieur rejeta la demande du requérant en se fondant sur l’article 94 II a) de la loi n

o

8.

Le 2 juillet 2007, cette décision fut notifiée au requérant.

B.

Le droit et la pratique interne et international pertinents

9.

La Cour se réfère à l’aperçu du droit et pratique interne et international figurant dans l’arrêt

Oran c. Turquie

(n

os

28881/07 et 37920/07, §§ 17-30, 15 avril 2014).

GRIEFS

10.

Invoquant l’article 3 du Protocole n

o

1 à la Convention pris isolément ou combiné avec l’article 14 de la Convention, le requérant se plaint de la limitation imposée par l’article 94 II a) de la loi n

o

298 dans la mesure où les électeurs nationaux résidants à l’étranger depuis plus de six mois ne peuvent voter dans les bureaux de vote installés dans les postes de douanes que pour les listes présentées par les partis politiques et non pas pour les candidats indépendants comme lui. Il allègue que l’article 94 II

a) de la loi n

o

298 le met en désavantage par rapport aux partis politiques participant aux élections législatives de 2007.

11.

Invoquant les articles 6 et 13 de la Convention, le requérant se plaint, d’une part, qu’il ne peut pas contester la décision du Conseil électoral supérieur rendue sur le fondement de l’article 94 II a) de la loi n

o

298 et, d’autre part, qu’il n’a pas pu contester la décision du Conseil électoral supérieur, conformément à l’article 79 de la Constitution.

EN DROIT

A.

Sur la violation alléguée de l’article 3 du Protocole n

o

1 combiné avec l’article 14 de la Convention

12.

Le requérant, en sa qualité de candidat indépendant n’adhérant pas par principe à un parti politique, se plaint de ce que, conformément à l’article 94 II a) de la loi n

o

298, les citoyens turcs vivant en dehors de la Turquie depuis plus de six mois ne peuvent voter dans les bureaux de vote installés dans les postes de douane que pour les listes présentées par les partis politiques et non pas pour les candidats indépendants. Il invoque l’article 3 du Protocole n

o

1 combiné avec l’article 14 de la Convention.

L’article 14 de la Convention est ainsi libellé dans sa partie pertinente

:

«

La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.

»

L’article 3 du Protocole n

o

1 dispose

:

«

Les Hautes Parties contractantes s’engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif.

»

13.

La Cour rappelle qu’elle a déjà eu l’occasion de se prononcer sur des griefs similaires à ceux présentés par le requérant dans l’affaire

Oran

, (précité, §§ 55-68). La Cour a conclu à la non-violation de l’article 3 du Protocole n

o

1 pris seul ou combiné avec l’article 14 de la Convention. La Cour a considéré que le fait que les électeurs non

‑

résidents ne puissent voter que pour les partis politiques et non pour les candidats indépendants sans étiquette, à l’instar du requérant, dans les bureaux de vote installés dans les postes de douane, répond au souci légitime du législateur d’assurer la stabilité politique du pays et du gouvernement qui sera chargé de le diriger à l’issue de ces élections. Par conséquent, prenant en considération la large marge d’appréciation de l’État défendeur en la matière, la Cour a estimé que le traitement dénoncé par le requérant en sa qualité de candidat indépendant sans étiquette reposait sur une justification objective et raisonnable.

14.

La Cour a donc conclu qu’il n’avait pas été porté atteinte à la substance même du droit à la libre expression du peuple ni au droit du requérant de se présenter à des élections au sens de l’article 3 du Protocole n

o

1 pris seul ou combiné avec l’article 14 de la Convention.

15.

Ayant examiné la présente affaire à la lumière de l’affaire

Oran

, la Cour ne relève aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.

16.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3

a) et 4 de la Convention.

B.

Sur la violation de l’article 13 de la Convention

17.

Le requérant se plaint de n’avoir disposé d’aucune voie de recours effective pour faire valoir les violations alléguées de ses droits tirés de l’article 3 du Protocole n

o

1 et, en particulier, du fait que les décisions du Conseil électoral supérieur ne sont pas susceptibles de recours. Il invoque les articles 6 et 13 de la Convention. La Cour examinera ce grief sous l’angle du seul article 13 de la Convention, qui est ainsi libellé

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

18.

La Cour note que le requérant soutient que le traitement qu’il dénonce sur le terrain de l’article 3 du Protocole n

o

1 trouve son origine dans les lois en vigueur, à savoir l’article 94 II a) de la loi n

o

19.

Partant, en l’occurrence, la Cour constate que le requérant se plaint de l’impossibilité de contester l’article de la loi litigieuse devant la Cour constitutionnelle ou une autre juridiction nationale. À cet égard, la Cour rappelle que l’article 13 de la Convention ne va pas jusqu’à exiger un recours par lequel on puisse dénoncer, devant une autorité nationale, les lois d’un État partie comme contraires en tant que telles à la Convention (

Oran

, précité, § 87).

20.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3

a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à la majorité,

Déclare

la requête irrecevable.

Stanley Naismith

Guido Raimondi

Greffier

Président