Cleve împotriva Germaniei

Reclamantul s-a născut în 1963 și trăiește în Xanten. Fiica reclamantului A. s-a născut la 9 martie 1994. De la separarea lor în septembrie 1994, mama reclamantului și mama lui A., dna J., s-au certat pentru custodia și contactele cu A. Copilul locuia inițial cu mama ei. În 2004, A. a fost plasat într-o casă. La 9 noiembrie 2006 dna J. A pus o informație împotriva reclamantului cu poliția, acuzând-l de a-și viola fiica din 1998. Întrucât A. a declarat în mod insistent să nu fie pregătită să facă o declarație înaintea poliției, procedurile au fost inițial întrerupte. După vizita A. la mama ei, aceasta din urmă a informat poliția că A. este acum gata să depună mărturie.

La 5 noiembrie 2007, expertul psihologic K., care a examinat A., a prezentat un raport privind credibilitatea observațiilor A.. La 18 ianuarie 2008, procurorul public Münster a acuzat reclamantul de 15 acuzații de abuz sexual serios asupra copiilor (art. 176a din Codul Penal, a se vedea punctul 19 de mai jos) și de abuz sexual al unei persoane care i-a fost încredințată pentru educație (art. 174 din Codul Penal, a se vedea punctul 20 de mai jos), fiica sa A., comisă între începutul anului 2002 și vara 2004 în majoritatea sau în vecinătatea lui Senden. Reclamantul a fost acuzat că a violat-o pe A. în mașină în treisprezece ocazii și într-un apartament de vacanță în două ocazii când s-a întâlnit cu ea în weekend-end și în timpul vacanțelor după separarea părinților ei.

Reclamantul a fost în detenție în detenție între 14 februarie 2008 și 26 februarie 2008, când executarea ordinului de detenție a fost suspendată. 10. La 17 septembrie 2008, Curtea Regională Münster, care a organizat cinci audieri, a achitat reclamantul acuzațiilor din cauza insuficienței probei. Acesta a ordonat în continuare Trezorului să suporte costurile procedurii și cheltuielile necesare reclamantului și să plătească compensația reclamantului pentru detenția sa retrasă din 14 până la 26 februarie 2008. 11. Curtea Regională, având în vedere mărturiile mai multor martori și rapoartele (diverging) ale doi experți psihologici, K. și B., cu privire la credibilitatea argumentelor A., a constatat că infracțiunile acuzate de reclamant nu au fost dovedit cu certitudinea necesară pentru o condamnare penală.

El a fost incriminat doar de declarațiile A.. Curtea Regională a declarat că nu a fost convinsă de mărturia A. în audiere că acuzațiile au fost complet corecte, în special în ceea ce privește definirea clară a actelor criminale și a termenului lor. 12. Curtea Regională, având în vedere declarațiile martorilor de doi educatori care au observat semne de abuz sexual în comportamentul lui A., doi psihologi care au tratat A. și un prieten al lui A., nu a fost convins că A. a fost influențat de terțe persoane, inclusiv de mama ei, pentru a-și incrimina tatăl. 13. Curtea Regională a declarat apoi în hotărârea sa: „... Pentru a rezuma, Camera nu discerne nici un semn de influență sugestivă. Prin urmare, Camera presupune, în suma, că evenimentele de bază descrise de martorul au o bază de fapt, adică, că acuzatul a efectuat de fapt agresiuni sexuale asupra fiicei sale în mașina sa.

Cu toate acestea, actele nu au putut fi justificate, în ceea ce privește nici intensitatea lor sau calea lor de timp, într-un mod suficient pentru a asigura o condamnare. Incoerentele în mărturia martorilor au fost atât de marcate încât a fost imposibil să se stabilească fapte precise.” [... Zusammengefasst sind Anhaltspunkte Einer Sugestion für die Kammer nicht ersichtlich. Deci, geht die Kammer im Ergebnis davon aus, dass das von der Zeugin geschilderte Kerngeschehen einen realen Hinterrgrund pălărie, nämlich dass es tatsächlich zu sexuellen Übergriffen des Angeklagten zu Lasten seiner Tochter in seinem Auto gekommen ist. Die Taten ließen sich aber dennoch weder ihrer Intensisität noch ihrer zeitlichen Einordnung nach in einer für eine Verurteilung hinreichenden Art und Weise konkretisieren.

Die Inkonstanzen in den Aussagen der Zeugin waren so gravierend, das konkrete Feststelungen nicht getroffen werden konnten.“ 14. În momentul concluziei, Curtea Regională a luat în considerare acest martor A. a făcut impresia că este autentică. Este adevărat că declarațiile ei au fost scurte și ea a parut a fi relativ neimplicat. Cu toate acestea, șapte martori care cunoșteau A. în parte pentru o perioadă mai lungă de timp au confirmat că, în general, a vorbit și a acționat în acest mod și nu a discutat probleme în detaliu. 15. Cu toate acestea, Curtea Regională a observat că chiar având în vedere aceste elemente, incoerentele declarațiilor martorilor A. au prevalențat în măsura în care nu era în măsură să stabilească infracțiuni concrete.

În declarațiile martorilor au existat incoerentități cu privire la numărul actelor descrise de ea (între 25 și 50), locul acestor acte (în special cu privire la actele de vacanță într-un apartament pe care martorul a menționat-o doar într-o etapă ulterioră) și termenul în care au avut loc (începând în momentul în care martorul a fost între patru și opt și se termină fie cu plasarea martorilor în casă, fie cu continuarea acestui loc). În plus, A. nu a fost sigur în audierea cu privire la modul exact în care actele descrise de ea au fost comise în mașină și nu a amintit nici un detaliu despre mai multe puncte. a fost, de exemplu, foarte incert în audierea dacă reclamantul s-a mutat în interiorul mașinii pe scaunul din față de pasageri unde stătea sau dacă a părăsit mașina și a mers în jurul ei pentru a veni pe scaunul ei.

În plus, A. a declarat de mai multe ori în audiere să nu aibă nici o amintire precisă a evenimentelor. 16. Hotărârea a fost transmisă la avocatul reclamantului la 11 noiembrie 2008 și a devenit ulterior finală. 17. La 9 decembrie 2008, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală. El a susținut că declarațiile Curții Regionale „că evenimentele de bază descrise de martor au o bază de fapt, adică că acuzatul a efectuat de fapt agresiuni sexuale asupra fiicei sale în mașina sa” au încălcat dreptul constituțional la un proces echitabil, drepturi de personalitate și demnitate umană. 18. La 10 martie 2009, Curtea Constituțională Federală a refuzat să ia în considerare plângerea constituțională a reclamantului (dosarul nr. 2 BvR 2499/08), hotărârea a fost depusă la avocatul reclamantului la 19 martie 2009.

5. The applicant was born in 1963 and lives in Xanten. 6. The applicant’s daughter A. was born on 9 March 1994. Since their separation in September 1994, the applicant and A.’s mother, Ms J., have been quarrelling over the custody of and contacts with A. The child was initially living with her mother. In 2004, A. was placed in a home. 7. On 9 November 2006 Ms J. laid an information against the applicant with the police, accusing him of having raped their daughter since 1998. As A. had persistently declared not to be ready to make a statement before the police, the proceedings were initially discontinued. Following a visit of A. to her mother, the latter informed the police that A. was now ready to testify.

A. was heard by the police twice in May 2007. On 5 November 2007 psychological expert K., having examined A., submitted a report on the credibility of A.’s submissions. 8. On 18 January 2008 the Münster Public Prosecutor’s Office charged the applicant with fifteen counts of serious sexual abuse of children (Article 176a of the Criminal Code, see paragraph 19 below) and of sexual abuse of a person entrusted to him for upbringing (Article 174 of the Criminal Code, see paragraph 20 below), his daughter A., committed between the beginning of 2002 and summer 2004 mostly in or in the vicinity of Senden. The applicant was accused of having raped A. in his car on thirteen occasions and in a holiday apartment on two occasions when he met her on weekends and during vacations following her parents’ separation.

9. The applicant was in detention on remand between 14 February 2008 and 26 February 2008, when the execution of the detention order was suspended. 10. On 17 September 2008 the Münster Regional Court, having held five hearings, acquitted the applicant of the charges on account of insufficiency of proof. It further ordered the Treasury to bear the costs of the proceedings and the applicant’s necessary expenses and to pay the applicant compensation for his detention on remand from 14 to 26 February 2008. 11. The Regional Court, having regard to the testimonies of several witnesses and the (diverging) reports of two psychological experts, K. and B., on the credibility of A.’s submissions, found that the offences the applicant had been charged with had not been proven with the certainty necessary for a criminal conviction.

It noted that the applicant had contested the charges. He was only incriminated by A.’s statements. The Regional Court stated that it has not been convinced by A.’s testimony in the hearing that the charges were completely correct, in particular, in terms of a clear definition of the criminal acts and their time frame. 12. The Regional Court, having regard to the witness statements of two educators who had noted signs of sexual abuse in A.’s conduct, two psychologists who had treated A. and a friend of A., was not persuaded that A. had been influenced by third persons, including her mother, so as to incriminate her father. 13. The Regional Court then stated in its judgment: “... To sum up, the Chamber does not discern any signs of suggestive influence.

Therefore, the Chamber assumes, in sum, that the core events described by the witness have a factual basis, that is, that the accused actually carried out sexual assaults on his daughter in his car. Nevertheless, the acts could not be substantiated, in terms of either their intensity or their time frame, in a manner that would suffice to secure a conviction. The inconsistencies in the witness’s testimony were so marked that it was impossible to establish precise facts.” [“... Zusammengefasst sind Anhaltspunkte einer Suggestion für die Kammer nicht ersichtlich. So geht die Kammer im Ergebnis davon aus, dass das von der Zeugin geschilderte Kerngeschehen einen realen Hintergrund hat, nämlich dass es tatsächlich zu sexuellen Übergriffen des Angeklagten zu Lasten seiner Tochter in seinem Auto gekommen ist.

Die Taten ließen sich aber dennoch weder ihrer Intensität noch ihrer zeitlichen Einordnung nach in einer für eine Verurteilung hinreichenden Art und Weise konkretisieren. Die Inkonstanzen in den Aussagen der Zeugin waren so gravierend, dass konkrete Feststellungen nicht getroffen werden konnten.“] 14. In coming to that conclusion, the Regional Court took into account that witness A. had made the impression of being authentic. It was true that her statements had been short and she had appeared being relatively uninvolved. However, seven witnesses who knew A. partly for a longer period of time had confirmed that she generally spoke and acted in that manner and did not discuss problems in detail.

15. The Regional Court observed, however, that even having regard to these elements, the inconsistencies in witness A.’s statements prevailed to an extent that it was not in a position to establish concrete offences. There were inconsistencies in the witness’s statements on the number of the acts described by her (between 25 and 50), the place of these acts (notably concerning acts in a holiday apartment which the witness mentioned only at a later stage) and the time frame in which they took place (starting when the witness was between four and eight and ending either on the witness’s placement in the home or continuing also after that placement). Moreover, A. had been uncertain in the hearing about the exact manner in which the acts described by her were committed in the car and did not recall any details on several points.

A. had, for instance, been very uncertain in the hearing whether the applicant had moved within the car onto the front passenger seat where she had sat or whether he had left the car and walked around it to come on her seat. Moreover, A. had declared several times in the hearing not to have any precise recollection of the events any more. 16. The judgment was served on the applicant’s counsel on 11 November 2008 and subsequently became final. 17. On 9 December 2008 the applicant lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court. He claimed that the Regional Court’s statements “that the core events described by the witness have a factual basis, that is, that the accused actually carried out sexual assaults on his daughter in his car” had breached his constitutional right to a fair trial, his personality rights and human dignity.

18. On 10 March 2009 the Federal Constitutional Court declined to consider the applicant’s constitutional complaint (file no. 2 BvR 2499/08). The decision was served on the applicant’s counsel on 19 March 2009.