CASE OF M.A. v. AUSTRIA

Reclamantul s-a născut în 1968 și trăiește în Vittorio Veneto. Reclamantul a intrat într-o relație cu D.P., un național austriac, și a trăit împreună cu ea în Vittorio Veneto. Fiica lor, care este un național italian și austriac, s-a născut în decembrie 2006. deteriorată și aceasta din urmă a părăsit casa de familie la 31 ianuarie 2008, care a luat-o pe fiica ei. Reclamantul a solicitat Curtei de Tineret de la Veneția (tribunale per i minorenni di Venezia) pentru o atribuire de custodie unică a copilului și a cerut instanței să elibereze o interdicție de călătorie interzicând-o să părăsească Italia fără consimțământul său. 10. La 8 februarie 2008, Curtea de Tineret de la Veneția a eliberat o interdicție de călătorie în ceea ce privește fiica reclamantului. În aceeași zi, reclamantul a aflat că D.P. a părăsit Italia cu copilul și a călătorit în Austria, unde are intenția de a reședința. 11. La 23 mai 2008, Curtea de Tineret a Veneția a ridicat interdicția de călătorie în ceea ce privește fiica reclamantului, a acordat custodia comună preliminară a copilului ambilor părinți și a autorizat-o să locuiască cu mama ei în Austria, având în vedere vârsta ei tânără și relația strânsă cu mama ei. De asemenea, acesta a numit un expert care a fost încredințat să colecteze informațiile necesare pentru o decizie finală privind custodia. În plus, instanța a acordat reclamantului drepturi de acces de două ori pe lună într-o locație neutră, menționând că reuniunile ar trebui să se alternate între Italia și Austria și că datele și acordurile ar trebui convenite cu expertul. 12. Potrivit reclamantului, D.P. a adus fiica lor în Italia doar o dată. Vizitele au avut loc în Austria, deși D.P. nu a facilitat organizația lor. La o vizită ulterioră a încetat, se presupune că datorită comportamentului obstructiv al D.P... Într-un raport din 15 mai 2009 expertul a remarcat că nu a fost în măsură să evalueze capacitatea reclamantului de a avea grijă de fiica sa. 13. Potrivit Guvernului, reclamantul și-a întâlnit fiica de 15 ori în Austria, unde au avut loc vizite supravegheate între octombrie 2008 și iunie 2009. Apoi, el a refuzat să se călătorească în Austria fără a da motive. 14. Reclamantul a solicitat asistență pentru asigurarea returnării fiicei sale în temeiul Convenției de la Haga. Cererea sa a fost transmisă prin intermediul autorităților centrale respective din Italia și Austria Curtei de District Leoben (Bezirksgericht), în cazul în care procedurile au început la 19 iunie 2008. ulterior, instanța a desemnat un expert. 15. La 3 iulie 2008, Curtea de District Leoben a respins cererea reclamantului de returnare a copilului în temeiul Convenției de la Haga. Referindu-se la avizul expertului și având în vedere vârsta foarte mică a copilului, instanța a constatat că returnarea ei ar constitui un risc grav pentru ea în sensul articolului 13 litera (b) din Convenția de la Haga. 16. La 1 septembrie 2008, Curtea Regională Leoben (Landesgericht) a anulat această decizie deoarece reclamantul nu a fost auzit în mod corespunzător în procedura. 17. La 21 noiembrie 2008, Tribunalul de District Leoben, după ce a auzit reclamantul, și-a respins din nou cererea de returnare a fiicei sale, referindu-se la decizia Curții de Tineret din Veneția din 23 mai 2008. 18. La 7 ianuarie 2009, Curtea Regională Leoben a respins apelul reclamantului, constatand că reîntoarcerea copilului la el și separarea ei de la mama ei ar implica un risc grav de prejudiciu psihologic în sensul articolului 13 litera (b) din Convenția de la Haga. 19. Între timp, în martie 2009 D.P. a înaintat proceduri în fața Curții de District Judenburg, cerând o atribuire de custodie exclusivă a copilului. 20. La 26 mai 2009, Curtea de district din Judenburg a susținut că este competentă în ceea ce privește aspectele legate de custodie, acces și întreținere în ceea ce privește copilul în temeiul articolului 15 alineatul (5) din Regulamentul UE 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competența judiciară și recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materie de responsabilitate parentală („regulamentul Bruxelles IIa”). 21. La 25 august 2009, aceeași instanță a acordat o atribuire preliminară de custodie exclusivă D.P., referindu-se la legăturile strânse ale copilului cu Austria și la riscul de pericol pentru bunăstarea ei la un posibil întoarcere în Italia. 22. La 8 martie 2010, Curtea de District Judenburg a acordat D.P. custodia unică a copilului. 23. Între timp, la 9 aprilie 2009, reclamantul a depus o cerere la Curtea de Tineret de la Veneția pentru returnarea fiicei sale în conformitate cu art. 11 alineatul (8) din Regulamentul Bruxelles IIa. 24. În hotărârea din 10 iulie 2009 Curtea de Tineret de la Veneția, după o audiere, a ordonat revenirea copilului în Italia. Copilul va locui cu mama ei, dacă acesta din urmă decide să se întoarcă în Italia cu ea. În acest caz, departamentul de servicii sociale Vittorio Veneto a fost obligat să le ofere cazare. În plus, ar trebui să se stabilească un program de exercitare a drepturilor de acces ale reclamantului. Dacă mama copilului nu dorește să se întoarcă în Italia, copilul trebuie să locuiască cu reclamantul. 25. Curtea de Tineret din Veneția a constatat că a rămas competentă să se ocupe de acest caz, deoarece Curtea de District din Judenburg și-a determinat în mod greșit competența în temeiul articolului 15 alineatul (5) din Regulamentul Bruxelles IIa. Acesta a remarcat faptul că decizia sa anterioară din 23 mai 2008 a fost concepută ca o măsură temporară pentru a restabili contactul între solicitant și fiica sa prin intermediul drepturilor de acces și pentru a obține o bază pentru un aviz expert pentru decizia privind custodia copilului. Cu toate acestea, mama copilului nu a reușit să coopereze cu expertul desemnat și a refuzat un program de drepturi de acces pentru reclamantul pregătit de expert. Acesta a declarat în opinia ei preliminară că nu este în măsură să răspundă la toate întrebările legate de interesul superior al copilului într-un mod satisfăcător. 26. La 21 iulie 2009, Curtea de Tineret de la Veneția a emis un certificat de executie în temeiul articolului 42 din Regulamentul Bruxelles IIa. 27. La 22 septembrie 2009, reclamantul a solicitat executarea hotărârii Curții de Tineret de la Veneția din 10 iulie 2009. El a fost reprezentat de avocat în aceste și toate procedurile ulterioare. 28. La 12 noiembrie 2009, Curtea de District Leoben a respins cererea reclamantului de aplicare a ordinului Curții de Tineret de la Veneția de a returna copilul. Acesta a remarcat faptul că mama copilului nu este dispusă să se întoarcă în Italia cu ea. Cu toate acestea, întoarcerea copilului fără mama ei ar constitui un risc grav pentru ea în sensul articolului 13 litera (b) din Convenția de la Haga. 29. La 20 ianuarie 2010, Curtea Regională Leoben a anulat această decizie și a acordat reclamantului cererea de executare. 30. Curtea Regională Leoben a remarcat că, în temeiul articolului 11 alineatul (8) din Regulamentul Bruxelles IIa, o hotărâre de refuz al returnării în temeiul articolului 13 din Convenția de la Haga nu a fost relevantă atunci când instanța competentă în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa a ordonat returnarea copilului într-o hotărâre ulterioară. Acesta a confirmat că Curtea de Tineret de la Veneția a fost competentă să elibereze hotărârea din 10 iulie 2009, deoarece D.P. a eliminat ilegal copilul din Italia, iar reclamantul a solicitat imediat returnarea sa. În plus, reclamantul a prezentat un certificat de executie în temeiul articolului 42 din Regulamentul Bruxelles IIa în ceea ce privește hotărârea în cauză. Prin urmare, instanțele austriece au trebuit să recunoască hotărârea și să-l pună în aplicare. Ei nu trebuiau să stabilească din nou dacă returnarea copilului ar fi contrar interesului său cel mai bun. În orice caz, nu există nici o indicație că circumstanțele s-au schimbat de când Curtea de Tineret din Veneția și-a dat hotărârea. La 16 februarie 2010, Curtea Supremă a interzis Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof) la punctele de drept (Oberster Gerichtshof) 32. La 20 aprilie 2010, Curtea Supremă a solicitat o hotărâre preliminară de către Curtea a Uniunii Europene (CJUE), depunând o serie de întrebări privind aplicarea Regulamentului Bruxelles IIa. 33. La 1 iulie 2010, CJUE a emis o hotărâre preliminară (C-211/10 PPU) care confirmă competența instanțelor italiene în acest caz și aplicarea hotărârii Curții de Tineret de la Veneția din 10 iulie 2009. Acesta a constatat, în special, că: (1) o măsură provizorie [cum ar fi cea eliberată de Curtea de Tineret din Veneția în 2008] nu constituie o „legislație privind custodia care nu implică returnarea copilului” în sensul articolului 10 litera (b) punctul (iv) din Regulamentul Bruxelles IIa și nu ar putea fi baza unui transfer de competență către instanțele statului membru în care copilul a fost eliminat ilegal; (2) art. 11 alineatul (8) din regulamentul se aplică unei hotărâri ale instanței cu competența de a ordona returnarea copilului, chiar dacă nu ar fi fost precedat de o hotărâre finală a instanței respective privind custodia copilului; (3) art. 47 alineatul (2) alineatul (2) din regulamentul a trebuit interpretat în sensul că o hotărâre eliberată ulterior de către un tribunal al statului membru de aplicare care a pronunțat o închiziție provizorie nu ar putea exclude aplicarea aplicarea o hotărâre certificată anterior de către instanță în statul membru de origine și ar fi ordonat returnarea copilului; și (4), în mod grav, deoarece, în mod contrarât, în mod contrarîndul său, a unui stat membru, ar fi fost refuzul său, nu ar fi refuzul, a unui stat membru, a unui stat membru, ar fi respintat, a unui stat membru al unui stat membru al uneia să nu ar fi refuzat, a unui stat membru. La 13 iulie 2010, Curtea Supremă a respins recursul D.P. cu privire la punctele de drept. Acesta a remarcat că, în conformitate cu hotărârea CJUE, singura sarcină a instanțelor austriece a fost de a lua măsurile necesare pentru executarea ordinului de returnare, fără a se desfășura orice revizuire a meritelor deciziei. A afirmat că circumstanțele s-au schimbat de când Curtea de Tineret din Veneția și-a dat hotărârea, ea trebuie să se aplice instanței respective, care ar fi, de asemenea, competența de a acorda un astfel de efect suspensiv. 35. Curtea Supremă a remarcat că acum este pentru instanța de primă instanță să pună în aplicare hotărârea Curții de Tineret din Veneția. În acest sens, a trebuit să ia în considerare faptul că Curtea de Tineret din Veneția a avut în primul rând în vedere că copilul ar trebui să locuiască cu mama ei la întoarcerea ei în Italia și a ordonat departamentului de servicii sociale Vittorio Veneto să pună la dispoziție cazare pentru ei. Prin urmare, instanța de primă instanță ar trebui să ceară reclamantului să prezinte dovezi adecvate, în special confirmarea de la Curtea de Tineret de la Veneția sau Consiliul municipal de la Vittorio Veneto, ca cazare să fie într-adevăr disponibilă. Curtea de primă instanță ar trebui apoi să ordone mamei să se întoarcă cu copilul în termen de două săptămâni. În cazul în care ea nu respectă termenul respectiv, instanța de primă instanță ar trebui, la cererea reclamantului, să ordone măsuri coercitive pentru returnarea copilului, dar totuși mamei ar avea posibilitatea de a evita astfel de măsuri drastice prin întoarcerea voluntară în Italia cu copilul. 36. La 31 august 2010, Curtea de Tineret din Veneția a refuzat să acorde o cerere de către D.P. Referindu-se la această decizie, reclamantul a solicitat Curtea de District Leoben să ordone revenirea fiicei sale în Italia. 37. Reclamantul a susținut că a oferit cazare (aparent un apartament care îi aparține) la D.P. și fiica sa, dar că Curtea de District Leoben a constatat că acest lucru nu îndeplinește condițiile stabilite de Curtea de Tineret din Veneția în hotărârea sa din 10 iulie 2009. La 17 februarie 2011, Curtea de District Leoben a solicitat reclamantului să prezinte dovezi că o cazare adecvată va fi pusă la dispoziția fiicei sale și a mamei sale de către departamentul de servicii sociale Vittorio Veneto, conform hotărârii Curții de Tineret de la Veneția din 10 iulie 2009. 39. Prin scrisoarea din 22 martie 2011, Ministerul Federal austriac al Justiției, în calitate de Autoritate Centrală, și-a informat în consecință omologul său italian și a remarcat, de asemenea, faptul că, până în prezent, condiția nu a fost respectată. O scrisoare similară a fost trimisă Autorității Centrale italiene la 27 mai 2011. Trei alte scrisori cu conținut similar au fost trimise Autorității Centrale italiene înainte de noiembrie 2011. Prin hotărârea din 23 noiembrie 2011, Curtea de Tineret de la Veneția a retras drepturile de custodie ale D.P. și a acordat reclamantului custodia exclusivă a copilului. De asemenea, a ordonat reîntoarcerea copilului în Italia cu reclamantul din Vittorio Veneto. Curtea a ordonat ca departamentul de servicii sociale Vittorio Veneto – dacă este necesar să fie în cooperare cu departamentul neuropsihiatrie al autorității locale de sănătate – să asigure că contactul dintre copil și mama ei a fost menținut și să acorde sprijin lingvistic și educațional copilului pentru a ajuta integrarea ei în noul său mediu familial și social. 41. Curtea de Tineret de la Veneția s-a referit la decizia sa din 23 mai 2008, care vroia să păstreze relația copilului cu mama ei, în timp ce restabilirea contactului cu reclamantul, menționând că aceste încercări au eșuat din cauza lipsei de cooperare a mamei. Prin urmare, a ordonat returnarea copilului în Italia în hotărârea sa din 10 iulie 2009. i-a îndepărtat ilegal copilul în Austria și a privat ulterior de contact cu reclamantul fără motive valabile. Prin urmare, a acționat contrar interesului superior al copilului. Prin urmare, a constatat că singura custodie va fi acordată reclamantului. Având în vedere că până în prezent orice încercare de a stabili contact pas cu pas a fost eșuată, fiica sa va rezista imediat cu el. Curtea a remarcat că acest lucru ar implica o tranziție dificilă pentru ea, dar a considerat că daunele cauzate de creșterea fără tatăl ei ar cântărea și mai greu. Curtea a considerat că departamentul de servicii sociale va trebui să acorde copilului sprijin educațional și lingvistic pentru a o ajuta să se stabilească în noua ei familie și mediu social și pentru a menține contactul cu mama ei. În sfârșit, instanța a considerat că returnarea copilului nu ar implica niciun risc grav de prejudiciu psihologic sau fizic în sensul articolului 11 din Regulamentul Bruxelles IIa, care, la rândul său, se referă la art. 13 din Convenția de la Haga. 42. D.P. nu a apelat împotriva prezentei hotărâri. 43. La 19 martie 2012, reclamantul a notificat Curtea de District Leoben a Curții de Tineret din Veneția din 23 noiembrie 2011. De asemenea, a prezentat un certificat de executie în temeiul articolului 42 din Regulamentul Bruxelles IIa. 44. La 3 mai 2012, Curtea de District Leoben a respins cererea reclamantului de executare a Ordinului de Tineret din Veneția pentru returnarea copilului. Referindu-se la hotărârea Curții Supreme din 13 iulie 2010, Tribunalul a considerat că nu a furnizat dovezi că o cazare adecvată va fi pusă la dispoziția copilului și a mamei sale la întoarcerea lor. 45. El a susținut, în special, că hotărârea Curții de Tineret de la Veneția din 23 noiembrie 2011 i-a acordat custodia exclusivă a copilului și a ordonat returnarea ei în Italia, unde va rezista cu el. 46. La 15 iunie 2012, Curtea regională Leoben a acordat apelul reclamantului și a ordonat D.P. să predea copilul reclamantului în termen de 14 zile, menționând că măsurile de aplicare ar fi luate în caz de nerespectare. 47. Curtea Regională a concluzionat că condiția ca copilul și mama să nu mai fie valabilă pentru cazare adecvată: în hotărârea sa din 23 noiembrie 2011, Curtea de Tineret de la Veneția a acordat copilului custodia exclusivă reclamantului și a ordonat ca ea să se întoarcă cu el. Reclamantul a susținut această hotărâre împreună cu un certificat de executie în temeiul articolului 42 din Regulamentul Bruxelles IIa. Obligația mamei de a returna copilul la solicitant rezultă din hotărârea Curții de Tineret de la Veneția din 23 noiembrie 2011. În cele din urmă, Curtea Regională Leoben a remarcat că atribuirea depusă de Curtea de District Judenburg la 8 martie 2010 nu ar putea împiedica aplicarea hotărârii Curții de Tineret de la Veneția, care își păstrase competența de a decide în materie de custodie, ca D.P. a eliminat ilegal copilul în Austria și reclamantul a formulat o cerere în timp util pentru returnarea sa în temeiul articolului 10 din Regulamentul Bruxelles IIa. 48. D.P. nu a respectat ordinul de returnare. Ea a depus un recurs extraordinar la punctele de drept în fața Curții Supreme. 49. La 13 septembrie 2012, Curtea Supremă a respins recursul extraordinar al D.P. asupra punctelor de drept, deoarece cazul nu a ridicat o chestiune juridică importantă. Acesta a remarcat faptul că ordinul de returnare a devenit finală și a fost aplicabilă. Curtea de primă instanță nu are acum o altă sarcină decât să definească măsurile care trebuie luate pentru aplicarea ordinii de returnare. CJUE a clarificat că, în cazul în care există un certificat de executie în temeiul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul de la Bruxelles IIa, instanța solicitată a trebuit să efectueze executarea hotărârii principale. Orice întrebare referitoare la fondul deciziei de returnare, în special cu privire la dacă au fost îndeplinite cerințele de ordonare a unei returnări, a trebuit să fie formulată în fața instanțelor statului solicitant, în conformitate cu legislația statului respectiv. În consecință, orice modificare a circumstanțelor care afectează problema dacă o returnare ar pune în pericol bunăstarea copilului a trebuit să fie ridicată în fața instanței competente ale statului solicitant. În consecință, argumentul D.P. potrivit căruia returnarea copilului ar conduce la un prejudiciu grav pentru ea și ar implica o încălcare a articolului 8 din Convenție nu a fost relevantă în cadrul procedurii în fața instanțelor austriece, ci mai degrabă a trebuit să fie ridicată în fața instanțelor italiene competente. 50. La 1 octombrie 2012, Curtea de District Leoben a afirmat că nu a fost competentă să desfășoare procedurile de executare și a transferat cazul la Curtea de District Wiener Neustadt, aparent având în vedere schimbarea reședinței de către D.P. și copil. 51. La 4 octombrie 2012, Curtea de District Wiener Neustadt a emis o decizie cu privire la următoarele măsuri care urmează să fie luate în cadrul procedurii de executare. Judecătorul a remarcat, în special, că continuarea calei alese de ambii părinți, și anume utilizarea copilului în conflictul dintre ei, ar duce la traumatizarea copilului, mai ales dacă poziția părinților nu-și aduc în cele din urmă o aplicare a ordinului de returnare prin măsuri coercitive ca ultimă soluție. El a remarcat că interesul cel mai bun al copilului impune părinților să ajungă la un compromis funcțional. Prin urmare, judecătorul a propus ca o audiere în prezența ambilor părinți să fie ținută pentru a căuta o soluție constructivă. În consecință, el a solicitat amândoi părinți să indice în termen de două săptămâni dacă sunt gata să participe la audierea propusă. În plus, judecătorul a remarcat că dacă părinții nu sunt dispuși să participe la audiere, returnarea forțată a copilului va fi aranjată. În acest sens, judecătorul a declarat că orice traumă suferită de copil din cauza unei astfel de implementări ar trebui atunci să fie pusă la ușa părinților. În plus, reclamantul va fi obligat să găsească o modalitate de a face față traumei cauzate copilului. 52. La 16 octombrie 2012, reclamantul a informat Curtea de District Wiener Neustadt că nu era pregătit să ia parte la o audiere cu mama copilului, dar a vrut să aranjeze întoarcerea copilului cu cel mai puțin impact traumatic posibil. Prin urmare, el a sugerat să vină în Austria cu părinții săi pentru a ridica copilul sau, în mod alternativ, D.P. Călătoresc în Italia cu copilul să o predea. Prin urmare, el a cerut D.P. să stabilească fie o dată de furnizare în Austria, fie să-l informeze despre o dată când va aduce copilul în Italia. 53. La 23 octombrie 2012, D.P. a informat Curtea de District că era pregătită să ia parte la audierea propusă. De asemenea, ea a informat instanța că a apelat împotriva deciziei care au transferat cazul de la Curtea de District Leoben la Curtea de District Wiener Neustadt. În consecință, decizia de stabilire a competenței acesteia din urmă nu a devenit finală. De aceea, ea a solicitat instanței să aștepte decizia privind recursul său înainte de a lua orice alte măsuri. 54. În cazul aferent prezentat Curții Europene a Drepturilor Omului de către mama copilului (Povse v. Austria (dec.), nr. 3890/11, 18 iunie 2013), Curtea a acordat o cerere de măsuri intermediare la 4 decembrie 2012. După ce a obținut informații de la guvernele austriece și italiene și de la reclamanții, Curtea a ridicat măsura intermediară la 18 februarie 2013 55. La 4 aprilie 2013, avocatul reclamantului a solicitat să continue procedura de punere în aplicare. 56. La 25 aprilie 2013, Curtea de District Wiener Neustadt a hotărât să continue procedura de executare și, la 30 aprilie 2013, a solicitat părților să își prezinte opinia în termen de două săptămâni pentru a ajunge la o soluție cuprinzătoare în beneficiul copilului. Potrivit Guvernului, reclamantul a refuzat să contribuie la acest proces. 57. În decizia din 20 mai 2013, Curtea de District Wiener Neustadt a ordonat ca D.P. să predea copilul reclamantului până la 7 iulie 2013 și a declarat că, în caz de nerespectare a măsurilor coercitive, ar fi aplicată. Curtea de District a remarcat că este pentru D.P. să aleagă dacă și-ar însoți fiica în Italia sau dacă ar fi stabilit o dată în termenul respectiv pentru ca reclamantul să ia copilul în Austria. În plus, Curtea de District, referindu-se la hotărârea Curții Supreme din 13 septembrie 2012, a repetat că este în favoarea instanțelor italiene să examineze orice chestiuni legate de bunăstarea copilului. Acesta a remarcat în cele din urmă că termenul limită pentru predarea copilului a fost stabilit astfel încât să-i permită să termine anul școlar în Austria. 58. Întrucât D.P. nu a respectat ordinul de predare a copilului, o încercare de a-l impune prin măsuri coercitive a fost făcută în primele ore din 24 iulie 2013 fără preaviz. Încercarea, în care a participat judecătorul, judecătorul instruit și ofițerii de poliție, nu a avut succes, deoarece D.P. și copilul nu au fost prezent la locul lor de reședință. Reclamantul a fost informat cu privire la executarea planificată și a fost prezent. 59. Pe 9 august 2013 D.P. a cerut Curtea de Tineret de la Veneția să rămână în aplicarea hotărârii sale din 23 noiembrie 2011. În plus, a solicitat o atribuire exclusivă de custodie în favoarea ei, susținând că nu a fost ascultată în mod adecvat în cadrul procedurii inițiale. În plus, ea a afirmat că a existat o schimbare de circumstanțe, în cazul în care fiica ei a fost complet integrată în mediul ei de viață în Austria și a constituit legături cu familia D.P., constand din mama ei, partenerul acesteia și fratele ei mai mic. Nu a existat nici un contact între tatăl și copil pentru o perioadă lungă și copilul nu a avut cunoștință de Italian. D.P. a prezentat un aviz expert, conform căruia revenirea copilului la tatăl ei prin utilizarea măsurilor coercitive ar provoca grave prejudicii copilului. 60. La 14 august 2013, Curtea de District Wiener Neustadt a respins cererea D.P. de a suspenda executarea, dar a hotărât să se abțină provizorie de la întoarcerea copilului până când Curtea de Tineret de la Veneția a dat o hotărâre cu privire la acțiunea D.P. în fața sa. 61. În observațiile sale din 18 octombrie 2013, reclamantul a susținut că încă nu a fost notificat în mod corespunzător de procedură proaspătă în fața Curții de Tineret din Veneția. Guvernul, în argumentele din 18 noiembrie 2013, a declarat că procedurile erau pendente în fața instanțelor italiene și că părțile au fost notificate datelor audierii. În plus, Guvernul a susținut că reclamantul nu a profitat de numeroase oportunități de restabilire a comunicării între el și fiica sa. 62. Potrivit informațiilor furnizate de solicitant într-o scrisoare din 17 noiembrie 2014, Curtea de Tineret din Veneția a organizat audieri în ianuarie și aprilie 2014 în prezența ambelor părinți și a stabilit o serie de întâlniri între solicitant și fiica sa. O serie de reuniuni au avut loc între februarie și mai, la intervale de trei săptămâni în Austria și apoi în iunie în Italia. Mama copilului a fost prezentă la întruniri și, în câteva ocazii, și partenerul ei. Reclamantul susține că, în două ocazii, partenerul mamei l-a amenințat și a perturbat reuniunile. Potrivit ședințelor reclamanților care au fost programate pentru iulie și august 2014 nu a avut loc deoarece mama a refuzat să aducă copilul în Italia. Curtea de Tineret din Veneția a organizat o nouă ședință la 29 septembrie 2014 și a programat ședințe suplimentare în Italia între reclamantul și fiica sa în decembrie 2014 și ianuarie 2015.