CASE OF BOMAN v. FINLAND

Reclamantul s-a născut în 1992 și trăiește în Jomala. La 26 martie 2010, reclamantul a fost acuzat de, printre altele, a provocat un risc grav de trafic (törkeä liikanneturvallisuuden vaarantaminen, grovt äventyrande av trafiksäkerheten) și de operare a unui vehicul fără licență (ajoneuvon kuljettaminen oikeudetta, olovlig körning), ambele acte au fost comise la 5 februarie 2010. Procurorul a solicitat ca, în ceea ce privește acuzarea de a provoca un risc grav de trafic, să se impună o interdicție de conducere. La 22 aprilie 2010, Curtea de District (käjäoikeus, tingsrätten) a condamnat reclamantul ca acuzat și a condamnat-o la 75 de luni de zi, de 450 euro. De asemenea, s-a impus o interdicție de conducere până la 4 septembrie 2010 pe baza articolului 44 din Legea privind licența de conducere a provinciei Åland.

Nu s-a interzis niciun recurs împotriva hotărârii și a devenit final. La 28 mai 2010, poliția a impus o nouă interdicție de conducere reclamantului de la 5 septembrie la 4 noiembrie 2010 pe baza articolului 46 §§ 1 litera (c) și a treia din Legea privind licența de conducere a provinciei Åland. În decizia lor, poliția a menționat faptul că, la 5 februarie 2010, reclamantul conducea un vehicul fără o licență și că Curtea de District l-a condamnat pentru aceasta prin hotărâre finală la 22 aprilie 2010. 10. Prin scrisoarea din 22 iunie 2010, reclamantul a interzis Curtea Administrativă Åland (Hallinto-Oikeus, förvaltningsdomstolen), susținând că a fost judecat și condamnat de două ori în aceeași chestiune.

El a făcut trimitere la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția. 11. La 20 iulie 2010, Curtea Administrativă Åland a respins apelul reclamantului și a susținut interdicția de conducere. Curtea a constatat că Curtea de District a impus interdicția de conducere pentru a provoca un pericol grav de trafic, în timp ce poliția l-a impus pentru a funcționa un vehicul fără licență. Prin urmare, reclamantul nu a fost pedepsit de două ori pentru aceeași infracțiune și drepturile sale protejate prin art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție nu au fost încălcate. 12. Prin scrisoarea din 12 august 2010, reclamantul a interzis Curtea Supremă de Administrație (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen), reprezentând motivele de recurs deja prezentate în fața Curții de Administrație.

El a subliniat că atât procedura penală, cât și procedura administrativă au avut legătură cu aceleași fapte care au avut loc la 5 februarie 2010. 13. La 19 ianuarie 2011, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea Curții Administrative și a constatat că Curtea de District a impus interdicția de a provoca un pericol grav de trafic, în timp ce poliția l-a impus pentru funcționarea unui vehicul fără licență. Prin urmare, art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția nu a fost încălcat. Hotărârea nu a fost unanimă și unul dintre judecători a exprimat un aviz discordant. În opinia ei, nu trebuia exclus că o interdicție de conducere constituie o sancțiune penală. Referindu-se la cazul Zolotukhin v. Rusia a considerat că după condamnarea finală a reclamantului de către Curtea de District, o nouă interdicție de conducere bazată pe aceleași fapte pe care a fost deja condamnat nu mai poate fi impusă.

Prin urmare, ea ar fi anulat decizia de poliție și decizia Curții administrative.

5. The applicant was born in 1992 and lives in Jomala. 6. On 26 March 2010 the applicant was charged with, inter alia, causing a serious traffic hazard (törkeä liikenneturvallisuuden vaarantaminen, grovt äventyrande av trafiksäkerheten) and operating a vehicle without a licence (ajoneuvon kuljettaminen oikeudetta, olovlig körning), both acts having been committed on 5 February 2010. The prosecutor requested that, in relation to the charge of causing a serious traffic hazard, a driving ban be imposed. 7. On 22 April 2010 the District Court (käräjäoikeus, tingsrätten) convicted the applicant as charged and sentenced him to 75 day-fines, amounting to 450 euros (EUR). A driving ban was also imposed until 4 September 2010 on the basis of section 44 of the Driving Licence Act of the Province of Åland.

8. No appeal was made against the judgment and it became final. 9. On 28 May 2010 the police imposed a new driving ban on the applicant from 5 September to 4 November 2010 on the basis of section 46 §§ 1 (c) and 3 of the Driving Licence Act of the Province of Åland. In their decision the police referred to the fact that on 5 February 2010 the applicant had been driving a vehicle without a licence and that the District Court had convicted him for this by final judgment on 22 April 2010. 10. By letter dated 22 June 2010 the applicant appealed to the Åland Administrative Court (hallinto-oikeus, förvaltningsdomstolen), claiming that he had been tried and convicted twice in the same matter. He referred to Article 4 of Protocol No. 7 to the Convention.

11. On 20 July 2010 the Åland Administrative Court rejected the applicant’s appeal and upheld the driving ban. The court found that the District Court had imposed the driving ban for causing a serious traffic hazard whereas the police had imposed it for operating a vehicle without a licence. Therefore, the applicant was not punished twice for the same offence and his rights protected by Article 4 of Protocol No. 7 to the Convention were not violated. 12. By letter dated 12 August 2010 the applicant appealed to the Supreme Administrative Court (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen), reiterating the grounds of appeal already presented before the Administrative Court. He stressed that both the criminal and the administrative proceedings had related to the same facts which had taken place on 5 February 2010. 13. On 19 January 2011 the Supreme Administrative Court upheld the Administrative Court’s decision.

It found that the District Court had imposed the driving ban for causing a serious traffic hazard whereas the police had imposed it for operating a vehicle without a licence. Article 4 of Protocol No. 7 to the Convention had therefore not been violated. The decision was not unanimous and one of the judges expressed a dissenting opinion. In her opinion, it was not to be ruled out that a driving ban constituted a criminal sanction. Referring to the case Zolotukhin v. Russia, she considered that after the applicant’s final conviction by the District Court, a new driving ban based on the same facts on the basis of which he had already been convicted could no longer be imposed. Therefore, she would have quashed the police decision as well as the Administrative Court’s decision.