- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 24 februarie 2015
- Stat pârât
- SRB
- Articole
- Articolul 1, Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Nuhović și Kurtanović împotriva Serbiei
Traducere în română Auto
A treia secțiune CAUZĂ DE NUHOVI ȘI KURTANOVI ÎN V. SERBIA (Cererea nr. 57252/13) JUDGMENT STRASBOURG 24 februarie 2015 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Nuhović și Kurtanović c. Serbia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Dragoljub Popović, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 3 februarie 2015, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 57252/13) împotriva Republicii Serbia depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de patru resortisanți sârbi, dl Adem Nuhović, dna Enisa Kurtanović, dl Rafet Nuhović și dna Selma Nuhović („reclamanții”), la 5 iunie 2013. Reclamanții au fost reprezentați de dl E. Fetahović, avocat practicant la Novi Pazar.
Guvernul sârb (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna V. Rodić. La 6 octombrie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. Guvernul a contestat examinarea cererii de către un comitet. După examinarea obiecției guvernului, Curtea o respinge. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1947, 1981, 1982 și 1988 respectiv și trăiesc în Novi Pazar. Soția și mama reclamanților, dna Fatima Nuhović, a fost angajată de „Raška” Viskozna predionica DOO Novi Pazar (denumit în continuare „debitorul”), care era, la momentul respectiv, o companie cuprinsă în principal din capital social. La 13 iulie 2004, Curtea Municipală ( Opštinski sud ) din Novi Pazar a ordonat debitorului să plătească doamnei Fatima Nuhović un anumit sumă din cauza achizițiilor salariale și a contribuțiilor de asigurare socială, plus costurile procedurii civile.
Până la 7 februarie 2006, această hotărâre a devenit atât finală, cât și executabilă. La 3 aprilie 2006, la cererea dnei Nuhović în acest sens, Curtea Municipală din Novi Pazar a ordonat executarea hotărârii din 13 iulie 2004 prin intermediul unui transfer bancar și a ordonat debitorului să plătească dnei Nuhović costurile de executare. La 25 decembrie 2011 dna Fatima Nuhović a murit. Acțiunea de moștenire a fost inițiată la scurt timp după aceea în fața Tribunalului de Primă Instanță Novi Pazar. Aceste proceduri sunt încă în așteptare. 10. La 25 octombrie 2013, Curtea Comercială (Trgovinski sud ) în Kraljevo a deschis proceduri de insolvență în ceea ce privește debitorul (St. 17/2013). La 5 ianuarie 2014, reclamanții și-au prezentat cererile de plată a sumei ordonate prin hotărârea din 13 iulie 2004. Procedura de insolvență este încă în așteptare.
II. STATUL DE DIRECȚIE DOMESTIC RELEVANTĂ al debitorului 11. Legea internă privind statutul societăților sociale/de stat și procedura de insolvență este descrisă în cazul Marčić și alții c. Serbia c. , nr. 17556/05, § 29, 30 octombrie 2007; Kačapor și alții c. Serbia , nos. 2269/06 și alții , §§ 68-76, 15 ianuarie 2008; Adamović c. Serbia , nr. 41703/06 , §§ 17-21, 2 octombrie 2012; și Sokolov și alții c. Serbia (dec.), nr. 30859/10, § 20, 14 ianuarie 2014. Legea de heriție 1995 ( Zakon o nasle Secțiunea 9 a prezentei Legi prevede că văduva/mulțimea și descendenții directi aparțin primului ordin al moștenitorilor. 13. Secțiunea 39 din prezenta Lege prevede că văduva/mulțimea și descendenții directi sunt moștenitorii obligatori.
14. În conformitate cu art. 212 din această Lege, proprietatea unui decedat este transferată prin lege moștenitorilor săi în momentul morții. DREPTUL ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 15. Reclamanții se plângeau de neexecutarea hotărârii finale a instanței dictate în favoarea soției și mamei lor întârziete. Dispozițiile relevante ale articolelor 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Admisibilitatea 16. Guvernul a susținut că cererea ar trebui declarată inadmisibilă pentru lipsa locus standi Hotărârea în cauză a fost adoptată în fața faledului Fatima Nuhović, iar reclamanții nu au fost încă recunoscuți explicit ca moștenitori ai ei de către instanța de moștenire.
În opinia lor, a fost necesar să aștepte rezultatul procedurii de moștenire pentru a determina dacă există un testament scris, sau dacă există motive care exclude drepturile de moștenire ale anumitor moștenitori, sau dacă moștenitorii au acceptat moștenirea și cât de mult fiecare moștenitor a fost de moștenire. 17. Reclamanții nu sunt de acord.
18. Curtea a acceptat anterior faptul că rudele îndepărtate ale reclamanților difuși ar putea menține cereri cu plângeri cu privire la diferite aspecte ale articolului 6 din Convenție, cu condiția ca acestea să aibă un interes suficient în acest sens (a se vedea Raimondo c. Italia , 22 februarie 1994, Serie A nr. 281 Andreyeva c. Rusia (dec.), nr. 76737/01, 16 octombrie 2003; Mihailov c. Bulgaria (dec.), nr. 52367/99, 9 septembrie 2004; Stojkovic „fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei” , nr. 14818/02, § 26, 8 noiembrie 2007; și Grosz c. Franța (dec.), nr. 14717/06, 16 iunie În cazurile în care reclamanta este o relație apropiată a unei victime directe și depune cererii Curții după moartea victimei directe, Curtea a recunoscut, de asemenea, statutul unei astfel de reclamante în cazul în care s-au îndeplinit următoarele criterii: transferabilitatea dreptului, interesul legitim și efectul direct asupra drepturilor patrimoniale (a se vedea Sanles Sanles c. Spania) (dec.), nr. 48335/99, ECHR 2000 XI; Marie-Louise Loyen și Bruneel c. Franța , nr. 55929/00 , §§ 28-29, 5 iulie 2005; și Ressegatti c. Elveția , nr. 17671/02, § 25, 13 iulie 2006). 19. În acest caz, Curtea constată că reclamanții, văduvă și copii, sunt rudele cele mai apropiate ale divorțului Fatima Nuhović.
Acestea aparțin primului ordin al moștenitorilor, precum și al moștenitorilor obligatori ai defuntului Fatima Nuhović. Curtea constată în continuare că cererea, fără îndoială, se referă la drepturile transferabile, că reclamanții au un „interes special definit pecuniar” în procedura în cauză (a se vedea mutatis mutandis Marčić și alții , citat mai sus, § 39) și că presupusa încălcare a articolului 6 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 ar putea avea un efect direct asupra drepturilor patrimoniale ale reclamanților. 20. Având în vedere toate cele menționate mai sus, precum și legislația internă relevantă (a se vedea punctele 15-17 de mai sus), Curtea constată că reclamanții trebuie să facă obiectul cererii lor.
Astfel, dacă Curtea găsește o încălcare a Convenției, orice sumă acordată va fi plătită proprietății decedaților, deoarece procedura de moștenire este încă în așteptare. 21. Întrucât cererea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, nici inadmisibilă din alte motive, trebuie declarată admisibilă. 6 din Convenția și/sau art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele ridicate în acest caz (a se vedea R. Kačapor și alții , citat mai sus §§ 115-116 și § 120; Crnišanin și alții v. Serbia , nos. 35835/05 și seq. §§ 123-124 și § 133-134, 13 ianuarie 2009). 24. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe.
În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, de asemenea, în cazul în cauză. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune, costuri și cheltuieli 26. Reclamanții au susținut că statul este ordonat să plătească, din fondurile proprii, datoria hotărârii, plus costurile procedurii de executare, 4.800 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1.467 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.
27. Guvernul a contestat aceste cereri. 28. Având în vedere încălcările constatate în acest caz și jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu, R. Kačapor și alții , citate mai sus §§ 123-26; și Crnišanin și alții , citat mai sus, § 139, Curtea consideră că guvernul ar trebui să plătească sumele atribuite în hotărârea internă finală din 13 iulie 2004 (a se vedea punctul 7 mai sus), precum și costurile stabilite ale procedurii de executare (a se vedea punctul 8 mai sus), mai puțin orice sume care ar fi putut fi deja plătite pe această bază, în proprietatea fatima Nuhović târziu (a se vedea punctul 20 mai sus). 29. În plus, Curtea consideră că reclamanții au suferit o pierdere morală din cauza încălcărilor convenției constatate în acest caz.
Evaluarea sa pe o bază echitabilă, astfel cum se prevede la art. 41 din Convenție, Curtea consideră că este rezonabil și echitabil atribuirea de 2.000 de euro la proprietatea Fátima Nuhović de a acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile (a se vedea Stošić Serbia , nr. 64931/10 , §§ 66 și 67, 1 octombrie 2013). Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească proprietatea de la Fatima Nuhović, din fondurile proprii și în termen de trei luni, sumele atribuite în hotărârea internă finală din 13 iulie 2004, precum și costurile stabilite ale procedurii de executare, mai puțin orice sume care ar fi putut fi deja plătite pe această bază; (b) statul pârât trebuie să plătească proprietatea de către Fatima Nuhović, în aceeași perioadă, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește daunele, costurile și cheltuielile morale, precum și orice impozit care poate fi imputabil pe această sumă, care va fi transformat în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 24 februarie 2015, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
CASE OF NUHOVIĆ AND KURTANOVIĆ v. SERBIA (Application no. 57252/13) JUDGMENT STRASBOURG 24 February 2015 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Nuhović and Kurtanović v. Serbia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Ján Šikuta, President, Dragoljub Popović, Iulia Antoanella Motoc, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 3 February 2015, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 57252/13) against the Republic of Serbia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by four Serbian nationals, Mr Adem Nuhović, Ms Enisa Kurtanović, Mr Rafet Nuhović and Ms Selma Nuhović (“the applicants”), on 5 June 2013.
The applicants were represented by Mr E. Fetahović, a lawyer practising in Novi Pazar. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms V. Rodić.
On 6 October 2013 the application was communicated to the Government.
The Government objected to the examination of the application by a Committee. After having considered the Government’s objection, the Court rejects it. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
5. The applicants were born in 1947, 1981, 1982 and 1988 respectively and live in Novi Pazar.
The applicants’ late wife and mother, Ms Fatima Nuhović was employed by “ Raška” Viskozna predionica DOO Novi Pazar (hereinafter “the debtor”), which was, at the relevant time, a company predominantly comprised of socially-owned capital.
On 13 July 2004 the Municipal Court ( Opštinski sud ) in Novi Pazar ordered the debtor to pay Ms Fatima Nuhović certain amount on account of salary arrears and social insurance contributions, plus the costs of the civil proceedings. By 7 February 2006 this judgment became both final and enforceable.
On 3 April 2006, upon Ms Nuhović’s request to that effect, the Municipal Court in Novi Pazar ordered the enforcement of the judgment of 13 July 2004 by means of a bank transfer and ordered the debtor to pay Ms Nuhović the enforcement costs. This judgment became final on an unspecified date.
On 25 December 2011 Ms Fatima Nuhović passed away. Inheritance proceedings have been instituted shortly thereafter before the Novi Pazar First Instance Court. Those proceedings are still pending.
On 25 October 2013 the Commercial Court ( Trgovinski sud ) in Kraljevo opened insolvency proceedings in respect of the debtor (St. 17/2013). On 5 January 2014 the applicants submitted their claims for the payment of the amount ordered by the judgment of 13 July 2004. The insolvency proceedings are still pending. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
A. Status of the debtor
The domestic law concerning the status of socially/State-owned companies and insolvency proceedings is outlined in the cases of Marčić and Others v. Serbia , no. 17556/05, § 29, 30 October 2007; R. Kačapor and Others v. Serbia , nos. 2269/06 et al. , §§ 68-76, 15 January 2008; Adamović v. Serbia , no. 41703/06, §§ 17-21, 2 October 2012; and Sokolov and Others v. Serbia (dec.), nos. 30859/10, § 20, 14 January 2014. B. Inheritance Act 1995 ( Zakon o nasleđivanju , published in the Official Gazette of the Republic of Serbia nos. 46/95 and 101/03)
Section 9 of this Act provides that the widow/widower and direct descendants belong to the first order of heirs.
Section 39 of this Act provides that the widow/widower and direct descendants are the compulsory heirs.
Pursuant to Section 212 of this Act a deceased’s estate is transferred by virtue of law to his or her heirs at the moment of death. THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1
The applicants complained about the non-enforcement of the final court judgment rendered in favour of their late wife and mother. The relevant provisions of Articles 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention read as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law.” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” A. Admissibility
The Government argued that the application should be declared inadmissible for the lack of locus standi of the applicants. The judgment in question was adopted in favour of late Fatima Nuhović and the applicants have not yet been explicitly recognised as her heirs by the inheritance court. In their opinion, it was necessary to await the outcome of the inheritance proceedings in order to determine if there was a written will, or whether there were grounds which excluded the inheritance rights of certain heirs, or whether the heirs accepted the inheritance and how much each heir was to inherit.
The applicants disagreed.
The Court has previously accepted that the late applicants’ close relatives could maintain applications with complaints concerning various aspects of Article 6 of the Convention provided they have a sufficient interest in so doing (see Raimondo v. Italy , 22 February 1994, Series A no. 281 ‑ A; Andreyeva v. Russia (dec.), no. 76737/01, 16 October 2003; Mihailov v. Bulgaria (dec.), no. 52367/99, 9 September 2004; Stojkovic v. “the former Yugoslav Republic of Macedonia” , no. 14818/02, § 26, 8 November 2007; and Grosz v. France (dec.), no. 14717/06, 16 June 2009). In the cases where the applicant is a close relative of a direct victim and lodge the application to the Court after the direct victim’s death, the Court has also recognised the standing of such an applicant if the following criteria were fulfilled: the transferability of the right, the legitimate interest and the direct effect on patrimonial rights (see Sanles Sanles v. Spain (dec.), no. 48335/99, ECHR 2000 ‑ XI; Marie-Louise Loyen and Bruneel v. France , no. 55929/00, §§ 28-29, 5 July 2005; and Ressegatti v. Switzerland , no. 17671/02, § 25, 13 July 2006).
In the present case, the Court notes that the applicants, the widower and children, are the closest relatives of late Fatima Nuhović. They belong to the first order of heirs, as well as to the compulsory heirs of late Fatima Nuhović. The Court further notes that the application with no doubt concerns transferable rights, that the applicants have a “definite pecuniary interest” in the proceedings at issue (see mutatis mutandis , Mar čić and Others , cited above, § 39) and that the alleged violation of Article 6 and Article 1 of Protocol No. 1 could have a direct effect on the patrimonial rights of the applicants.
Given all the above stated, as well as the relevant domestic legislation (see paragraphs 15-17 above), the Court finds, that the applicants have standing to proceed with their application. That being said, if the Court finds a violation of the Convention, any amount awarded will be payable to the estate of the deceased, since the inheritance proceedings are still pending.
As the application is neither manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention nor inadmissible on any other grounds, it must be declared admissible. B. Merits
The Court notes that the domestic judgment under consideration in the present case has remained unenforced for more than ten years.
The Court observes that it has frequently found violations of Article 6 of the Convention and/or Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention in cases raising issues similar to those raised in the present case (see R. Kačapor and Others , cited above, §§ 115-116 and § 120; Crnišanin and Others v. Serbia , nos. 35835/05 et seq., §§ 123-124 and §§ 133-134, 13 January 2009).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Accordingly, there has been a breach of Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention also in the case under consideration. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
25. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage, costs and expenses
The applicants claimed that the State be ordered to pay, from its own funds, the judgment debt, plus the costs of the enforcement proceedings, 4,800 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,467 for costs and expenses incurred before the Court.
The Government contested these claims.
Having regard to the violations found in the present case and its own case-law (see, for example, R. Kačapor and Others , cited above §§ 123-26; and Crnišanin and Others , cited above, § 139), the Court considers that the Government should pay the sums awarded in the final domestic judgment of 13 July 2004 (see paragraph 7 above), as well as the established costs of the enforcement proceedings (see paragraph 8 above), less any amounts which may have already been paid on this basis, to the estate of late Fatima Nuhović (see paragraphe 20 above).
Furthermore, the Court considers that the applicants sustained some non-pecuniary loss arising from the breaches of the Convention found in this case. Making its assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court considers it reasonable and equitable to award EUR 2,000 to the estate of late Fatima Nuhović to cover any non-pecuniary damage, as well as costs and expenses (see Stošić v. Serbia , no. 64931/10, §§ 66 and 67, 1 October 2013). B. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay to the estate of late Fatima Nuhović, from its own funds and within three months, the sums awarded in the final domestic judgment of 13 July 2004, as well as the established costs of the enforcement proceedings, less any amounts which may have already been paid on this basis; (b) that the respondent State is to pay to the estate of late Fatima Nuhović, within the same period, EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, costs and expenses, plus any tax that may be chargeable on this amount, which is to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (c) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 24 February 2015, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Marialena Tsirli Ján Šikuta Deputy Registrar President