Băcănoiu și Popescu împotriva României

DECIZIA nr. 44174/13 Nicolae Zenovie BĂCĂNOUI și Elena POPESCU împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așeză la 17 martie 2015 în calitate de comitet compus din: Dragoljub Popović, președinte, Kristina Pardalos, Valeriu Grițco, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 1 iulie 2013, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 7 noiembrie 2014 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamanții, dl Nicolae Zenovie Băcănoiu și dna Elena Popescu, sunt resortisanți români, care s-au născut în 1946 și, respectiv, în 1945 și trăiesc în Craiova.

Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna O.S. Anghelescu, avocat practicant în Craiova. Guvernul României (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor civile în care au fost implicați. Procedura a durat unsprezece ani și șase luni pentru trei niveluri de jurisdicție. La 14 februarie 2014, reclamația a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin o scrisoare din 7 noiembrie 2014 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere.

Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 6 § 1, în ceea ce privește durata procedurilor civile. Guvernul este dispus să plătească în comun domnului Nicolae Zenovie Băcănoiu și doamnei Elena Popescu ca satisfacție echitabilă, suma globală de 3.240 (trei mii două sute patruzeci de euro), suma pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții, suma care se referă la acoperirea tuturor daunelor, precum și a costurilor și cheltuielilor și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile.

Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la contul personal al reclamanților în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită cu respect Curtea să declare că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Prin scrisoarea din 6 ianuarie 2015, reclamanții au indicat că nu sunt satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că compensația oferită de guvern nu este satisfăcătoare.

Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII și Vlad și alții c. România , nr. 40756/06, 41508/07 și 50806/07, §§§ 131-133 și 161, 26 noiembrie 2013). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (articolul amendat) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția. Adoptată în engleză și notificată în scris la 9 aprilie 2015. Marialena Tsirli Dragoljub Popović Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 44174/13 Nicolae Zenovie BĂCĂNOIU and Elena POPESCU against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 17 March 2015 as a Committee composed of: Dragoljub Popović, President, Kristina Pardalos, Valeriu Grițco, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 1 July 2013, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 7 November 2014 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicants, Mr Nicolae Zenovie Băcănoiu and Ms Elena Popescu, are Romanian nationals, who were born in 1946 and 1945 respectively and live in Craiova. They were represented before the Court by Ms O.S. Anghelescu, a lawyer practising in Craiova. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs. The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of civil proceedings in which they were involved. The proceedings lasted for eleven years and six months for three levels of jurisdiction. On 14 February 2014, the complaint was communicated to the Government . THE LAW After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 7 November 2014 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.

They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “The Government declare, by a way of this unilateral declaration, their acknowledgment of the violation of Article 6 § 1, as regards the length of civil proceedings. The Government are prepared to pay jointly to Mr. Nicolae Zenovie Băcănoiu and to Mrs. Elena Popescu as just satisfaction, the global sum of 3,240 EUR (three thousand two hundred forty Euros), amount which they consider reasonable in the light of the Court’s case-law. This sum is to cover all damage as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable.

This sum will be payable in Romanian lei at the rate applicable at the date of payment to the personal account of the applicants within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

Therefore, the Government respectfully invite the Court to rule that the examination of the present application is no longer justified and to strike the application out of its list of cases, pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention.” By a letter of 6 January 2015, the applicants indicated that they were not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the compensation offered by the Government was not satisfactory. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007). The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII and Vlad and Others v. Romania , nos.

40756/06, 41508/07 and 50806/07, §§ 131-133 and 161, 26 November 2013). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Done in English and notified in writing on 9 April 2015. Marialena Tsirli Dragoljub Popović Deputy Registrar President