BĂCĂNOIU AND POPESCU v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
BĂCĂNOIU AND POPESCU v. ROMANIA (CtEDO, 2015)
DECIZIA nr. 44174/13 Nicolae Zenovie BĂCĂNOUI și Elena POPESCU împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așeză la 17 martie 2015 în calitate de comitet compus din: Dragoljub Popović, președinte, Kristina Pardalos, Valeriu Grițco, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 1 iulie 2013, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 7 noiembrie 2014 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamanții, dl Nicolae Zenovie Băcănoiu și dna Elena Popescu, sunt resortisanți români, care s-au născut în 1946 și, respectiv, în 1945 și trăiesc în Craiova. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna O.S. Anghelescu, avocat practicant în Craiova. Guvernul României (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor civile în care au fost implicați. Procedura a durat unsprezece ani și șase luni pentru trei niveluri de jurisdicție. La 14 februarie 2014, reclamația a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin o scrisoare din 7 noiembrie 2014 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea încălcării articolului 6 § 1, în ceea ce privește durata procedurilor civile. Guvernul este dispus să plătească în comun domnului Nicolae Zenovie Băcănoiu și doamnei Elena Popescu ca satisfacție echitabilă, suma globală de 3.240 (trei mii două sute patruzeci de euro), suma pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții, suma care se referă la acoperirea tuturor daunelor, precum și a costurilor și cheltuielilor și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la contul personal al reclamanților în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită cu respect Curtea să declare că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Prin scrisoarea din 6 ianuarie 2015, reclamanții au indicat că nu sunt satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că compensația oferită de guvern nu este satisfăcătoare. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva României, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII și Vlad și alții c. România , nr. 40756/06, 41508/07 și 50806/07, §§§ 131-133 și 161, 26 noiembrie 2013). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (articolul amendat) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția. Adoptată în engleză și notificată în scris la 9 aprilie 2015. Marialena Tsirli Dragoljub Popović Președintele adjunct al grefierului