ŽUŽUL v. CROATIA

Prima secțiune de cerere nr. 75660/12 și 75912/12 Ante ŽUŽUL împotriva Croației și Ruža ŽUŽUL împotriva Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 24 martie 2015 în calitate de comitet compus din: Mirjana Lazarova Trajkovska, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Ksenija Turković, judecători și André Wampach, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse la 5 și, respectiv, 8 noiembrie 2012, având în vedere declarațiile prezentate de guvernul contestat la 10 decembrie 2014 și 9 februarie 2015, care solicită Curții să elimine cererile din lista cazurilor și răspunsul celui de-al doilea reclamant la aceste declarații, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Ante Žužul și dna Ruža Žužul, sunt resortisanți croați născuți în 1947 și 1952 și trăiesc în Zagreb. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna S. Žužul. Guvernul croat („Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dna Š. Stažnik. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor de executare. Cerințele au fost comunicate guvernului Asociației Dreptului la cereri, având în vedere că cele două cereri în cauză se referă la aceleași fapte și plângeri și susțin probleme identice în temeiul Convenției, Curtea decide să se alăture acestora, în conformitate cu art. 42 § 1 din Regulamentul Curții. Reclamanții s-au plâns în legătură cu durata procedurii de executare a repartiției proprietăților imobile care au durat în perioada relevantă aproximativ 12 ani și zece luni. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin scrisorile din 11 martie și 10 decembrie 2014 și 9 februarie 2015, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă declarații unilaterale în vederea soluționării problemei formulate de cererile. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din convenție. Ambele declarații prevăd că Guvernul Croației: „a) recunoaște că, în cazul în care a existat o încălcare a dreptului reclamantului la un proces echitabil într-un timp rezonabil, garantat de art. 1 din convenție; și (b) este gata să plătească reclamantului 1.215 euro pentru a acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant. Această sumă va fi convertită în kune croate la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului la contul indicat de solicitant. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 4 aprilie 2014 reprezentantul reclamantului a indicat că al doilea reclamant nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, deoarece suma oferită de Guvern este inacceptabil de scăzută. Reprezentantul reclamantului nu a prezentat nicio observație în răspuns la declarația unilaterală a Guvernului în cazul primului reclamant. 10. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 11. Reafirmă, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 12. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 13. Curtea a stabilit în mai multe cazuri (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski v. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007), inclusiv cele aduse împotriva Croației (a se vedea, de exemplu, Horvat v. Croația , nr. 51585/99 , ECHR 2001 VIII , Kozlica c. Croația , nr. 29182/03 , 2 noiembrie 2006 și Pavić c. Croația , nr. 21846/08 , 28 ianuarie 2010 , practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil. 14. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererilor (art. 37 § 1 litera (c)). 15. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererilor (art. 37 § 1 din amenda 16). În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 17. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazurile din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să se alăture cererilor; ia act de termenele declarațiilor guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să scoată cererile din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 16 aprilie 2015, André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION

Applications nos. 75660/12 and 75912/12

Ante ŽUŽUL against Croatia

and Ruža ŽUŽUL against Croatia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 24

March 2015 as a Committee composed of:

Mirjana Lazarova Trajkovska,

President,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Ksenija Turković,

judges,

and André Wampach,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above applications lodged on 5 and 8 November 2012 respectively,

Having regard to the declarations submitted by the respondent Government on 10 December 2014 and 9 February 2015 requesting the Court to strike the applications out of the list of cases and the second applicant’s reply to those declarations,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicants, Mr Ante Žužul and Ms Ruža Žužul, are Croatian nationals who were born in 1947 and 1952 and live in Zagreb. They were represented before the Court by Ms S. Žužul.

2.

The Croatian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms Š. Stažnik.

3.

The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of enforcement proceedings.

4.

The applications had been communicated to the Government

.

THE LAW

A.

Joinder of the applications

5.

Given that the two applications at hand concern the same facts and complaints and raise identical issues under the Convention, the Court decides to join them, pursuant to Rule 42 § 1 of the Rules of the Court.

B.

Alleged violations of Article 6 § 1 of the Convention

6.

The applicants complained about the length of the enforcement proceedings for partition of immovable property that in the relevant period lasted some twelve years and ten months.

7.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by letters of 11 March and 10 December 2014 and 9 February 2015 the Government informed the Court that they proposed to make unilateral declarations with a view to resolving the issue raised by the applications. They further requested the Court to strike out the applications in accordance with Article

37 of the Convention.

8.

Both declarations provided that the Government of Croatia:

“(a) acknowledges that in the instant case there has been a violation of the applicant’s right to a fair trial within a reasonable time, guaranteed by the Article

6

§

1 of the Convention; and

(b) is ready to pay to the applicant 1,215 euros to cover any and all non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

This sum will be converted into Croatian kunas at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights to the account indicated by the applicant. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”

9.

By a letter of 4 April 2014 the applicants’ representative indicated that the second applicant was not satisfied with the terms of the unilateral declaration because the sum offered by the Government was unacceptably low. The applicants’ representative did not submit any comments in reply to the Government’s unilateral declaration in the first applicant’s case.

10.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

11.

It further reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

12.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles established in its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

[GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03, 18

September

2007).

13.

The Court has established in a number of cases (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10 May 2007), including those brought against Croatia (see, for example,

Horvat v. Croatia

, no.

51585/99, ECHR 2001

‑

VIII;

Kozlica v. Croatia

, no. 29182/03, 2

November 2006; and

Pavić v. Croatia

, no. 21846/08, 28 January 2010), its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time.

14.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the applications (Article 37 § 1(c)).

15.

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the applications (Article 37 § 1

in fine

).

16.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

17.

In view of the above, it is appropriate to strike the cases out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Decides

to join the applications;

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declarations under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the applications out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 16 April 2015.

André Wampach

Mirjana Lazarova Trajkovska

Deputy Registrar

President