CASE OF ASSOCIATION FOR THE DEFENCE OF HUMAN RIGHTS IN ROMANIA – HELSINKI COMMITTEE ON BEHALF OF IONEL GARCEA v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF ASSOCIATION FOR THE DEFENCE OF HUMAN RIGHTS IN ROMANIA – HELSINKI COMMITTEE ON BEHALF OF IONEL GARCEA v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2015)

©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (

www.csm1909.ro

) și al Institutului European din România” (

www.ier.ro

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

©The document

was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (

www.csm1909.ro

) and the European Institute of Romania (

www.ier.ro

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

Hotărârea

din 24 martie 2015

În cauza Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki

în numele lui Ionel Garcea împotriva României

(Cererea nr. 2959/11)

Strasbourg

DEFINITIVĂ

24/06/2015

Hotărârea a devenit definitivă în condițiile prevăzute la art.

44

§

2 din Convenție

.

Aceasta poate suferi modificări de formă

.

În cauza Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki în numele lui Ionel Garcea împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall,

președinte, Luis López Guerra, Dragoljub Popoviæ, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc,

judecători

,

și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 3 martie 2015,

pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1

. La originea cauzei se află cererea nr.

2959/11 îndreptată împotriva României, prin care o organizație neguvernamentală din România, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki („APADOR-CH”) în numele domnului Ionel Garcea,

a sesizat Curtea la 23 decembrie 2010, în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).

2

. Asociația reclamantă a fost reprezentată de doamna N. Popescu și domnul D. Mihai, avocați în București. Guvernul român („Guvernul

”

)

a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.

Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3

. La 22 noiembrie 2011, capetele de cerere privind pretinsa lipsă a tratamentului medical adecvat în penitenciar, care a avut ca rezultat decesul domnului Garcea, calitatea anchetei efectuate ulterior și absența unei căi de atac efective, care să permită depunerea unei plângeri privind pretinsele încălcări, au fost comunicate Guvernului în temeiul art. 2, 3 și 13 din Convenție și celelalte capete de cerere au fost declarate inadmisibile.

ÎN FAPT

I.

Circumstanțele cauzei

4

. Domnul Ionel Garcea s-a născut în 1973 și a decedat la 19 iulie 2007 în Penitenciarul-Spital Rahova. Acesta nu avea rude cunoscute.

A. Detenția domnului Garcea

5

. La momentul faptelor, domnul Garcea executa o pedeapsă de șapte ani pentru un viol a cărui săvârșire a fost negată de acesta în mod repetat. La data condamnării penale, instanțele au constatat că acesta avea capacitate juridică deplină (discernământ) și, prin urmare, era capabil să ia decizii și să acționeze liber în conformitate cu acestea.

6

. Domnul Garcea a fost deținut în Penitenciarul Jilava și Penitenciarul Rahova, precum și în penitenciare-spitale. A fost diagnosticat cu epilepsie, tulburare de personalitate (de tip impulsiv exploziv), psihopatie polimorfă și tromboflebită la ambele membre inferioare. În timpul detenției sale, a avut numeroase conflicte cu agenții de penitenciar, poliția și procurorul. A fost mustrat de mai multe ori pentru injurii aduse cadrelor și autorănire (și-a bătut cuie în frunte).

7

. În 2002, când a început executarea pedepsei, domnul Garcea a contactat asociația APADOR

‑

CH de la secția de poliție, pentru a o informa cu privire la arestarea lui. Acesta i-a scris asociației și din penitenciar. Asociația a plătit asistența juridică a acestuia în cadrul unei acțiuni civile în despăgubiri, introdusă împotriva statului în legătură cu detenția lui într-o cauză anterioară, și într-o acțiune penală anterioară și, ocazional, i-a oferit sprijin material, precum medicamente, hârtie, pixuri și cartele telefonice prepaid.

8

. Conform registrelor oficiale ale penitenciarelor, domnul Garcea a beneficiat de controale medicale periodice pentru afecțiunile sale psihice. A fost internat de zece ori în secția de psihiatrie a penitenciarelor-spitale, pentru o perioadă de câteva zile de fiecare dată. Când se afla în spital, i s-a prescris un tratament medical pentru boala sa, dar, de multe ori, acesta a refuzat să îl urmeze. De câteva ori, acesta a refuzat și examenele medicale și adesea insista să fie externat din spital. Alte dăți, a semnat formularul spitalului de consimțământ în vederea tratamentului și, uneori, s-a plâns că nu a beneficiat de tratament medical în perioada în care a fost internat în spital.

9

. La 4 august 2004, domnul Garcea și-a introdus un cui în frunte. La 9 august, acesta a fost internat în secția de psihiatrie a Penitenciarului-Spital Jilava și ulterior într-un spital civil. Domnul Garcea a fost de acord să i se extragă obiectul de metal din cap, dar, mai târziu, în acea zi s-a răzgândit. Cele două declarații ale acestuia au fost consemnate de personalul spitalului în dosarul său medical.

Cuiul a fost extras în cele din urmă și, la 13 august 2004, a fost externat din spitalul civil și trimis înapoi la secția de psihiatrie a Penitenciarului-Spital Jilava.

10

. La începutul anului 2005, domnul Garcea a avut o tentativă de sinucidere prin supradoză de medicamente și, în urma acesteia, a intrat în comă de gradul patru. În fișa medicală a acestuia se menționează faptul că, în secția de psihiatrie, a refuzat orice examen medical ulterior tentativei sale de sinucidere și a solicitat să fie externat.

11

. În mai 2005, după o ședere de o săptămână în Penitenciarul-Spital Rahova, unde, potrivit fișei sale medicale, nu a primit niciun tratament pentru tromboflebita sa, domnul Garcea a fost transferat la Penitenciarul Rahova.

12

. În iunie 2005, domnul Garcea a fost operat la un spital civil pentru extragerea unor fragmente metalice din cap (bucăți de cuie pe care și le bătuse în frunte). După operație, medicii i-au făcut o tomografie domnului Garcea, descoperind că rămăseseră fragmente de metal în interiorul craniului acestuia. O lună mai târziu, domnul Garcea a suferit o altă operație.

13

. Potrivit fișei sale medicale din penitenciar, domnul Garcea a fost monitorizat de către un psiholog pentru a fi ajutat să reducă riscul comportamentului agresiv împotriva sa și a celorlalți.

a) august 2004

14

. Domnul Garcea a pretins că, în august 2004, a fost bătut de trupa de intervenții din penitenciar și apoi legat cu cătușe și lanțuri de un pat de spital timp de două săptămâni.

15

. La 17 decembrie 2004, ca răspuns la o întrebare adresată de APADOR

‑

CH cu privire la incidentele respective, conducerea penitenciarului a explicat că nu existau dovezi că fusese încălcat regulamentul penitenciarului și că imobilizarea domnului Garcea a fost necesară din cauza comportamentului său violent și că aceasta a fost autorizată de directorul penitenciarului. Registrele oficiale ale Penitenciarului-Spital Jilava menționează trei date la care domnul Garcea a fost legat de patul său: 19 și 25 august 2004 și, din nou, 4 septembrie 2004.

b) 26 iulie 2005

16

. În august 2005, membrii APADOR-CH l-au vizitat din nou pe domnul Garcea. Acesta li s-a plâns că a fost bătut de mai multe ori de agenții de penitenciar. Acesta a afirmat în special că, la 26 iulie 2005, la finalul unei ședințe a instanței, agenții de penitenciar l-au împins și l-au pălmuit pentru a-l face să se miște mai repede. Acesta a protestat. Când s-au întors în penitenciar, agenții de penitenciar au încercat să îl împingă într-o cameră separată pentru a-l bate. Acesta a obiectat, a spart un geam și a luat în mână o bucată de sticlă spartă cu intenția de a se sinucide. Agenții de penitenciar au interpretat gestul său drept un atac și au chemat forțele de intervenție ale penitenciarului, care l-au legat cu lanțuri de un pat și l-au bătut până și-a pierdut cunoștința. Ulterior, a fost transportat la Penitenciarul-Spital Jilava.

17

. APADOR-CH s-a plâns cu privire la acest incident Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar nu a primit niciun răspuns.

18

. Guvernul a prezentat o relatare a incidentelor menționate anterior, furnizată de conducerea penitenciarului, care a negat că ar fi folosit forța fizică împotriva domnului Garcea. Potrivit conducerii penitenciarului, domnul Garcea a refuzat să le permită agenților de penitenciar să îl conducă într-o cameră pentru a fi percheziționat și, în schimb, a devenit violent, a spart geamul de la ușa camerei respective și a început să se deplaseze înspre agenți, ținând în mână un ciob din sticla spartă. Un membru al personalului penitenciarului, care a escortat deținuții de la tribunal, l-a convins pe domnul Garcea să nu folosească bucata de sticlă spartă. Conform registrelor penitenciarului, angajații penitenciarului i-au pus cătușe deoarece erau conștienți de boala psihică a acestuia și de tentativele sale anterioare de sinucidere. Având în vedere că acesta a continuat violența verbală, agenții l-au legat de mâini și de picioare de un pat și au solicitat asistență medicală.

19

. În urma vizitei lor din august 2005, membrii APADOR-CH s-au plâns conducerii penitenciarului cu privire la condițiile de detenție în care era ținut domnul Garcea, pe care le considerau neadecvate pentru situația lui. De asemenea, aceștia au solicitat conducerii penitenciarului să îi furnizeze acestuia tratamentul medical pentru diversele afecțiuni de care suferea; aceștia au subliniat că starea psihică a acestuia se deteriora vizibil și că, în ciuda internărilor sale repetate în spital, acesta nu primise un tratament medical adecvat și prompt. Disponibilitatea spitalelor de a-i furniza medicamente a fost contracarată de întârzierile cu care medicii au eliberat rețetele necesare. Aceștia au susținut că, în opinia lor, lipsa unui tratament medical pentru epilepsie și trombofeblită constituia tortură. De asemenea, aceștia au cerut autorităților penitenciarului să înceteze să mai provoace reacții violente din partea domnului Garcea prin atitudinea lor față de acesta și să nu mai utilizeze forța împotriva lui. În cele din urmă, membrii APADOR-CH au solicitat parchetului să soluționeze mai rapid plângerea domnului Garcea privind relele tratamente.

20

. În iunie 2007, în perioada în care era deținut în Penitenciarul-Spital Jilava, domnul Garcea și-a bătut din nou un cui în frunte. La 7 iunie 2007, a fost operat într-un spital civil. Ulterior, a fost trimis la Penitenciarul-Spital Rahova cu diagnosticul de stare septică („sepsis cronic”), simptome „post-extracție” și bronhopneumonie acută.

21

. În perioada 16 – 26 iunie 2007, starea domnului Garcea a continuat să se deterioreze. Autoritățile Penitenciarului Rahova au decis să îl trimită înapoi la spitalul civil pentru o examinare și o eventuală intervenție chirurgicală. La data de 4 iulie 2007, a fost retrimis de la spitalul civil la Penitenciarul-Spital Rahova, în temeiul faptului că starea generală a acestuia se îmbunătățise. În fișa medicală din Penitenciarul-Spital Rahova de la aceeași dată se preciza că starea generală a pacientului era gravă. Acesta a rămas în penitenciarul-spital până la decesul său din data de 19 iulie 2007. Conform registrelor oficiale ale penitenciarului, acestuia i s-a administrat tratamentul antiseptic prescris în cadrul penitenciarului-spital.

La 20 iulie 2007, a fost efectuată o autopsie și observațiile au fost consemnate într-un raport de autopsie.

B. Procedura internă referitoare la detenția domnului Garcea

22

. La 27 iulie 2007, APADOR-CH i-a cerut conducerii penitenciarului să efectueze investigații privind tratamentul medical administrat domnului Garcea și cauza decesului acestuia. Aceasta a adresat mai multe întrebări, în special referitoare la modul în care poate fi explicată instalarea bronhopneumoniei domnului Garcea, având în vedere că acesta fusese ținut numai în spitale în ultimii câțiva ani. De asemenea, aceasta a întrebat dacă fusese furnizat un tratament medical adecvat, ținând seama de reacția personalului medical în ceea ce privește deteriorarea continuă a stării domnului Garcea în lunile iunie și iulie 2007. Asociația reclamantă a susținut că, deși, în temeiul dispozițiilor Ordinului comun nr. 995/2007, emis de Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății la 6 iunie 2007 (care a înlocuit un ordin similar din 2003), trebuia să fie constituită o comisie mixtă pentru investigarea cauzelor deceselor în detenție, în cazul domnului Garcea nu au fost adoptate astfel de măsuri.

23

. APADOR-CH a solicitat să fie informată cu privire la evoluția investigațiilor, adăugând că persoana decedată nu avea rude.

24

. La 1 august 2007, APADOR-CH a întocmit un raport privind decesul domnului Garcea și l-a trimis Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru a sprijini ancheta.

25

. Între timp, la 19 iulie 2007, procurorul a dispus efectuarea unui examen medico-legal pentru stabilirea cauzei decesului domnului Garcea. Raportul medical a concluzionat că decesul fusese cauzat de „insuficiența mai multor organe, ca urmare a abcesului cerebral dezvoltat din cauza introducerii repetate a unui obiect metalic, care a necesitat intervenții neurochirurgicale și internări de lungă durată”. Raportul a concluzionat, de asemenea, că nu existau probe suficiente care să indice furnizarea unei asistențe medicale necorespunzătoare în acest caz.

26

. La 20 octombrie 2007, dosarul a fost trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care, la 23 februarie 2009, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva medicilor penitenciarului pentru conduită necorespunzătoare și punerea în pericol a unei persoane incapabile să aibă grijă de ea însăși. Acesta a retrimis dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în măsura în care plângerea conținea acuzații de rele tratamente aplicate în detenție.

27

. Rezoluția procurorului a fost comunicată APADOR-CH la 3 martie 2009.

28

. Asociația a contestat rezoluția, dar, la 9 aprilie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea. Acesta a considerat că asociația nu avea calitate procesuală activă

(

locus standi

)

pentru a formula contestația; ulterior a examinat probele din oficiu și a concluzionat că rezoluția procurorului era corectă.

29

. APADOR-CH a depus o plângere la Curtea de Apel București împotriva rezoluției Procurorului General din 9 aprilie 2009, solicitând retrimiterea dosarului și întocmirea de către procuror a unui rechizitoriu. Aceasta a argumentat că domnul Garcea nu primise un tratament medical adecvat în penitenciar și că decesul acestuia fusese cauzat de neglijența medicală din penitenciarele-spitale. De asemenea, a argumentat că ancheta nu a fost exhaustivă, deoarece procurorul s-a limitat la a furniza detalii cu privire la tratamentul medical pe care îl primise domnul Garcea, fără să examineze dacă a existat o neglijență medicală în cazul său. APADOR-CH s-a mai plâns că procurorul nu a examinat acuzațiile de rele tratamente.

30

. Curtea de apel a pronunțat hotărârea sa la 22 iulie 2009. Aceasta a hotărât că APADOR-CH avea calitate procesuală activă

locus standi

, având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în 2006, că organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul drepturilor omului au calitatea de a ridica obiecții cu privire la măsurile adoptate de procuror. Cu privire la fond, instanța a constatat că rezoluția procurorului a fost corectă și că aceasta a fost susținută de probele de la dosar. Prin urmare, a respins obiecția.

31

. APADOR-CH a formulat recurs. Aceasta a reiterat că domnul Garcea nu primise un tratament și îngrijiri medicale adecvate, fapt care a determinat decesul acestuia, și că nu a fost efectuată nicio anchetă cu privire la acuzațiile de rele tratamente. A subliniat că procurorul nu solicitase efectuarea unei expertize medico-legale asupra cadavrului.

32

. Prin hotărârea definitivă din 21 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul. Aceasta a reiterat că APADOR-CH avea calitate procesuală activă pentru a formula plângerea, dar a constatat că, în ceea ce privește fondul, rezoluțiile procurorului erau corecte, deoarece în dosar nu existau indicii care să arate că medicii penitenciarului nu i-au oferit asistență domnului Garcea sau nu i-au furnizat un tratament medical adecvat.

33

. În ceea ce privește acuzațiile de rele tratamente, la 23 martie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv că nu existau probe concludente care să sugereze o asistență medicală necorespunzătoare. Decizia a fost casată de Curtea de Apel București, care, la 10 februarie 2011, a retrimis cauza procurorului, deoarece a considerat că ancheta nu fusese temeinică și că nu fuseseră administrate probe relevante. Curtea de apel a dispus continuarea anchetei pentru a se stabili:

– circumstanțele care au grăbit decesul domnului Garcea;

– dacă exista o legătură de cauzalitate între introducerea de obiecte metalice în craniul acestuia și decesul său;

– dacă au fost respectate procedurile din spital în ceea ce privește investigațiile efectuate și tratamentul administrat pentru diversele afecțiuni ale acestuia;

– circumstanțele din 2007 care au permis autovătămarea; și

– dacă a fost respectat regulamentul intern al Penitenciarului-Spital Jilava.

Ancheta este încă pendinte.

II.

Legislația relevantă

34

. Dispozițiile relevante ale dreptului intern și internațional referitoare la răspunderea penală, asistența socială, sistemul de sănătate și sistemul tutelei din România, precum și aspectul legat de calitatea procesuală a asociațiilor de a acționa în numele persoanelor care au nevoie de protecție, sunt descrise în detaliu în hotărârea

Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României

[(MC), nr.

47848/08, pct. 49-73, 17 iulie 2014].

35

. Dispozițiile relevante ale dreptului intern și internațional, referitoare la condițiile de detenție și la asistența medicală furnizată în detenție persoanelor cu boli psihice, sunt descrise în hotărârea

Gheorghe Predescu împotriva României

(nr. 19696/10, pct. 29-33, 25

februarie 2014).

36

. În plus, Legea drepturilor pacientului (Legea nr. 46/2003) prevede că pacientul are dreptul să refuze sau să oprească un tratament medical; acesta trebuie să confirme decizia sa în scris și personalul medical are obligația de a-i explica riscurile pe care le presupune decizia acestuia (art. 13).

37

. Conform dispozițiilor Ordinului comun nr. 995/2007 al Ministerului Justiției și al Ministerului Sănătății, adoptat la 6 iunie 2007 și în vigoare din 25 iunie 2007, trebuie să fie înființată o comisie mixtă, alcătuită din doi miniștri, pentru a investiga decesele survenite în detenție.

ÎN DREPT

I.

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 2, 3 și 13 din Convenție

38

. APADOR-CH, în numele domnului Ionel Garcea, s-a plâns cu privire la condițiile de detenție și decesul domnului Garcea, precum și la ancheta efectuată privind detenția acestuia. Aceasta a invocat art.

2, 3

și13 din Convenție, care se citesc astfel:

Art. 2 (dreptul la viață)

„1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.

a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;

b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deținute;

c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție.”

Art. 3 (interzicerea torturii)

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

Art. 13 (dreptul la un recurs efectiv)

„Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

A. Cu privire la admisibilitate

39

. Guvernul a susținut că asociația nu avea calitate procesuală activă (

locus standi

) pentru a formula prezenta cerere în numele domnului

Garcea, decedat între timp; așadar, cauza era inadmisibilă, fiind incompatibilă

ratione personae

cu dispozițiile art. 34 din Convenție, care se citește după cum urmează:

„Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizație neguvernamentală sau de orice grup de particulari care se pretinde victimă a unei încălcări de către una dintre înaltele părți contractante a drepturilor recunoscute în convenție sau în protocoalele sale. Înaltele părți contractante se angajează să nu împiedice prin nicio măsură exercițiul eficace al acestui drept.”

40

. Guvernul a susținut, de asemenea, că nu exista o legătură puternică între domnul Garcea și asociația reclamantă și că existau alternative instituționale pentru reprezentarea acestuia, precum Obudsmanul din România.

41

. APADOR-CH a evidențiat asemănările dintre prezenta cauză și cauza

Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu

(citată anterior) și a argumentat că ar trebui să i se acorde calitate procesuală activă în prezenta cauză.

42

. Curtea a stabilit recent că, în circumstanțe excepționale și în cauze care privesc acuzații grave, trebuie să li se permită asociațiilor să reprezinte victimele, chiar dacă nu există o împuternicire și chiar dacă este posibil decesul victimei înainte de depunerea cererii în temeiul Convenției. Aceasta a considerat că a concluziona în mod diferit ar împiedica examinarea la nivel internațional a unor astfel de acuzații grave de încălcare a Convenției, existând riscul ca statul pârât să fie exonerat de răspunderea ce îi revine în temeiul Convenției (a se vedea

mutatis mutandis

,

Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu

, citată anterior, pct. 112).

43

. ținând seama de informațiile de care dispune, Curtea observă că, precum în cauza domnului Câmpeanu, domnul Garcea a decedat în timp ce se afla în custodia statului și nu a avut rude cunoscute. Acesta suferea, de asemenea, de boli psihice. În plus, în ambele cauze a există acuzații grave de încălcare a drepturilor garantate de art. 2, 3 și 13 din Convenție.

44

. Curtea observă, de asemenea, că, în timpul vieții domnului Garcea, APADOR-CH l-a reprezentat sau l-a asistat în mai multe rânduri în relațiile acestuia cu autoritățile (a se vedea supra, pct. 7) și a continuat să facă acest lucru și după decesul său, fără obiecții din partea autorităților respective (a se vedea supra, pct. 15, 16 și 19 și

Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu

, citată anterior, pct. 110).

45

. Pentru aceste motive și fără a lua în considerare diferențele dintre cele două cauze – în special faptul că domnul Garcea a avut posibilitatea să depună cereri în timpul vieții sale și că acesta a avut o legătură mai apropiată cu APADOR-CH decât a avut vreodată domnul Câmpeanu cu asociația care l-a reprezentat în procedură – Curtea consideră că este necesar să i se acorde APADOR-CH calitatea procesuală activă de a acționa ca reprezentant al domnului Garcea.

46

. În consecință, Curtea respinge excepția ridicată de Guvern privind lipsa calității procesuale active a APADOR-CH, având în vedere calitatea acesteia din urmă de reprezentant

de facto

al domnului Garcea în procedură.

47

. Guvernul a argumentat că respectivele capete de cerere formulate în temeiul art.

2 și 3 sunt premature, având în vedere că ancheta penală era încă pendinte în fața autorităților interne.

48

. Asociația reclamantă a replicat că ancheta internă era pendinte de cinci ani și că autoritățile nu au adoptat nicio măsură pentru a-și demonstra angajamentul de a desfășura o anchetă efectivă. APADOR-CH nu considera că era util să aștepte, în special având în vedere că termenul legal urma să expire în zece ani de la evenimentele care fac obiectul plângerii.

49

. Asociația a susținut, de asemenea, că Guvernul nu a putut prezenta nicio probă care să arate a fost întreprinsă cel puțin o măsură de investigare. În plus, aceasta nu a fost nici informată cu privire la anchetă, nici implicată în aceasta. În consecință, aceasta a considerat că rezultatele anchetei nu au făcut obiectul unui control public suficient și nici nu au protejat interesele rudelor apropiate ale domnului Garcea. APADOR-CH a invocat, printre alte hotărâri,

Predică împotriva României

(nr.

42344/07, 7 iunie 2011);

Hugh Jordan împotriva Regatului Unit

[(nr.

24746/94, CEDO 2001

‑

III (extrase)]; și

Roșioru împotriva României

(nr.

37554/06, 10 ianuarie 2012).

50

. Curtea reiterează că scopul normei privind epuizarea căilor de atac interne este de a acorda statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a repara pretinsele încălcări de care sunt acuzate înainte ca acestea să fie prezentate în fața Curții. Totuși, singurele căi de atac a căror epuizare este dispusă la art.

35 din Convenție sunt cele legate de încălcările pretinse și care sunt în același timp disponibile și suficiente. Existența unor astfel de căi de atac trebuie să fie suficient de sigură nu numai în teorie, ci și în practică; în caz contrar, acestea vor fi lipsite de accesibilitatea și eficiența necesare. Statului pârât îi revine sarcina de a stabili dacă aceste diverse condiții sunt îndeplinite [a se vedea, între multe alte autorități,

Vuèkoviæ și alții împotriva Serbiei

(MC),

nr.

17153/11, pct. 69-77, 25 martie 2014].

51

. Curtea consideră că această excepție este strâns legată de capătul de cerere formulat sub aspectul procedural al art. 2. Prin urmare, o conexează cu fondul plângerii reclamantului.

52

. Curtea constată că această cerere nu

este în mod vădit nefondată în sensul art.

35

§

3 lit.

a) din Convenție. De asemenea, constată că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

B. Cu privire la fond

2 din Convenție

(a) Argumentele părților

(i) Argumentele APADOR-CH

53

. APADOR-CH a susținut că domnului Garcea nu i s-a acordat o asistență medicală corespunzătoare, care să fie compatibilă cu sănătatea psihică și fizică a acestuia. Aceasta a subliniat că refuzul lui de a accepta tratamentul nu a fost analizat în lumina afecțiunii sale psihice, care i-a diminuat capacitatea de a înțelege consecințele actelor sale. Era dificil de apreciat dacă refuzul de a primi asistență medicală, exprimat de un pacient cu epilepsie, aflat într-o stare deosebit de vulnerabilă, cauzată de detenție, era sau nu rezultatul propriei sale voințe; era necesară adoptarea unor măsuri suplimentare pentru a garanta libertatea și veridicitatea alegerilor pacientului. Fără să țină seama de această situație specială, autoritățile s-au limitat la a consemna refuzul acestuia în fișa medicală, fără să îi ofere consiliere psihologică sau să adopte orice altă măsură efectivă, pentru a se asigura că domnul Garcea înțelege situația în care se află.

54

. În plus, contrar dispozițiilor Legii sănătății mintale (Legea nr. 487/2002), domnul Garcea nu a fost informat cu privire la posibilitatea de a beneficia de un reprezentant legal, care să îl poată asista în exprimarea consimțământului său în ceea ce privește tratamentul. Asociația reclamantă a subliniat caracterul impersonal al formularelor de consimțământ utilizate în spitale, care nu permiteau autorităților să deducă dacă pacientul fusese într-adevăr informat cu privire la tratamentul specific care urma să i se administreze sau la consecințele deciziei sale în această privință.

55

. Asociația reclamantă s-a plâns că Legea drepturilor pacientului prevedea posibilitatea reprezentării legale numai pentru persoanele care și-au pierdut capacitatea juridică. Cu toate acestea, în cazul domnului Garcea nu a fost necesară o astfel de reprezentare, deoarece boala acestuia doar i-a redus capacitatea de înțelegere. În plus, aceasta a susținut că autoritățile nu au analizat, în niciun moment, amploarea efectelor bolii psihice a acestuia asupra capacității sale de a-și exercita discernământul.

56

. Pentru aceste motive, APADOR-CH considera că domnul Garcea a fost împiedicat să își exprime într-o manieră informată consimțământul sau refuzul cu privire la tratament.

57

. Asociația reclamantă a mai subliniat că Guvernul nu a putut să prezinte informații obiective pentru a dovedi că programele de educație și asistență psiho-socială din detenție erau eficiente.

58

. În opinia APADOR-CH, prin maniera deficientă de abordare a situației domnului Garcea, autoritățile statului l-au expus unei suferințe grave și prelungite. În loc să fie tratat pentru boala sa psihică, acesta a fost pedepsit pentru autovătămare și pentru comportamentul agresiv pe care l-a avut ocazional. Aceasta a făcut referire la noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010) și a subliniat că, în loc să le ofere sprijin, statul a ales să pedepsească deținuții care, precum domnul Garcea, se autovătămează, neasigurându-se că aceștia primesc un tratament medical adecvat, dacă acest tratament nu este disponibil în sistemul penitenciar (art. 589 din noul C. proc. pen.).

59

. APADOR-CH a invocat în continuare o încălcare a art. 2 din Convenție sub aspect procedural, argumentând că nici ancheta administrativă, nici ancheta penală privind decesul domnului Garcea nu au îndeplinit cerințele privind eficiența, consacrate la acest articol. Aceasta a reiterat că, în cazul domnului Garcea, nu a fost instituită comisia mixtă impusă de lege pentru investigarea deceselor care au loc în detenție și că procurorul nu a dispus adoptarea unor măsuri esențiale de investigare, în special o expertiză medico-legală asupra cadavrului, pentru a aborda obiecțiile ridicate de asociația reclamantă în cursul procedurii.

60

. În continuare, asociația reclamantă a susținut că observațiile efectuate în cursul autopsiei din 20 iulie 2007 nu puteau înlocui o examinare medico-legală riguroasă a cadavrului. În plus, aceste concluzii nu excludeau în mod specific existența unui caz de malpraxis.

(ii) Argumentele Guvernului

61

. Pe baza fișei medicale din penitenciar a domnului Garcea și a informațiilor furnizate de conducerea penitenciarului, Guvernul a susținut că domnul Garcea a primit îngrijiri medicale adecvate și eficiente. Instanțele interne au confirmat afirmația acestuia. Guvernul a reiterat faptul că instanțele stabiliseră că domnul Garcea își păstrase capacitatea de discernământ. Deținuții cu tulburări psihice beneficiau de un regim special, stabilit de conducerea penitenciarului în temeiul Legii privind executarea pedepselor (Legea nr. 275/2006), a Legii sănătății mintale și al programelor de asistență psiho-socială din sistemul penitenciar.

62

. Guvernul a respins argumentul înaintat de APADOR-CH, potrivit căruia deținuții erau pedepsiți pentru autovătămare și a evidențiat că domnul Garcea a beneficiat de îngrijiri după fiecare tentativă de sinucidere. Faptul că rănile acestuia au condus, în cele din urmă, la complicații care i-au cauzat decesul nu putea să angajeze răspunderea statului.

63

. De asemenea, Guvernul a contestat interpretarea dată de APADOR-CH dispozițiilor noului Cod de procedură penală. Guverrnul a evidențiat că scopul acestuia era să împiedice abuzurile din partea persoanelor care refuzau tratamentul medical administrat sau se autovătămau cu scopul de a obține o suspendare a executării pedepsei lor.

64

. În ceea ce privește aspectul procedural al art. 2, Guvernul a susținut că ancheta penală a fost temeinică și efectivă.

(b) Motivarea Curții

(i) Principii generale

65

. Curtea face trimitere la principiile generale referitoare la asistența medicală acordată deținuților, stabilite în jurisprudența sa anterioară [a se vedea, între multe alte hotărâri,

Kudca împotriva Poloniei

(MC), nr.

30210/96, CEDO 2000

‑

XI;

Peers împotriva Greciei

, nr. 28524/95, CEDO 2001-III;

Rivière împotriva Franței

, nr.

33834/03, pct. 59-63, 11 iulie 2006; și

Centrul pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu

, citată anterior, pct. 130-133].

66

. În lumina importanței protecției oferite de art. 2, Curtea trebuie să supună pierderea vieții unei examinări cât mai atente, luând în considerare nu numai acțiunile agenților statului, ci toate circumstanțele relevante. Persoanele aflate în detenție se află într-o poziție vulnerabilă, iar autoritățile au obligația să le apere. Atunci când autoritățile decid să aresteze și să mențină în detenție o persoană cu handicap, acestea ar trebui să acorde o atenție deosebită în ceea ce privește garantarea unor condiții care să corespundă nevoilor speciale pe care le implică handicapul acesteia (a se vedea

Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu

, citată anterior, pct. 131, cu trimiterile suplimentare).

67

. Este necesar să se considere că obligația statului de a proteja dreptul la viață implică nu numai să adopte măsuri rezonabile pentru a garanta securitatea persoanelor în locuri publice, ci și să se asigure că dispune de un sistem judiciar eficient și independent care să ofere căi juridice care să permită în termen rapid, în cazuri de vătămări grave sau deces, să se stabilească faptele, să fie trași la răspundere vinovații și să ofere victimelor o reperație adecvată (a se vedea

Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu

, pct.

132, și

Predică

, pct. 65, ambele citate anterior).

(ii) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

(a) Aspectul procedural

68

. Curtea observă că au existat o serie de deficiențe în procedura internă referitoare la decesul domnului Garcea.

69

. Curtea remarcă în primul rând că investigațiile, care au început în iulie 2007, sunt încă pendinte în fața parchetului, după mai mult de șapte ani. Circumstanțele decesului domnului Garcea nu au fost examinate de o comisie mixtă specializată, instituită de Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății (a se vedea supra, pct. 37).

70

. Curtea de Apel București a considerat că ancheta nu a fost temeinică, deoarece procurorul nu a răspuns unor întrebări esențiale (a se vedea supra, pct. 33

in fine

). Deși, la 10 februarie 2011, curtea de apel a retrimis cauza la parchet cu instrucțiuni detaliate, nu există informații care să arate că, în prezent, aceste instrucțiuni au fost pe deplin respectate de anchetatori (a se vedea

Predică

, citată anterior, pct. 69).

71

. Curtea subliniază, de asemenea, că parchetul nu a răspuns plângerii privind relele tratamente aplicate în detenție, formulată de APADOR-CH în numele domnului Garcea (a se vedea supra, pct. 17 și 19

in fine

).

72

. Considerentele precedente sunt suficiente pentru a-i permite Curții să concluzioneze că autoritățile nu si-au îndeplinit obligația de a desfășura o anchetă efectivă privind decesul domnului Garcea. Ineficiența anchetei și în special perioada de timp de care au avut nevoie autoritățile pentru a stabili în mod corespunzător circumstanțele decesului domnului Garcea permit, de asemenea, Curții să concluzioneze că prezenta cerere nu este prematură și, prin urmare, să respingă excepția Guvernului de neepuizare a căilor de atac interne (a se vedea supra, pct. 47).

În consecință, Curtea hotărăște că a fost încălcat art. 2 din Convenție, sub aspect procedural.

(b) Aspectul material

73

. Curtea observă în primul rând că nu poate să aprecieze dacă domnul Garcea avea nevoie de un reprezentant, fie pentru procesul penal, fie pentru exprimarea acordului său cu privire la tratamentul medical administrat în detenție, având în vedere că dosarul cauzei nu conține o expertiză privind boala psihică sau vulnerabilitatea acestuia în detenție.

Cu toate acestea, Curtea subliniază că se știa din fișa medicală a penitenciarului-spital că domnul Garcea suferea de o boală mintală (a se vedea supra, pct. 6). În perioada detenției sale, acesta a avut mai multe tentative de sinucidere, fie prin supradoză de medicamente, fie bătându-și cuie în frunte. În mai multe rânduri, a fost necesar ca acesta să fie reținut cu forța și legat de pat, înainte de a fi solicitată intervenția personalului medical (a se vedea supra, pct. 15 și 18). În această privință, Curtea reiterează faptul că autoritățile penitenciarului trebuie să își îndeplinească obligațiile într-o manieră compatibilă cu drepturile și libertățile persoanei în cauză. Ar trebui să fie adoptate măsuri generale și de precauție pentru a reduce șansele de autovătămare, fără a fi încălcată autonomia personală (a se vedea

Keenan împotriva Regatului Unit

, nr. 27229/95, pct. 92, CEDO 2001

‑

III). Astfel, un asemenea comportament ar fi trebuit să pună autoritățile în gardă cu privire la nevoile speciale ale deținutului și la riscul de autovătămare în cazul acestuia.

74

. Totuși, Curtea observă că este încă pendinte ancheta internă privind posibila legătură dintre îngrijirile medicale oferite în detenție și decesul domnului Garcea, survenit în cele din urmă. Probele medicale disponibile în acest moment, deși au fost contestate de APADOR-CH, nu sunt suficiente pentru a sprijini acuzațiile de neglijență medicală în prezenta speță.

Pentru aceste motive, în lipsa unor informații relevante, Curtea nu poate stabili „dincolo de orice îndoială rezonabilă” că statul a fost responsabil pentru decesul domnului Garcea.

75

. În aceste circumstanțe, Curtea constată că nu a fost încălcat art.

2 din Convenție pe fond.

76

. În temeiul art. 3 din Convenție, APADOR-CH s-a plâns de faptul că, din cauza lipsei unui tratament medical, în special în ultimele două săptămâni de viață a domnului Garcea, acesta din urmă a îndurat o suferință considerabilă și autoritățile nu au luat nicio măsură pentru a-i alina suferința. În plus, acestea nu au efectuat o anchetă privind aceste aspecte, care au fost invocate de asociația reclamantă în capetele sale de cerere.

77

. În cele din urmă, APADOR-CH a susținut că a fost privată de o cale de atac eficientă pentru a se plânge cu privire la încălcarea art. 2 și 3, în măsura în care ancheta privind decesul domnului Garcea nu a fost efectivă. Aceasta a invocat art. 13 din Convenție.

78

. Ambele părți au prezentat observații cu privire la aceste aspecte.

79

. Ținând seama de constatările privind art. 2 din Convenție (a se vedea supra, pct. 72), Curtea consideră că nu este necesar să emită o pronunțare separată cu privire la art. 3 și 13 din Convenție (a se vedea

mutatis mutandis

,

Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu

, citată anterior, pct. 154).

II.

Cu privire la celelalte presupuse încălcări

80

. APADOR-CH s-a plâns, în numele domnului Garcea, în temeiul art. 6 § 1 din Convenție, că procesul penal a fost inechitabil, deoarece instanțele au refuzat să dispună efectuarea unei examinări medico-legale asupra cadavrului, pentru a clarifica acuzațiile de neglijență medicală, formulate de asociația reclamantă.

81

. Cu toate acestea, având în vedere faptele din cauză, declarațiile părților și constatările în temeiul aspectului procedural al art. 2 din Convenție, Curtea consideră că a examinat principalele probleme de drept invocate în prezenta cerere și că nu este necesar să emită o pronunțare separată cu privire la celelalte capete de cerere (a se vedea cea mai recentă hotărâre,

Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu

, citată anterior, pct. 156).

III.

Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

82

. Art.41 din Convenție prevede:

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă”.

A. Prejudiciu

83

. APADOR-CH nu a solicitat despăgubiri în numele domnului Garcea.

B. Cheltuieli de judecată

84

. Asociația reclamantă a solicitat 403,90 euro (EUR) pentru cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor naționale, reprezentând taxe judiciare, și 9 060 EUR pentru cele efectuate în fața Curții, reprezentând onorariul avocaților săi și cheltuieli poștale. Aceasta a solicitat ca onorariile avocaților să fie achitate direct celor doi avocați, și anume suma de 3 190 EUR să fie plătită doamnei N. Popescu și suma de 4 850 EUR să fie plătită domnului D. Mihai.

85

. Guvernul a considerat aceste pretenții excesive.

86

. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar și rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ținând seama de documentele pe care le deține și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 9 463,90 EUR pentru toate cheltuielile, care trebuie plătită după cum urmează: 1 423,90 EUR către APADOR-CH; 3 190 EUR doamnei N. Popescu și 4 850 EUR domnului D. Mihai.

C. Dobânzi moratorii

87

. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive,

CURTEA,

în unanimitate,

este necesar să examineze admisibilitatea și fondul capetelor de cerere întemeiate pe art.

3, 6 și 13 din Convenție;

a) că statul pârât trebuie să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii în conformitate cu art.

44

§

2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit:

(i) 1 423,90 EUR (o mie patru sute douăzeci și trei de euro și nouăzeci de cenți) către APADOR-CH;

(ii) 3 190 EUR (trei mii o sută nouăzeci de euro) doamnei N. Popescu;

(iii) 4 850 EUR (patru mii opt sute cincizeci de euro) domnului D. Mihai;

(b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 24 martie 2015, în temeiul art.

77

§

2 și

art.

77

§

3 din Regulamentul Curții.

JOSEP CASADEVALL

Marialena Tsirli

PREȘEDINTE

Grefier adjunct