Cererea nr. 3232/09 Anzhella Nazhmuttinovna KHKHUCHUYEVA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 21 aprilie 2015 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Erik Møse, Dmitry Dedov, judecători și André Wampach, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 28 noiembrie 2008, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să scoată cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la declarația, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, Anzhella Nazhmuttinovna Khkhuyuyeva, este un național rus, care s-a născut în 1971 și trăiește în Ruza. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl S. Sagumyants, un avocat care practică în Volgograd. Guvernul rus a fost reprezentat în fața Curții de către dl Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La ora 19:00, la 11 august 2004, poliția a arestat reclamantul și părinții ei pentru acte dezordonate. Ei au stat în apartamentul de custodie al secției de poliție din districtul Dzerzhinskiy din Volgograd până la eliberarea lor la ora 9:00 în ziua următoare. Prin decizia din 6 mai 2005, Curtea de district Dzerzhinskiy din Volgograd a stabilit că reclamantul nu a comis nicio infracțiune administrativă și că arestarea ei nu a fost în conformitate cu legea. La 15 februarie 2008, Curtea de District Tverskoy din Moscova a respins cererea ei, declarând că reclamantul nu a adus nici o dovadă de prejudiciu moral. La 29 mai 2008, Curtea de Oraș din Moscova a susținut hotărârea privind recursul, menționând că dispoziția relevantă a Codului Civil nu prevede compensații în cazul unei arestări administrative. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție că a fost refuzată compensarea pentru detenția administrativă ilegală. DREPTUL După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, la 12 Decembrie 2013 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de cerere. Ei au recunoscut că există o încălcare a articolului 5 din Convenție în sensul că reclamantul nu a obținut compensații pentru detenția ei ilegală de la ora 19:00, la 11 august 2004 până la ora 9:00 August 2004. Ele au declarat că sunt dispuse să plătească reclamantului o sumă de 2.000 EUR ca o simplă satisfacție pentru orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile.Suma a fost plătită fără impozite aplicabile în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 1 din Convenție. În cazul în care nu s-a plătit în termenul respectiv, Guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe suma de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Guvernul a solicitat Curtei să-l scoată din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 din Convenție. 10. Prin scrisoarea din 6 februarie 2014, reclamantul a respins oferta guvernamentală, susținând că sumele sale erau insuficiente. 11. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” 12. De asemenea, acesta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 13. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarațiile având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03). 14. Curtea este convinsă că guvernul a recunoscut în mod explicit încălcarea dreptului reclamantului la compensare pentru detenție ilegală. În ceea ce privește reparația prevăzută care urmează să fie furnizată reclamantului, suma propusă nu pare irezonabilă având în vedere faptul că șederea reclamantului în custodie a durat doar 14 ore. Guvernul s-a angajat să efectueze plata acestei sume în termen de trei luni de la hotărârea Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în caz de întârziere a soluționarii. 15. Curtea constată în continuare că o situație similară cu cea obținută în cazul instantaneu a determinat o încălcare a articolului 5 § 5 din Convenție în cazul Makhmudov v. Rusia (n. 35082/04, §§ 99-105, 26 iulie 2007). Doi ani după această hotărâre și un an după evenimentele din cauza instantanată, Curtea Constituțională Rusă a susținut că dispozițiile relevante ale Codului Civil ar putea fi invocate pentru acordarea compensației pentru detenția administrativă ilegală (Ruling nr. 9-P din 16 iunie 2009). În aceste circumstanțe, respectul drepturilor omului nu impune Curții să continue examinarea plângerii. 16. Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cazului. Hotărârea Curții nu aduce atingere oricărei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție, cererile la lista sa de cazuri, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008, și Aleksantseva și 28 alții c. Rusia (dec.), nr. 750025/01 și al., 23 martie 2006). 17. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din lista. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 mai 2015, André Wampach Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului
Application no. 3232/09
Anzhella Nazhmuttinovna KHKHUCHUYEVA
against Russia
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 21
April 2015 as a Committee composed of:
Khanlar Hajiyev,
President,
Erik Møse,
Dmitry Dedov,
judges,
and André Wampach,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 28 November 2008,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to the declaration,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Ms Anzhella Nazhmuttinovna Khkhuchuyeva, is a Russian national, who was born in 1971 and lives in Ruza. She was represented before the Court by Mr S. Sagumyants, a lawyer practising in Volgograd.
2.
The Russian Government were represented before the Court by Mr
G.
Matyushkin, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
3.
At 7 p.m. on 11 August 2004 the police arrested the applicant and her parents for disorderly acts. They had stayed in the custody suite of the Dzerzhinskiy district police station in Volgograd until their release at 9 a.m. on the following day.
4.
By decision of 6 May 2005, the Dzerzhinskiy District Court of Volgograd established that the applicant had not committed any administrative offence and that her arrest had not been in accordance with the law.
5.
The applicant sued the treasury for compensation in respect of non
‑
pecuniary damage that she had incurred on account of her unlawful detention, and for legal costs and expenses.
6.
On 15 February 2008 the Tverskoy District Court of Moscow rejected her claim, finding that the applicant had not adduced any evidence of non
‑
pecuniary damage.
7.
On 29 May 2008 the Moscow City Court upheld the judgment on appeal, noting that the relevant provision of the Civil Code did not provide for compensation in case of an administrative arrest.
8.
The applicant complained under Article 5 § 5 of the Convention that she had been denied compensation for the unlawful administrative detention.
9.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, on 12
December 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application. They acknowledged that there was a violation of Article
5
§
5 of the Convention in that the applicant had not obtained compensation for her unlawful detention from 7 p.m. on 11
August 2004 until 9 a.m. on 12
August 2004. They stated their readiness to pay the applicant a sum of EUR
2,000 as just satisfaction covering any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses. The sum was payable free of any applicable taxes within three months of the date of notification of the decision taken by the Court under Article 37
§
1 of the Convention. In the event of failure to pay within that period, the Government undertook to pay simple interest on the sum from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The Government requested the Court to strike it out of the list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.
10.
By letter of 6 February 2014, the applicant rejected the Government’s offer, claiming that its amount was insufficient.
11.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. In particular, Article
37
§
1
(c) enables the Court to strike a case out of its list if:
“... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.”
12.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
13.
To this end, the Court will examine carefully the declarations in the light of the principles established in its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (see
Tahsin Acar v.
Turkey
[GC], no.
26307/95, §§
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26
June
2007, and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no. 28953/03).
14.
The Court is satisfied that the Government explicitly acknowledged the violation of the applicant’s right to compensation for unlawful detention. As to the intended redress to be provided to the applicant, the proposed sum does not appear to be unreasonable in the light of the fact that the applicant’s stay in custody only lasted fourteen hours. The Government have committed themselves to effecting the payment of that sum within three months of the Court’s decision, with default interest to be payable in case of delay of settlement.
15.
The Court further notes that a situation similar to one obtaining in the instant case gave rise to a finding of a violation of Article 5 § 5 of the Convention in the case of
Makhmudov v. Russia
(no. 35082/04, §§ 99-105, 26
July 2007). Two years after that judgment and one year after the events in the instant case, the Russian Constitutional Court held that the relevant provisions of the Civil Code could be relied upon for granting compensation for the unlawful administrative detention (Ruling no. 9-P of 16 June 2009). In these circumstances, respect for human rights does not require the Court to continue the examination of the complaint.
16.
The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of the case. The Court’s decision is however without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article
37 § 2 of the Convention, the applications to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration (see
Josipović v.
Serbia
(dec.), no.
18369/07, 4
March 2008, and
Aleksentseva and 28
Others v. Russia
(dec.), nos.
75025/01 et al., 23
March 2006).
17.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 § 5 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 21 May 2015.
André Wampach
Khanlar Hajiyev
Deputy Registrar
President