CASE OF SAHAKYAN AND OTHERS v. ARMENIA
- Instanță
- CtEDO
- Articole
- Articolul 6
- Concluzie
-
- Încălcare — Articolul 6
CASE OF SAHAKYAN AND OTHERS v. ARMENIA (CtEDO, 2025)
SECȚIUNEA A CINCEA
SAHAKYAN ȘI ALȚII c. ARMENIEI (Cererea nr. 51756/16) HOTĂRÂRE STRASBOURG 18 decembrie 2025 Această hotărâre este definitivă, dar poate fi supusă unor corecturi de redactare.
În cauza Sahakyan și alții c. Armeniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a cincea), reunită într-un Comitet compus din: Gilberto Felici, președinte, Mykola Gnatovskyy, Vahe Grigoryan, judecători, și Martina Keller, grefier adjunct de secțiune, Având în vedere: cererea (nr. 51756/16) introdusă la Curte la 9 august 2016, în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), de trei cetățeni ai Republicii Armenia (reclamanți), informațiile relevante despre aceștia fiind prezentate în tabelul anexat, reprezentați de juristul dl A. Ghazaryan și juristul-teoretician dl A. Zeynalyan, care își exercită activitatea la Erevan, împotriva Republicii Armenia, decizia de a notifica Guvernul Republicii Armenia (denumit în continuare „Guvernul”), reprezentat de agentul guvernamental al Republicii Armenia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dl Y. Kirakosyan, cu privire la plângerea referitoare la casarea hotărârii definitive pronunțate în favoarea reclamanților, precum și decizia de a declara restul cererii inadmisibil; observațiile părților; După deliberări în Camera de Consiliu la 27 noiembrie 2025, Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la aceeași dată:
OBIECTUL EXAMINĂRII CAUZEI
1. Prezenta cauză privește pretinsa încălcare a principiului securității juridice ca urmare a casării hotărârii definitive pronunțate în favoarea reclamanților. Aceștia au formulat plângere în temeiul art. 6 §1 din Convenție.
La momentul introducerii cererii, reclamanții erau membri ai Organizației Umanitare Obștești „Nor Serund”, ale cărei scopuri includ, printre altele, protecția drepturilor omului, promovarea egalității de gen și diversității și combaterea stigmatizării și a discriminării.
La 16 mai 2014, postul de radio „Azatutyun” a organizat o conferință online pe Facebook, în cadrul căreia membrii juriului armean al concursului de cântece „Eurovision 2014” au declarat că i-au acordat cele mai mici puncte câștigătoarei concursului din acel an, Conchita Wurst – un bărbat homosexual care purta haine de sex opus – din cauza „repulsiei interioare” pe care o aveau față de ea, adăugând: „Așa cum bolnavul mintal provoacă antipatie, la fel și asemenea fenomene”. Mulți dintre participanții la conferință, inclusiv reclamanții, i-au criticat pe membrii juriului, lăsând comentarii pe pagina conferinței de pe Facebook (al treilea reclamant publicase și o înregistrare audio a conferinței).
La 17 mai 2014, pe site-ul ziarului „Iravunk” a fost publicat un articol scris și semnat de redactorul-șef al acestuia, H.G., intitulat „Aceștia servesc interesele lobbying-ului internațional homosexual: lista neagră a dușmanilor națiunii și ai statului” (a se vedea Minasyan și alții c. Armeniei, cererea nr. 59180/15, pct. 6-9, 7 ianuarie 2025, pentru o descriere detaliată a acestei publicații). Articolul a fost urmat de o listă de linkuri către o serie de pagini de Facebook, inclusiv paginile reclamanților.
La 29 mai 2014, reclamanții au cerut ca H.B., președintele consiliului editorial al ziarului, care era și deputat al Partidului Republican aflat la putere, să dezmintă informațiile prezentate în articol și să le ceară scuze. Nu a urmat niciun răspuns.
La 19 iunie 2014, reclamanții au introdus o acțiune civilă împotriva lui H.G. și a lui H.B. (a se vedea paragrafele 4 și 5 de mai sus), solicitând ca aceștia din urmă să publice în ziar o dezmințire a articolului și o scuză publică.
La 25 iunie 2014, Tribunalul Administrativ al Districtelor Kentron și Nork Marash din orașul Erevan (Tribunalul Administrativ Districtual) a notificat părțile, inclusiv pe H.B., despre procedură și despre data ședinței preliminare (4 septembrie 2014).
La 24 noiembrie 2014, reclamanții au introdus o acțiune suplimentară împotriva ziarului (menționând numele lui H.B.) și a lui H.G., solicitând ca ziarul să dezmintă articolul și să publice decizia judecătorească privind acțiunea lor, iar H.G. să le ceară public scuze pentru că i-a jignit și să plătească fiecărui reclamant 3.000.000 AMD (în perioada indicată, această sumă în AMD era echivalentă cu aproximativ 5.800 EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat ca urmare a declarațiilor defăimătoare.
La 15 decembrie 2014, reprezentantul pârâților (a se vedea paragrafele 6 și 8 de mai sus) a depus argumente scrise în replică, susținând, inter alia, că H.B. nu fusese chemat în procedură ca pârât corespunzător, deoarece publicația online a ziarului aparținea persoanei juridice „Iravunk Media” SRL. Prin urmare, H.B. nu putea fi personal răspunzător pentru conținutul site-ului.
La 17 decembrie 2014, reclamanții au introdus o acțiune suplimentară împotriva ziarului („Iravunk Media” SRL) și a lui H.G., ca pârâți în aceeași cauză, solicitând ca ziarul să dezmintă declarațiile defăimătoare cuprinse în articol, iar H.G. să le ceară public scuze și să plătească 3.000.000 AMD (în perioada indicată, această sumă era echivalentă cu aproximativ 5.550 EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat fiecărui reclamant ca urmare a declarațiilor defăimătoare și jignitoare formulate de acesta, precum și recunoașterea faptului că H.G. a incitat la ură și discriminare.
Prin hotărârea din 14 mai 2015 (în care „Iravunk Media” SRL și H.G. erau menționați ca pârâți), Tribunalul Administrativ Districtual a admis în parte acțiunea reclamanților. Acesta a dispus ca ziarul („Iravunk Media” SRL) să publice o dezmințire a articolului, iar pe H.G. a obligat să le ceară public scuze reclamanților pentru declarațiile defăimătoare și jignitoare formulate. În plus, Tribunalul Administrativ Districtual a obligat pe H.G. să plătească fiecărui reclamant suma totală de 250.000 AMD (în perioada indicată, această sumă era echivalentă cu aproximativ 460 EUR) cu titlu de despăgubire. Nici motivarea hotărârii, nici dispozitivul acesteia nu conțineau vreo dispoziție care, în contextul litigiului, să afecteze vreun drept sau vreo obligație a lui H.B.
H.G. și directorul „Iravunk Media” SRL, precum și reclamanții, au formulat apel.
La 8 octombrie 2015, Curtea Civilă de Apel (Curtea de Apel) a menținut în întregime hotărârea Tribunalului Administrativ Districtual.
Reclamanții au formulat recurs în casație.
H.G. și „Iravunk Media” SRL au formulat de asemenea recurs în casație. La 2 decembrie 2015, Curtea de Casație le-a returnat recursul, acordându-le un termen de trei zile pentru corectarea greșelilor procedurale indicate. Prin decizia din 13 ianuarie 2016, Curtea de Casație a lăsat fără examinare recursul reintrodus, deoarece aceștia comiseseră o altă greșeală procedurală.
Prin decizia din 20 ianuarie 2016, Curtea de Casație a respins acordarea dreptului de recurs reclamanților. Instanța a hotărât că decizia era definitivă și nu putea fi atacată.
H.G. și directorul „Iravunk Media” SRL au formulat încă două recursuri în casație suplimentare (a se vedea paragraful 15 de mai sus). Prin deciziile din 11 martie 2016 și 13 aprilie 2016, Curtea de Casație a lăsat aceste recursuri fără examinare.
La 30 martie 2016, H.B. (a se vedea paragraful 5 de mai sus) a formulat apel împotriva hotărârii Tribunalului Administrativ Districtual din 14 mai 2015 (a se vedea paragraful 11 de mai sus). H.B. a solicitat instanței să repună în termen termenul ratat pentru introducerea apelului, susținând că drepturile sale procedurale ca participant la procedură au fost încălcate. În pofida faptului că fusese notificat cu privire la data ședinței preliminare și că primise împreună cu documentele justificative o copie a acțiunii reclamanților (a se vedea paragraful 7 de mai sus), acesta nu a fost niciodată notificat cu privire la ședințele ulterioare, iar acesta din urmă a aflat despre rezultatul procesului din baza de date a sistemului judiciar public online abia la 11 martie 2016, când hotărârea (a se vedea paragraful 11 de mai sus) devenise deja definitivă. H.B., inter alia, s-a referit la acțiunea suplimentară a reclamanților din 24 noiembrie 2014, în care era menționat ca pârât (a se vedea paragraful 8 de mai sus).
La 2 mai 2016, Curtea de Apel a admis cererea lui H.B. de repunere în termenul ratat pentru formularea apelului și a admis apelul său spre examinare, făcând trimitere în special la art. 77 din Codul anterior de procedură civilă (în vigoare până la 9 aprilie 2018). În plus, aceasta a constatat că H.B. ratase termenul pentru formularea apelului împotriva hotărârii Tribunalului Administrativ Districtual „din motive independente de el”, întrucât nu a primit la timp o copie a hotărârii.
La 26 mai 2016, Curtea de Apel a casat hotărârea Tribunalului Administrativ Districtual și a trimis cauza spre rejudecare în privința capetelor de cerere ale reclamanților, iar acestea au fost admise prin hotărârea respectivă.
Reclamanții au formulat recurs în casație împotriva deciziei Curții de Apel din 26 mai 2016, susținând că aceasta a încălcat principiul res judicata (al imposibilității de a se relua judecarea cauzei).
Potrivit reclamanților, la 20 iulie 2016, Curtea de Casație a respins admisibilitatea recursului lor. Guvernul nu a făcut comentarii în această privință.
După trimiterea cauzei spre rejudecare suplimentară, procedura a continuat încă până în mai 2021.
APRECIEREA CURȚII
PRETINSA ÎNCĂLCARE A ART. 6 §1 DIN CONVENȚIE
24. Reclamanții s-au plâns că, prin casarea hotărârii definitive din 14 mai 2015, a fost încălcat principiul securității juridice garantat de art. 6 §1 din Convenție.
Curtea constată că reclamanții nu au furnizat o copie a deciziei Curții de Casație din 20 iulie 2016 (a se vedea paragraful 22 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea nu este chemată să stabilească dacă reclamanții și-au epuizat căile de recurs interne disponibile, în prezenta cauză prin formularea unui recurs în casație, având în vedere faptul că Guvernul nu a invocat o astfel de neepuizare (a se vedea mutatis mutandis, Dobrev c. Bulgariei, cererea nr. 55389/00, pct. 112-13, 10 august 2006, Solovyev c. Rusiei, cererea nr. 2708/02, pct. 124, 24 mai 2007, și Iskandarov c. Rusiei, cererea nr. 17185/05, pct. 121, 23 septembrie 2010).
În consecință, acest capăt de cerere trebuie declarat admisibil, întrucât nu este vădit nefondat în sensul art. 35 §3 lit. a) din Convenție și nici inadmisibil pentru vreun alt motiv.
Conform art. 6 §1 din Convenție, dreptul la un proces echitabil, interpretat în lumina principiilor preeminenței dreptului și securității juridice, include o cerință potrivit căreia, în cazul în care instanțele au pronunțat o decizie definitivă cu privire la o anumită chestiune, decizia lor nu trebuie pusă la îndoială (a se vedea Brumărescu c. României [MC], cererea nr. 28342/95, pct. 61, CEDO 1999-VII). Abaterea de la acest principiu este justificată numai atunci când aceasta devine necesară din motive de natură esențială și obligatorie, cum ar fi corectarea unor deficiențe importante sau executarea defectuoasă a justiției (a se vedea Karen Poghosyan c. Armeniei, cererea nr. 62356/09, pct. 44, 31 martie 2016, și Tığrak c. Turciei, cererea nr. 70306/10, pct. 48, 6 iulie 2021, pentru o prezentare succintă a principiilor jurisprudențiale relevante). În cazurile în care se ridică o chestiune privind principiul securității juridice, Curtea a subliniat că respectarea principiului res judicata este obligatorie deoarece, prin protejarea principiului definitivității hotărârilor și a drepturilor părților la proces, aceasta servește la asigurarea stabilității sistemului judiciar și contribuie la creșterea încrederii publicului în instanțe (a se vedea Guðmundur Andri Ástráðsson c. Islandei [MC], cererea nr. 26374/18, pct. 238, 1 decembrie 2020).
Pentru admiterea apelului tardiv al lui H.B. în procedură, Curtea de Apel s-a întemeiat pe art. 77 din Codul anterior de procedură civilă, în vigoare în perioada respectivă, care permitea instanței, la cererea unei părți, să repună în termen termenul procedural ratat, dacă constata că motivele ratării termenului respectiv erau întemeiate. Aceasta a decis să admită spre examinare apelul tardiv al lui H.B., depus după termenul stabilit, ceea ce a dus în cele din urmă la casarea hotărârii definitive pronunțate în favoarea reclamanților și la rejudecarea cauzei, în urma căreia procedurile civile respective erau încă în curs la mai 2021 (a se vedea paragrafele 19, 20 și 23 de mai sus). Astfel, Curtea de Apel a acceptat susținerea lui H.B. potrivit căreia acesta era parte în procedură, dar nu a putut formula apel în termenul stabilit, deoarece a luat cunoștință despre rezultatul procesului abia după pronunțarea hotărârii judecătorești definitive (a se vedea paragraful 18 de mai sus).
Deși repunerea în termen sau prelungirea termenului obișnuit de apel este, în principiu, lăsată la aprecierea instanțelor naționale, această apreciere nu este nelimitată. Instanțele sunt obligate să indice, în fiecare caz, motivele deciziei lor, precum și să verifice dacă motivele pentru repunerea în termenul de apel pot justifica imixtiunea în principiul res judicata, în special atunci când dreptul intern nu limitează aprecierea instanțelor nici în privința timpului, nici în privința motivelor de repunere în termen (a se vedea, mutatis mutandis, Ponomaryov c. Ucrainei, cererea nr. 3236/03, pct. 41-42, 3 aprilie 2008, și Bezrukovy c. Rusiei, cererea nr. 34616/02, pct. 33-44, 10 mai 2012).
În acțiunea inițială a reclamanților, ca pârâți, au fost menționați H.B. și H.G. (a se vedea paragraful 6 de mai sus), iar numele acestuia din urmă a fost menționat și în acțiunea suplimentară introdusă de reclamanți (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Cu toate acestea, după ce avocatul lui H.B. a obiectat la chemarea lui H.B. în calitate de pârât corespunzător în cauză (a se vedea paragraful 9 de mai sus), reclamanții au introdus o acțiune suplimentară în care, ca pârâți, au fost menționați doar ziarul și H.G. (a se vedea paragraful 10 de mai sus). Deși nu s-a pronunțat în mod oficial nicio decizie de substituire a lui H.B. cu pârâtul corespunzător, în hotărârea Tribunalului Administrativ Districtual au fost menționați ca pârâți doar ziarul și H.G., iar, cel mai important, decizia acestuia se referea exclusiv la aceste părți (a se vedea paragraful 11 de mai sus). În plus, H.B. și-a formulat apelul la 30 martie 2016, după ce ziarul și H.G. au făcut mai multe încercări nereușite (în decembrie 2015 și ianuarie 2016) de a formula apel împotriva hotărârii respective, precum și împotriva încercărilor lor ulterioare (a se vedea paragrafele 15, 17 și 18 de mai sus).
Cu toate acestea, fără nicio analiză a faptelor menționate mai sus sau a istoricului procedural al cauzei (a se vedea paragraful 19 de mai sus), Curtea de Apel i-a permis lui H.B. să atace hotărârea Tribunalului Administrativ Districtual, ceea ce nu a avut nicio consecință juridică pentru el personal, în pofida faptului că avocatul lui H.B. a susținut că acesta nu era pârâtul corespunzător în cauză (a se vedea paragraful 9 de mai sus). Curtea de Apel nu a furnizat de asemenea nicio motivare pentru a accepta faptul că H.B., care fusese notificat inițial cu privire la procedură (a se vedea paragraful 7 de mai sus) și care, în calitate de președinte al consiliului editorial al ziarului, fiind implicat împreună cu redactorul-șef în procesul îndreptat împotriva reclamanților, a luat cunoștință despre deciziile pronunțate în cadrul acestei proceduri abia la 11 martie 2016, ca urmare a accesării bazei de date a sistemului informatic judiciar public online (a se vedea paragraful 18 de mai sus).
Curtea constată, în consecință, că Curtea de Apel nu și-a îndeplinit obligația de a verifica existența unor motive suficiente pentru a justifica admiterea apelurilor tardive (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Karen Poghosyan, citată mai sus, pct. 50).
Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că, admițând apelul tardiv formulat de H.B. împotriva hotărârii Tribunalului Administrativ Districtual din 14 mai 2015, Curtea de Apel nu a asigurat motive de natură esențială și obligatorie și, astfel, a încălcat principiul securității juridice, încălcând art. 6 §1 din Convenție.
În consecință, a avut loc o încălcare a art. 6 §1 din Convenție.
APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE
35. Fiecare reclamant a solicitat 2.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral și 2.902 EUR pentru cheltuielile și onorariile suportate în fața Curții.
Guvernul a contestat aceste pretenții.
Curtea acordă fiecărui reclamant 2.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice impozit care poate fi datorat.
Având în vedere documentele aflate în posesia sa, Curtea consideră rezonabil să acorde primului reclamant 1.347 EUR pentru acoperirea cheltuielilor procedurii în fața Curții, plus orice impozit care poate fi datorat de primul reclamant. PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă; 2. Hotărăște că a avut loc o încălcare a art. 6 §1 din Convenție; 3. Hotărăște că: (a) Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care vor fi convertite în moneda Statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data plății: (i) fiecărui reclamant 2.000 EUR (două mii de euro) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice impozit care poate fi datorat; (ii) primului reclamant 1.347 EUR (o mie trei sute patruzeci și șapte de euro) pentru cheltuieli și onorarii, plus orice impozit care poate fi datorat de primul reclamant; (b) de la expirarea termenului de trei luni menționat mai sus și până la data plății, asupra sumelor menționate se va plăti o dobândă simplă la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene în perioada de neplată, plus trei puncte procentuale; 4. Respinge restul pretențiilor reclamanților privind satisfacția echitabilă. Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 18 decembrie 2025, în temeiul art. 77 §2 și §3 din Regulamentul Curții. Martina Keller Gilberto Felici Grefier adjunct Președinte ANEXĂ Lista reclamanților: Nr. Numele reclamantului Anul nașterii Locul de reședință 1. Arman SAHAKYAN 1988 Erevan 2. Grigor GEVORGYAN 1992 Edzmiațin 3. Hovhannes MKRTCHYAN 1994 Artașat
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.