CtEDO 10.06.2015 Auto

PALFREEMAN v. BULGARIA

RESPONDENT
BGR
HOTĂRÂRE
10.06.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PALFREEMAN v. BULGARIA (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Comunicat la 10 iunie 2015 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 59779/14 Jock PALFREEMAN împotriva Bulgariei depusă la 13 august 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Jock Palfreeman, este un național australian, care s-a născut în 1986 și este reținut în închisoarea Sofia. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul are 20 de ani de închisoare pentru crimă în legătură cu care a fost reținut în închisoarea Sofia din 2007. El este adăpostit în grupul pentru străini condamnați. Toți membrii familiei și prietenii familiei apropiate ale reclamantului locuiesc în Australia. Pentru a face călătoria între Australia și Bulgaria pentru a-l vedea în timpul unei sloturi de 40 de minute permise pentru vizite, acestea trebuie să supună cheltuieli substanțiale și să facă aranjamente pentru a fi absent din Australia pentru aproximativ o săptămână de fiecare dată când îl vizitează. Din cauza constrângerilor asociate, părinții reclamanților au reușit doar o dată la șase luni de la sentința sa, ceva care a devenit din ce în ce mai dificil pentru ei cu timpul. În ceea ce privește bunicii săi, având în vedere că au fost la sfârșitul anilor opt și fragil, călătoria în Bulgaria a devenit aproape imposibilă. O serie de vări și alte rude apropiate, printre care unchiul și patru mătuși cu care reclamantul este foarte aproape, nu pot face călătoria și vizita în Bulgaria. El susține că incapacitatea de a menține contactul regulat cu membrii familiei sale extinse afectează în mod negativ bunăstarea și perspectivele de reabilitare. Renunța la transferul reclamantului în Australia pentru a îndeplini restul propoziției sale La 12 aprilie 2012, la inițiativa reclamantului, Guvernul australian a abordat autoritățile bulgare în legătură cu transferul reclamantului în Australia, în vederea faptului că acesta continuă să-și îndeplinească condamnarea. La 25 iunie 2012, procurorul general bulgar a răspuns în scris că întrebarea transferului reclamantului nu poate fi luată în considerare decât o dată ce a plătit daunele nereguliere victimelor. La 14 mai 2013, un delegat al Procurorului General australian a scris procurorului general bulgar, cerând oficial acordul Guvernului bulgar la transferul reclamantului în temeiul Convenției Consiliului Europei privind transferul prizonierilor condamnați din 1983 („Convenția de transfer”). Autoritățile australiane au subliniat că reclamantul îndeplinește condițiile de eligibilitate pentru transferul internațional de deținuți și a propus o serie de termeni în acest sens, ceea ce include condiția ca transferul său să nu aibă loc până la plata pasivelor sale financiare în Bulgaria. Cererea a enumerat, de asemenea, următoarele termeni: în Australia, reclamantul va continua să își îndeplinească condamnarea integrală a închisoarei și ar deveni eligibil pentru eliberare timpurie după ce a servit jumătate din ea, aceasta fiind o opțiune, de asemenea, în temeiul legii bulgare; toate reducerile condamnării pedepsei confirmate de autoritățile bulgare ar fi reflectate în consecință în retragerea condiționată a eliberării anticipate în Australia, reclamantul va fi supus condițiilor de eliberare condiționată. La 10 iunie 2013, un procuror care conduce Departamentul de Cooperare Internațională al Serviciului General al Procurorului Bulgar a informat în scris Procurorul General Adjunct cu privire la cererea de transfer și la regulile aplicabile; concluzia din ziar a fost că nu exista niciun obstacol pentru transferul reclamantului. În special, propunerea autorităților australiane de transfer a îndeplinit toate condițiile prevăzute la art. 3 din Convenția privind transferul internațional de prizonieri. În timp ce plata pasivelor în curs în Bulgaria nu era o condiție în temeiul Convenției privind transferul, autoritățile australiane au propus ca o condiție prealabilă pentru transferul reclamantului. Având în vedere faptul că Convenția de Transfer a impus să se ajungă la un acord între țara solicitantă și țara de condamnare, nu a existat nici un obstacol pentru includerea într-un astfel de acord a unei condiții pentru plata prealabilă a taxelor nereguliere. Această condiție a servit la fel de bine interesele statului bulgar, precum și ale victimelor și ale persoanei condamnate. Într-o scrisoare din 8 iulie 2013, trimisă prin intermediul Ministerului Bulgar al Justiției, Procurorul General a informat procurorul general australian că transferul reclamantului a fost refuzat. Scrisoarea a subliniat, în special, faptul că reclamantul încă trebuia să îndeplinească peste 14 ani de la sentința sa, că nu s-a căzut sau chiar a recunoscut responsabilitatea personală pentru infracțiunile pe care le-a comis și că era predispus negativ și suspect al sistemului justiției bulgare. Procurorul General a constatat că scopul pedepsei, și anume transformarea persoanei condamnate într-un cetățean care respectă legea, nu a fost realizat. Având în vedere cele de mai sus, și referindu-se la faptul că în temeiul Convenției de Transfer transfer este o opțiune, nu o consecință obligatorie a fiecărei cereri, transferul a fost refuzat. La 9 iulie 2013, procurorul general bulgar a anunțat pe site-ul internet al biroului său că a refuzat să acorde transferul reclamantului în Australia pentru a-și îndeplini restul condamnării. Apel împotriva refuzului de transfer La o dată neespecificată, reclamantul a apelat în fața Curții Administrative din Sofia City împotriva refuzului de a-l transfera în Australia. În special, el a subliniat că refuzul este împotriva argumentelor fundamentale din spatele Convenției privind transferul, care ar fi de a oferi statelor posibilitatea de a coopera în vederea atingerii scopurilor justiției și redresării sociale a persoanelor condamnate. Tribunalul Administrativ al Orașului Sofia a declarat recursul inadmisibil, constatând în mod mai precis că refuzul de transfer al Procurorului nu este un act administrativ individual, având în vedere că Procurorul face parte din judecată și nu din partea executivă a competențelor. În decizia finală din 24 aprilie 2014, Curtea Supremă de Administrație a constatat că refuzul procurorului general nu este permis să revizuiască de către instanțele administrative. Legea internă relevantă și materialele internaționale Codul de procedură penală art. 453 § 1 reglementează transferul persoanelor fizice. Potrivit acestuia, Procurorul General este organismul național competent pentru a decide, în cooperare cu organismul competent relevant al celuilalt stat și după un acord al prizonierului în cauză, asupra cererilor de transfer de persoane condamnate de o instanță bulgară în scopul îndeplinirii condamnării într-o țară a căror cetățeni sunt. Decizia Procurorului General nu face obiectul unei revizuiri judiciare. Documentele Consiliului Europei Convenția Consiliului Europei privind transferul persoanelor condamnate 1983 Convenția privind transferul persoanelor condamnate prevede un mecanism oficial prin care deținuții pot fi transferați din Bulgaria către alte state contractante. Raportul explicativ la Convenția menționează la alineatul (8) că scopul Convenției este: „să faciliteze transferul de deținuți străini în țările lor de origine”. Alineatul (9) din Raportul explicativ menționează: „În facilitarea transferului de deținuți străini, convenția ia în considerare tendințele moderne ale criminalității și politicii penale. În Europa, mijloacele îmbunătățite de transport și comunicare au condus la o mai mare mobilitate a persoanelor și, în consecință, la o mai mare internaționalizare a criminalității. Întrucât politica penală a ajuns să pună mai mult accent pe reabilitarea socială a infractorilor, ar putea fi de o importanță primordială ca sancțiunile impuse infractorului să fie aplicate în țara sa de origine, mai degrabă decât în statul în care a fost comisă infracțiunile și judecata renduă. Această politică este, de asemenea, înracinată în considerații umanitare: dificultățile în comunicare din cauza barierelor lingvistice, alienarea culturii și obiceiurilor locale și absența contactelor cu rudele pot avea efecte negative asupra prizonierului străin. Prin urmare, repatrierea persoanelor condamnate poate fi în interesul cel mai bun al prizonierilor, precum și al guvernelor în cauză.” Preamblul Convenției însuși prevede, printre altele , că: „Considerând că o astfel de cooperare ar trebui să continue sfârșitul justiției și reabilitarea socială a persoanelor condamnate; Având în vedere faptul că aceste obiective impun ca străinii care sunt privați de libertate să își dea posibilitatea să își îndeplinească condamnările în societatea lor; și având în vedere că acest obiectiv poate fi cel mai bine realizat prin transferul lor în țările lor...” art. 2 din Convenție prevede: Părțile se angajează să se ofere reciproc cea mai largă măsură de cooperare în ceea ce privește transferul de persoane condamnate în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții. (2) O persoană condamnată pe teritoriul unei părți poate fi transferată pe teritoriul unei alte părți, în conformitate cu dispozițiile prezentei Convenții, pentru a îndeplini condamnarea impusă. În acest scop, poate exprima interesul său față de statul condamnării sau statului administrator în cazul transferului în temeiul prezentei Convenții.” art. 3 stabilește diferite condiții care trebuie îndeplinite pentru transferul unei persoane. Precizează că o persoană condamnată poate fi transferată numai dacă este un cetățean al statului de primire. De asemenea, prevede că statul de condamnare și statul de primire trebuie să consimtă transferul. În conformitate cu art. 4 orice persoană condamnată la care se poate aplica prezenta convenție este informată de statul de condamnare cu privire la substanța prezentei convenții și dacă persoana condamnată a exprimat interesul statului de condamnare în cazul transferului în temeiul prezentei convenții, statul respectiv informează astfel statul destinatar propus, cât mai curând posibil, după ce hotărârea devine finală. Regulile europene de închisoare Regulile europene de închisoare (Rec (2006) 2) adoptate de Comitetul de Miniștri la 11 ianuarie 2006, menționează: „17.1 Prizonierii vor fi alocați, cât mai mult posibil, la închisoarea apropiată de casele sau locurile de reabilitare socială. ... 24.1 Prizonierii sunt autorizați să comunice cât mai des posibil prin scrisoare, telefon sau alte forme de comunicare cu familiile lor, alte persoane și reprezentanți ai organizațiilor exterioare și să primească vizite de la aceste persoane. 24.4 Dispozițiile de vizitare trebuie să permită deținuților să mențină și să dezvolte relațiile familiale cât mai normal posibil. 24.5 Autoritățile penitenciare ajută deținuții să mențină un contact adecvat cu lumea exterioară și să le ofere asistența socială adecvată pentru a face acest lucru.” Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Tratamentelor sau Păzirii Inumane și Degradante (“CPT”) În 2ul raport general (CPT/Inf (92)3), CPT a declarat: „51. De asemenea, este foarte important ca prizonierii să își mențină un contact rezonabil bun cu lumea exterioară. Mai presus de toate, un prizonier trebuie acordat mijloacele de a-și proteja relațiile cu familia și prietenii apropiati. Principiul de orientare ar trebui să fie promovarea contactului cu lumea exterioară; orice limitare a acestui contact ar trebui să se bazeze exclusiv pe preocupări de securitate a unei naturi apreciabile sau a unor considerații de resurse.” CPT a subliniat semnificația specială a menținerii vizitelor familiale pentru prizonierii care sunt reținuți departe de familiile lor și a declarat: „CPT dorește să sublinieze în acest context necesitatea unei anumite flexibilități în ceea ce privește aplicarea normelor privind vizitele și contactele telefonice față de prizonierii a căror familii trăiesc departe (în acest context, efectuarea unor vizite periodice impracticabile). De exemplu, aceste prizonieri ar putea fi autorizate să acumuleze timp de vizită și/sau să fie oferite posibilități îmbunătățite pentru contactele telefonice cu familiile lor. ... Desigur, CPT este de asemenea atent la problemele specifice care ar putea fi întâlnite de anumite categorii specifice de prizonieri, de exemplu: femei, tineri și străini.” Recomandarea Consiliului Europei (Rec (2003 23) a Comitetului de Miniștri către statele membre cu privire la gestionarea de către administrațiile de închisoare a condamnării pe viață și la alte prizonieri pe termen lung Recomandarea Consiliului Europei privind gestionarea de către administrațiile de închisoare a condamnărilor pe viață și a altor deținuți pe termen lung afirmă la alineatul 22: „Ar trebui să se facă eforturi speciale pentru a preveni defalcarea legăturilor familiale. În acest scop: deținuții ar trebui alocați, în cea mai mare măsură posibil, la închisoarele situate în apropiere de familiile lor sau rudele apropiate; scrisori, apeluri telefonice și vizite ar trebui să fie permise cu o frecvență maximă posibilă și cu confidențialitate. Dacă această dispoziție pune în pericol siguranța sau securitatea sau, dacă este justificată de evaluarea riscurilor, aceste contacte pot fi însoțite de măsuri de securitate rezonabile, cum ar fi monitorizarea corespondenței și a căutărilor înainte și după vizite.” Reclamantul se plânge în temeiul articolului 8 din Convenție că autoritățile bulgare refuză să își permită transferul în Australia, să continue să îndeplinească condamnarea de 20 de ani acordată în Bulgaria, i-a făcut imposibil să mențină viața privată și de familie, având în vedere că întreaga familie și alte rude apropiate trăiesc în Australia. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 § 1 că nu a avut acces la o instanță pentru a contesta refuzul procurorului de a permite transferul de închisoare în Australia. În alternativa, susține că nu a avut un remediu intern eficient în ceea ce privește plângerea sa în temeiul articolului 8 din Convenție. A fost refuzul autorităților bulgare de a permite transferul reclamantului în Australia, pentru a continua să își îndeplinească condamnarea în Bulgaria, o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața sa privată și de familie, astfel cum este protejat în temeiul articolului 8 din Convenție? În special, refuzul a fost necesar în temeiul articolului 8 § 2? Are reclamantul la dispoziția sa un remediu intern eficient în sensul articolului 13 coroborat cu art. 8 din Convenție pentru a contesta refuzul procurorului de a-l transfera la o închisoare din Australia?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă