CtEDO 23.06.2015 Auto

YILDIRIM c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
23.06.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
YILDIRIM c. TURQUIE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 697/10 Oktay YILDIRIM împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 23 iunie 2015 într-un comitet compus din Paul Lummens, președinte, Robert Spano, Jon Fridrik Kjølbro, judecători, și Abel Campos, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 23 decembrie 2009, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie, în calitate de reclamant, dl Oktay Y În 2007, Parchetul din Jurisdicție a inițiat o anchetă penală împotriva membrilor presupusi ai unei organizații criminale pe nume Ergenekon , toți fiind suspectați de activități de răsturnare a guvernului prin forță și violență. Potrivit Parchetului, inculpații plănuiseră și comiteseră acte de provocare, cum ar fi atacuri împotriva unor persoane cunoscute publicului și atacuri cu bombă în locuri sensibile, cum ar fi sanctuarele sau jurisdicțiile înalte. Astfel, ei ar fi căutat să creeze o atmosferă de teamă și panică în rândul publicului și, prin urmare, să instaleze un climat de nesiguranță, astfel încât să deschidă calea unei lovituri de stat militare (pentru informații mai detaliate privind cauza Ergenekon și planurile de acțiune aferente acesteia, a se vedea Tekin c. Turcia (dec.), nr 3501/09, §§ 3-17, 18 noiembrie 2014). La 12 iunie 2007, a fost efectuată o percheziție la domiciliul reclamantului de către poliție. În aceeași zi, la data de 12 iunie 2007, reclamantul a fost arestat și reținut. La 16 iunie 2007, după ce a fost audiat de către procurorul Republicii Dai ( Curtea a Uniunii Europene (denumită în continuare "Curtea"). Acesta a dispus plasarea în detenție provizorie a persoanei în cauză, ținând cont de faptele care stau la baza suspiciunilor puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar și cu privire la faptul că aceasta din urmă era menționată în art. 100 3 din Codul de procedură penală. Reclamantul a petrecut primele douăsprezece luni de detenție provizorie în închisoarea Tekirda. Printr-un act de acuzare din 14 iulie 2008, procurorul a inițiat în fața instanței o acțiune penală împotriva reclamantului, reproșându-l, printre altele, pe o organizație ilegală și pentru furnizarea de arme acestei organizații, precum și pentru că a adus publicul în fața insurecției armate împotriva guvernului. Reclamantul a formulat mai multe acțiuni în fața instanței de judecată pentru a beneficia de o extindere. Curtea a respins aceste acțiuni bazându-se pe următoarele motive: natura infracțiunilor reprobabile, starea probelor, riscul de evadare și de deznădăjduire a probelor și suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar reprobabilă. La 5 august 2013, tribunalul a condamnat reclamantul la treizeci și trei de ani și zece luni de închisoare, în special pentru: închisoarea pentru:: organizarea Ergenekon și pentru deținerea de arme și explozivi fără autorizație. 10. La 10 martie 2014, reclamantul a fost eliberat de către instanța de judecată pe motiv că durata detenției provizorii a lalui a depășit durata maximă prevăzută de lege. 11. Procedura penală inițiată împotriva reclamantului rămâne în prezent pendinte în fața Curții de Casație. Dreptul și practica internă relevantă Acțiunea individuală în fața Curții Constituționale 12. Ca urmare a amendamentelor constituționale care au intrat în vigoare la 23 septembrie 2012, recursul individual la Curtea Constituțională a fost introdus în sistemul juridic turc. 13. Textul dispozițiilor relevante în speță din legea nr. 6216 de introducere a acțiunii individuale în fața Curții Constituționale, precum și a părților relevante în speță din regulamentul Curții figurează în decizia Curții în cauza Uzun c. Turcia ((dec.), n 10755/13, §§ 25-27, 30 aprilie 2013).Judecăția Curții Constituționale privind durata detenției provizorii 14. Hotărârile și hotărârile pronunțate de Curtea Constituțională în cadrul cauzei privind dreptul la libertate sunt prezentate în decizia Curții în cauza Koçintar c. Turcia ((dec.), nr 74429/12, §§ 15-26, 1 iulie 2014). Dispozițiile Codului de procedură penală 15. Detenția provizorie este reglementată de articolele 100 și următoarele din Codul de procedură penală (CPP). În conformitate cu art. 100, o persoană poate fi pusă în detenție provizorie în cazul în care există elemente faptice care să permită ca persoana în cauză să fi comis o infracțiune și ca detenția sa să fie justificată de unul dintre motivele enumerate în această dispoziție, și anume: scurgerea sau riscul de evadare a suspectului și riscul ca suspectul să ascundă sau să modifice dovezile sau influența martorilor. Pentru anumite infracțiuni, în special infracțiunile împotriva securității statului și ordinii constituționale, existența unor suspiciuni puternice asupra persoanei este suficientă pentru a justifica detenția provizorie. 16. La art. 101 din CPP se prevede că detenția provizorie este pronunțată în etapa de land de către un judecător unic la cererea procurorului republicii și în etapa de judecată de către instanța competentă, din oficiu sau la cererea procurorului. Ordonanțele de plasare și de menținere în detenție provizorie pot face obiectul unei opoziții. Deciziile referitoare la aceasta trebuie să fie motivate în drept și în fapt. GRIEFS 17. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile de detenție la închisoarea Tekirda. El a petrecut 12 luni de detenție provizorie. El a declarat că a fost reținut acolo cu persoanele condamnate într-o celulă fără aer condiționat sau aer condiționat și infestat cu insecte. 18. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției suferite de acesta și de insuficiența motivelor invocate de instanță pentru menținerea sa în detenție provizorie. 19. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge, în opinia sa, de practicile ilegale ale autorităților în timpul percheziției efectuate la domiciliul său 20. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a principiului egalității armelor în timpul examinărilor din oficiu ale detenției sale efectuate de instanță la fiecare 30 de zile. În acest sens, el denunță faptul că instanța de judecată nu i-a dat posibilitatea de a-și prezenta observațiile, în timp ce aceasta a obținut avizul procurorului republicii 21. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul denunță alegerea sălii de judecată, considerând că alegerea unei săli situate în Silvini mai degrabă decât în centrul d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de măsura de restricție de acces la dosarul anchetei desfășurate până la prezentarea actului de acuzare în instanță la 14 iulie 2008. Invocând art. 6 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a dispus de facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea. Reclamantul se plânge, de asemenea, de practica administrației naționale care constă în percheziționarea avocaților. În plus, declară că numărul calculatoarelor aflate la dispoziția avocaților din sala de judecată nu era suficient. 24. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul declară că decizia de percheziție la domiciliu nu era conformă cu legea. ÎN SPECIAL PRIVIND condițiile de detenție ale reclamantului 25. Reclamantul se plânge de condițiile de detenție pe parcursul celor 12 luni pe care le-a petrecut în închisoarea Tekirda. În acest sens, el invocă art. 3 din Convenție, care se citește astfel. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 26. Curtea arată că nu reiese din conținutul dosarului că reclamantul a prezentat o astfel de cauză în fața autorităților naționale. 27. Curtea consideră că căile de atac interne nu au fost epuizate, motiv pentru care partea reclamantă care face obiectul articolului 3 din Convenție trebuie, în circumstanțele cauzei, să fie declarată inadmisibilă, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție. Reclamantul susține că durata detenției provizorii și motivele reținute de instanțele naționale pentru a justifica această detenție au încălcat art. 5 alineatul (3) din convenție. Această dispoziție este astfel formulată de orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3). (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui care a făcut-o. 29. Curtea reamintește că epuizarea căilor de atac interne se bucură în mod normal la data la care a fost introdusă cererea în fața ei. Cu toate acestea, după cum a indicat în repetate rânduri, această regulă nu merge fără excepții, care pot fi justificate de circumstanțele speciale ale fiecărei specii (Baumann c. Franța, nr 33592/96, § 47, CEDH 2001). Astfel, Curtea a Uniunii Europene este, în special, eliminată de la acest principiu general în cauzele îndreptate împotriva anumitor state membre și referitoare la acțiunile care au avut ca obiect durata excesivă a procedurilor (Fakhretdinov și alții c. Rusia (dec.), nr 26716/09 67576/09 7698/10, 23 septembrie 2010 și Taron c. Germania (dec.), nr 53126/07 , 29 29 Comisia a procedat la fel în anumite cazuri îndreptate împotriva Turciei care ridicau probleme legate de dreptul de proprietate (cf. Turcia (dec.), n 18888/02, § 73-87, CEDO 2006-I, Altunay c. Turcia (dec.), n 42936/07, 17 aprilie 2012 și Ar Curtea constată în speță că reținerea provizorie a recurentului a început la 12 iunie 2007 cu arestarea sa în custodie și că a încetat la 5 august 2013 cu condamnarea sa. 31. Curtea amintește că a remarcat, în decizia sa Koçintar c. Turcia ((dec.), nr. 74729/12, §§ 15-26, 1 iulie 2014), introducerea acțiunii individuale în fața Curții Constituționale și pe care aceasta a exprimat-o în acest sens, nu are nici un element care să-i permită să afirme că această acțiune nu era susceptibilă de a aduce o redresare adecvată în fața reclamantului întemeiat pe art. 5 alin. (3) din Convenție și că acesta nu oferea perspective rezonabile de succes. 32. În cazul de față, Comisia nu vede niciun motiv pentru a exclude această jurisprudență. 33. Prin urmare, întrucât căile de atac interne nu au fost epuizate, partea reclamantului trasă din art. 5 alin. (3) din Convenție trebuie declarată inadmisibilă, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul declară că procedura de examinare din oficiu a detenției sale constituie o încălcare a principiului egalității armelor. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât aceasta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. 35. Curtea reamintește că art. 5 alin. (4) se aplică procedurilor desfășurate în fața unei instanțe ca urmare a introducerii unei acțiuni împotriva legalității detenției, și anume, pe de o parte, procedurilor privind cererile de extindere și, pe de altă parte, procedurilor privind apelurile introduse împotriva deciziilor privind prelungirea detenției (Altimoncc. Turcia, 31610/08, § 39, 29 noiembrie 2011). Prin urmare, nu îi revine sarcina de a se pronunța, în temeiul articolului 5 alineatul (4), cu privire la deciziile privind prelungirea detenției adoptate ex official și pe care reclamantul le contestă în cererea sa (Knebl c. Republica Cehă, nr. 20157/05, § 76, 28 octombrie 2010). 36. Prin urmare, acest litigiu este incompatibil cu materia cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Cu privire la măsura restricției de acces la dosarul 37. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de măsura restricționării de acces la dosarul anchetei adoptate de autorități până la prezentarea actului de acuzare. 38. Curtea arată că este necesar să se examineze acest aspect sub aspect juridic al articolului 5 alineatul (4) din Convenție. 39. Curtea observă că măsura de restricționare de acces la dosarul anchetei a încetat odată cu prezentarea actului de acuzăre în instanță la 14 iulie 2008, adică cu mai mult de șase luni înainte de introducerea cererii. 40. În consecință, acest aspect trebuie respins pentru nerespectarea termenului de șase luni în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Cu privire la obiecțiile întemeiate pe art. 6 alin. (1) și (3) din Convenția 41. Reclamantul se plânge că audierile sunt limitate în campusul unei închisori foarte departe de centrul orașului și că persoanele, altele decât jurnaliștii și rudele inculpaților, nu sunt autorizate să participe la audiere, declarând că această situație aduce atingere publicității procedurii prevăzute la art. 6 alin. (1) din Convenție. Pe de altă parte, recurentul a declarat că nu a dispus de facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea. De asemenea, el se plânge de practica administrației ð care constă în a percheziționa avocații la intrarea în campus înainte de a participa la tribunal. În plus, a declarat că avocații nu au destule calculatoare în sala de judecată. 6 alin. (1) și alin. (3) în această privință. Aceste dispoziții, în părțile sale relevante, se citesc astfel. Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. Hotărârea trebuie pronunțată public, însă accesul la sala de judecată poate fi interzis presei și publicului în timpul întregului proces sau al unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice sau al securității naționale într-o societate democratică, în cazul în care interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces la Õ ï sau în măsura în care este strict necesar de către instanță, atunci când, în circumstanțe speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției. (...) Orice acuzat are dreptul în special să (...) dispună de timpul și de facilitățile necesare pregătirii apărării sale (...). 42. Curtea constată că procedura penală acționată împotriva reclamantului este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Casație. Prin urmare, aceasta nu este în măsură să efectueze o examinare globală a procedurii. 43. Prin urmare, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor interne, reclamantul nu se poate plânge de o încălcare a unei deficiențe de echitate a procedurii penale. I se va permite din nou să sesizeze Curtea în legătură cu procedurile penale inițiate împotriva sa, siil sil sine consideră încă victimă a presupuselor încălcări, dar orice aspect legat de această chestiune este în prezent prematur (a se vedea, printre altele, Baltac. Turcia (dec.), nr. 495/02, 14 iunie 2005 și Do., (dec.), nr. 28484/10, § 95-97, 10 aprilie 2012). 44. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui, de asemenea, respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Cu privire la obiecțiunile referitoare la percheziția efectuată la domiciliu a reclamantului 45. Invocând articolele 5 alineatul (3) și 8 din Convenție, reclamantul se plânge, în opinia sa, de practicile neregulamentare ale autorităților cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul său. În plus, el afirmă că decizia de percheziție la domiciliu nu era conformă cu legea. Curtea consideră oportun să examineze aceste obiecții numai din perspectiva articolului 8 din Convenție, care se citește astfel Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului său și a corespondenței sale. (...) 46. Potrivit elementelor conținute în dosar, Curtea constată că reclamantul nu a formulat acest aspect în fața instanțelor naționale. Presupunând chiar că nu a avut loc nicio acțiune efectivă, Curtea amintește că termenul de șase luni, în acest caz, ia naștere la data actelor sau a măsurilor denunțate sau la data la care persoana în cauză ia cunoștință de acest lucru sau resimte efectele sau prejudiciul (Varnava și alte c. Turcia [GC], n 16064/90, 16065/90, 16066/90, 16068/90, 16069/90, 16070/90, 160071/90, 16072/90 și 16073/90, § 157, CEDH 2009). 47. În speță, Curtea constată că data percheziției de care se plânge reclamantul este 12 iunie 2007. Termenul de șase luni începea să curgă la această dată. Prin urmare, acest termen este întârziat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 16 iulie 2015. Abel Campos Paul Lumpers Modululer Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă