Maliki împotriva Macedoniei de Nord

Comunicat la 6 iulie 2015 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 54609/11 Vedat MALIKI împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei depusă la 19 august 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Vedat Maliki, este un național olandez, născut în 1967 și locuiește în Adleuwarden, Țările de Jos. El este reprezentat în fața Curții de către dl P. Petrovski, avocat practicant la Ohrid. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată neespecificată în 1996, a fost deschisă o anchetă împotriva reclamantului cu suspiciune că și-a ucis soția. Procesul s-a desfășurat în absența reclamantului și în prezența reprezentantului său de stat.

În judecată, Tribunalul Ohrid („curtea de judecată”) a examinat martorii Z.V., B.C și A.M. și, cu consimțământul reprezentantului reclamantului, a citit declarațiile prezentate în timpul anchetei martorilor A.Z., S.V. și K.T. La 7 iulie 2008, instanța de judecată a condamnat reclamantul în absentia pentru crimă și l-a condamnat la 15 ani de închisoare. Pe baza declarațiilor A.M. și A.Z., instanța de judecată a stabilit că reclamantul și soția sa au sosit la Ohrid pentru sărbători și că au stat în casa A.M. (fratele reclamantului). Z.V. a declarat că a văzut, la locul crimei, o mașină roșie parcată, precum și mașina reclamantului, și un om îngenuncherat. Din declarațiile B.C., S.V. și K.T. (toți polițiștii de frontieră) Curtea a stabilit că, după crimă, reclamantul a fugit și, evitând controlul frontierei și conducerea la o viteză excesivă, a traversat punctul de trecere a graniței cu Albania.

Curtea a stabilit că aproximativ 11 a.m. reclamantul, conducând o mașină roșie cu plăci de înmatriculare olandeze, a traversat punctul de frontieră fără să se oprească la poarta ridicată a barierei pentru camioane spre Albania. Reclamantul a oprit în scurt timp mașina în fața magazinului fără taxe din cauza unor persoane care stau acolo. B.C. a fugit după mașina reclamantului și a contactat ofițerii de frontieră albanezi, cerându-i să trimită mașina înapoi la granița macedoneană. Oficialii albanezi i-au arătat (B.C.) un pașaport olandez în numele reclamantului. Ei nu au permis ca reclamantul să se întoarcă, deoarece această posibilitate va fi luată în considerare de către o comisie comună. Pe baza B.C., S.V.

și declarațiile K.T. instanța de judecată a stabilit, de asemenea, că la scurt timp după intrarea în Albania, ei au primit un anunț ce le-a solicitat deținerea reclamantului a venit la punctul de trecere a frontierei. Curtea de judecată se bazează în continuare pe fotografiile luate în Albania la 13 august 1996 pentru a stabili că reclamantul avea un pașaport olandez cu urme de sânge vizibile pe el. La 12 decembrie 2008, Curtea de Apel a confirmat această hotărâre, care a devenit finală. La 29 septembrie 2009, tribunalul judecător a acordat reclamantului cererea de redeschidere a procedurii. La o audiere din 10 decembrie 2009, martorii Z.V., A.M. și B.C. au fost prezenți, spre deosebire de martorii S.V., K. T. și A.Z.

care nu au fost convocați în mod corespunzător. O audiere din 10 februarie 2010 a fost asistată de A.M. B.C., K.T., Z.V. și A.Z. nu au fost prezente, deși a fost convocat în mod corespunzător. În această audiere, reclamantul a declarat, printre altele, că a plecat la Statul pârât la 15 iulie 1996, împreună cu soția sa și că a stat în casa fratelui său. În ziua critică, el și soția lui au fost atacați de patru persoane în timp ce erau în mașina lor și s-au leșinat. El s-a recuperat chiar înainte de punctul de trecere a graniței. O persoană înarmată l-a îndreptat spre punctul de trecere. El a trecut pe punctul de trecere macedonean. Nu a fost nici un ofițer, nici o poartă de bariere. La punctul de trecere a graniței, ofițerii de poliție albanezi l-au scos din mașină.

El a fost reținut în Albania de o lună și după aceea s-a dus la Olanda. Curtea de judecată a acceptat propunerea reclamantului de a auzi atât martorii propuse de el, cât și martorii pentru urmărirea penală. La 7 aprilie 2010 Z.V. a declarat că el a rămas pe deplin pe declarația dată în cursul anchetei din 12 august 1996, deoarece el nu mai a amintit detaliile evenimentului, din cauza scurgerii timpului. B.C., K.T. și A.Z. nu au fost prezente din moment ce nu au fost convocate în mod corespunzător. În ciuda obiecției reclamantului, instanța de judecată a admis în dovezi declarațiile A.Z. (dată în cursul anchetei la 17 septembrie 1996), B.C. (dată în cursul anchetei la 7 august 1996 și în procesul la 7 iulie 2008), S.V.

și K.T. (ambele date în cursul anchetei la 7 august 1996). La 3 iunie 2010, în remarcile sale de încheiere, reprezentantul reclamantului a susținut că acuzarea a fost bazată pe declarațiile Z.V. și B.C. În ceea ce privește acestea din urmă, el a susținut că nu ar putea servi pentru a stabili potențialul vinovăție al reclamantului, deoarece declarația a confirmat că reclamantul a traversat punctul de trecere a frontierei în ziua critică, dar acest fapt nu a însemnat că reclamantul a comis infracțiunile. La 10 iunie 2010, instanța de judecată a pronunțat o hotărâre care susține hotărârea din 7 iulie 2008 (останува во сила) . „... În opinia instanței, dovezile admise în timpul procedurii penale redeschise nu au schimbat faptele stabilite cu hotărârea din 7 iulie 2008 și hotărârea din 12 decembrie 2008, nici elementele infracțiunii înființate cu (acele hotărâri)...” Curtea de probă a respins în continuare apărarea reclamantului ca fiind nespinsă.

Reclamantul a invocat faptul că raționarea hotărârii nu a indicat dovezile pe baza căreia instanța de judecată l-a considerat vinovat. El a solicitat, de asemenea, ca instanța să examineze A.Z., B.C. și doi noi martori (care nu au fost auziti înainte). La 12 octombrie 2010, Curtea de Apel a confirmat hotărârea din 10 Iunie 2010. Partea relevantă a hotărârii de la a doua instanță se citește după cum urmează: „... Pe baza dovezilor admise, instanța de judecată a stabilit că [aplicantul] nu și-a oprit masina la punctul de trecere a frontierei, ci a trecut la o viteză excesivă, care a condus martorul [B.C.] – un ofițer de poliție din secția de poliție de la punctul de trecere a frontierei, pentru a rula după el, dar nu a reușit în intenția de a se apropia de el, deoarece [aplicantul] a intrat deja în punctul de trecere a frontierei de partea Republicii Albania.

În această ocazie, pașaportul [aplicantul] a fost arătat [B.C.] de către un ofițer albanez de frontieră. (B.C.) a observat că a fost un pașaport olandez și că aparținea unei persoane [cu numele reclamantului] de la Ohrid. În contextul acestei declarații, S.V. și K.T., angajați și în secția [fronteră] de poliție..., descrie aceste circumstanțe în propriile lor declarații… Martorul Z.V. a confirmat prezența [aplicantului] și masina sa la locul incidentului. Declarația sa a fost evaluată de către instanța de judecată, care a constatat clar (confirmarea) că [aplicantul], în ziua critică, a fost la locul în care, după cum s-a stabilit mai târziu, [reclamantul] a infligit mai multe leziuni soției întârziere ...” Într-o cerere de revizuire extraordinară a hotărârii finale ( √аравеенредно √реисפитува на √равосилна √ресуда ) în fața Curții Supreme, reclamantul s-a plâns de lipsa de raționare în hotărârile instanței de judecată inferioară; că declarațiile A.Z.

și B.C. a fost citit în proces fără consimțământul său și că scopul procedurii redeschise, în special pentru a auzi martorii în prezența sa, nu a fost atins. El a reiterat în continuare cererea sa de a examina Curtea A.Z., B.C. și doi noi martori. La 11 ianuarie 2011, Curtea Supremă a respins cererea și a confirmat hotărârile instanțelor inferiore. „... faptele stabilite sunt susținute cu dovezi admise, și mai ales cu declarația Z.V., care confirmă că la momentul critic și locul au existat o mașină roșie parcat, identică cu masina [aplicantului]. Martorul a văzut un om îngenunchiat cu fața spre drum și examinarea la fața locului a confirmat că ucigașul a fost în acea poziție atunci când a întreprins acțiunile incriminate … Curtea Supremă concluzionează că plângerea că martorii A.Z., B.C…

nu au fost auziți este nefondată, având în vedere că ... declarațiile lor au fost citite la proces... în conformitate cu dispozițiile Legii de procedură penală și au fost examinate și evaluate de către instanțele inferioare.” Reclamantul se plânge că declarațiile A.Z. și B.C. au fost citite în procesul și că martorii auziți în timpul anchetei nu au fost examinați în prezența sa. El susține în continuare că instanța internă nu a furnizat motive suficiente în ceea ce privește dovezile pe care au condamnat-o reclamantul. Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea acuzației penale împotriva lui, în conformitate cu art. 6 din Convenție? În special, absența martorilor A.Z. și B.C. din proces restricționează drepturile sale la un proces echitabil într-o măsură incompatibil cu acest articol?

Instanțe interne furnizează motive suficiente pentru hotărârile lor?

Communicated on 6 July 2015

FIRST SECTION

Application no. 54609/11 Vedat MALIKI against the former Yugoslav Republic of Macedonia lodged on 19 August 2011

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Vedat Maliki, is a Dutch national, who was born in 1967 and lives in Adleeuwarden, the Netherlands. He is represented before the Court by Mr P. Petrovski, a lawyer practising in Ohrid. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On an unspecified date in 1996, an investigation was opened against the applicant on suspicion that he had murdered his wife. The trial was held in the absence of the applicant and in the presence of his state-appointed representative. At the trial, the Ohrid Court of First Instance (“the trial court”) examined witnesses Z.V., B.C and A.M. and, with the consent of the applicant’s representative, read out the statements given during the investigation of witnesses A.Z., S.V.

and K.T. On 7 July 2008 the trial court convicted the applicant in absentia for murder and sentenced him to fifteen years’ imprisonment. On the basis of A.M. and A.Z.’s statements, the trial court established that the applicant and his wife had arrived in Ohrid for holidays and that they had stayed in A.M.’s (the applicant’s brother) house. Z.V. had stated that he had seen, at the place of the murder, a parked red car, as was the applicant’s car, and a kneeling man. From the statements of B.C., S.V. and K.T. (all border police officers) the court established that after the murder the applicant had fled and, avoiding the border control and driving at excessive speed, had crossed the border crossing point with Albania.

The court established that around 11 a.m. the applicant, driving a red car with Dutch registration plates, had crossed the border point without stopping at the raised barrier gate for trucks towards Albania. The applicant had shortly stopped the car in front of the duty-free shop because of some people who had been standing there. B.C. had run after the applicant’s car and had contacted the Albanian border officers, requesting them to send the car back to the Macedonian border. The Albanian officials had shown to him (B.C.) a Dutch passport in the applicant’s name. They had not allowed that the applicant returned, as that possibility would be considered by a joint commission. On the basis of B.C., S.V.

and K.T.’s statements the trial court also established that shortly after the applicant had entered Albania, they had received a notice requesting them to detain the applicant had he come to the border crossing point. The trial court further relied on photographs taken in Albania on 13 August 1996 to establish that the applicant had a Dutch passport with visible blood traces on it. On 12 December 2008 the Court of Appeal confirmed that judgment, which became final. On 29 September 2009 the trial court granted the applicant’s request for reopening of the proceedings. At a hearing of 10 December 2009, witnesses Z.V., A.M. and B.C. were present, unlike witnesses S.V., K. T. and A.Z. who were not properly summoned.

A hearing dated 10 February 2010 was attended by A.M. B.C., K.T., Z.V. and A.Z. were not present albeit being properly summoned. At that hearing, the applicant stated inter alia that he had left for the respondent State on 15 July 1996 together with his wife and that he had stayed in his brother’s house. On the critical day, he and his wife had been attacked by four persons while they had been in their car and he had fainted. He had recovered just before the border crossing point. An armed person had pointed him towards the crossing point. He had passed the Macedonian crossing point. There had been neither an officer nor a barrier gate. At the border crossing point, the Albanian police officers had taken him out of the car.

He had been detained in Albania for a month and afterwards he had gone to the Netherlands. The trial court accepted the applicant’s proposal to hear both the witnesses proposed by him and the witnesses for the prosecution. On 7 April 2010 Z.V. stated that he fully remained on his statement given during the investigation of 12 August 1996, since he no longer remembered the details of the event, due to the lapse of time. B.C., K.T. and A.Z. were nor present since they were not properly summoned. Despite the applicant’s objection, the trial court admitted in evidence the statements of A.Z. (given during the investigation on 17 September 1996), B.C. (given during the investigation on 7 August 1996 and at the trial on 7 July 2008), S.V.

and K.T. (both given during the investigation on 7 August 1996). On 3 June 2010, in his concluding remarks, the applicant’s representative submitted that the indictment was based on the statements of Z.V. and B.C. In respect of the latter, he argued that it could not serve to establish the potential guilt of the applicant, as the statement confirmed that the applicant had crossed the border crossing point on the critical day, but that fact did not mean that the applicant had committed the crime. The applicant had not disputed the fact that he had crossed the border, but had explained his reasons to do so. On 10 June 2010 the trial court delivered a judgment upholding the judgment of 7 July 2008 (останува во сила) . It stated inter alia that: “... In the court’s view, the evidence admitted during the reopened criminal proceedings did not change the facts established with the judgment...

of 7 July 2008 and the judgment... of 12 December 2008 nor the elements of the crime established with (those judgments) ...” The trial court further dismissed the applicant’s defence as unsubstantiated. The applicant appealed that the reasoning of the judgment did not point to the evidence on the basis of which the trial court had found him guilty. He further requested that the court examine A.Z., B.C. and two new witnesses (who had not been heard before).

On 12 October 2010 the Court of Appeal confirmed the judgment of 10 June 2010. The relevant part of the second-instance judgment reads as follows: “... On the basis of the admitted evidence, the trial court established that the [applicant] had not stopped his car at the border crossing point, but had passed by at excessive speed, which led witness [B.C.] – a police officer in the police station at the border crossing point, to run after him, but had not succeeded in his intention to approach him, since the [applicant] had already entered the border crossing point on the side of the Republic of Albania. On that occasion, the [applicant’s] passport had been shown to [B.C.] by an Albanian border officer.

(B.C.) noticed that it had been a Dutch passport and that it had belonged to a person [with the applicant’s name] from Ohrid. In the context of this statement, S.V. and K.T., also employed in the [border] police station..., describe those circumstances in their own statements… Witness Z.V. confirmed the [applicant’s] presence and his car at the place of the incident. His statement was assessed by the trial court, which found it clear (confirming) that the [applicant], on the critical day, had been at the place at which, as established later, [the applicant] had inflicted several injuries to the late wife ...” In a request for extraordinary review of the final judgment ( барање за вонредно преиспитување на правосилна пресуда ) before the Supreme Court, the applicant complained about lack of reasoning in the lower court’s judgments; that the statements of A.Z.

and B.C. had been read out at the trial without his consent and that the aim of the reopened proceedings, notably to hear the witnesses in his presence, had not been attained. He further reiterated his request that the court examine A.Z., B.C. and two new witnesses. On 11 January 2011 the Supreme Court dismissed the request and confirmed the lower courts’ judgments. The relevant parts of the judgment read as follows: “...established facts are supported with admitted evidence, and especially with Z.V.’s statement, which confirms that at the critical time and place there was a red car parked, identical to the [applicant’s] car. The witness saw a kneeling man with the face towards the road and the on-site examination confirmed that the murderer was in that position when he undertook the incriminated actions … The Supreme Court concludes that the complaint that the witnesses A.Z., B.C…

were not heard is ill-founded, given that ... [their] statements were read out at the trial... in accordance with the provisions of the Criminal Proceedings Act, and were examined and assessed by the lower courts”. COMPLAINTS The applicant complains that A.Z. and B.C.’s statements were read out at the trial and that the witnesses heard during the investigation were not examined in his presence. He further alleges that the domestic courts did not provide sufficient reasons as to the evidence on the basis of which they convicted the applicant.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charge against him, in accordance with Article 6 of the Convention? In particular, did the absence of witnesses A.Z. and B.C. from the trial restrict his rights to a fair trial to an extent incompatible with this Article? 2. Did the domestic courts provide sufficient reasoning for their judgments?