CASE OF M.N. AND OTHERS v. SAN MARINO

În anul 2009 sau înainte de anul 2009, au fost inaunțate proceduri penale împotriva persoanelor numite (neinclusiv reclamanții) care au fost acuzate, printre altele, de conspirație, spălare de bani, abuz de poziție de influență în tranzacția financiară, dezbarasare, evaziune fiscală și fraudă. În special, s-a suspectat că dl EMP a organizat, finanțat și gestionat, direct sau indirect, o rețea de societăți situate în diferite state (San Marino, Italia, Malta, Portugalia (Madeira) și Vanuatu) care au fost toate trasabile la o sursă, anume San Marino Investimenti S.A. (denumit în continuare „S.M.I.”). Potrivit reclamanților, dl EMP deținea întregul stoc de capital al S.M.I. care a contribuit la realizarea unei serii de investiții și operațiuni fiduciare (operazioni fiduciarie) care a avut ca scop să permită o serie de clienți italiani să laudă bani provenind din surse ilicite (impedând identificarea reală a sursei de bani care i-au fost încredințate prin intermediul unui dublu sistem de mandate fiduciare (mandati fiduciari)). Grupul de co-accultați a fost suspectat că, prin intermediul unei astfel de rețele, serviciile de investiții furnizate în mod abuziv, în contradicție cu cerințele juridice prevăzute în legislația italiană relevantă (Testo Unico Della Finanza) și că au desfășurat în mod abuziv activitățile financiare fără a fi în posesia cerințelor economice și financiare necesare și a înregistrării relevante, conform legii italiene (Testo Unico Bancorio). În contextul acestor proceduri, prin intermediul unei scrisori rogatorii primite de autoritățile judiciare din San Marino la 8 mai 2009, biroul Procurorului public (al Tribunalului de Roma) a cerut asistență autorităților din San Marino pentru obținerea documentației și efectuarea de cercetări în diferite bănci, institute fiduciare și companii de încredere (banche, fiduciare e societate) în San Marino, în conformitate cu art. 29 din Convenția bilaterală privind prietenia și buna vecinătate între Italia și San Marino din 1939. Prin decizia din 27 noiembrie 2009 (denumită în continuare decizia exequatur), tribunalul obișnuit de primă instanță (Commissario della Legge, denumit în continuare Commissario), a acceptat cererea coroborat cu crimele de conspirație, de spălare a banilor, de spălare a banilor, de fraudă agravată și defășurare cu scopul fraudei, având în vedere că cerințele relevante pentru executarea cererii au fost îndeplinite. În special, Comisia a considerat că aceste infracțiuni sunt pedepsite în temeiul legii din San Marino. Prin urmare, aceasta a ordonat, printre altele, o anchetă privind toate băncile, institutele fiduciare și societățile de încredere din San Marino. Scopul a fost să achiziționeze informații și documente bancare (printre altele, copii ale declarațiilor care prezintă tranzacții și mișcări, cecuri, disposicioni fiduciare (disposizioni fiduciarie) și e-mailuri) legate de o serie de conturi curente denumite în institute specifice, precum și de orice alt cont curent care ar putea fi retras (riferibil) la S.M.I, deținute de toate băncile și instituțiile fiduciare din San Marino, care au fost implicate direct sau indirect cu societatea sau persoanele fizice menționate în prezenta decizie. În atingerea acestei decizii, Comisia a avut în vedere articolele relevante ale Convenției bilaterale privind prietenia și buna vecinătate între Italia și San Marino din 1939, legea nr. 104/2009, Convenția Europeană privind asistența reciprocă în materie penală și angajamentul din San Marino față de organele internaționale, cum ar fi Comitetul de experți în evaluarea măsurilor de lansare a monedelor și finanțarea terorismului (MONEYVAL), precum și art. 36 din lege nr. 165/05, care prevede că secretul bancar nu poate fi reținut împotriva autorităților justiției penale și a art. 13 din legea nr. 104/2009 conform căreia actul de achiziționare a copiilor de documentare se ridică la criză. Acesta a furnizat detalii suplimentare privind operațiunea de căutare și de confiscare, printre altele, că ar trebui să se facă copii cu privire la documentația, că, în cazul în care investigația a avut succes, administratorii institutului de credit ar trebui să prezinte documentele relevante în termen de douăzeci de zile Agenției pentru investigații financiare, care, la rândul său, ar transfera imediat, indicând numele celor implicați (directiv sau indirect), pentru a permite notificarea. Acesta a ordonat, de asemenea, că în cazul în care datele au fost deținute pe dispozitivele electronice de stocare (supporti informatici), colectarea datelor din aceste dispozitive ar trebui să fie supravegheată de experți desemnați; și că copiile clonate ar trebui să fie făcute din aceste dispozitive de stocare, precum și copiile de rezervă. Orice mijloace de tehnologie a informației confiscate a trebuit să fie sigilate și păstrate în custodie în locuri adecvate, iar îndepărtarea acestor sigilii a trebuit să fie notificate persoanelor interesate pentru a le permite (sau avocații lor) să fie prezente. Acesta a ordonat poliției judiciare să servească hotărârea directorilor tuturor băncilor și societăților de încredere, reprezentanților legali ai persoanelor fizice, persoanelor interesate direct și persoanelor care au deținut, sub orice titlu, aceste locuri. Acesta a avertizat, de asemenea, faptul că documentele obținute și transmise nu pot fi utilizate în alte scopuri decât cele legate de procedurile penale menționate în decretul care acceptă cererea formulată în scrisoarea rogatorie, cu excepția cazului în care instanța a hotărât altfel după o evaluare suplimentară. 10. Prin o notă din 26 aprilie 2010, Comisia a ordonat cetățenilor italieni care au încheiat acorduri fiduciare (aperto positivi fiduciarie) cu S.M.I. (1452 în total) ar trebui notificată decizia. S-a remarcat că orice informație referitoare la astfel de cetățeni și transmisă autorității judiciare ale statului reclamant nu a putut fi utilizată în alte scopuri decât urmărirea penală a infracțiunilor menționate în decizia exequatur (non potra essere utilizzata per fini diversi perseguimento de gli ilegiti penali di cui alle norma di legge indică nel progetto di amissione della rogatoria), cu excepția cazului în care instanța a hotărât altfel după o nouă evaluare. 11. În urma anchetei și punerii în aplicare a deciziei exequatur, în urma ultimului ordin al Comisiei, reclamanții au fost notificați în cauză (M.N. la 24 ianuarie 2011, S.G. la 16 iunie 2011 și C.R. și I.R. la 4 februarie 2011). 12. Într-o dată neespecificată, reclamanții au depus o plângere (art. 30 din lege nr. 104/2009) în fața judecătorului de apeluri penale (Giudice delle Appellazioni Penali) împotriva hotărârii Comisiei privind confiscarea documentelor legate de acestea, pe baza că nu erau persoane acuzate de infracțiunile penale în cauză. Acestea au susținut o încălcare a principiilor conținute în Declarația de la San Marino privind drepturile cetățenilor și principiile fundamentale (denumită în continuare „declararea”). În special, au susținut că principiul că infracțiunile trebuie să fie pedepsite în temeiul legii statului solicitat nu au fost respectate, că au existat o încălcare atât a legii italiene, cât și a legii din San Marino, și au remarcat absența fumus delicti și a oricărei legături dintre infracțiunile în cauză și poziția reclamanților. În plus, având în vedere că multe astfel de plângeri ale persoanelor aflate în situații similare au fost deja declarate inadmisibile de către instanțele interne pentru lipsa de stand - acestea nu sunt persoanele acuzate și, prin urmare, nu victimele directe ale crizei - reclamanții se plâng în continuare că art. 30 alineatul (3) din lege nr. 104/2009 nu a fost compatibilă cu principiile prevăzute în Declarație, în măsura în care aceaceasta a fost interpretată ca fiind neprotejată sau recunoașterea dreptului de a depune o plângere de către oricine care a fost supusă măsuri coercitive de confiscare a documentelor (în legătură cu interesele lor) ca urmare a unei decizii exequatur. 13. Prin decizii din 25 februarie 2011 în ceea ce privește S.G., C.R. și I.R. și din 30 iunie 2011 în ceea ce privește M.N., judecătorul de apeluri penale a declarat reclamațiile inadmisibile. Curtea a remarcat că reclamanții au fost notificați cu un anunț al ordinului exequatur și au epuizat motivele disponibile în acest sens (hanno esperito le impugnazioni previste dalla legge). De asemenea, a remarcat că o decizie exequatur poate fi contestată numai de o persoană care este implicată în investigație efectuată de autoritatea solicitată, sau de o terță parte care nu este investigată, dar care a fost supusă măsurii. O persoană care, în urma anchetei, este implicată în orice fel în activitatea întreprinsă, nu poate fi considerată o persoană interesată, deoarece orice încălcare a drepturilor sau intereselor acestor persoane, rezultată din executarea deciziei exequatur, trebuie ridicată în cadrul jurisdicțiilor italiene. Curtea a considerat că, conform jurisprudenței interne, numai după constatarea admisibilității cererii, un judecător a trebuit să stabilească un termen pentru cereri. În sensul admisibilității, trebuie să se verifice, printre altele, interesul juridic al recurentei. În plus, orice plângeri constituționale ar putea da naștere unei evaluări a acestei întrebări de către instanța competentă (Collegio Garante), în urma unei trimiteri, numai dacă procedura inițială a fost instituită în mod corespunzător și nu în cazul în care, din cauza lipsei de interes juridic al recurentei, cererea era inadmisibilă. În acest caz, recurentele nu au fost părți interesate în ceea ce privește decizia exequatur, ci pot avea doar un interes eventual în efectele unei astfel de execuții și, prin urmare, nu au avut interes juridic pentru a contesta decizia menționată. 14. În ceea ce privește plângerea de incompatibilitate cu Declarația, instanța de apeluri penale s-a pronunțat doar pe cererea formulată de C.R.: la 29 aprilie 2011, aceasta a declarat plângerea inadmisibilă, deoarece la acea dată nu s-a dovedit a fi întârziată nicio procedură. 15. Reclamanții au apelat la judecătorul penal al treilea rând (Terza Istanza Penale) care își reiterează plângerile și invocă Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și Libertățile Fundamentale. În special, ei au remarcat că decizia Comisiei privind exequatur a ordonat confiscarea documentelor legate de acestea, în ciuda faptului că acestea nu sunt legate de niciuna dintre activitățile menționate în decizia respectivă sau că acestea au avut relații cu societățile italiene. În plus, documentele confiscate au fost irelevante în scopul constatării existenței infracțiunilor atribuite acuzatului, prin urmare, singurul scop din spatele atacului a fost de a-și numi italienii care au avut legături cu S.M.I. indiferent de orice implicare pe care o aveau cu faptele obiectului scrisorii rogatorii. Acestea au contestat în continuare deciziile de recurs, în măsura în care au fost emise în încălcarea drepturilor apărării, în special deoarece nu au fost autorizate să prezinte argumente în conformitate cu legea, nici în ceea ce privește contestația, nici în ceea ce privește plângerea constituțională. În plus, deciziile nu au avut motive și nu au făcut nicio referire la poziția reală a reclamanților și lipsa de raționament în ceea ce privește respingerea plângerii constituționale este deosebit de periculoasă, deoarece nu a permis o examinare adecvată a chestiunii de către judecătorul al treilea stat. 16. Prin deciziile din 29 iulie 2011 depuse în registr în aceeași zi și deținute la 3 august 2011 în ceea ce privește S.G., I.R și C.R. și din 27 octombrie 2011 depuse în registr în aceeași zi și deținute la 10 noiembrie 2011 în ceea ce privește M.N., judecătorul penal de a treia instanță a confirmat decizia de recurs în sensul că recurentele lipseau interesul juridic. În consecință, recursul a fost inadmisibil și, în orice caz, nu pare a fi încălcarea legii care afectează decizia impugnată. Problema legitimității constituționale a legii nr. 104/2009 a fost, de asemenea, respinsă pe același motiv ca cel prezentat de instanța de recurs. 17. Între timp, reclamanții (cu excepția M.N.) au depus o obiecție care solicită revocarea deciziei exequatur în ceea ce privește acestea, pe baza faptului că documentele referitoare la acestea nu au nicio relevanță pentru anchetă. 18. Prin decizia din 7 septembrie 2011, avocatul lor a avut loc într-o dată neespecificată, Comisia a susținut că obiecția trebuie întreruptă (neluogo a procedere) având în vedere concluziile judecătorului criminal de la a treia instanță. Comisia a remarcat faptul că autoritățile nu se limitează la realizarea acțiunilor solicitate de scrisorile rogatorii numai în ceea ce privește persoanele în cauză oficial, ci ar putea extinde astfel de acte către terțe persoane care nu sunt în cauză. 19. Reclamanții au depus o obiecție suplimentară ce solicită Comisiei să restricționeze utilizarea documentelor confiscate. Prin decizii depuse în registrul relevant la 19 septembrie 2011, Comisia a considerat că decizia sa exequatur din 27 noiembrie 2009 a aplicat deja o astfel de limitare, într-adevăr, această decizie a afirmat în mod clar că această documentare nu trebuie utilizată în alte scopuri decât cele legate de procedura penală menționată în scrisorile rogatorie, cu excepția cazului în care instanța a hotărât altfel după o evaluare suplimentară.