M.N. și alții împotriva statului San Marino

În anul 2009 sau înainte de anul 2009, au fost inaunțate proceduri penale împotriva persoanelor numite (neinclusiv reclamanții) care au fost acuzate, printre altele, de conspirație, spălare de bani, abuz de poziție de influență în tranzacția financiară, dezbarasare, evaziune fiscală și fraudă. În special, s-a suspectat că dl EMP a organizat, finanțat și gestionat, direct sau indirect, o rețea de societăți situate în diferite state (San Marino, Italia, Malta, Portugalia (Madeira) și Vanuatu) care au fost toate trasabile la o sursă, anume San Marino Investimenti S.A. (denumit în continuare „S.M.I.”). Potrivit reclamanților, dl EMP deținea întregul stoc de capital al S.M.I.

care a contribuit la realizarea unei serii de investiții și operațiuni fiduciare (operazioni fiduciarie) care a avut ca scop să permită o serie de clienți italiani să laudă bani provenind din surse ilicite (impedând identificarea reală a sursei de bani care i-au fost încredințate prin intermediul unui dublu sistem de mandate fiduciare (mandati fiduciari)). Grupul de co-accultați a fost suspectat că, prin intermediul unei astfel de rețele, serviciile de investiții furnizate în mod abuziv, în contradicție cu cerințele juridice prevăzute în legislația italiană relevantă (Testo Unico Della Finanza) și că au desfășurat în mod abuziv activitățile financiare fără a fi în posesia cerințelor economice și financiare necesare și a înregistrării relevante, conform legii italiene (Testo Unico Bancorio).

În contextul acestor proceduri, prin intermediul unei scrisori rogatorii primite de autoritățile judiciare din San Marino la 8 mai 2009, biroul Procurorului public (al Tribunalului de Roma) a cerut asistență autorităților din San Marino pentru obținerea documentației și efectuarea de cercetări în diferite bănci, institute fiduciare și companii de încredere (banche, fiduciare e societate) în San Marino, în conformitate cu art. 29 din Convenția bilaterală privind prietenia și buna vecinătate între Italia și San Marino din 1939. Prin decizia din 27 noiembrie 2009 (denumită în continuare decizia exequatur), tribunalul obișnuit de primă instanță (Commissario della Legge, denumit în continuare Commissario), a acceptat cererea coroborat cu crimele de conspirație, de spălare a banilor, de spălare a banilor, de fraudă agravată și defășurare cu scopul fraudei, având în vedere că cerințele relevante pentru executarea cererii au fost îndeplinite.

În special, Comisia a considerat că aceste infracțiuni sunt pedepsite în temeiul legii din San Marino. Prin urmare, aceasta a ordonat, printre altele, o anchetă privind toate băncile, institutele fiduciare și societățile de încredere din San Marino. Scopul a fost să achiziționeze informații și documente bancare (printre altele, copii ale declarațiilor care prezintă tranzacții și mișcări, cecuri, disposicioni fiduciare (disposizioni fiduciarie) și e-mailuri) legate de o serie de conturi curente denumite în institute specifice, precum și de orice alt cont curent care ar putea fi retras (riferibil) la S.M.I, deținute de toate băncile și instituțiile fiduciare din San Marino, care au fost implicate direct sau indirect cu societatea sau persoanele fizice menționate în prezenta decizie.

În atingerea acestei decizii, Comisia a avut în vedere articolele relevante ale Convenției bilaterale privind prietenia și buna vecinătate între Italia și San Marino din 1939, legea nr. 104/2009, Convenția Europeană privind asistența reciprocă în materie penală și angajamentul din San Marino față de organele internaționale, cum ar fi Comitetul de experți în evaluarea măsurilor de lansare a monedelor și finanțarea terorismului (MONEYVAL), precum și art. 36 din lege nr. 165/05, care prevede că secretul bancar nu poate fi reținut împotriva autorităților justiției penale și a art. 13 din legea nr. 104/2009 conform căreia actul de achiziționare a copiilor de documentare se ridică la criză.

Acesta a furnizat detalii suplimentare privind operațiunea de căutare și de confiscare, printre altele, că ar trebui să se facă copii cu privire la documentația, că, în cazul în care investigația a avut succes, administratorii institutului de credit ar trebui să prezinte documentele relevante în termen de douăzeci de zile Agenției pentru investigații financiare, care, la rândul său, ar transfera imediat, indicând numele celor implicați (directiv sau indirect), pentru a permite notificarea. Acesta a ordonat, de asemenea, că în cazul în care datele au fost deținute pe dispozitivele electronice de stocare (supporti informatici), colectarea datelor din aceste dispozitive ar trebui să fie supravegheată de experți desemnați; și că copiile clonate ar trebui să fie făcute din aceste dispozitive de stocare, precum și copiile de rezervă.

Orice mijloace de tehnologie a informației confiscate a trebuit să fie sigilate și păstrate în custodie în locuri adecvate, iar îndepărtarea acestor sigilii a trebuit să fie notificate persoanelor interesate pentru a le permite (sau avocații lor) să fie prezente. Acesta a ordonat poliției judiciare să servească hotărârea directorilor tuturor băncilor și societăților de încredere, reprezentanților legali ai persoanelor fizice, persoanelor interesate direct și persoanelor care au deținut, sub orice titlu, aceste locuri. Acesta a avertizat, de asemenea, faptul că documentele obținute și transmise nu pot fi utilizate în alte scopuri decât cele legate de procedurile penale menționate în decretul care acceptă cererea formulată în scrisoarea rogatorie, cu excepția cazului în care instanța a hotărât altfel după o evaluare suplimentară.

10. Prin o notă din 26 aprilie 2010, Comisia a ordonat cetățenilor italieni care au încheiat acorduri fiduciare (aperto positivi fiduciarie) cu S.M.I. (1452 în total) ar trebui notificată decizia. S-a remarcat că orice informație referitoare la astfel de cetățeni și transmisă autorității judiciare ale statului reclamant nu a putut fi utilizată în alte scopuri decât urmărirea penală a infracțiunilor menționate în decizia exequatur (non potra essere utilizzata per fini diversi perseguimento de gli ilegiti penali di cui alle norma di legge indică nel progetto di amissione della rogatoria), cu excepția cazului în care instanța a hotărât altfel după o nouă evaluare. 11. În urma anchetei și punerii în aplicare a deciziei exequatur, în urma ultimului ordin al Comisiei, reclamanții au fost notificați în cauză (M.N.

la 24 ianuarie 2011, S.G. la 16 iunie 2011 și C.R. și I.R. la 4 februarie 2011). 12. Într-o dată neespecificată, reclamanții au depus o plângere (art. 30 din lege nr. 104/2009) în fața judecătorului de apeluri penale (Giudice delle Appellazioni Penali) împotriva hotărârii Comisiei privind confiscarea documentelor legate de acestea, pe baza că nu erau persoane acuzate de infracțiunile penale în cauză. Acestea au susținut o încălcare a principiilor conținute în Declarația de la San Marino privind drepturile cetățenilor și principiile fundamentale (denumită în continuare „declararea”). În special, au susținut că principiul că infracțiunile trebuie să fie pedepsite în temeiul legii statului solicitat nu au fost respectate, că au existat o încălcare atât a legii italiene, cât și a legii din San Marino, și au remarcat absența fumus delicti și a oricărei legături dintre infracțiunile în cauză și poziția reclamanților.

În plus, având în vedere că multe astfel de plângeri ale persoanelor aflate în situații similare au fost deja declarate inadmisibile de către instanțele interne pentru lipsa de stand - acestea nu sunt persoanele acuzate și, prin urmare, nu victimele directe ale crizei - reclamanții se plâng în continuare că art. 30 alineatul (3) din lege nr. 104/2009 nu a fost compatibilă cu principiile prevăzute în Declarație, în măsura în care aceaceasta a fost interpretată ca fiind neprotejată sau recunoașterea dreptului de a depune o plângere de către oricine care a fost supusă măsuri coercitive de confiscare a documentelor (în legătură cu interesele lor) ca urmare a unei decizii exequatur. 13. Prin decizii din 25 februarie 2011 în ceea ce privește S.G., C.R.

și I.R. și din 30 iunie 2011 în ceea ce privește M.N., judecătorul de apeluri penale a declarat reclamațiile inadmisibile. Curtea a remarcat că reclamanții au fost notificați cu un anunț al ordinului exequatur și au epuizat motivele disponibile în acest sens (hanno esperito le impugnazioni previste dalla legge). De asemenea, a remarcat că o decizie exequatur poate fi contestată numai de o persoană care este implicată în investigație efectuată de autoritatea solicitată, sau de o terță parte care nu este investigată, dar care a fost supusă măsurii. O persoană care, în urma anchetei, este implicată în orice fel în activitatea întreprinsă, nu poate fi considerată o persoană interesată, deoarece orice încălcare a drepturilor sau intereselor acestor persoane, rezultată din executarea deciziei exequatur, trebuie ridicată în cadrul jurisdicțiilor italiene.

Curtea a considerat că, conform jurisprudenței interne, numai după constatarea admisibilității cererii, un judecător a trebuit să stabilească un termen pentru cereri. În sensul admisibilității, trebuie să se verifice, printre altele, interesul juridic al recurentei. În plus, orice plângeri constituționale ar putea da naștere unei evaluări a acestei întrebări de către instanța competentă (Collegio Garante), în urma unei trimiteri, numai dacă procedura inițială a fost instituită în mod corespunzător și nu în cazul în care, din cauza lipsei de interes juridic al recurentei, cererea era inadmisibilă. În acest caz, recurentele nu au fost părți interesate în ceea ce privește decizia exequatur, ci pot avea doar un interes eventual în efectele unei astfel de execuții și, prin urmare, nu au avut interes juridic pentru a contesta decizia menționată.

14. În ceea ce privește plângerea de incompatibilitate cu Declarația, instanța de apeluri penale s-a pronunțat doar pe cererea formulată de C.R.: la 29 aprilie 2011, aceasta a declarat plângerea inadmisibilă, deoarece la acea dată nu s-a dovedit a fi întârziată nicio procedură. 15. Reclamanții au apelat la judecătorul penal al treilea rând (Terza Istanza Penale) care își reiterează plângerile și invocă Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și Libertățile Fundamentale. În special, ei au remarcat că decizia Comisiei privind exequatur a ordonat confiscarea documentelor legate de acestea, în ciuda faptului că acestea nu sunt legate de niciuna dintre activitățile menționate în decizia respectivă sau că acestea au avut relații cu societățile italiene.

În plus, documentele confiscate au fost irelevante în scopul constatării existenței infracțiunilor atribuite acuzatului, prin urmare, singurul scop din spatele atacului a fost de a-și numi italienii care au avut legături cu S.M.I. indiferent de orice implicare pe care o aveau cu faptele obiectului scrisorii rogatorii. Acestea au contestat în continuare deciziile de recurs, în măsura în care au fost emise în încălcarea drepturilor apărării, în special deoarece nu au fost autorizate să prezinte argumente în conformitate cu legea, nici în ceea ce privește contestația, nici în ceea ce privește plângerea constituțională. În plus, deciziile nu au avut motive și nu au făcut nicio referire la poziția reală a reclamanților și lipsa de raționament în ceea ce privește respingerea plângerii constituționale este deosebit de periculoasă, deoarece nu a permis o examinare adecvată a chestiunii de către judecătorul al treilea stat.

16. Prin deciziile din 29 iulie 2011 depuse în registr în aceeași zi și deținute la 3 august 2011 în ceea ce privește S.G., I.R și C.R. și din 27 octombrie 2011 depuse în registr în aceeași zi și deținute la 10 noiembrie 2011 în ceea ce privește M.N., judecătorul penal de a treia instanță a confirmat decizia de recurs în sensul că recurentele lipseau interesul juridic. În consecință, recursul a fost inadmisibil și, în orice caz, nu pare a fi încălcarea legii care afectează decizia impugnată. Problema legitimității constituționale a legii nr. 104/2009 a fost, de asemenea, respinsă pe același motiv ca cel prezentat de instanța de recurs. 17. Între timp, reclamanții (cu excepția M.N.) au depus o obiecție care solicită revocarea deciziei exequatur în ceea ce privește acestea, pe baza faptului că documentele referitoare la acestea nu au nicio relevanță pentru anchetă.

18. Prin decizia din 7 septembrie 2011, avocatul lor a avut loc într-o dată neespecificată, Comisia a susținut că obiecția trebuie întreruptă (neluogo a procedere) având în vedere concluziile judecătorului criminal de la a treia instanță. Comisia a remarcat faptul că autoritățile nu se limitează la realizarea acțiunilor solicitate de scrisorile rogatorii numai în ceea ce privește persoanele în cauză oficial, ci ar putea extinde astfel de acte către terțe persoane care nu sunt în cauză. 19. Reclamanții au depus o obiecție suplimentară ce solicită Comisiei să restricționeze utilizarea documentelor confiscate.

Prin decizii depuse în registrul relevant la 19 septembrie 2011, Comisia a considerat că decizia sa exequatur din 27 noiembrie 2009 a aplicat deja o astfel de limitare, într-adevăr, această decizie a afirmat în mod clar că această documentare nu trebuie utilizată în alte scopuri decât cele legate de procedura penală menționată în scrisorile rogatorie, cu excepția cazului în care instanța a hotărât altfel după o evaluare suplimentară.

7. In or before the year 2009 criminal proceedings were instituted in Italy against named individuals (not including the applicants) who were charged, inter alia, of conspiracy, money laundering, abuse of a position of influence in financial trading, embezzlement, tax evasion and fraud. In particular it was suspected that Mr EMP organised, financed and managed, directly or indirectly a network of companies situated in various states (San Marino, Italy, Malta, Portugal (Madeira) and Vanuatu) which were all traceable to one source namely, San Marino Investimenti S.A. (hereinafter “S.M.I.”).

According to the applicants, Mr EMP owned S.M.I.’s entire capital stock which was instrumental to the accomplishment of a series of investment and fiduciary operations (operazioni fiduciarie) the aim of which was to allow a number of Italian clients to launder money coming from illicit sources (by impeding the identification of the real source of the money entrusted to it by means of a double system of fiduciary mandates (mandati fiduciari)). The group of co-accused were suspected of having, through such network, abusively supplied investment services contrary to the legal requirements as provided in the relevant Italian law (Testo Unico Della Finanza) and of having abusively carried out financial activities without being in possession of the necessary economic and financial requisites and the relevant registration as required by Italian law (Testo Unico Bancario).

8. In the context of these proceedings, by means of a letter rogatory received by the San Marino judicial authorities on 8 May 2009, the Public Prosecutor’s office (of the Rome Tribunal) asked the San Marino authorities for assistance in obtaining documentation and carrying out searches in various banks, fiduciary institutes and trust companies (banche, fiduciare e societa’ trust) in San Marino, in accordance with Article 29 of the Bilateral Convention on Friendship and Good Neighbourhood between Italy and San Marino of 1939. 9. By a decision of 27 November 2009 (hereinafter also referred to as the exequatur decision), the ordinary first-instance tribunal (Commissario della Legge, hereinafter the Commissario), accepted the request in conjunction with the crimes of conspiracy, money laundering, aggravated fraud and embezzlement with the aim of fraud, considering that the relevant requirements for the execution of the request were fulfilled.

In particular the Commissario considered that those crimes were also punishable under San Marino law. It therefore ordered, inter alia, an investigation in respect of all banks, fiduciary institutes and trust companies in San Marino. The purpose was to acquire information and banking documents (inter alia, copies of statements showing transactions and movements, cheques, fiduciary dispositions (disposizioni fiduciarie) and emails) related to a number of named current accounts in specified institutes as well as any other current account which could be traced back (riferibile) to S.M.I, held by all banks and fiduciary institutes in San Marino, which were directly or indirectly involved with the company or physical persons mentioned in this decision.

In reaching that decision the Commissario bore in mind the relevant articles of the Bilateral Convention on Friendship and Good Neighbourhood between Italy and San Marino of 1939, law no. 104/2009, the European Convention on Mutual Assistance in Criminal Matters, and San Marino’s commitment to international organs such as the Committee of Experts on the Evaluation of Anti-Money Laundering Measures and the Financing of Terrorism (MONEYVAL) as well as Article 36 of law no. 165/05 which provides that banking secrecy cannot be held against the criminal justice authorities and Article 13 of law no. 104/2009 according to which the act of acquiring copies of documentation amounts to seizure.

It gave further details as to the search and seizure operation, inter alia, that copies should be made of the documentation, that in the event that the investigation was successful the directors of the credit institute were to submit the relevant documents within twenty days to the Agency for financial investigations, who in turn would immediately transfer it, indicating the names of those involved (directly or indirectly), to enable notification. It further ordered that where data was held on electronic storage devices (supporti informatici), the collection of data from these devices should be supervised by appointed experts; and that clone copies were to be made of these storage devices, as well as back-up copies.

Any means of information technology seized had to be sealed and kept in custody in appropriate places, and the removal of such seals had to be notified to the interested persons to enable them (or their lawyers) to be present. It ordered the judicial police to serve the decision upon the directors of all the banks and trust companies, to the legal representatives of the physical persons, to the directly interested persons, and to persons who were in possession, under whatever title, of the those places. It also warned that documentation obtained and forwarded could not to be used for purposes other than those linked to the criminal proceedings mentioned in the decree accepting the request made in the letter rogatory, unless the court decided otherwise following a further assessment.

10. By a note of 26 April 2010 the Commissario ordered that Italian citizens who had entered into fiduciary agreements (aperto posizioni fiduciarie) with S.M.I. (1452 in all) should be notified of the decision. It was noted that any information referring to the said citizens and transmitted to the judicial authority of the requesting state could not be used for the purposes other than the prosecution of the criminal offences mentioned in the exequatur decision (non potra essere utilizzata per fini diversi dal perseguimento degli illeciti penali di cui alle norme di legge indicate nel provvedimento di amissione della rogatoria), unless the court decided otherwise following a new assessment. 11. Following the investigation and implementation of the exequatur decision, in consequence of the last-mentioned order of the Commissario, the applicants were served with the relevant notification (M.N.

on 24 January 2011, S.G. on 16 June 2011 and C.R. and I.R. on 4 February 2011). 12. On an unspecified date the applicants lodged a complaint (Article 30 of law no. 104/2009) before the judge of criminal appeals (Giudice delle Appellazioni Penali) against the Commissario’s decision concerning the seizure of documents related to them on the basis that they were not persons charged with the criminal offences at issue. They alleged a violation of the principles contained in the San Marino Declaration on Citizens’ Rights and Fundamental Principles (hereinafter “the declaration”). In particular they contended that the principle that crimes had to be punishable under the law of the requested state had not been respected, that there had been a violation of both Italian and San Marino law, and they noted the absence of the fumus delicti and of any link between the crimes at issue and the position of the applicants.

Moreover, given that many such complaints by persons in similar situations had already been declared inadmissible by the domestic courts for lack of standing - them not being the persons charged and therefore not the direct victims of the seizure - the applicants further complained that Article 30 (3) of law no. 104/2009 was not compatible with the principles laid down in the Declaration, in so far as it had been interpreted as not protecting or recognising the right to lodge a complaint by anyone who was subject to coercive measures of seizure of documents (related to their interests) as a result of an exequatur decision. 13. By decisions of 25 February 2011 in respect of S.G., C.R. and I.R., and of 30 June 2011 in respect of M.N., the judge of criminal appeals declared the complaints inadmissible.

The court noted that the applicants had been served with a notice of the exequatur order and had exhausted pleas available in law in that respect (hanno esperito le impugnazioni previste dalla legge). It further noted that an exequatur decision may only be challenged by a person who is involved in the investigation being carried out by the requested authority, or by a third party who is not investigated but who has been subjected to the measure. A person, who, in consequence of the investigation, is involved in any way with the activity undertaken, may not be considered as an interested person since any breach of the rights or interests of such persons, resulting from the execution of the exequatur decision, must be raised in the ambit of the Italian jurisdictions.

The court considered that as established by domestic case-law it was only after the finding of admissibility of the application that a judge had to set a time-limit for submissions. For the purposes of admissibility one had to verify, amongst other things, the juridical interest of the appellant. Moreover, any constitutional complaints could give rise to an assessment of such question by the competent court (Collegio Garante), following a referral, only if the original proceedings were properly instituted, and not where, because of a lack of juridical interest of the appellant, the application was inadmissible. In the present case the appellants were not interested parties in relation to the exequatur decision, but may only have an eventual interest in the effects of such execution, and thus they did not have juridical interest to challenge the said decision.

14. In relation to the complaint of incompatibility with the Declaration, the court of criminal appeals only pronounced itself on the request made by C.R.: on 29 April 2011 it declared the complaint inadmissible as on that date no proceedings appeared to be pending. 15. The applicants appealed to the third instance criminal judge (Terza Istanza Penale) reiterating their complaints and invoking the European Convention on Human Rights and Fundamental Freedoms. In particular they noted that the Commissario’s exequatur decision had ordered the seizure of documents related to them, despite them not being linked to any of the activities mentioned in that decision or them having ever had relations with the Italian companies.

Moreover, the seized documents were irrelevant for the purposes of ascertaining the existence of the crimes attributed to the accused, thus, the only purpose behind the seizure was to name the Italians who had had dealings with S.M.I. irrespective of any involvement they had had with the facts object of the letter rogatory. They further challenged the appeal decisions in so far as they were issued in breach of the rights of the defence, in particular as they were not allowed to present submissions as provided for in law, neither in respect of the challenge nor in respect of the constitutional complaint. Furthermore, the decisions had lacked reasons and made no reference to the actual position of the applicants and a lack of reasoning in respect of the rejection of the constitutional complaint was particularly detrimental as it did not allow a proper examination of the matter by the third-instance judge.

16. By decisions of 29 July 2011 filed in the registry on the same day and served on 3 August 2011 in respect of S.G., I.R and C.R., and of 27 October 2011 filed in the registry on the same day and served on 10 November 2011 in respect of M.N., the third-instance criminal judge confirmed the appeal decision in that the appellants lacked juridical interest. In consequence the appeal was inadmissible and in any event there appeared to be no violation of law tainting the impugned decision. The question of constitutional legitimacy of law no. 104/2009 was also rejected on the same ground as that put forward by the appeal court. 17. In the meantime, the applicants (except for M.N.) had lodged an objection requesting the revocation of the exequatur decision in their respect, on the basis that the documents related to them were of no relevance to the investigation.

18. By a decision of 7 September 2011, served on their lawyer on an unspecified date, the Commissario held that the objection was to be discontinued (non luogo a procedere) in view of the findings of the third-instance criminal judge. The Commissario noted that the authorities were not limited to carrying out the actions requested by the letters rogatory only in respect of persons formally charged, but could also extend such acts to third persons who were not so charged. 19. The applicants lodged a further objection requesting the Commissario to restrict the use of the seized documents.

By decisions filed in the relevant registry on 19 September 2011 the Commissario held that its exequatur decision of 27 November 2009 had already applied such a limitation, indeed that decision had clearly stated that such documentation was not to be used for purposes other than those linked to the criminal proceedings mentioned in the letters rogatory, unless the court decided otherwise following a further assessment.