LORENZETTI c. ITALIE

Reclamantul, dl. Luca Lorenzetti, este cetățean italian născut în 1964 și rezident la Syracuse. El a fost reprezentat în fața Curții de d-na e E.P. Reale, avocat la Syracuse.

Guvernul italian (« Guvernul ») a fost reprezentat de agentul acestuia, d-na me E. Spatafora, și de co-agentul acestuia, dl. G.M. Pellegrini. A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, după cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamantul este judecător care la data faptelor era asignat tribunalului de Modica (Ragusa). 1. Procedura penală împotriva reclamantului

Pe 7 aprilie 2003, președintele tribunalului de Modica, dl. C., a adus o modificare la tabelele ( tabelle ) privind compunerea secțiilor tribunalului. 6 . Printr-o notă din 16 aprilie 2003, reclamantul a semnalat Consilului judecătoresc lângă curtea de apel de Catania că, contrar a ceea ce era prevăzut de o circulară, decizia dl. C. nu-i fusese comunicată pentru observații. El a cerut în consecință transmiterea dosarului la Consilul Superior al Magistraturii (în continuare, « CSM »).

Printr-o notă din 29 aprilie 2003, adresată președintelui curții de apel de Catania, dl. C. a indicat că afirmațiile reclamantului fuseseră calomnioase și a cerut ca acesta să fie supus unei proceduri disciplinare.

După ce l-a auzit pe reclamant și pe dl. C., Consilul judecătoresc lângă curtea de apel de Catania a validat modificarea tabelelor. El a observat că această modificare nu avea nici o incidență asupra lucrului reclamantului, care deci nu avea interes să o conteste. Nota reclamantului și replici al dl. C. au fost apoi transmise CSM. 9 . Pe 15 octombrie 2003, CSM, ședință în sesiune plenară, a validat modificarea tabelelor dorită de dl. C. (în continuare, această procedură de validare este indicată ca « procedura administrativă » sau « procedura în fața sesiunii plenare a CSM »). 10 . O investigație judiciară pentru calomnie a fost deschisă împotriva reclamantului. Pe 13 noiembrie 2003, acesta din urmă a fost interogat. Pe 18 martie 2004, procuratura din Messina a cerut încetarea urmăririi penal a acuzațiilor împotriva reclamantului. El a observat că nu exista dovada că interesat era conștient că acuza persoane nevinovate. Era foarte probabil că reclamantul nu-și dăduse seama că procedura urmată de dl. C. era cea a unei modificări urgente a tabelelor, pentru care consultarea preventivă a tuturor magistraților în serviciu în tribunalul în cauză nu era obligatorie.

Printr-o ordonanță din 31 martie 2004, al cărui text a fost depus la cancelarie în aceeași zi, judecătorul investigațiilor preliminare din Messina a încheiat urmărirea penală a acuzațiilor aduse împotriva reclamantului. 2. Procedura disciplinară împotriva reclamantului 12 . Între timp, pe 14 aprilie 2003, reclamantul semnalase CSM nereguli pretins comise de o altă judecătoare a tribunalului de Modica, d-na me A. Potrivit spuselor reclamantului, aceasta din urmă pronunțase o sentință într-o cauză asignată reclamantului și exercita profesia de avocat în biroul judecătoresc unde fusese numită judecătoare onorar.

Pe 24 iunie 2003, dl. C. informă președintele curții de apel de Catania că potrivit rezultatelor unei investigații interne, comportamentul d-nei me A. fusese corect. Dl. C. estimă că conduita reclamantului se pretau a fi evaluată din punct de vedere disciplinar.

Pe 19 septembrie 2003, Procurorul General lângă Curtea de Casație deschise acțiune disciplinară împotriva reclamantului.

Pe 30 octombrie 2003, reclamantul a fost informat că-i era reproșat să fi formulat acuzații fără temei împotriva dl. C. și d-nei me A., să fi proferit fraze amenințătoare împotriva unui grefier, dl. G., care i ceruse achitarea unei sume pentru a face fotocopii și să fi solicitat intervenția carabinierilor pentru a rezolva diferendul cu dl. G. 16 . Prin decizie din 16 septembrie 2005, al cărui text a fost depus la cancelarie pe 8 februarie 2006, secția disciplinară a CSM a impus reclamantului sancțiunea disciplinară a unui blam ( censura ). 17 . Secția disciplinară a observat că pe 12 aprilie 2003, reclamantul ținuse comportament amenințător împotriva dl. G. și apelase carabinierii pentru a rezolva un diferend banal privind interpretarea unei circulare administrative. În plus, acuza pe dl. C. și pe d-na me A. de comportamente neregulate fără a efectua verificări anterioare necesare, și utilizase ton excesiv și polemic. Prin urmare, încălcă datoria sa de bună conduită și colaborare cu colegii. Secția disciplinară a observat în final că în perioada asignării sale la tribunalul de Modica, reclamantul dăduse dovadă de laboriositate și angajament profesional. Prin urmare, în ciuda gravității conduitei sale din punct de vedere disciplinar, sancțiunea de impus putea fi un simplu blam.

Reclamantul s-a pourvoit în casație.

Printr-o hotărâre din 30 noiembrie 2006, al cărui text a fost depus la cancelarie pe 20 decembrie 2006, secțiile civile reunite ale Curții de Casație, estimând că secția disciplinară a CSM motivase logic și corect toți punctele controversate, deboutere reclamantul de la parvul său.

Curtea de Casație nu împărtășea teza reclamantului, potrivit căreia membrii secției disciplinare ar fi trebuit să se abțină din motiv că deja se pronunțaseră asupra chestiunilor obiect al procedurii disciplinare atunci când ședinseră în sesiunea plenară a CSM care validase modificarea tabelelor dorită de dl. C. (paragraful 9 de mai ‑ sus). Ea notă că nici o incompatibilitate nu se verificase în caz, ținând seama « de natura judiciară, și nu administrativă a secției [disciplinare], și de compunerea sa conform criteriilor fixate direct de lege ». În caz, validarea modificării tabelelor vizase doar organizarea lucrului judecătoresc ( finalità meramente organizzatorie ).

Curtea de Casație aminti de asemenea că nu era competentă pentru reexaminare faptele, ci pur și simplu pentru a asigura că decizia atacată era motivată logic și adecvat. Era datoria judecătorului de fond de a evalua gravitatea conduitei reclamantului și fixe masura sancțiunii disciplinare de impus. B. Dreptul intern relevant

Conform articolului 18 al decretului legislativ n o 511 din 31 mai 1946, așa cum era în vigoare la data faptelor, magistratul care « încalcă datoria sa sau are, în exercitarea funcțiunilor sale sau în afara acestora, comportament care-l face indignu de încredere și considerare în care trebuie să se bucure, sau care dăunează prestigiul ordinei judiciare » face obiectul sancțiuni disciplinare (vezi de asemenea expunerea dreptului intern relevant în Maestri c. Italia , n o 39748/98, §§ 18-19, CEDO 2004-I).

Funcțiile CSM și compunerea secției sale disciplinare sunt descrise în Di Giovanni c. Italia , n o 51160/06, §§ 19 și 21-26, 9 iulie 2013. GRIEF

Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsă de independență și imparțialitate a secției disciplinare a CSM și a Curții de Casație. PE DREPT

Reclamantul consideră că secția disciplinară a CSM și Curtea de Casație nu fuseseră tribunale independente și imparțiale în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. În pasajele sale relevante, această dispoziție se citește după cum urmează : « Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie auzit (...) de un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturi și obligații de caracter civil (...). »

Guvernul se opune tezei reclamantului. A. Argumente ale părților 1. Reclamantul 27 . Reclamantul observă că CSM este compus din membri de drept (printre care Primul Președinte al Curții de Casație și Procurorul General lângă Curtea de Casație) și din membri aleși de Parlament și de magistrați. Listele pentru această alegere reflectau curenți politici ai Asociației Naționale a Magistraților. 28 . În cerere, reclamantul afirmase în plus că judecătorii secției disciplinare fuseseră aleși pe propunere a Comitetului de prezidență, unde ședinseră Primul Președinte al Curții de Casație și Procurorul General lângă Curtea de Casație. Cu toate acestea, în observații în replică, reclamantul corectase această afirmație, și acceptase că membrii secției disciplinare fuseseră aleși dintre membrii CSM (vezi lămuririle date în această privință de Guvern – §37 de mai ‑ sus). Reclamantul subliniază cu toate acestea că Procurorul General lângă Curtea de Casație, subiect titular al acțiuni disciplinare împotriva magistraților, avea dreptul de vot la aceste alegeri. Potrivit opinie reclamantului, această circumstanță dăuna, pe sine, la imparțialitate și independență a secției disciplinare, deoarece cel care putea deschide acțiune disciplinară nu trebuia să contribuie la alegere judecătorii chemați să examineze temeinicia acesteia.

De altfel, pe 15 octombrie 2003, sesiunea plenară a CSM, din care făceau parte de asemenea membrii secției disciplinare, validase modificarea tabelelor dorită de dl. C. (§9 de mai sus). Potrivit spuselor reclamantului, toți membrii secției disciplinare ședinseră deci deja pe chestiuni care erau obiectul reproadelor disciplinare aduse lui.

În această privință, reclamantul observă că unu din aceste reproapte privea criticile pe care le formulase despre tabelele incriminate. El se plânsese anume de faptul că modificări dorite de dl. C. nu-i fuseseră comunicate anterior, care, potrivit lui, nu era conform procedurii legale. Potrivit opinie reclamantului, cele două proceduri (cea în fața sesiuni plenare și cea în fața secției disciplinare) se refereau la același întrebare fundamentală, și anume dacă mințise sau nu despre comunicare anterior. 31 . Privitor la poziția d-nei me A, reclamantul observă că CSM transmise dosarul dl. C., președintele tribunalului de Modica, și deci autoritate competentă pentru deschidere eventual acțiuni disciplinare împotriva acestei judecătoare onorare. Dacă o asemenea acțiune este deschisă, ea trebuie examinată de Consilul judecătoresc regional, care, la rândul lui, putea decide deferă chestiune CSM. Reclamantul, cu toate acestea, nu dispune informații privind continuare proceduri. El se rezumă la observat că M.C., care avea prejudecată și dușmanie împotriva lui, era tatăl soțului d-nei me A. Reclamantul consideră că condamnare lui pentru denunț conduita d-nei me A. fost influențată de acești factori. 32 . De altfel, Curtea de Casație nu ar fi un organ de deplină jurisdicție, deoarece nu era competentă reexaminare nici stabilirea faptelor nici proporționalitate sancțiuni impuse. De altfel, era supusă decizii CSM, în raport cu care s-ar afla poziție subordinare ierarhic și lipsă de independență. 33 . În sfârșit, în cerere reclamantul afirmase că judecător Curții de Casație era « în relații de afinitate » cu judecător tribunalului de Modica care ar fi efectuat investigații la cerere dl. C. Cu toate acestea, în observații în replică, reclamantul indicase că, neaând informații mai precise în această privință, nu dorea să insiste asupra acestui punct. 2. Guvernul

Guvernul consideră că neliniștile reclamantului se bazează pe două elemente eronate, și anume : – că faptele examinate de CSM în cadrul procedurii administrative au fost aceleași ca și cele care au fost obiectul procedurii disciplinare ; și – că membrii secției disciplinare deja exprimaseră opinie lor referitoare la faptele la baza reproadelor împotriva reclamantului. 35 . Guvernul susține în special că în cadrul procedurii administrative, sesiunea plenară a CSM fusese chemată doar a valida tabele privind organigramă tribunalului de Modica, și aceasta pe baza judecăți natură tehnică privind conformitate lor la o « circulară privind formarea tabelelor birourilor judiciare ». Sesiunea plenară deci nu efectuat nici o evaluare calități profesionale judecători sau comportamentul lor. În schimb, în curs proceduri disciplinare, secție CSM trebuia stabilit dacă conduita reclamantului vis-a-vis grefeul, alt judecător și președintele tribunalului constituia infracțiuni disciplinare. Reclamantul nu-i fu reproșat contestare modificare tabelele litigioase, ci ținut conduită profesional ne-corecte vis-a-vis dl. C. Secția disciplinară trebuia evalua conduita reclamantului, pe când sesiunea plenară trebuia considera valabilitate act administrativ (modificare tabelele). Era deci judecării pe chestiuni și fapte complet diferite. Sesiunea plenară nu exprimat nici opinie pe circumstanțe factice care au fost obiectul procedurii disciplinare, și secția disciplinară nu examinat chestiune validitate modificare tabelele.

Guvernul observă de asemenea că reclamantul menționează « relații de afinitate » între judecător tribunalului de Modica și judecător Curții de Casație fără a preciza nici nume acestuia din urmă nici natura acestor relații. Ca titlu surabundant, Guvernul observă că această pretinsă relație de afinitate nu putea să-i prejudedieze imparțialitate secției disciplinare CSM, că Curtea de Casație era compusă nouă judecători și că reclamantul nu introdusese recurs în recuzare. 37 . Guvernul observă că Curtea afirmase deja că secția disciplinară a CSM era un « tribunal independent și imparțial » în sensul articolului 6 § 1 din Convenție în cauza Di Giovanni , mai sus citat. De altfel, conform articolului 4 al legii n o 195 din 24 martie 1958, secția disciplinară este compusă vicepreședintele CSM și cinci alți oameni aleși de CMS dintre membrii săi. Pentru a evita orice interferență între acuzare și decizie temeinicia infracțiuni disciplinare, Procurorul General lângă Curtea de Casație nu putea fi membru secției disciplinare. În măsura în care reclamantul se plânge de Procurorul General lângă Curtea de Casație avea dreptul vot la alegeri membri secției disciplinare (paragraful 28 de mai sus), Guvernul observă că procurorul era doar unu din 27 persoane având dreptul vot și că lista candidați fost stabilit de lege. 38 . De altfel, Guvernul observă că nimic nu dovedește că sesiunea plenară CSM considerase denunț reclamantului privind conduita d-nei me A. (§12 de mai sus). Această denunț fost examinată doar de comisia VIII eme a CSM, care transmise dosarul președintele tribunalului de Modica, autoritate competentă eventual acțiuni disciplinare împotriva judecători onorare. B. Aprecierea Curții

Curtea observă imediat că art. 6 se găsește aplicabil într-o ramură civilă procedurii disciplinare în cauză ( Di Giovanni , mai sus citat, §§ 35 ‑ 39). Ea observă de surcroît că reclamantul renunțase grievul său bazat pe eventual « relații de afinitate » între judecător tribunalului de Modica și judecător Curții de Casație (§33 de mai sus). Prin urmare, nu era chemată pronunță pe acest punct. De altfel, în măsura în care reclamantul susține Curtea de Casație era supusă decizii CSM (§32 de mai sus), Curtea estimă că circumstanța nu putea descoperi nici aparență încălcare articolului 6 § 1 din Convenție. Într-adevăr, în sistem judiciar italian, toți judecători era supuși putere disciplinară CSM. Independență și imparțialitate acestora nu ar fi putut să o afecteze.

Prin urmare, singura chestiune care rămânea rezolvă era aceea cum secția disciplinară CSM care impusese blam reclamantul putea trece drept « tribunal independent și imparțial » în sensul articolului 6 § 1.

Reclamantul răspunde negativ afirmând, mai întâi, că liste pentru alegere membri CSM reflectau curenți politici Asociației Naționale Magistraților și că Procurorul General lângă Curtea de Casație, subiect titular acțiune disciplinară magistrații, avea dreptul vot alegeri membri secției disciplinare (paragrafele 27-28 de mai sus).

Curtea amintește că în hotărârea Di Giovanni (mai sus citat, §§ 51-59), estimase că secția disciplinară CSM era un « organ judiciar deplină jurisdicție » stabilit lege. Ea spusese în plus: a) că faptul simplu membrii secției disciplinare aparțineau corpului judiciar dăuna principiul independență ; b) că dreptul intern prezenta garanții suficiente privind independență membrii secției disciplinare exercitare funcțiuni lor ; c) că aparținere eventual unor curenți ideologici existând în corpul judiciar nu putea fi confundată o formă dependență ierarhic ; d) că, prin urmare, teamă reclamanta în cauza Di Giovanni derivând sistem numire membri secției disciplinare nu era obiectiv justificat.

Curtea nu zice nici un motiv pentru a se abate de la aceste constatări. Ea observă de surcroît că în cauza Di Giovanni , nu se pronunțase special asupra chestiune dreptul vot Procurorul General lângă Curtea de Casație alegeri membri secției disciplinare. Ea estimă cu toate acestea că circumstanța nu putea afecta independență acestei secții, ținând seama în special faptul, reliefat dreapta Guvern (§37 de mai sus), că Procurorul General era doar unu din 27 alegători judecători secției și că lista candidați fost stabilit lege.

Curtea ajunge deci concluzie că secția disciplinară CSM era un « tribunal independent ». Privitor chestiune cum era de asemenea imparțial, principii generale privind criterii permitting apreciere imparțialitate tribunal sunt expuse, printre altele, în următoarele hotărâri : Kyprianou c. Cipru [GC], n o 73797/01, §§ 118-121, CEDO 2005-XIII ; Lindon, Otchakovsky-Laurens și July c. Franța [GC], n os 21279/02 și 36448/02, §§ 75-77, CEDO 2007-IV ; Micallef c. Malta [GC], n o 17056/06, §§ 93-99, CEDO 2009 ; și Marguš c. Croația [GC], n o 4455/10, § 84, CEDO 2014. Curtea amintește în special că pentru pronunț existență, într-o cauză dată, motiv legitim redoute judecător defaut imparțialitate, optică acuzat intră linie de cont dar nu joacă rol decisiv. Element determinant constă știi aprehensiuni interesat pot trece drept obiectiv justificat (vezi, printre multe altele, Hauschildt c. Danemarca , 24 mai 1989, § 48, seria A nr o 154, și Ferrantelli și Santangelo c. Italia , 7 august 1996, § 58, Culegere hotărâri și decizii 1996-III).

În cauza de față, Curtea nu observat nici element susceptibil dovedi parțialitate sau pune la îndoială imparțialitate subiectivă judecători secției disciplinare. Deci se va plasa teren imparțialitate obiectivă acestora.

În caz, temeri reclamantul se bazează, esențial, pe circumstanța judecători secției disciplinare CSM ar fi avut cunoștință faptele cauzei în cadrul altor proceduri, privind în special criticile și acuzații interesat aducea împotriva dl. C., președintele tribunalului de Modica, și d-nei me A., judecătoare onorar lângă același tribunal.

Cu privire d-nei me A., Curtea observă nimic în dosar nu indică secția disciplinară fost sesizată chestiune cum acuzații reclamantul conduita acestei judecătoare era adevărat. Într-adevăr, cum indicat Guvern, denunț reclamantul fost examinată comisia VIII eme CSM, care transmise președintele tribunalului de Modica, autoritate competentă eventual acțiuni disciplinare judecători onorare (§38 de mai ‑ sus). Reclamantul nu contesta aceasta de altfel (§31 de mai ‑ sus). Aduceri dovedă lui o partinire privind se dovedesc deci lipsit de temei.

Privitor criticile reclamantul formulase împotriva dl. C., Curtea observă acelea priveau proceduri urmată pentru modifica tabelele judiciare tribunalul de Modica (§6 de mai sus). Or, pe 15 octombrie 2003, sesiunea plenară CSM validase modificări incriminate (§9 de mai sus). După, pe 16 septembrie 2005, secția disciplinară, care toți membrii ședinseră în sesiune plenară, impusese blam reclamantul pentru, printre altele, acuzat dl. C. comportamente neregulate fără efectua verificări anterioare necesare și utilizat ton excesiv și polemic (paragrafele 16-17 de mai sus). Reclamantul deduce din aceasta proceduri administrativă și disciplinară priveau același întrebare fundamentală, și anume cum mințit sau nu despre comunicare anterior.

Curtea nu putea subscrie acestei teze. Ea amintește magistrații pot legitim apare cum făceau dovadă partinire privind decizie reda pe fond cum chestiuni aveau succesor a trata fuseseră analoge, sau cel puțin cum distanță între aceste chestiuni fost minusculă (vezi, în special, Fazli Aslaner c. Turcia , n o 36073/04, § 32, 4 martie 2014, cu alte referințe).

Cu toate acestea, nu fost cazul în caz. Într-adevăr, reclamantul nu dementit afirmație Guvern cum sesiunea plenară CSM fost chemată doar verifica cum modificare tabelele dorită dl. C. îndeplinea criterii indicate o « circulară privind formarea tabelele birourilor judiciare » (paragraful 35 de mai-sus). Ochii Curții, era vorba control natură tehnică privind valabilitate formală act administrativ. Nimic dovedește că la această ocazie, sesiunea plenară se aplecate chestiuni cum reclamantul fost, sau nu, anterior informat despre proiect modificare și cum reacția lui vis-a-vis eventual defect comunicare fost corespunzător. În această privință, Curtea se rezumă observat cum, cum indicat procuratura din Messina, în cadrul proceduri modificare urgentă tabelele urmată dl. C., consultare preventivă magistrații tribunalului în cauză nu era obligatorie (§10 de mai sus).

În aceste circumstanțe, Curtea estimă chestiune examinată secția disciplinară, și anume cum reacția reclamantul față comportamentul dl. C. era conform principii etică profesională judecător, era diferită raport la cea tranșată sesiunea plenară CSM. Prin urmare, nu putea concluziona existență, judecători secției disciplinare, partinire privind decizie reda pe fond.

În sfârșit, în măsura reclamantul alege inimicitate sa vis ‑ la ‑ vis dl. C. influențase vicisitudini sale disciplinare (paragraful 31 de mai ‑ sus), Curtea amintește spus judecători trebuie liberi orice presiune care putea exercitată colegii lor sau cei care, cum președintele tribunal sau unu din secții sale, au responsabilități administrative sectorul justiției (vezi, în special, Parlov-Tkalčić c. Croația , n o 24810/06, § 86, 22 decembrie 2009). Cu toate acestea, în caz nimic permite gândi, virtutea calitate sa președintele tribunalului de Modica, dl. C. era în măsură influența orice fel judecători secției disciplinare (vezi, mutatis mutandis și a fortiori , Parlov-Tkalčić , mai sus citat, §§ 87-95, unde Curtea concluzionat judecători tribunalul Comitat care examinase apel reclamantul era suficient independenți raport cu președintele aceleași tribunal).

Ochii Curții, rezultă din ansamblul circumstanțelor expuse mai sus îndoielile reclamantul privind independență și imparțialitate Curții de Casație și secției disciplinare CSM nu sauturi trece drept obiectiv justificat. Prin urmare, nici aparență încălcare articolului 6 § 1 din Convenție nu sauturi fi descoperi în caz.

Prin urmare, acest grief este manifest neîntemeiat și trebuie respins aplicare articolului 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, la unanimitate, Declară cerere inadmisibilă. Întocmit în limba franceză apoi comunicat în scris pe 30 iulie 2015. Françoise Elens-Passos Päivi Hirvelä Grefier Președintele

Le requérant, M. Luca Lorenzetti, est un ressortissant italien né en 1964 et résidant à Syracuse. Il a été représenté devant la Cour par M e E.P. Reale, avocat à Syracuse.

Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me E. Spatafora, et par son co-agent, M. G.M. Pellegrini. A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est un juge qui à l’époque des faits était assigné au tribunal de Modica (Raguse). 1. La procédure pénale contre le requérant

Le 7 avril 2003, le président du tribunal de Modica, M. C., apporta une modification aux tableaux ( tabelle ) concernant la composition des sections du tribunal. 6 . Par une note du 16 avril 2003, le requérant signala au Conseil judiciaire près la cour d’appel de Catane que, contrairement à ce qui était prévu par une circulaire, la décision de M. C. ne lui avait pas été communiquée pour observations. Il demanda par conséquent la transmission du dossier au Conseil Supérieur de la Magistrature (ci-après, le « CSM »).

Par une note du 29 avril 2003, adressée au président de la cour d’appel de Catane, M. C. indiqua que les affirmations du requérant étaient calomnieuses et demanda qu’il fût soumis à une procédure disciplinaire.

Après avoir entendu le requérant et M. C., le Conseil judiciaire près la cour d’appel de Catane valida la modification des tableaux. Il observa que cette modification n’avait aucune incidence sur le travail du requérant, qui n’avait donc pas intérêt à la contester. La note du requérant et les répliques de M. C. furent ensuite transmises au CSM. 9 . Le 15 octobre 2003, le CSM, siégeant en chambre plénière, valida la modification des tableaux voulue par M. C. (ci-après, cette procédure de validation est indiquée comme « la procédure administrative » ou « la procédure devant la chambre plénière du CSM »). 10 . Une information judiciaire pour calomnie fut ouverte contre le requérant. Le 13 novembre 2003, ce dernier fut interrogé. Le 18 mars 2004, le parquet de Messine demanda le classement sans suite des accusations contre le requérant. Il observa qu’il n’y avait pas la preuve que l’intéressé était conscient d’avoir accusé des personnes innocentes. Il était en effet fort probable que le requérant ne se fût pas rendu compte que la procédure suivie par M. C. était celle d’une modification urgente des tableaux, pour laquelle la consultation préventive de tous les magistrats en service dans le tribunal concerné n’était pas obligatoire.

Par une ordonnance du 31 mars 2004, dont le texte fut déposé au greffe le même jour, le juge des investigations préliminaires de Messine classa sans suite les accusations portées contre le requérant. 2. La procédure disciplinaire contre le requérant 12 . Entre-temps, le 14 avril 2003, le requérant avait signalé au CSM des irrégularités prétendument commises par une autre juge du tribunal de Modica, M me A. Selon les dires du requérant, cette dernière avait prononcé un jugement dans une affaire assignée au requérant et exerçait la profession d’avocate dans le bureau judiciaire où elle avait été nommée juge honoraire.

Le 24 juin 2003, M. C. informa le président de la cour d’appel de Catane que selon les résultats d’une enquête interne, le comportement de M me A. avait été correct. M. C. estimait que la conduite du requérant se prêtait à être évaluée du point de vue disciplinaire.

Le 19 septembre 2003, le Procureur Général près la Cour de cassation entama une action disciplinaire à l’encontre du requérant.

Le 30 octobre 2003, le requérant fut informé qu’il lui était reproché d’avoir formulé des accusations dénuées de fondement à l’encontre de M. C. et M me A., d’avoir proféré des phrases menaçantes à l’encontre d’un greffier, M. G., qui lui avait demandé le versement d’une somme pour faire des photocopies et d’avoir sollicité l’intervention des carabiniers pour régler le différend avec M. G. 16 . Par une décision du 16 septembre 2005, dont le texte fut déposé au greffe le 8 février 2006, la section disciplinaire du CSM infligea au requérant la sanction disciplinaire d’un blâme ( censura ). 17 . La section disciplinaire observa que le 12 avril 2003, le requérant avait tenu un comportement menaçant à l’encontre de M. G. et avait appelé les carabiniers pour régler un différend banal relatif à l’interprétation d’une circulaire administrative. En outre, il avait accusé M. C. et M me A. de comportements irréguliers sans procéder aux vérifications préalables nécessaires, et avait utilisé un ton excessif et polémique. Il avait ainsi violé ses devoirs de bonne conduite et de collaboration avec ses collègues. La section disciplinaire nota enfin que pendant son affectation au tribunal de Modica, le requérant avait fait preuve de laboriosité et d’engagement professionnel. Dès lors, en dépit de la gravité de sa conduite sur le plan disciplinaire, la sanction à infliger pouvait être un simple blâme.

Le requérant se pourvut en cassation.

Par un arrêt du 30 novembre 2006, dont le texte fut déposé au greffe le 20 décembre 2006, les sections civiles réunies de la Cour de cassation, estimant que la section disciplinaire du CSM avait motivé de façon logique et correcte tous les points controversés, déboutèrent le requérant de son pourvoi.

La Cour de cassation ne partagea pas la thèse du requérant, selon laquelle les membres de la section disciplinaire auraient dû s’abstenir au motif qu’ils s’étaient déjà prononcés sur les questions objet de la procédure disciplinaire lorsqu’ils avaient siégé dans la chambre plénière du CSM qui avait validé la modification des tableaux voulue par M. C. (paragraphe 9 ci ‑ dessus). Elle nota qu’aucune incompatibilité ne s’était vérifiée en l’espèce, compte tenu « de la nature juridictionnelle, et non administrative de la section [disciplinaire], et de sa composition selon des critères fixés directement par la loi ». En l’espèce, la validation de la modification des tableaux visait uniquement l’organisation du travail judiciaire ( finalità meramente organizzatorie ).

La Cour de cassation rappela en outre qu’elle n’était pas compétente pour réexaminer les faits, mais simplement pour s’assurer que la décision attaquée était motivée de façon logique et adéquate. Il appartenait au juge du fond d’évaluer la gravité de la conduite du requérant et de fixer la mesure de la sanction disciplinaire à infliger. B. Le droit interne pertinent

Aux termes de l’article 18 du décret législatif n o 511 du 31 mai 1946, tel qu’en vigueur à l’époque des faits, le magistrat qui « manque à ses devoirs ou a, dans le cadre de ses fonctions ou en dehors de celles-ci, un comportement qui le rend indigne de la confiance et de la considération dont il doit jouir, ou qui porte atteinte au prestige de l’ordre judiciaire » fait l’objet d’une sanction disciplinaire (voir également l’exposé du droit interne pertinent dans Maestri c. Italie , n o 39748/98, §§ 18-19, CEDH 2004-I).

Les fonctions du CSM et la composition de sa section disciplinaire sont décrites dans Di Giovanni c. Italie , n o 51160/06, §§ 19 et 21-26, 9 juillet 2013. GRIEF

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’un manque d’indépendance et impartialité de la section disciplinaire du CSM et de la Cour de cassation. EN DROIT

Le requérant considère que la section disciplinaire du CSM et la Cour de cassation n’étaient pas des tribunaux indépendants et impartiaux aux sens de l’article 6 § 1 de la Convention. Dans ses parties pertinentes, cette disposition se lit comme suit : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...). »

Le Gouvernement s’oppose à la thèse du requérant. A. Arguments des parties 1. Le requérant 27 . Le requérant note que le CSM est composé de membres de droit (parmi lesquels le Premier Président de la Cour de cassation et le Procureur Général près la Cour de cassation) et de membres élus par le Parlement et par les magistrats. Les listes pour cette élection refléteraient les courants politiques de l’Association Nationale des Magistrats. 28 . Dans sa requête, le requérant avait en outre affirmé que les juges de la section disciplinaire étaient élus sur proposition du Comité de présidence, où siègent le Premier Président de la Cour de cassation et le Procureur Général près la Cour de cassation. Cependant, dans ses observations en réponse, le requérant a corrigé cette affirmation, et accepté que les membres de la section disciplinaire sont élus parmi les membres du CSM (voir les précisions faites à cet égard par le Gouvernement – paragraphe 37 ci ‑ dessus). Le requérant souligne cependant que le Procureur Général près la Cour de cassation, sujet titulaire de l’action disciplinaire envers les magistrats, a le droit de vote à ces élections. De l’avis du requérant, cette circonstance porte atteinte, à elle seule, à l’impartialité et à l’indépendance de la section disciplinaire, car celui qui a le pouvoir d’entamer une action disciplinaire ne devrait pas contribuer à élire les juges appelés à examiner le bien-fondé de celle-ci.

En outre, le 15 octobre 2003, la chambre plénière du CSM, dont faisaient partie aussi les membres de la section disciplinaire, avait validé la modification des tableaux voulue par M. C. (paragraphe 9 ci-dessus). Selon les dires du requérant, tous les membres de la section disciplinaire s’étaient ainsi déjà prononcés sur les questions qui faisaient l’objet des reproches disciplinaires à son encontre. 30. À cet égard, le requérant relève que l’un de ces reproches portait sur les critiques qu’il avait formulées au sujet des tableaux incriminés. Il s’était notamment plaint du fait que les modifications voulues par M. C. ne lui avaient pas été préalablement communiquées, ce qui, selon lui, n’était pas conforme à la procédure légale. Aux yeux du requérant, les deux procédures (celle devant la chambre plénière et celle devant la section disciplinaire) portaient sur la même question fondamentale, à savoir s’il avait, ou non, menti au sujet de la communication préalable. 31 . Quant à la position de M me A, le requérant observe que le CSM a transmis le dossier à M. C., président du tribunal de Modica, et donc autorité compétente pour entamer une éventuelle action disciplinaire envers cette juge honoraire. Si une telle action est entamée, elle doit être examinée par le Conseil judiciaire régional, qui, à son tour, peut décider de déférer la question au CSM. Le requérant, cependant, ne dispose pas d’informations quant à la suite de la procédure. Il se borne à observer que M.C., qui avait un préjugé et une inimitié à son encontre, était le père du mari de M me A. Le requérant considère que sa condamnation pour avoir dénoncé la conduite de M me A. a été influencée par ces facteurs. 32 . Par ailleurs, la Cour de cassation ne serait pas un organe de pleine juridiction, car elle n’est compétente à réexaminer ni l’établissement des faits ni la proportionnalité de la sanction infligée. En outre, elle est assujettie aux décisions du CSM, par rapport auquel elle se trouverait en position de subordination hiérarchique et de manque d’indépendance. 33 . Enfin, dans sa requête le requérant avait affirmé qu’un juge de la Cour de cassation était « dans des rapports d’affinité » avec un juge du tribunal de Modica qui aurait accompli des enquêtes à la demande de M. C. Cependant, dans ses observations en réponse, le requérant a indiqué que, ne disposant pas d’informations plus précises à cet égard, il ne souhaitait pas insister sur ce point. 2. Le Gouvernement

Le Gouvernement considère que les doléances du requérant se fondent sur deux éléments erronés, à savoir : – que les faits examinés par le CSM dans le cadre de la procédure administrative étaient les mêmes que ceux qui ont fait l’objet de la procédure disciplinaire ; et – que les membres de la section disciplinaire avaient déjà exprimé leur opinion quant aux faits à l’origine des reproches contre le requérant. 35 . Le Gouvernement fait notamment valoir que dans le cadre de la procédure administrative, la chambre plénière du CSM n’était appelée qu’à valider des tableaux concernant l’organigramme du tribunal de Modica, et ce sur la base d’un jugement de nature technique quant à leur conformité à une « circulaire sur la formation des tableaux des bureaux judiciaires ». La chambre plénière n’a donc effectué aucune évaluation des qualités professionnelles des juges ou de leur comportement. En revanche, au cours de la procédure disciplinaire, la section du CSM devait établir si la conduite du requérant vis-à-vis du greffe, d’un autre juge et du président du tribunal était constitutive d’infractions disciplinaires. Le requérant ne s’est pas vu reprocher d’avoir contesté la modification des tableaux litigieux, mais d’avoir tenu une conduite professionnellement non correcte vis-à-vis de M. C. La section disciplinaire devait évaluer la conduite du requérant, alors que la chambre plénière devait se pencher sur la validité d’un acte administratif (la modification des tableaux). Il s’agissait donc de jugements sur des questions et des faits complétement différents. La chambre plénière n’a exprimé aucune opinion sur les circonstances factuelles qui ont fait l’objet de la procédure disciplinaire, et la section disciplinaire n’a pas examiné la question de la validité de la modification des tableaux.

Le Gouvernement note également que le requérant mentionne des « rapports d’affinité » entre un juge du tribunal de Modica et un juge de la Cour de cassation sans préciser ni le nom de ce dernier ni la nature de ces rapports. À titre surabondant, le Gouvernement relève que ce prétendu rapport d’affinité ne saurait entacher l’impartialité de la section disciplinaire du CSM, que la Cour de cassation était composée de neuf juges et que le requérant n’a pas introduit un recours en récusation. 37 . Le Gouvernement observe que la Cour a déjà affirmé que la section disciplinaire du CSM était un « tribunal indépendant et impartial » au sens de l’article 6 § 1 de la Convention dans l’affaire Di Giovanni , précitée. Par ailleurs, aux termes de l’article 4 de la loi n o 195 du 24 mars 1958, la section disciplinaire est composée du vice-président du CSM et de cinq autres personnes élues par le CMS parmi ses membres. Afin d’éviter toute interférence entre accusation et décision sur le bien-fondé des infractions disciplinaires, le Procureur Général près la Cour de cassation ne peut pas être membre de la section disciplinaire. Dans la mesure où le requérant se plaint de ce que le Procureur Général près la Cour de cassation a le droit de vote aux élections des membres de la section disciplinaire (paragraphe 28 ci-dessus), le Gouvernement observe que ledit procureur n’est que l’une des 27 personnes ayant ce droit de vote et que la liste des candidats est établie par la loi. 38 . Au demeurant, le Gouvernement relève que rien ne prouve que la chambre plénière du CSM se soit penchée sur la dénonciation du requérant concernant la conduite de M me A. (paragraphe 12 ci-dessus). Cette dénonciation n’a été examinée que par la VIII ème commission du CSM, qui a transmis le dossier au président du tribunal de Modica, autorité compétente pour d’éventuelles actions disciplinaires à l’encontre des juges honoraires. B. Appréciation de la Cour

La Cour note d’emblée que l’article 6 trouve à s’appliquer sous son volet civil à la procédure disciplinaire en cause ( Di Giovanni , précité, §§ 35 ‑ 39). Elle relève de surcroît que le requérant a renoncé à son grief tiré d’éventuels « rapports d’affinité » entre un juge du tribunal de Modica et un juge de la Cour de cassation (paragraphe 33 ci-dessus). Dès lors, elle n’est pas appelée à se prononcer sur ce point. En outre, dans la mesure où le requérant affirme que la Cour de cassation est assujettie aux décisions du CSM (paragraphe 32 ci-dessus), la Cour estime que cette circonstance ne saurait déceler aucune apparence de violation de l’article 6 § 1 de la Convention. En effet, dans le système judiciaire italien, tous les juges sont soumis au pouvoir disciplinaire du CSM. Leurs indépendance et impartialité ne sauraient pour autant s’en trouver affectées.

Il s’ensuit que la seule question qui reste à trancher est celle de savoir si la section disciplinaire du CSM ayant infligé un blâme au requérant pouvait passer pour un « tribunal indépendant et impartial » aux termes de l’article 6 § 1.

Le requérant répond par la négative en affirmant, tout d’abord, que les listes pour l’élection des membres du CSM reflètent les courants politiques de l’Association Nationale des Magistrats et que le Procureur Général près la Cour de cassation, sujet titulaire de l’action disciplinaire envers les magistrats, a le droit de vote aux élections des membres de la section disciplinaire (paragraphes 27-28 ci-dessus).

La Cour rappelle que dans l’arrêt Di Giovanni (précité, §§ 51-59), elle a estimé que la section disciplinaire du CSM était un « organe judiciaire de pleine juridiction » établi par la loi. Elle a en outre dit : a) que le simple fait que les membres de la section disciplinaire appartenaient au corps judiciaire ne portait pas atteinte au principe d’indépendance ; b) que le droit interne présentait des garanties suffisantes quant à l’indépendance des membres de la section disciplinaire dans l’exercice de leurs fonctions ; c) que toute appartenance éventuelle à tel ou tel des courants idéologiques existant au sein du corps judiciaire ne pouvait être confondue avec une forme de dépendance hiérarchique ; d) que, dès lors, les craintes de la requérante dans l’affaire Di Giovanni dérivant du système de nomination des membres de la section disciplinaire n’étaient pas objectivement justifiées.

La Cour ne voit aucune raison pour s’écarter de ces constats. Elle observe de surcroît que dans l’affaire Di Giovanni , elle ne s’était pas spécifiquement penchée sur la question du droit de vote du Procureur Général près la Cour de cassation aux élections des membres de la section disciplinaire. Elle estime cependant que cette circonstance ne saurait affecter l’indépendance de ladite section, compte tenu notamment du fait, souligné à juste titre par le Gouvernement (paragraphe 37 ci-dessus), que le Procureur Général n’est que l’un des 27 électeurs des juges de la section et que la liste des candidats est établie par la loi.

La Cour parvient donc à la conclusion que la section disciplinaire du CSM était un « tribunal indépendant ». Quant à la question de savoir si elle était également impartiale, les principes généraux concernant les critères permettant d’apprécier l’impartialité d’un tribunal sont exposés, entre autres, dans les arrêts suivants : Kyprianou c. Chypre [GC], n o 73797/01, §§ 118-121, CEDH 2005-XIII ; Lindon, Otchakovsky-Laurens et July c. France [GC], n os 21279/02 et 36448/02, §§ 75-77, CEDH 2007-IV ; Micallef c. Malte [GC], n o 17056/06, §§ 93-99, CEDH 2009 ; et Marguš c. Croatie [GC], n o 4455/10, § 84, CEDH 2014. La Cour rappelle en particulier que pour se prononcer sur l’existence, dans une affaire donnée, d’une raison légitime de redouter chez un juge un défaut d’impartialité, l’optique de l’accusé entre en ligne de compte mais ne joue pas un rôle décisif. L’élément déterminant consiste à savoir si les appréhensions de l’intéressé peuvent passer pour objectivement justifiées (voir, parmi beaucoup d’autres, Hauschildt c. Danemark , 24 mai 1989, § 48, série A n o 154, et Ferrantelli et Santangelo c. Italie , 7 août 1996, § 58, Recueil des arrêts et décisions 1996-III).

Dans la présente affaire, la Cour n’a relevé aucun élément susceptible de prouver la partialité ou de mettre en doute l’impartialité subjective des juges de la section disciplinaire. Elle se placera donc sur le terrain de l’impartialité objective de ceux-ci.

En l’espèce, les craintes du requérant se fondent, pour l’essentiel, sur la circonstance que les juges de la section disciplinaire du CSM auraient eu connaissance des faits de la cause dans le cadre d’autres procédures, concernant notamment les critiques et accusations que l’intéressé avait portées à l’encontre de M. C., président du tribunal de Modica, et de M me A., juge honoraire auprès de ce même tribunal.

En ce qui concerne M me A., la Cour observe que rien dans le dossier n’indique que la section disciplinaire ait été saisie de la question de savoir si les allégations du requérant quant à la conduite de cette juge étaient vraies. En effet, comme indiqué par le Gouvernement, la dénonciation du requérant a été examinée par la VIII ème commission du CSM, qui l’a transmise au président du tribunal de Modica, autorité compétente pour d’éventuelles actions disciplinaires à l’encontre des juges honoraires (paragraphe 38 ci ‑ dessus). Le requérant ne le conteste d’ailleurs pas (paragraphe 31 ci ‑ dessus). Ses allégations d’un parti pris à cet égard s’avèrent dès lors dénuées de fondement.

Pour ce qui est des critiques que le requérant avait formulées à l’encontre de M. C., la Cour note que celles-ci portaient sur la procédure suivie pour modifier les tableaux judiciaires du tribunal de Modica (paragraphe 6 ci-dessus). Or, le 15 octobre 2003, la chambre plénière du CSM a validé les modifications incriminées (paragraphe 9 ci-dessus). Ensuite, le 16 septembre 2005, la section disciplinaire, dont tous les membres avaient siégé en chambre plénière, a infligé un blâme au requérant pour, entre autres, avoir accusé M. C. de comportements irréguliers sans procéder aux vérifications préalables nécessaires et avoir utilisé un ton excessif et polémique (paragraphes 16-17 ci-dessus). Le requérant en déduit que les procédures administrative et disciplinaire portaient sur la même question fondamentale, à savoir s’il avait ou non menti au sujet de la communication préalable.

La Cour ne saurait souscrire à cette thèse. Elle rappelle que des magistrats peuvent légitimement apparaître comme ayant fait preuve d’un parti pris quant à la décision à rendre sur le fond si les questions qu’ils ont eu successivement à traiter ont été analogues, ou du moins si l’écart entre ces questions a été infime (voir, notamment, Fazli Aslaner c. Turquie , n o 36073/04, § 32, 4 mars 2014, avec d’autres références).

Cependant, tel n’a pas été le cas en l’espèce. En effet, le requérant n’a pas démenti l’affirmation du Gouvernement selon laquelle la chambre plénière du CSM a uniquement été appelée à vérifier si la modification des tableaux voulue par M. C. remplissant les critères indiqués dans une « circulaire sur la formation des tableaux des bureaux judiciaires » (paragraphe 35 ci-dessus). Aux yeux de la Cour, il s’agissait d’un contrôle de nature technique quant à la validité formelle d’un acte administratif. Rien ne prouve qu’à cette occasion, la chambre plénière se soit penchée sur les questions de savoir si le requérant avait, ou non, été préalablement informé du projet de modification et si sa réaction vis-à-vis d’un éventuel défaut de communication avait été appropriée. À cet égard, la Cour se borne à observer que, comme indiqué par le parquet de Messine, dans le cadre de la procédure de modification urgente des tableaux suivie par M. C., la consultation préventive des magistrats du tribunal concerné n’était pas obligatoire (paragraphe 10 ci-dessus).

Dans ces circonstances, la Cour estime que la question examinée par la section disciplinaire, à savoir si la réaction du requérant face au comportement de M. C. était conforme aux principes de l’éthique professionnelle d’un magistrat, était différente par rapport à celle tranchée par la chambre plénière du CSM. Dès lors, on ne saurait conclure à l’existence, chez les juges de la section disciplinaire, d’un parti pris quant à la décision à rendre sur le fond.

Enfin, dans la mesure où le requérant allègue que son inimitié vis ‑ à ‑ vis M. C. a influencé ses vicissitudes disciplinaires (paragraphe 31 ci ‑ dessus), la Cour rappelle avoir dit que les juges doivent être libres de toute pression qui pourrait être exercée par leurs collègues ou par ceux qui, comme le président d’un tribunal ou de l’une de ses sections, ont des responsabilités administratives dans le secteur de la justice (voir, notamment, Parlov-Tkalčić c. Croatie , n o 24810/06, § 86, 22 décembre 2009). Cependant, en l’espèce rien ne permet de penser que, en vertu de sa qualité de président du tribunal de Modica, M. C. était en mesure d’influencer d’une quelque manière que ce soit les juges de la section disciplinaire (voir, mutatis mutandis et a fortiori , Parlov-Tkalčić , précité, §§ 87-95, où la Cour a conclu que les juges d’un tribunal de Comté qui avaient examiné l’appel du requérant étaient suffisamment indépendants par rapport au président de ce même tribunal).

Aux yeux de la Cour, il découle de l’ensemble des circonstances exposées ci-dessus que les doutes du requérant quant à l’indépendance et à l’impartialité de la Cour de cassation et de la section disciplinaire du CSM ne sauraient passer pour objectivement justifiés. Dès lors, aucune apparence de violation de l’article 6 § 1 de la Convention ne saurait être décelée en l’espèce.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 30 juillet 2015. Françoise Elens-Passos Päivi Hirvelä Greffière Présidente