STEFOGLU v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
-
- Comunicată guvernului
STEFOGLU v. ROMANIA (CtEDO, 2015)
Comunicat la 10 iulie 2015 SECȚIUNE TERZă Cerere nr. 54607/14 Ecaterina STEFOGLU împotriva României depusă la 28 iulie 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Ecaterina Stefoglu, este un național român, născut în 1954 și locuiește în București. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Matei, un avocat practicant în București. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, sunt legate de aceleași evenimente și procese penale precum cele descrise în cazul Asociației “21 decembrie 1989” și alții c. România (n. 33810/07 și 18817/08, §§ 12-41, 24 mai 2011) și Alecu și alții c. România (n. 56838/08 și 80 alte cazuri, 27 ianuarie 2015). Acestea pot fi rezumate după cum urmează.
După demonstrații împotriva Guvernului, la 17 decembrie 1989, operațiunile militare au fost desfășurate la Timișoara și în zilele următoare în alte orașe, provocând numeroase victime civile. Mai mult de 1.200 de persoane au murit, peste 5.000 de persoane au fost rănite și câteva mii de persoane au fost ilicite de libertate și supuși unui tratament nepotrivit, în mai multe orașe din România. Mii de servitori, echipați cu tancuri de luptă și alte vehicule înarmate, au fost desfășurați în București și în alte orașe. În perioada 17-30 decembrie 1989, au folosit cantități considerabile de muniție. La 21 decembrie 1989, reclamantul – care a participat la demonstrațiile de la București ( Piața Universităii) ) – a fost arestat, împreună cu zeci de alți manifestanți și adusă la sediul Poliției din București.
A fost legată cu frânghii și bătută de polițiști cu târcoale de cauciuc timp de o oră înainte de sosirea ministerului de Interne. A fost ulterior adusă la închisoarea Jilava. În ziua următoare, la prânz, a fost eliberată fără explicații. În cursul anului 1990, procurorul militar a deschis anchete privind utilizarea forței și privarea ilegală a libertății în zilele de închidere a lunii decembrie 1989. La 8 februarie 1990, reclamantul a fost auzit de un procuror militar din biroul procurorului militar de la București, ca parte rănită într-un caz legat de evenimentele care au avut loc la București la 21 decembrie 1989. La 28 octombrie 1994, procurorul S. din biroul procurorilor militari din București a emis o decizie de dezbatere a procedurilor în cazul reclamantului.
În decizia sa, procurorul a recunoscut că reclamantul a fost bătut de forțele de poliție, dar a declarat că procedurile ar trebui să se încheie din cauza unei legi de amnistia. Această decizie a fost notificată reclamantului la 4 octombrie 2001. Până la sfârșitul anului 2004, biroul procurorului militar de la Curtea Înaltă de Cassare și Justiție („HCCJ”, aici, după) a pus deoparte, drept ilegal și nefondat, un număr mare de decizii de închidere a anchetei, inclusiv cel din cauza principală nr. 97/P/1990 și cea cu privire la reclamant. Mai multe anchete penale privind reprimarea fatală a demonstrațiilor din decembrie 1989, care au fost inițial efectuate separat, în calitate de cea cu privire la reclamant, au fost aderate la ancheta care a fost subiectul cauzei nr. 97/P/1990.
Prin decizia din 7 decembrie 2004, procurorul militar a ordonat inculparea a 102 de persoane, în esență ofițeri de rang înalt din armată, poliție și forțe de securitate, pentru crimă, tratament inuman, încercare, ajutor și abținere în comisia acestor infracțiuni și participarea lato sensu în ele, acte comise „în perioada între 21 și 30 Decembrie 1989. 16 civili, inclusiv un fost președinte al României și un fost șef al Serviciului de Informații din România, au fost de asemenea acuzați. La 17 mai 2005, reclamantul a fost auzit de un procuror militar ca partid rănit în cazul nr. 97/P/1990. Apoi și-a exprimat dorința de a participa la procedura ca partid civil. Prin decizia din 15 ianuarie 2008, autoritățile militare de la HCCJ au hotărât să separe ancheta privind șaisprezece acuzați civili de ancheta care implică personalul militar și să renunțe la jurisdicția sa în favoarea biroului procurorului la HCCJ.
Prin decizia din 18 aprilie 2011, autoritățile militare de acuzare au hotărât să renunțe la jurisdicția lor, de asemenea, în favoarea personalului militar în favoarea autorităților de acuzare la HCCJ. Investigația penală pare să fie încă în suspensie înaintea autorităților interne (a se vedea Alecu și altele, citată mai sus, §§ 13-14). În baza articolelor 2 și 3 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa unei anchete penale eficace deschise de autoritățile pentru a pedepsi persoanele responsabile de tratamentul ei bolnav în timpul reprimarii demonstrațiilor antiguvernamentale care au început la 21 decembrie 1989 la București, în care a participat, susține că viața ei era în pericol din cauza utilizării forței letale împotriva manifestanților.
Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale deschise după evenimentele din decembrie 1989 în care s-a alăturat ca partid civil. În baza articolului 13 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa unui remediu eficace în ceea ce privește determinarea cererilor sale. Întrebări către părți având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, CEDH 2000-IV), a fost ancheta de către autoritățile interne în încălcarea articolului 3 din Convenție? A fost lungimea procedurii interne în acest caz în încălcarea cerinței de „tempo rațional” de la art. 6 § 1 din Convenție?
Reclamantul dispune de un remediu intern eficace pentru stabilirea plângerilor în temeiul articolelor 3 și 6 din convenție, conform articolului 13 din convenție?
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.