CtEDO 24.08.2015 Auto

PERLIŃSKI v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
24.08.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PERLIŃSKI v. POLAND (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Comunicat la 24 august 2015 CUARTĂ SECȚIUNE Cererea nr. 59131/11 Mariusz PERLILIשSKI împotriva Poloniei depusă la 25 august 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Mariusz Perliński, este un național polonez, care s-a născut în 1971 și este reținut în centrul de detenție Katowice. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, împreună cu o serie de alte persoane, a fost acuzat de a comite jaf armat în timp ce acționează într-un grup criminal organizat. Unul dintre acuzați, D.J., care în perioada între ianuarie și octombrie 1999 a divulgat în declarațiile sale informații importante în ceea ce privește alte persoane implicate în infracțiuni, a fost ulterior acordat statutul de martor de coroană ( świadek koronny Între noiembrie 1999 și ianuarie 2000, procurorul regional Katowice a obținut dovezi de la D.J. ca martor al coroanei. Declarațiile obținute de procuror, în ciuda faptului că constituie documente procedurale separate, au fost de fapt copiate și învinse din declarațiile date de D.J. în perioada între ianuarie și octombrie 1999. La o dată neespecificată în 2002 a fost depusă o declarație de inculpare la Curtea Regională Katowice. La 15 octombrie 2005, Curtea a emis o hotărâre și reclamantul a fost condamnat la șapte ani de închisoare. Avocatul reclamantului, avocatul altor acuzați și procurorul a depus apeluri împotriva acestei hotărâri. La 29 noiembrie 2005, Curtea de Apel Katowice a anulat hotărârea contestată și a remis cazul. În cursul procedurii judiciare, în 2004, 2008 și 2011, reclamantul a depus cereri de declarații de către martorul coroanei din noiembrie 1999 - ianuarie 2000 pentru a fi declarate drept dovezi inadmisibile. Se pare că acuzațiile sale au rămas fără răspuns. În cazul în care a fost reexaminat în fața Curții Regionale, reclamantul a solicitat că martorul D.J. să fie interogat în ceea ce privește modul în care a fost auzit în cursul anchetei, în special dacă a fost autorizat să se exprime liber. Reclamantul a solicitat, de asemenea, să audă procurorul care a auzit martorul în cauză în cursul anchetei. La ședința din 22 mai 2009, Curtea Regională a acordat prima cerere a reclamantului și a respins aceasta din urmă susținând că aceste dovezi au fost nesemnificative pentru acest caz. La 19 iunie 2009 D.J. a fost interogat în ceea ce privește metoda de interogare de către procuror și a mărturisit că declarațiile sale au fost date „spontaneamente.” El nu a amintit cum mărturia lui a fost înregistrată de procuror; declarațiile sale au fost scrise pe calculator și el nu a putut vedea ecranul deoarece monitorul a fost întors cu spatele spre fața lui. Reclamantul a reamintit apoi martorului că în 2007 a depus mărturie că, în timpul audierii, ar putea vedea ecranul monitorului și să urmeze tot ce a remarcat procurorul. D.J. a răspuns că nu își amintește detaliile interogatoriului său. La 19 iulie 2010, Curtea Regională Katowice a emis o altă hotărâre de primă instanță, în care reclamantul a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Procurorul și avocații mai multor persoane condamnate, inclusiv reclamantul, au interzis apeluri împotriva acestei hotărâri. La 10 martie 2011, Curtea de Apel Katowice a susținut hotărârea contestată în ceea ce privește reclamantul. Reclamantul a reușit să aducă în atenție reclamația sa privind presupusa inadmisibilitate a elementelor de probă în cauză și a considerat că reclamația reclamantului se referă, de fapt, la faza anchetei care nu ar putea face obiectul examinării instanței din a doua instanță, cu excepția cazului în care deficiențele din cadrul anchetei „permeate” la procedurile judiciare. Curtea a constatat că acest lucru nu a fost cazul deoarece martorul în cauză a fost auzit din nou în cadrul procedurii judiciare și depunerea sa a fost finalizată ulterior pe baza articolului 391 §§ 1 și 2 din Codul de procedură penală. De asemenea, Curtea de Apel nu a găsit motive pentru a acorda reclamantului cererea și auzi procurorul care a interogat martorul coroanei susținând că cererea nu a avut nici o importanță pentru rezoluția cauzei și numai pentru a prelungi procedura. La 6 iunie 2011, avocatul desemnat de instanță a reclamantului nu a găsit motive pentru a depune un recurs în casație. art. 171 § 7 din Codul de Procedințe Penale („Codul”) prevede, în măsura în care este cazul, următoarele: „Explicațiile, mărturiile și declarațiile făcute în condiții care exclude libertatea de expresie (...) nu pot constitui dovezi”. art. 391 din Codul prevede următoarele: „1. În cazul în care un martor a refuzat să depună mărturie, sau a dat mărturie diferită de cea anterioară, sau a declarat că nu își amintește anumite detalii, sau dacă este în străinătate, sau nu poate fi servită o convocare, sau dacă nu a apărut ca urmare a obstacolelor care nu ar putea fi eliminate, sau dacă președintele instanței a refuzat să-l invite în conformitate cu art. 333 § 2 [de exemplu, pentru că, la depunerea proiectului de pronunțare a acuzării, acuzația a cerut ca înregistrările mărturiei sale să fie citite la proces], precum și atunci când a murit un martor, înregistrările declarațiilor sale anterioare pot fi citite, indiferent dacă au fost făcute în timpul anchetei sau înaintea instanței în cauză sau în alt caz sau în orice altă procedură prevăzută de lege. În circumstanțele menționate la alineatul (1) și, de asemenea, în cazul prevăzut la art. 182 § 3, înregistrările dovezilor pe care un martor a dat-o atunci când a fost auzit ca acuzat poate fi citit, de asemenea.” Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 3 litera (d) din Convenție cu privire la nedreptatea procedurilor penale împotriva acestuia. El consideră că mărturia dată de D.J. ca martor de coroană nu ar fi trebuit să fie admisă de către instanțe, deoarece aceste dovezi au fost obținute ilegal. De asemenea, reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 2 susținând că admiterea unor dovezi care au fost obținute în încălcarea legii a constituit o încălcare a principiului presunției de nevinovăție. Se face referire la faptul că mărturia dată de D.J., care a servit ca bază pentru condamnarea reclamantului, a fost în mare parte copiată și îngropată din înregistrările mărturiei sale date anterior ca un acuzat în același set de proceduri.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă