- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 25 august 2015
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Cacucci și Sabatelli împotriva Italiei
Traducere în română Auto
Secțiunea a patra Cerere nr. 29797/09 Anna Maria CACUCCI și Vincenza SABAELLI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 25 august 2015 într-un comitet compus din Ledi Bianku, președinte, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, judecători și Fatoș Arac Având în vedere decizia din 17 iunie 2014, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 15 ianuarie 2015 și invitând Curtea să șteargă cererea privind rolul După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Recurentele, Anna Maria Cacucci și M. Vincenza Sabatelli, sunt resortisante italiene născute în 1954 și, respectiv, 1976 și care își au reședința în Fasano (Brindisi). Ele au fost reprezentate în fața Curții de către domnul C. Carrieri, avocat în Bari.
Guvernul italian a fost reprezentat de agentul său, dl Spatafora, și de co-agentul său, dl G. Pellegrini. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentele s-au plâns în special de faptul că audierile cu privire la o procedură de aplicare a măsurilor preventive la care au participat au avut loc în camera Consiliului. La 17 iunie 2014, acest aspect a fost comunicat guvernului și cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplusul ÎN DREPT Recurenta susținea că audierile cu privire la o procedură de aplicare a măsurilor preventive au avut loc într-o cameră a consiliului și a invocat art. 6 alineatul (1) din convenție. După eșecul încercărilor de soluționare amiabilă, printr-o scrisoare din data de 15 În ianuarie 2015, guvernul a informat Curtea că are în vedere formularea unei declarații unilaterale pentru a rezolva problema ridicată de cerere.
În plus, a invitat Curtea să elimine rolul Curții în aplicarea articolului 37 din convenție. Guvernul italian recunoaște că reclamanții au suferit încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, în conformitate cu jurisprudența bine stabilită a Curții (hotărârea din 13 noiembrie 2007, Bocellari și Rizza c. Italia , cererea nr. 399/02 ; Hotărârea din 8 iulie 2008, Perre și alții c. Italia , n 1905/05 ; Hotărârea din 5 ianuarie 2010, Bongiorno și alții c. Italia , n 4514/07). Guvernul italian care dorește să repare încălcarea, oferă, alături de constatarea încălcării, cheltuielile procedurale de 800 EUR. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului.
În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul italian consideră că recunoașterea încălcării și furnizarea sumei cheltuielilor aferente procedurii constituie o redresare adecvată, în sensul lacului Rizza și Bocellari și în conformitate cu Decizia din 13 mai 2014, Frascati Italia, nr 5382/08.
Guvernul italian consideră, de asemenea, că nu mai este justificat să continue examinarea cererii, deoarece prin hotărârea nr. 93 din 12 martie 2010, Curtea Constituțională Italiană, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost aplicat de Curte în hotărârile menționate anterior, a declarat la lit. (c) de mai sus că dispozițiile privind procedura de aplicare a măsurilor de prevenire personale și patrimoniale (articolele 4 din Legea nr. 1423 din 1956 și 2b din Legea nr. 575 din 1965), ca atare, nu au dreptul de a solicita desfășurarea procedurii în instanță publică; prin urmare, guvernul invită cu respect Curtea să spună că … Declarația guvernului a fost adusă la cunoștința părții solicitante, care a fost invitată să își prezinte eventualele observații pe această temă înainte de 25 februarie 2015. Nu s-a primit nicio comunicare la grefa Curții în termenul stabilit în acest sens.
Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii 10. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc sau să nu se afle în această privință.
11. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudență, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o.
c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze îndreptate împotriva Italiei natura și sfera de aplicare a obligației, pentru statul pârât, de a recunoaște justițiabililor dreptul de a li se oferi posibilitatea de a solicita o audiere publică în cadrul procedurilor privind aplicarea măsurilor preventive (a se vedea, printre altele, Bocellari și Rizza c. Itali e, 399/02, 13 noiembrie 2007 Bongiorno și altele c. Italia, n 4514/07, 5 ianuarie 2010 Leone c. Italia, n 30506/07, 2 februarie 2010 Căpitani și Campanella c. Italia, n 24920/07, 17 mai 2011).În cazul în care Curtea a ajuns la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) din convenție, aceasta a considerat că constatările privind încălcarea constituie o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de solicitanți (Frascati Italia (dec.), nr. 5382/08, § 20, 13 mai 2014). Având în vedere natura concesiunilor pe care o conține declarația guvernului, precum și suma propusă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe care aceasta o consideră rezonabilă, Curtea consideră că În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect,
Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine]. De asemenea, Curtea constată că, după încheierea procesului recurentelor, printr-o hotărâre nr. 93 din 8 martie 2010, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile interne relevante în măsura în care acestea nu permiteau justițiabililor să solicite publicitatea dezbaterilor în cadrul procedurilor de aplicare a măsurilor de prevenire. Această hotărâre a Curții Constituționale face improbabilă repetarea unor cazuri similare în viitor (Frascati) , decizie menționată anterior, §§ 12 și 22.15.
În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 16. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alin. (1) din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel luate, decide să șteargă cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 17 septembrie 2015. Ledi Bianku Grefier Adjunct Președinte
QUATRIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 29797/09 Anna Maria CACUCCI et Vincenza SABATELLI contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 25 août 2015 en un comité composé de : Ledi Bianku, président, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, juges, et de Fatoș Aracı, greffière adjointe de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 3 juin 2009, Vu la décision du 17 juin 2014, Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 15 janvier 2015 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle ; Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :
FAITS ET PROCÉDURE
1. Les requérantes, M me Anna Maria Cacucci et M me Vincenza Sabatelli, sont des ressortissantes italiennes nées respectivement en 1954 et en 1976 et résidant à Fasano (Brindisi). Elles ont été représentées devant la Cour par M e C. Carrieri, avocat à Bari.
Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me E. Spatafora, et par son co-agent, M. G.M. Pellegrini.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérantes se plaignaient en particulier du fait que les audiences d’une procédure pour l’application des mesures de prévention à laquelle elles étaient parties avaient eu lieu en chambre du conseil.
Le 17 juin 2014, ce grief a été communiqué au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus . EN DROIT
La partie requérante alléguait que les audiences d’une procédure pour l’application des mesures de prévention avaient eu lieu en chambre du conseil. Elle invoquait l’article 6 § 1 de la Convention.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 15 janvier 2015 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée « Le Gouvernement italien reconnaît que les requérant[e]s ont subi la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, selon la jurisprudence bien établie de la Cour (arrêt du 13 novembre 2007, Bocellari et Rizza c. Italie , requête n o 399/02 ; arrêt du 8 juillet 2008, Perre et autres c. Italie , n o 1905/05 ; arrêt du 5 janvier 2010, Bongiorno et autres c. Italie , n o 4514/07). Le Gouvernement italien désirant réparer la violation, offre, à côté du constat de violation, les frais de procédure à hauteur de 800 euros. Ce montant sera payé dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. À défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. Le Gouvernement italien estime que la reconnaissance de la violation et l’offre du montant des frais de la procédure constituent un redressement adéquat, au sens de l’arrêt Rizza et Bocellari et conformément à la décision du 13 mai 2014, Frascati c. Italie , n o 5382/08. Le Gouvernement italien estime en outre qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête, car par l’arrêt n o 93 du 12 mars 2010, la Cour constitutionnelle italienne, sur la base de l’article 6 § 1 de la Convention comme appliqué par la Cour dans les arrêts susmentionnés, a déclaré l’illégitimité constitutionnelle des dispositions relatives à la procédure pour l’application des mesures de prévention personnelles et patrimoniales (articles 4 de la loi n o 1423 de 1956 et 2 ter de la loi n o 575 de 1965), en tant qu’elles n’accordent pas aux intéressés le droit de demander le déroulement de la procédure en audience publique. Par conséquent, le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention. »
La déclaration du Gouvernement a été portée à la connaissance de la partie requérante, qui a été invitée à présenter ses observations éventuelles à ce sujet avant le 25 février 2015. Aucune communication n’est parvenue au greffe de la Cour dans le délai fixé à cet effet.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si : « pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête ».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive ou s’il ne s’exprime pas à ce sujet. 11. À cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt Tahsin Acar ( Tahsin Acar c. Turquie (question préliminaire) [GC], n o 26307/95, §§ 75 ‑ 77, CEDH 2003 ‑ VI, WAZA Spółka z o.o. c. Pologne (déc.), n o 11602/02, 26 juin 2007, et Sulwińska c. Pologne (déc.), n o 28953/03, 18 septembre 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires dirigées contre l’Italie la nature et l’étendue de l’obligation, pour l’État défendeur, de reconnaître aux justiciables le droit de se voir offrir la possibilité de solliciter une audience publique dans le cadre des procédures visant l’application des mesures de prévention (voir, entre autres, Bocellari et Rizza c. Itali e, n o 399/02, 13 novembre 2007 ; Bongiorno et autres c. Italie , n o 4514/07, 5 janvier 2010 ; Leone c. Italie , n o 30506/07 , 2 février 2010 ; Capitani et Campanella c. Italie , n o 24920/07 , 17 mai 2011). Lorsque la Cour a conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, elle a considéré que les constats de violation constituaient une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral subi par les requérants ( Frascati c. Italie (déc.), n o 5382/08, § 20, 13 mai 2014).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant proposé pour frais et dépens qu’elle considère raisonnable, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 c)) – voir également Frascati , décision précitée, § 21).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine ). Elle observe également que, après la fin du procès des requérantes, par un arrêt n o 93 du 8 mars 2010, la Cour constitutionnelle a déclaré inconstitutionnelles les dispositions internes pertinentes dans la mesure où elles ne permettaient pas aux justiciables de demander la publicité des débats dans le cadre des procédures pour l’application des mesures de prévention. Cet arrêt de la Cour constitutionnelle rend peu probable la répétition de cas semblables en futur ( Frascati , décision précitée, §§ 12 et 22).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention ( Josipović c. Serbie (déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Prend acte des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris ; Décide de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Fait en français puis communiqué par écrit le 17 septembre 2015. Fatoș Aracı Ledi Bianku Greffière adjointe Président