CASE OF BERLAND v. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Preliminary objection joined to merits (Article 35-3 - Ratione materiae);No violation of Article 7 - No punishment without law (Article 7-1 - Retroactivity)
CASE OF BERLAND v. FRANCE (CtEDO, 2015)
Reclamantul s-a născut în 1987 și este în prezent în centrul spitalului specializat (CHS) din Sevrey. La 12 septembrie 2007, reclamantul, care avea 20 de ani, s-a dus la locul de muncă al lui C.G., care a fost prietena lui și care i-a spus, după amenințări și violență de partea lui, că nu mai vrea să-l vadă. Reclamantul a provocat mai multe răni de înjunghiere pe C.G., care a murit dintr-o hemoragie masivă, fiind rănit în gât și torax, și pe alte două persoane. La 14 septembrie 2007, reclamantul a fost pus sub anchetă judiciară, acuzat de uciderea premeditată a fostului său prieten și de rănirea intenționată a celorlalți doi oameni, și retras în custodie. În aceeași zi prefectul a ordonat admiterea obligatorie la Sevrey CHS. Reclamantul a fost examinat de două comitete de psihiatru experți care au constatat că, în momentul material, suferise de o tulburare mentală care i-a afectat discernământul și capacitatea de a-și controla acțiunile în sensul articolului 122-1 din Codul Penal .... La 8 septembrie 2008, procurorul public a solicitat judecătorului de investigare la tribunalul Dijon de grande instanță să se refere la Divizia de Investigații pentru o hotărâre privind lipsa de răspundere penală a reclamantului, în conformitate cu art. 706-20 din Codul de Procedință Penală, derivat din Legea din 25 februarie 2008 privind detenția preventivă și declarațiile de nebunie penală (denumit în continuare „Legea din 25 februarie 2008” ...). Într-o decizie din 30 septembrie 2008, judecătorul de investigare a constatat că din investigația sa a constatat că există suficiente dovezi împotriva reclamantului pentru a demonstra că a comis infracțiunile imputate și că există motive plauzibile de aplicare a articolului 122-1 primul paragraf din Codul penal. El a ordonat transmiterea dosarului de procuror public la procurorul public principal în scopul trimiterii la Divizia de Investigații. 10. La 18 noiembrie 2008, procurorul public principal de la Curtea de Apel din Dijon și-a prezentat argumentele care solicită trimiterea la Divizia de Investigații a unei hotărâri cu privire la lipsa de răspundere penală a reclamantului din motive de nebunie penală, în conformitate cu procedura prevăzută în noul articol 706-122 din Codul de Procedură Penală, care prevede în special o audiere publică ... 11. Într-o decizie din 25 noiembrie 2008, președintele Diviziei de Investigații a remarcat că, din motive medicale, reclamantul nu a putut să apară la ședință. La audiere din 27 noiembrie 2008, reprezentantul său a susținut, în special, că decizia din 30 septembrie 2008 a încălcat principiul conform căruia legislația penală mai severă nu poate fi aplicată retrospectivamente. El a indicat că, în conformitate cu art. 706-122 menționat mai sus din Codul de Procedură Penală, Divizia de Investigații a fost obligată să se pronunțe asupra comisiei infracțiunilor de către reclamant atunci când decide tratamentul psihiatric obligatoriu, pe o perioadă nedefinită, și că acest lucru constituie condamnare pentru o infracțiune și impunerea unei sentințe care nu erau aplicabile la momentul material. 12. Într-o hotărâre din 18 februarie 2009, Divizia de Investigații a declarat că există suficiente dovezi pentru a arăta că reclamantul a „omorât intenționat C.G.” și că nu are răspundere penală pentru aceste acte, pe motiv că suferă de o tulburare mentală care i-a afectat discernământul și capacitatea de a-și controla acțiunile. În conformitate cu art. 706-135 din Codul de Procedură Penală, acesta a ordonat spitalizarea sa obligatorie, derivată din Legea de 25 februarie 2008 ..., din motivul că „își transpiră [d] din procedura că [...] tulburarea mentală [reclamantului] reprezintă [a] un risc pentru siguranța altor persoane și necesită [d] îngrijire pe termen lung, care [poate] să fie furnizată numai într-un spital”. De asemenea, instanța l-a interzis, pentru o perioadă de douăzeci de ani, să aibă contact cu reclamanții și să dețină sau să poarte o armă, care sunt măsuri preventive prevăzute în noul articol 706-136 din Codul de procedură penală ... Acesta a trimis cazul la Curtea Penală Dijon pentru o hotărâre cu privire la răspunderea civilă a reclamantului și la cererile de daune. Diviziunea de Investigații a stat anterior cu privire la obiecțiile procedurale formulate de reprezentantul reclamantului, inclusiv argumentul privind aplicarea imediată a dispozițiilor Legii din 25 februarie 2008 și presupusa încălcare a art. 7 din Convenție: „... Declarația existenței unor dovezi suficiente că persoana a comis infracțiunea în calitate de acuzată nu constituie o condamnare, ci o concluzie că există o situație de fapt care ar putea avea consecințe juridice ... ... contrar invocațiilor și contrar normelor privind detenția preventivă, Divizia de Investigații nu decide cu privire la închiderea judiciară a duratei nelimitate, ci ordonă spitalizarea obligatorie a persoanei într-o instituție menționată la articolul L. 3222-1 din Codul de Sănătate Publică, care prevede acorduri de spitalizare în special în astfel de contexturi, iar Prefectul este informat imediat de decizii. Astfel, persoana în cauză va fi supusă dispozițiilor obligatorii de spitalizare numai sub auspiciile autorităților medicale și administrative, în funcție de evoluția statului său de sănătate. În consecință, această măsură nu poate fi considerată ca o penalitate, dar ca o măsură preventivă. ... Legea din 25 februarie 2008 și decretul din 16 aprilie 2008 sunt astfel aplicabile.” 13. Reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri cu privire la punctele de drept. În motivele sale de recurs, el a susținut, în baza articolelor 6 § 1 și 7 din Convenție, că principiul „să nu se pedepsească fără lege” a împiedicat aplicarea imediată a unei proceduri care avea efectul de a-l da răspundere pentru sancțiuni pe care statul său mental nu le-ar fi implicat în temeiul fostei legislații în vigoare în timpul material. El a susținut că declarația nebuniei sale penale nu ar putea fi însoțită de sancțiuni sau măsuri coercitive ordonate de instanță, deoarece acest lucru ar încălca principiul aplicării neretrospective a legislației penale mai severe. 14. Înainte de Curtea de Casație, procurorul public, în opinia sa, a considerat imposibil de constatat că există suficiente dovezi împotriva reclamantului pentru a demonstra că a comis „intenționalmente” infracțiunile acuzate, din moment ce „legal vorbind, o stare de nebunie penală legată de pierderea discernământului [d] se exclude o instanță de a hotărî asupra elementului mental al infracțiunii și, în consecință, cu întrebarea dacă infracțiunile au fost făcute în temeiul legii”. El a subliniat că legislatorul a căutat să se asigure că judecătorul investigator va anticipa declarația de nebunie penală și își limitează evaluarea la fapte: „Ca urmare a unei astfel de anticipații doar elementul material va sta, lipsit de conotația sa punitivă, împreună cu „imputare obiectivă” către un individ, care ar servi drept bază pentru acordarea unei remedii la „victime” și a fost în sine accentul intenției legislative”. Cu privire la acest punct, el solicită stabilirea unei părți a hotărârii, și anume înlocuirea părții operative pentru a șterge cuvântul „întenționat”. 15. Într-o hotărâre din 14 aprilie 2010, Curtea de Casație a respins recursul privind punctele de drept: „... Persoana care face obiectul anchetei judiciare a susținut că nu ar putea exista aplicarea imediată a Legii din 25 februarie 2008, întrucât dispozițiile articolului 706-136 [din Codul de Procedință Penală] derivate de la aceasta ar permite judecătorului să ordone, împotriva persoanei declarate criminalamente nebune, măsuri care, prin efectele lor, ar fi „săncțiuni cusi-criminale”, fiind enumerate în dosarul penal al persoanei. Pentru a respinge aceste argumente, hotărârea folosește raționamentul menționat anterior. În conformitate cu aceste motive, hotărârea nu justifică plângerea în măsura în care dispozițiile articolului 112-1 din Codul penal, care prevede că singurele sancțiuni care pot fi impuse sunt cele care sunt legal aplicabile la data infracțiunii, nu se aplică măsurilor preventive care sunt prevăzute în cazurile de nebunie penală în temeiul articolelor 706-135 și 706-136 ... ... Există suficiente dovezi [contra reclamantul] pentru a demonstra că a comis infracțiunile de crimă premeditată și rănire ...” 16. Într-o decizie din 23 februarie 2011, produsă de reclamant cu observațiile sale, Prefectul Saône-et-Loire și-a refuzat cererea de a merge în afara instituției neescortat. Scrisoarea Prefectului adresată psihiatruului responsabil al Sevrey CHS spune după cum urmează: „... Într-o scrisoare din 12 august 2010, v-am informat că am cerut două evaluări pentru a stabili dacă voi putea acorda o astfel de concediu. Acele evaluări m-au atins azi. Una a afirmat după cum urmează: „În ceea ce privește starea actuală de sănătate a dlui Berland, putem să-l permitem să se îndepărteze neescorate în contextul unei perioade de încercare cu un proces de reabilitare socială, care pare indispensabilă”. Celălalt citește: „Statul său actual de sănătate permite să se prevadă posibilitatea de concediu neescortat. Ar trebui să trecem treptat spre aranjamentele judiciare pentru consolidarea planurilor de reabilitare”. În plus, în conformitate cu instrucțiunile sale, emise în urma hotărârii împotriva dlui Berland, am contactat procurorul public din Dijon pentru a-l informa despre concluziile evaluărilor care ar putea să mă conducă în viitor pentru a autoriza dl Berland să părăsească spitalul neescortat. Procurorul a atras atenția asupra interdicțiilor ordonate de Curtea de Apel Dijon la 18 februarie 2009 împotriva dlui Berland, în conformitate cu art. 706-135 la 706-140 din Codul de Procedură Penală... În aceste circumstanțe, chiar dacă evaluările permit în mod provizoriu posibilitatea de a acorda o astfel de concediu neescortat dlui Berland, mi se pare imposibil să garantez că nu va intra în contact în timpul unei astfel de concedii, dacă de aceea ar fi singur, cu reclamanții. În consecință, vreau să vă informez despre decizia mea... să-l acorde pe dl Berland permisiunea de a părăsi spitalul exclusiv dacă este escortat, în funcție de orice date de evaluare pe care doriți să-l transmiteți mie.”